O PROBLEMĂ SERIOASĂ

Intr-un parc... București

Nu a nimerit... din prima !

                                                                           

  

                                                                           de Mihai G. Tănase 

                              

            

                                                      Mergem pe stradă. Uneori, drumul ni se îngustează și ne facem loc de trecere pe lângă mașina ce colectează gunoiul. Mirosuri pestilențiale. Doi, trei muncitori lucrând de zor. Intoarcem capul, ca și când nu i-am vedea. O muncă predestinată pentru ei ?! Nicidecum ! Ar trebui să-i privim cu respect. Lucrează într-un mediu toxic (pe care ei nu-l simt), iar o parte din sănătatea noastră o avem de la ei; ne salubrizează mediul în care trăim și sănătatea lor se deteriorează în timp. 

Loc de odihnă disponibil... în același parc.

                               In drum, ne-am obișnuit, nu mai observăm că ar fi ceva să ne deranjeze. Resturi de tot felul aruncate la întâmplare de către semenii noștri, fie cu indiferență, fie că nu au mai avut spațiu de depozitare. Se așteaptă ca alții să facă curat în urma lor. Nu ne interesează ce se întâmplă cu mediul nostru. Procedând așa, toate se intorc împotriva noastră ca bumerangul: materiile intră in descompunere, mediu excelent pentru dezvoltarea microbilor cauzatori de boli grave, fără să mai discutăm despre aspectul respingător. Problema gunoiului nu este numai la noi. Aceasta o are și alte țări; numai că mai mult decât noi încearcă să o rezolve mai bine. Rezolvarea nu se rezumă numai la salubrizarea mediului, ci și la reciclarea acestor deșeuri, să obțină materiale reutilizabile. Chiar de dimineață am auzit la radio că, România este în UE pe ultimul loc, în ceea ce privește reciclarea gunoiului. Cred că, totul pleacă de la educație: nu din școală, ci până la școală, adică din familie. Expresia cu cei șapte ani de acasă nu cuprinde numai normele de politețe, mai cuprinde și modul de comportare față de mediu. Totul este să ai de la cine să le înveți. Câți copii instituționalizați sunt mai educați decât cei ce au familie ? Depinde de institutor, totul este educația !

                               Inainte de '89, mentorul meu pleacă pentru trei săptămâni în Japonia. La întoarcere, printre altele, îmi povestește că două săptămâni, cât a stat în Tokio, nu și-a făcut pantofii; de ce dom'Profesor ? Pentru că nu era praf. M-am uitat cam lung și n-am spus nimic. Intr-o zi, povestea dânsul, am luat metroul, nu era lume multă și mă jucam cu biletul de metrou, răsucindu-l în mână. Fereastra era deschisă și mi-l ia curentul de aer. Mi-am zis: pe aici nu sunt controlori și chiar de ar fi nu aveai cum să te urci în metrou fără bilet. Nu trece un minut și un japonez „mic” mă bate pe umăr din spate și-mi dă biletul, spunându-mi în engleză: acesta este al dumneavoastră domnule ! (nimic nu se arunca la întâmplare).

                                   Vin din excursie, prin țările socialiste, vecinii mei. Vecina îmi spune: la Praga în Cehoslovacia e o curățenie ca în palmă; noaptea spală străzile cu detergent. Eu am îmceput să râd, la noi nu se găseau săpun și detergenți, iar cehii spală strada cu detergent... 

                                     Aveam un prieten la Circul de Stat, împătimit al fumatului, care înainte de căderea zidului din Berlin a făcut un turneu cu o subunitate a circului în RDG. Mă plimbam prin Berlin și fumam. Când termin țigara (cum am eu obiceiul) o arunc pe jos. Din față veneau trei nemți ca munții de mari și parcă la comandă se opresc brusc și mă privesc, de parcă eram în pielea goală. Mă uit la ei și ei la mine. Mă aplec și iau mucul de țigară de pe jos. Atunci nemții și-au continuat drumul. Ce să-ți spun era o curățenie că nu găseai în tot Berlinul decât scuipații mei... (Prietenul meu avea numai cinci sau șase clase, nu știu exact.)

                                        Problema sortării, depozitării și reciclării gunoiului nu este ceva minor. Nu pot să apreciez cam câtă vreme va mai trece până la soluționarea ei satisfăcător, dar educația oamenilor trebuie să inceapă sau să continue; că asta putem să facem, voință să avem.


------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com