TESTELE PISA ÎN ROMÂNIA

de Mihai G. Tănase           

                                                                

                                              Recent s-au ținut testele PISA în România. În urma rezultatelor a reieșit că România este cu un loc înaintea Bulgariei, care este pe ultimul loc. Și de aici tot felul de articole apărute în mediul on line și nu numai, cu aprecieri diferite atât la nivelul copiilor cât și al profesorilor.

                                                    Să lămurim puțin problema ! Ce sunt aceste teste și de unde vin ele, în ce scop ?

                                                        În anul 1948 a luat naștere Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică cu sediul la Paris, la care a aderat un număr de 38 de țări (România nu a făcut parte atunci). Această organizație a lansat PISA - Programme for International Student Assessment. Din anul 2000 România a luat parte la acest program. Scopul său este de a evalua elevii pe plan internațional înainte de terminarea stadiului obligatoriu de învățământ și de a constata cam ce este în capul lor relativ la domeniile: citire/lectură, matematică și științe.

                                                          Am văzut testul de matematică. Sigur, pentru cineva avizat acesta este o prostioară: Să se determine poziția unor planete din sistemul solar față de Soare prin compararea distanțelor exprimate în u.a. (unități astronomice) și km. Toată filozofia era să transformi unitațile unele într-altele. Da, dar această problemă nu se învață în perioda învățământului obligatoriu. Aceste teste s-au adresat copiilor cu vârsta de 15 ani. Problema se încadrează la Analiza dimensională. Acest aspect se studiază la facultațile tehnice, în anul I, II de studiu.

                                                         Nu trebuie să ne grăbim să punem o ștampilă pe participanți, ci mai degrabă cei ce se ocupă cu programele de învățământ să se hotărască ce vor să facă. Vor ca elevii să participe la astfel de teste, să corecteze programele școlare. Nu văd ce beneficiu ar fi să le mai introducă și Analiza dimensională, sau altele similare. După părerea mea, situația nu-i așa de gravă cum vor unii să o prezinte. În altă parte sunt deficiențele !

--------------- mihaibrebu@hotmail.com   

DIN CURTEA MĂNĂSTIRII ÎN CURTEA ȘCOLII

 

                                                  Școala și Mănăstirea din Brebu - Prahova

  de Mihai G. Tănase 

                                                                                      Despre Mănăstirea lui Matei Basarab, ctitorită la anul 1650, găsim date interesante pe net; ceea ce este mai puțin cunoscut este despre istoria clădirii Școlii, care astăzi se numește Matei Basarab.

                                       Am să fac o descriere succintă a acesteia, așa cum am găsit-o în Monografia comunei Brebu, scrisă de către Ioan Gratie - Învățător superior și fost director la această școală. Un exemplar din monografie ar trebui să se găsească la Primăria comunei, din anul 1988.

                                                         În anul 1910 s-a hotărât construirea acestei școli. Clădirea era tip parter cu patru săli de clasă și de departe se vedea după stil că este o școală tipic de țară. Construcția nu a durat mai mult de un an (nu a avut cine să le ceară tot felul de avize)  așa că anul următor i-au făcut sfeștania. Prin anii   '58 - '59 școala a devenit neîncăpătoare și tovarășii au hotărât supraetajarea sa și după '89 i-au pus și termopane. Nici la supraetajare și nici la aplicarea termopanelor nu i-a păsat la nimeni că această clădire nu mai arată a școală. Ce să facem ? N-avem bani pentru așa ceva ! Sau poate mai știu eu, nu sunt arhitecți pe la județ. E și asta o variantă ! În orice caz, cum arată acum: arată ca dracu' (să-l citez pe Petre Roman - la Revoluție) în ansamblul Școală - Mănăstire.

                                                   Până pe la șapte ani timpul mi-l petreceam în cea mai mare parte prin curtea mănăstirii și evident în biserică. Participam la toate slujbele și nu înțelegeam nimic. Mergeam la aproape toate înmormântările, de parcă eram rudă de gradul doi sau trei cu defunctul sau nu mai spun de cununii.  La sfințiri de troițe și la tot ce avea legătură cu biserica.  Odată, la o cununie, înainte să înceapă slujba trec printre ginere și mireasă. Ce gălăgie am putut să am acasă. Niște babe le și transmisese la părinți ce boacănă am făcut eu în biserică: vezi Doamne că cei doi se vor despărți. Niște prostii ! Oamenii au avut copii și au murit de bătrânețe. Mult mai tîrziu am aflat cum este cu biserica și superstiția. Ce să spun ? Biserica era locul meu de joacă !

                                                       A venit și timpul când am mers la școală. Primul învățător a fost un bărbat de vreo 25 de ani. Avea Școala Normală. Era calificat. Norocul meu. Era oltean. Se căsătorise la noi în sat tot cu o învățătoare și aici a rămas. S-a naturalizat brebean și aici a și murit. El mi-a pus condeiul (nu creionul sau stiloul) în mână și m-a învățat aritmetica și să citesc. Era un tip pasionat de această meserie. L-am întrebat acum niște ani, de ce nu și-a dat diferențele să ajungă și el profesor. Mi-a zis: eu am învățat să ajung învățător nu profesor; am o mare satisfacție când aud că un elev de al meu a ajuns mult mai sus decât mine. Problema este că după abia 25 de ani trăiesc această satisfacție, dar eu am vrut sa fie așa.

                                                                 După primele patru clase am început studiul pe ore și materii: fiecare profesor cu materia lui. În ansamblu toate ar fi fost bune, dar profesorii nu erau profesori. Erau un fel de suplinitori. Ei nu se puteau compara cu un absolvent bun de liceu. Acest lucru s-a reflectat și în pregătirea elevilor și am constatat-o pe pielea mea cu prisosință, când am ajuns să intru la liceu. Diferență mare între unul care a studiat la oraș și unul de la țară. Am avut șansa să șterg această diferență până la terminarea liceului. Am întâlnit alți oameni, alte vederi. La facultate a fost mai simplu din acest punct de vedere. Cred că maturizarea și-a spus cuvântul și am știut singur ce să fac. Cineva mi-a luminat calea și am putut să înțeleg și ce spunea preotul când încheia slujba: Iisus Hristos dumnezeul nostru adevărat... Pentru că în mintea mea de copil întrebam: Unde este Dumnezeu ? Eu nu văd decât pe IH și pe Fecioara Maria (care este o femeie) !  Doamne, Doamne ce mare ești !

                                

 --------------- mihaibrebu@hotmail.com      

 

SĂ VEZI ȘI SĂ NU CREZI

de Mihai G. Tănase 

                                                              De ceva vreme organele locale ale puterii de stat ce s-au gândit ele ? (sfătuite de către specialiști în construcții) : Hai să mai câștigăm niște spațiu de locuit prin mansardarea blocurilor cu trei sau patru niveluri. Cum ? Foarte simplu ! Desființăm terasele și pe aceste suprafețe construim șarpante, pe care le compartimentăm cu materiale ușoare: bca (beton celular autoclavizat), lemn, rigips etc. Un fleac ! Păi cu cine facem treaba asta, că nu e ceva deosebit? Cum cu cine ? Avem forță de muncă locală, că nu e mare inginerie: Nea Ion de la Seaca & comp. !  Prin unele orașe s-au  și realizat ce și-au propus. Numai că, Nea Ion de la Seaca nu a făcut facultatea de construcții civile, să știe cu ce se mămâncă o șarpantă. Nu sunt sigur, dar cred că,  de ani buni nu se mai studiază Cursul de construcții din lemn, pentru că nu mai este cazul. Oricine poate face o construcție din lemn și dovada este că s-a și făcut.

                                                                     Rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate. Nu mai mult de anul trecut pe la Timișoara, Târgu Jiu și acum la Bistrița-Năsăud în urma vijeliilor care au măturat țara tot au smuls aceste șarpante, făcute aiurea, și au devenit material de senzație pe canalele tv. : „Doamne, doamne ce prăpăd !” Păi toată această prostie costă niște milioane de lei. Cine îi plătește ? Cum cine ? Guvernul, din banii de la buget !  Timpul trece, bani cheltuiți și nimeni nu răspunde.

                                                                                                   În România o construcție cu caracter permanent se calculează fie la vânt, fie la cutremur; care este mai mare. Or, în cazul șarpantelor smulse de pe blocurile mansardate sunt posibile două cauze fundamentale, fără echivoc: ori nu s-a făcut o proiectare corespunzătoare, ori cosoroabele nu au fost prinse (ancorate) de ultima centură a blocului. (Cosoroabele sunt elemente din lemn așezate peste centura superioară a blocului, pe perimetrul acestuia.) Și toată constucția (șarpanta din lemn) a sprijinit pe bloc ca element separat (simplă rezemare). Când a bătut vântul cu putere (se cunoaște aceasta din hărțile de zonare ale României) pe o parte s-a exercitat o presiune și pe partea opusă a șarpantei s-a produs o sucțiune, răsucind în aer acoperisul, care a venit în contact tabla cu pământul. Se vede foarte clar fenomenul prezentat la tv. 

                                                                           Și dacă nu s-a înțeles foarte bine, urmăriți la tv cât de curând. Nea Ion de la Seaca de mâine are de lucru iar.

  --------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                                                            

                                                                               

TOCUL DE UȘĂ

de Mihai G. Tănase   

                                                                 De dimineață deschid aparatul de radio și preț de vreo zece secunde prind o frântură de frază din spusele unei femei: „Nici nu am avut timp să mă adăpostesc sub tocul ușii” . Imediat am închis aparatul de radio și i-am pus spusele în context. La ce se referea femeia ?  Aseară a avut loc un cutremur cu epicentru în orașul Arad și cu hipocentru situat la adâncimea de 15 km. Durata a fost de patru secunde și o magnitudine de 5,2. (Nu-mi explic, cum INCDFP a putut să-i stabilească și intensitatea seismică la 7 - presupun pe scara MM - pe orbecăială !  Măi să fie, am rămas de căruță rău față de specialiștii contemporani... Dar nu despre acest aspect vreau să vorbesc acum.) 

                                                                  Revenind la spusele femeii la radio, încerc să dau o explicațe plauzibilă la chestiunea cu adăpostirea sub tocul ușii, în caz de cutremur. Această indicație am citit-o și pe site urile oficiale și cred că ea s-a transmis din vremuri ancestrale și autorul primar a fost Nea Ion de la Seaca. Urmașii lui au tot rostogolit-o de-a lungul timpului, până azi.

                                                                  Acum, să privim lucrurile sub aspectul tehnic. Totul este o problemă, relativ simplă, de Rezistența materialelor.

                                                                       Tocul de ușă este un element de arhitectură, care practic, nu are nicio rezistență la sarcini. Peste tocul de ușă ar trebui să existe un element care sa preia încărcarea de deasupra sa, câteva rânduri de caramidă sau alt material de completare până sub planseul superior. Acest element se numește „buiandrug” și nu se calcuează la nimic. Prin natura sa constructivă asigură o rezistență apreciabilă pentru susținerea materialului amintit. Această descriere este valabilă pentru structuri din zidărie. Dacă structura clădirii este din beton armat, partea de deasupra ușii până la planșeu se realizează monolit cu pereții adiacenți și se numește generic buiandrug.

                                                                        Ce se întâmplă în caz de cutremur când ne adăpostim sub tocul de ușă ?  Acesta ne poate feri de obiectele în cădere și atât ! Din punct de vedere al rezistenței buiandrul este solicitat la maximum și dacă nu s-a prăbușit, ulterior vom vedea cum s-a rupt în formă de X. De ce se se rupe în formă de X și nu sub altă formă ? Pentru că eforturile unitare tangențiale maxime sunt egale ca valoare cu eforturile unitare normale principale (care sunt dispuse la 45 de grade într-o parte și alta, formând X).

                                                                     Această indicație de a te adăposti sub tocul ușii în momentul în care simți declanșarea unui cutremur eu o încadrez la cpitolul: Povești Nemuritoare !

  --------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                                           

AVALANȘA INFORMAȚIEI

de Mihai G. Tănase   

                                                                                         Am avut un prieten la CFPS (actualul INCDFP) care s-a prăpădit în 2006 în Brazilia. Acesta era cercetător în cadrul CFPS și profesor asociat la o universitate din Brazilia (capitala). După ce și-a luat doctoratul în Fizică sub îndrumarea acad. Liviu Constantinescu a elaborat un catalog al cutremurelor înregistrate în România de când existau izvoare și predicția cutremurelor. Aceasta era prin anii '83 - 84. S-a ajuns la concluzia ca următorul cutremur important (cu o magnitudine peste 7) se va întâmpla în 2006. Am trecut și de 2006 și cutremurul nu s-a produs până acum. Aceasta nu înseamnă că acad. Liviu Constantinescu a fost un seismolog oarecare. A fost un stâlp al seismologiei românești și chiar mai mult. Dar, mai este Cineva mai sus decât Liviu Constantinescu și Vasile, prietenul meu. Așa este cu hazardul seismic, la care se pricepe toată lumea.

                                                                         Când speram să se termine cu isteria seismelor în mass-media, azi văd pe știrile Google articole care țin hangul televiziunilor pe acest subiect.  Mă rog, ziariștii trebuie să-și justifice pâinea. Pe timpul omului cutremurele de magnitudine mai mică decât 5 nu se comunicau în mass-media. De ce ? Foarte simplu ! Să se evite panica și implicit psihoza. Nu aș avea nimic cu aceste articole dacă ar fi scrise de către profesioniști, dar nici amatori nu pot să-i numesc. Să vă menționez câteva.

                                                                         Ieri a avut loc lângă Buzău la o adâncime de 120 km, un cutremur de magnitudine 3,8 pe scare Richter. Hop și pleonasmul ! Scara magnitudinilor numai a lui Richter există !

                                                                           Aseară, la Pro tv, Trei cutremure s-au produs in Turcia. Magnitudine resimțită. Magnitudinea nu se resimte, este o valoare, o mărime; poate s-a resimțit energia emanată de cutremure. Să râdă și curcile !

                                                                            Au extins informațiile pe glob: În Elveția, Argentina și pe unde mai găsesc, după mintea lor.

                                                                     În ritmul ăsta nu au de gând să se oprească cu informațiile de proastă calitate, care produc o psihoză în populație, de care nimeni nu are nevoie. 

                                 Niște procurori de profil ar fi foarte necesari !

  --------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                          

DEGRINGOLADA MASS-MEDIA

de Mihai G. Tănase   

                                                             De circa zece zile unele canale tv, posuri de radio și știrile Google nu mai contenesc cu răspânirea informațiilor aiurea privitoare la activitatea seismică din Turcia și mai cu seamă la cea din România. Dacă ar face un lucru bun aș fi primul care să-i laude. Ce fac de fapt specialiștii mass-media ? Necunoscând subiectul în profunzimea sa (atât cât se cunoaște la acest moment, la noi înțară nu pe plan mondial) aruncă tot felul de aserțiuni care nu sunt veridice. Ceea ce mă enervează mai mult este că, chiar unii oameni care se dau profesioniști au noțiuni îndoielnice în domeniu. Acest tip de comunicare nu face altceva decât să creeze o panică, de care nimeni nu are nevoie în aceste momente.

                                                                 Să o luăm sistematic. Populația României este de circa 20 milioane de persoane. Din acest număr dacă 1 la 20.000 sunt familiarizați cu termenii din seismologie și ingineria seismică. Or, restul populației înghite pe nemestecate informațiile primite, ca fiind reale. Și de aici întreținerea panicii, cu totul nejustificată. 

                                                                       Nu pot să pricep un lucru: Nu mai există profesori de Dinamica Construcțiilor, în România ?

                                                                        Problema este cât se poate de simplă. Există o componentă care face obiectul Seismologiei și una care face parte din proiectarea antiseismică a construcțiilor. Cât privește prima, seismologii ar trebui să indice caracteristicile seismului, adică mărimea sa, prin Magnitudine și gata ! (nu am auzit în toată gargara seismică să spună cineva ce dracu' este aia Magnitudinea M, a unui cutremur) Dar, domnii seismologi le place să se vadă la televizor și fac apreciri filozofice. Cât privește proiectarea antiseismică, aceasta este făcută de inginerii constructori și am detaliat în articolele anterioare în ce constă. Magnitudinea nu folosește la nimic în această speță. Se folosește o altă scară de măsurarea intensității cutremurului, scara MM.

                                                        x

                                                   x         x

                                         După câteva zile de la producerea cutremurului din 4 martie 1977 în România au început să vină specialiștii străini, pentru documentare și eventual ajutor.

                                           Ce-mi spun niște activiști de partid, ingineri care au stat prin ultima bancă la facultate : Au venit doi japonezi la Primăria Capitalei și au cerut să vorbească cu Comisia pentru combaterea panicii. Ha ! ha ! ha ! Au luat avionul și au plecat înapoi. Ce activiști idioții !

                                                                  Peste două, trei zile un prieten de la INFP (fost Centrul de Fizica Pământului și Seismologie de la Măgurele) îmi spune să vin la ei că este unul din Noua Zeelandă, inginer constructor și stă singur acolo, că nu-l bagă nimeni în seamă și să vorbesc cu el. (Am trecut de bariera Securității și am luat contact cu persoana). Pe ce problemă era axat omul ? Fenomenul histerezis în fierul-beton ! Habar nu am avut. Nu auzisem decât prin clasa a VIII-a la liceu. Mi-a explicat el cum este și apoi am discutat despre materialele folosite la clădiri în România și altele. (Mi-a rămas în cap și acum cum e cu fenomenul histerezis la cutremur. Nu e o joacă de trei surcele !)

                                                            x

                                                       x          x

                                                          Sper că cineva cu abnegație să pună ordine în lucruri !

                  --------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                                    

                                                                       

LA TV VORBE DE CLACĂ (Țara arde și baba se piaptănă)

de Mihai G. Tănase   

                                                Luni 6 februarie 2023, ora locală 4:17, s-a produs un seism de M = 7,8 pe scara Richter, la 34 km vest de Antep (Gaziantep), Turcia. Pagube materiale enorme și până la această oră peste 11.000 de victime raportate în Turcia și Siria.

                                                      Acest eveniment nefast a picat ca o mană cerească pentru unele canale de știri tv din România.

                                                                Și ca să nu-și iasă din tipicul propriu au început difuzarea de emisiuni în stilul propriu: Invitați de profesie pestriță cu logoreea specifică, care își dau cu părerea după mintea fiecăruia. Problema de bază fiind ce legătură există între cutremurele din Turcia și cele de la noi; cele produse concomitent. Și de aici discuții interminabile și fără fundament. Mă întreb ca și altădată: Nu se putea invita un cadru de specialitate de la Universitatea Tehnică de Construcții ? Se putea pune lucrurile în ordine cât de cât, în limita timpului alocat. Dar nu ! Se discută despre viitor, ce facem cu construcțiile neconsolidate, devenite precare în urma cutremurului din 1977 și tot felul de probleme tehnice care nu sunt clare cum se vor rezolva. Cum să înțelegi ceva de la cineva care nu știe contextul discuției ? Sunt probleme specifice care pot fi lămurite numai de către specialiști; altfel numai panică și angoase.

                                                                           La un moment dat intră în direct și prefectul capitalei și-și spune părerea cu privire la construcțiile neconsolidate: aproape integral ce am scris eu în 2016, în articolul Nodul Gordian.

                                                                                                        Eu aș pune următoarea întrebare: Cum se face că, în țări precum Japonia sau California nu se prăbușesc construcțiile (cu mult mai înalte) în urma unor seisme similare celor din Turcia sau de prin alte părți ? Cred că ați ghicit ! 

                                                                              Cât despre discuțiile pe tema seismelor de la tv m-am săturat să le mai ascult.

    Vă rog să-mi lăsați un comentariu.

             --------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                            

DESPRE ECONOMIE

de Mihai G. Tănase   

                                                         Am prostul obicei de a citi unele articole din spațiul virtual. La urma urmei trbuie de undeva să mă informez și eu. Să văd care este mersul lumii, cum o fi el deformat sau nu. Trăiesc între oameni, mai bine spus, între tot felul de oameni și trebuie să știu ce părere au ei în legătură cu mediul „în care înnotăm”.

                                                                    Azi am citit un articol să zicem interesant cum se punea problema cu subtilitate în a îndemna populația să emigreze spre alte zări albastre, unde te descurci cu cunoștințe de trei surcele și ai un salariu de profesor universitar din România. Așa o fi oare ?

                                                                   Un muncitor agricultor (îmi place la nebunie noțiunea de policalificare, trâmbițată de la Nea Nicu și până azi, cu care se va scoate țara din orice impas) de prin județul Constanța a avut o firmuliță de instalații pentru construcții acum câțiva ani și a băgat-o în faliment, deoarece i-au plecat muncitorii în vest. Ce s-a gândit omul: hai să plec și eu. Și a plecat în Irlanda la o fabrică de cipuri. Acum, de sărbători, ce să vezi când a venit acasă, i-a incolțit în cap o mare dilemă: să iau nevasta și copiii cu mine sau să mai stau ? Acolo este excelent: cu profesia mea de instalator am niște condiții pe care aici nu le voi avea niciodată.

                                                                            (Eu nu am studii economice. Am învățat după cum ne-au obligat tovarășii, dar le-am legat între ele, discutând cu oamenii specializați în domeniu și trăgând niște concluzii pertinente, care s-au dovedit a fi cele adecvate.)

                                                                                                          O reușită, ca de altfel oricare alta, pleacă de la educație. De la sistemul de învățământ. Și în primul rând de la individ.

                                                                                   Persoana în cauză nu pare că ar avea cine știe ce pregătire. Cu simpla voință nu faci mare lucru. 

                                                                        După lecturarea articolului, eu aș mai fi adăugat, ca să priceapă omul:

                                                              - România mai are la un colț și devine țară membră a spațiului Schengen și se va adopta și moneda euro. Acum raportul dintre euro și leu este de 1:5.  Ce te faci frate instalator când vei veni în țară cu bănuții tăi?  1€ în Irlanda, 1€ în România ! Totul este o funcție de timp.

                                                                              - Când mai aveți dileme asemănătoare luați-vă un cântar electronic.

                            Vom vedea cine a avut dreptate, cât de curând !

--------------- mihaibrebu@hotmail.com