NIHIL SINE DEO

(Imagine Stirile protv)

                                                  de Mihai G. Tănase 

                                                                       Astăzi se întoarce în țară trupul neînsuflețit al fostului suveran al României, Regele Mihai I, pentru a-și dormi somnul de veci la Necropola regală de la Curtea de Argeș.

                                                                   Toate canalele tv au transmis și transmit în continuare știri cu privire la programul funeraliilor. Mă surprinde știrile unor posturi tv, susținute de părerile (și nu greșesc „părerile”) unor oameni care se pretind avizați să ne lumineze și pe noi cu știința lor.

                                                                    Unii sunt chiar consternați, cum de se poate întâmpla dom'le, așa ceva ? Cum un fost rege, mareșal al României să fie înmormântat la orele 18 și ceva, acum în decembrie când se întunecă de pe la ora 17 ? (Ar vrea să-i pună niște reflectoare gigant, probabil !)

                                                                        La noi, la români, este o vorbă când se discută despre lucruri la „cald”: Ți-a luat Dumnezeu mințile ? (Dacă are ce să-ți ia !)

                                                              x        x

                                                                   x

                                                  Noi ne-am declarat creștin-ortodocși în proporție de 86 %, la ultimul recensământ. Regele a fost de confesiune ortodoxă. Înmormântarea sa trebuie să se facă în rit creștin-ortodox. În acest sens avem toate canoanele după care să se facă funeraliile, în conformitate cu cele arătate în evanghelii și care nu lasă loc de interpretare, după cum vor unii sau alții.

                                                      Iisus Hristos, Dumnezeul nostru adevărat, a murit pe la ceasurile nouă (aprox. ora trei p.m.); iar spre seară a fost depus în mormânt.

                                                                   Noțiunea de Seară, respectiv Dimineață vine din Vechiul Testament, la Facerea lumii; și a fost Seară și a fost Dimineață, ziua I-a etc. Noțiunea de noapte nu apare aici. „Cutuma” înmormântării decedatului este de natură simbolistică și în conformitate cu religia noastră: ca înmormântarea să se facă după ora 12 ziua (adică Seara, când și Iisus Hristos a murit și a fost îngropat), când ziua se sfârșește (ca și viața). Lumina zilei nu are nicio importanță în acest context. Decedatul este, deja, în starea intermediară a vieții veșnice; numai noi îi cinstim trupul, acum. Indiferent că, ai fost împărat sau rob, ambii sunt egali în fața morții și trebuie să fie tratați identic. 

                                            Dumnezeu să-l odihnească, împreună cu cei drepți, pe Majestatea Sa Regele Mihai I al României !


--------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                    

                                               

D'ALE MILITĂRIEI

Bateria trage o „salvă”

Servanții unui obuzier

                                                                                            de Mihai G. Tănase 

                                                            Înainte de '89, când Nea Nicu călătorea mai peste tot dar și primea omologii săi „preteni” la București, mă enerva la culme când auzeam sintagma: În cinstea președintelui cutare au fost trase 21 de salve de tun.

                                                                      Azi este ziua națională a României. Am urmărit transmisia postului național de tv  a paradei militare la București. În timpul intonării Imnului de stat s-au arătat imagini ale unei baterii de tunuri de calibrul 72 mm, care executa lovituri de tun. 21 de lovituri ! Frumos până aici. Pe fondul muzicii și al loviturilor de tun cel care transmitea desfășurarea paradei militare (de altfel un om umblat prin teatrele de operații în care România era parte) se apucă și face un comentariu relativ la cele 21 de „salve” de tun, în legătură cu istoricul practicării acestui ritual de a se trage cu tunul la evenimente deosebit de importante. Cum persoana în cauză nu a apucat să facă serviciul militar obligatoriu (fiind o persoană relativ tânără), nu prea știa cum e cu „lovitura și salva” și a spus exact cum se zicea și pe timpul lui Nea Nicu: 21 de salve !

                                                                            Nu mă mai miră nimic, pentru că și eu sunt latin !

                                                                               În timpul facultății, începând cu anul III, o zi pe săptămână băieții făceau armată, iar la sfârșitul facultății se mai făcea un stagiu de trei sau șase luni. Eu „am fost norocos” și am făcut șase luni la AT (artilerie terestră). 

                                                                                A fost frumos (probabil unde era și vârsta...) și am învățat lucruri interesante (ca în orice meserie, dacă te interesează). Am făcut parte dintr-o baterie (șase piese de artilerie) de obuziere (tunuri cu calibrul peste 100 mm). Din punct de vedere tehnic: primul obuzier din partea dreaptă era denumit obuzier de bază în raport cu celelalte cinci din partea stângă. Ce se întâmpla dacă făceai parte din obuzierul de bază ? Ce să se întâmple ? Munceai de șase ori mai mult decât ceilalți servanți de la cele cinci tunuri. Când se executau tragerile cu muniție (reală) de război numai obuzierul de bază executa foc (lovitură cu lovitură), celelalte cinci tunuri înregistrau numai comenzile fără să execute foc (pentru economie de muniție) și numai când reglajul era terminat trăgeau toate concomitent. Aceasta era salva !

                                                                           De menționat că, atunci când se trage o lovitură țeava tunului vine în recul și privit din lateral tunul parcă nu mai are țeavă. Prin filme vedem explozii uriașe la gura țevii, dar aceasta stă pe loc. Se trage cu muniție de manevră (fără proiectil). Deci bancuri sau aiureli; joacă de copii, dar dă bine la ochi.

                                                                              Astăzi ce-am văzut la paradă ? Un tun care a tras 21 de lovituri, nu de salve (evident, cu muniție de manevră). Dar, „salva” sună mai frumos, e ceva mai grandios. Nu era mai înțelept fără explicații, sau să se fi documentat chiar și din DEX ?




------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                     

ACHIZIȚIA UNEI CASE ÎN BUCUREȘTI, FĂRĂ FRICĂ DE CUTREMUR

de Mihai G. Tănase 

                                                         La români, prin perioada interbelică, era un obicei când chiriașii își schimbau casa: de sf. Gheorghe și de sf. Dumitru. Iată că, acest obicei a reînviat și-l aduce în prim plan un ziar local. Articolul cu pricina nu este semnat de către vreun scriitor specialist în domeniu; nu este semnat de nimeni, dar publicat pe 26.10.2017 (în ajun de sf. Dumitru) - că este în ton cu mutările de toamnă. Eu v-am mai zis prin alte articole scrise de mine că, poporul român este un popor de specialiști în  Inginerie Seismică și nu m-am înșelat deloc.

                                                            Cine citește acest articol și când vede și „girul INCDFP” gata intră la scandal cu nevasta, unde să se mute omul, vorba ceea: a scris în Scânteia tovarășe și totul este adevărat.

                                                                 Eu tot nu pot să pricep cum pot să apară tot felul de aiureli în ziare și să dezinformeze lumea. Înainte mai era prostia aia a Securității cu dezinformarea maselor, dar acum cine o mai face și cu ce scop ? Nu întreabă pe nimeni și umple paginile cu tot felul de tâmpenii, așa zise tehnice. Sunt convins că cei de la INCDFP habar nu au despre articol și nu i-a întrebat nimeni (așa îmi place să cred !).

                                                                                          Acum să argumentăm puțin, până nu-mi plesnește capul !



                                                  Concluziile trase de către ziar s-au făcut pe analiza hărții seismice întocmite de către INCDFP, în care suprafața Bucureștiului este împărțită în aproximativ 12 zone, pentru fiecare zonă având indicate accelerația terenului și perioada dominantă a sa, în cazul unui cutremur de 7,5 grade (grade Richter, tată, nu Celsius!). Aceste date ar trebui să fie luate în calcul la proiectarea construcțiilor de către ingineri, ceea ce nu prea este adevărat. Dacă s-ar face așa, atunci tot calculul antiseismic al unei construcții ar fi destul de aproximativ. Perioada dominantă a terenului de amplasament al construcției se face pentru suprafețe limitate, caracteristice, ale amplasării construcțiilor funcție de profilul litostratigrafic al terenului de fundare și până la roca de fundament (bedrock) și nu pe hectare întregi; prin metodele prospecțiunii seismice. A se vedea și normele americane SEAOC, începând de prin anii '60: Ceea ce la noi nu se face ! De ce ? Pentru că, aceste operații costă, costă... și nu sunt bani. 
Poate cineva să-mi spună mie că, în interiorul aceleași zone (din cele 12) la exteriorul și la centrul ei (la câțiva km distanță) avem același profil litostratigrafic ? Este la mintea cocoșului că, nu !

                                                  Mă limitez numai la aserțiunea de mai sus și este ultra-suficient să afirm că, cineva face mișto de noi, crezând că le înghițim gogoșile neprăjite și crude !

                                                                      Cât despre mutat, să se mute ei după cum spun și îndeamnă lumea !




--------------------    mihaibrebu@hotmail.com

COOPERATIVA MUNCA ÎN ZADAR

Imagine Internet

                                                                  

de Mihai G. Tănase 

                                                             Înainte de '89 sistemul economic avea printre altele unități numite cooperative. Acestea erau structurate pe activitățile necuprinse în unitățile de bază ale economiei socialiste și care erau, totuși, necesare în desfășurarea vieții cotidiene. Ele erau definite după modul de activitate specific: frizerie și coafură, reparații încălțăminte, croitorie, bijuterii etc. ; având denumiri oarecum sugestive: Higiena, Avântul Îmbrăcăminții, Munca, Sporul și tot așa.

                                                                  În anii studenției, la una din materiile de bază, aveam un asistent care ne lua la mișto când vreunul dintre noi spunea sau făcea ceva ce nu avea vreo tangență cu subiectul discutat: Tovarășul cutare, d-ta ești de la Cooperativa Munca în Zadar?

                                                                                                   Au trecut aproape 28 de ani și pot acum să fac o comparație între cele două modele de învățământ. Nu afirm că, unul este mai bun decât altul: sunt numai constatări și atât...

                                                                        Înainte, ți se băgau tot felul de materii balast, care îți consumau timpul în defavoarea celor care trebuia să le înveți pentru specialitatea pe care o urmai. La puțin timp după '89, ne-am aliniat la indicațiile Procesului de la Bologna, pentru că suntem țară membră a UE. Foarte bine ! Învățământul superior s-a structurat pe trei niveluri: licență, master și doctorat. Evident, s-a redus și durata stagiilor. Lucru bun: s-au înlăturat materiile balast. Dar ce folos ? Frecvența nu mai este obligatorie. Peste 80 % din studenți au serviciu, taxele trebuie plătite. Chestiunea cu taxă și la buget este un fel de a-ți fura căciula singur (la stat mă refer). Cum dracu' să înveți, când tu stai la serviciu și apoi, cum să nu-i treacă profesorii când universitățile au autonomie (adică, un fel de afacere), că doar au nevoie de banii studenților. Rezultatele se văd, fără să fii vreun specialist în domeniu, din ce se prezintă pe la televizor: un șir nesfârșit de văicăreli, că sunt mai toți cu diplome universitare și nu au un loc de muncă. Procesul de învățământ este mult mai complex decât pare din clasa pregătitoare și până la doctorat: Ochiul dracului este omniprezent !  Tata avea o vorbă: banul îl strică pe om.  

                                                                    Am speranța că, se va găsi vreun Spiru Haret să pună ordine în învățământ, că până atunci tot la Cooperativa Munca în Zadar lucrăm !




-------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                                               

UN CUTREMUR...

Imagine Internet
(MEDIAFAX)

Imagine Internet
(MEDIAFAX)

                                                      

                                                                         de Mihai G. Tănase         

                                                 Aseară a avut loc în apropierea insulei Ischia din Italia un cutremur de 3,6 grade, recalculat la 4,0 grade și la o adâncime de doar 10 km (Presupun pe scara Richter, întrucât autorul știrii-Mediafax, ca și alți specilaliști, ne consideră că suntem un popor de seismologi: de ce doar ? La ce adâncime era normal să fie ?) În urma seismului două persoane și-au pierdut viața și câteva zeci sunt rănite, iar clădiri prăbușite o sumedenie...

                                                        Prea multe comentarii nu am de făcut, decât acelea pe care le-am mai arătat cu ocazia cutremurelor precedente și recente produse în Italia: Construcții executate după reguli în conformitate cu mintea fiecăruia. Adică, niște construcții frumoase pe  din afară și putrede pe dinăuntru. Din imagini se poate constata, cu ușurință, că s-a folosit ca material de construcție BCA-ul. (Beton celular autoclavizat. Un material inventat de către suedezi acum vreo 50 - 60 de ani. Acesta este un material termoizolator, dar oamenii l-au folosit și-l folosesc în continuare ca pe un material portant - e spornic și ieftin, în comparație cu cărămida, să zicem.) Ori, ce se poate vedea în imaginea de mai sus ? O grămadă de blocuri din bca !

                                                          Acum, făcând o retrospectivă la modul meu de pregătire în domeniul Ingineriei seismice, constat că nu am acordat prea mare importanță culturii în general ( și nici nu se putea); dar, după cum gândim și cum ne comportăm avem multe lucruri în comun cu italienii, doar suntem frați din aceeași rădăcină. Știu că stă în firea omului să obțină un efect maxim cu un efort minim, dar aceasta duce de cele mai multe ori la eșecuri. Vrem să ne strecurăm. Nu se poate, fraților ! Toată lumea construiește. Foarte bine, dar nu oricum. Răsplata muncii noastre o primim imediat sau se transmite generației următoare. Nu noi stabilim momentul. Nu se vede cum ?





----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

FRICA DE MOARTE

de Mihai G. Tănase 

                                                        Scriind acest articol, presupun, că va fi cel mai scurt articol pe care l-am scris până acum. De ce ? Dintr-un motiv destul simplu: fiecare „neam” are caracteristica lui. Nemții și elvețienii au exactitatea; mexicanii au veselia și lipsa grijii de mâine; englezii modul de a fi „scorțoși” și tot așa. Românii ce au ? Să moară capra vecinului și frica de moarte. Deși suntem, eminamente, un popor creștin-ortodox în proporție de peste 86% nu ar trebui ca frica de moarte să fie apanajul nostru. Ce se spune în dogmatica ortodoxă ? Cine așteaptă moartea ca pe un pas fericit spre lumea de apoi, acela este un creștin-ortodox adevărat ! Dar, acest lucru îl face numai un număr extrem de mic de oameni - sfinții lui Dumnezeu.

                                                            Am ajuns la această concluzie, relativ ușor, studiind statistica articolelor scrise până acum. Ceva foarte elocvent ! Toate articolele având ca temă Ingineria seismică au un număr impresionant de vizualizări și cele cu temă privind modul nostru de viață (acela cu capra vecinului) nu prea a interesat pe nimeni, probabil a fost ceva plictisitor...

                                                            Dacă vreți să vă bateți cu cărămida în piept cât de ortodocși sunteți, amintiți-vă de ce a spus Iisus Hristos în Evanghelia după Matei 22.39 (Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți).

     

                 Nu putem să trăim izolați, indiferent de credința fiecăruia !





----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                            

BOOKFEST 2017

de Mihai G. Tănase 

                                                                 Deschid televizorul și ce văd ? O domnișoară reporter întreba niște copii, aflați la Bookfest/24 - 28 mai, deschis la ROMEXPO București, în legătură cu părerile lor despre carte.

                                                                 Răspunsurile acestor copii, cu vârsta cuprinsă între nouă și doisprezece ani, au fost năucitoare. Pentru câteva momente am simțit că mă aflu în altă țară, într-una din aceea necunoscută de prin romanele lui Jules Verne, numai limba mi se părea cunoscută. Doamne, care ești mare ! 

                                                                       Întrebare: Se mai studiază în școală scriitori ca Ion Creangă, Mihail Sadoveanu ?  Răspuns: Se studiază foarte puțin și ne-am plictisit de ei. Vrem ceva modern, să învățăm lucruri actuale ! Întrebare: Ce cărți v-ați cumpărat ? Răspuns: Cărți ale scriitorilor englezi și americani, cu Harry Potter... (și n-am mai reținut; mi s-a întunecat mintea).

                                                                        Domnișoara cu întrebările, care avea la bază același aluat cu cel al copiilor, era ultra bucuroasă și conducea dialogul cu prezentatorul din studio în sensul: ce deștepți am ajuns noi și copiii noștri; îi privim de sus pe ăia cu limba anglo-saxonă, ce dracu' doar  suntem români.

                                                           După aspect, copiii erau bucureșteni și nu de condiție proastă, după vestimentație. Dar, caut să mă lămuresc ce fel de părinți au ei. Dacă fac un calcul elementar, părinții lor au în jur de 37 de ani, adică în '89 aveau cam zece ani. Totul este explicabil: educația lor este tot atât de fragilă, pe cât este a copiilor lor. Oameni isteți ! Au intrat la o facultate (dacă au intrat) cu dosarul, au frecventat-o cum au vrut (că de aceea e facultate) și au învățat ce au putut. Ce să le mai dea și copiilor lor? Să le dea școala ! Nu este adevărat ce este scris în Evanghelie? Când un orb călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.

                                                                                                       Acum stau și mă gândesc cât de complicate au devenit lucrurile și cine are interesul. Ce titlu este acesta Bookfest ? Era ceva înjositor dacă i se spunea pur și simplu Festivalul de Carte sau Târgul de Carte ? Măi fraților cu capul mare, se răsucește în groapă poetul Alexei Mateevici ! Dacă n-am avea am mai zice, dar Limba noastră-i o comoară. Lăsați-o la dracu' de ploconeală, copiii ăștia sunt oamenii de mâine, faceți-le o educație pe măsura culturii noastre, nu le otrăviți mintea inocentă !






--------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

MITURI ÎN INGINERIA SEISMICĂ

de Mihai G. Tănase  

                                                   Acum câteva zile mă întâlnesc cu o persoană pe care nu o mai văzusem de prin liceu. Dintr-una într-alta îmi spune: tu te ocupi de construcții, este adevărat că hotelul Intercontinental este „făcut pe niște bile” și ăsta nu se dărâmă la niciun cutremur?  Am zâmbit și i-am răspuns, destul de concis, în sensul ce voi expune în continuare.

                                                               După ce mi-am luat doctoratul îmi vine în minte o idee: să fac cumva să izolez complet construcția de pământ și atunci undele seismice nu vor mai avea efect asupra ei. Dar cum? Până atunci auzisem tot felul de povești și în special pe cea a izolării construcției de fundație, prin intermediul bilelor. N-am mai avut somn. Dacă între timp au apărut metode moderne de izolație și eu habar nu am de ele? Lucrarea mea trata contrariul! Și ca să nu fac munca în zadar i-am scris Profesorului H. Bolton Seed, de la Universitatea din California-Berkeley, să-mi trimită o bibliografie la zi cu ce intenționam să fac. (Mi-a fost cam jenă, deoarece ieșeam din optica dânsului; tema lucrării mele fiind secantă cu concepția și domeniul dânsului de activitate.) Rău n-am făcut. Am cunoscut modul de abordare american: Vrei să studiezi ceva diferit de ceea ce ai făcut până acum ? Poftim, ia și documentează-te !  Mi-a trimis un reprint de 16 pagini. L-am studiat cu atenție, după care i-am spus profesorului: „Rămân în sfera dv.” Îmi ieșise aiurelile din cap, complet. Prof. Seed era o somitate, la nivel mondial în domeniul său!

                                                               Materialul primit era o sinteză întocmită de către Prof. James M. Kelly de la aceeași universitate. Nu voi intra în detaliile tehnice, voi face o prezentare calitativă.

                                                                    După cum se știe în anul 1908 a avut loc un cutremur, destul de mare, în regiunea Messina-Reggio, Italia, în urma căruia au murit peste 160.000 de oameni. S-a încercat elaborarea unui cod de calcul antiseismic, în care s-au introdus două prevederi: Construcțiile să reazeme pe role sau pe un strat de nisip. De menționat că, în anul 1909 medicul de origine armeană, imigrant în Anglia, pasionat de seismică, Calantarients - deși amator - a introdus în patentul englez fundarea pe un strat de nisip sau de talc, care a fost adoptată de codul italian. Nu s-au tradus în practică aceste prevederi din motive tehnice și economice.

                                                                Până în anul 1929 s-a tot încercat lansarea unor metode cum ar fi: fundarea pe strat de cauciuc, strat moale de noroi, construcții plutitoare (în Japonia) de tipul cuirasatelor sau crearea etajului I foarte flexibil. Aceste idei au fost studiate până în anul 1978, când s-au redus la două: metoda stratului de cauciuc și cea a arcurilor. Acestea se pot aplica numai în cazuri particulare, din cauza execuției dificile și al costului ridicat.

                                                              Cam așa stau lucrurile cu izolarea construcțiilor la cutremure. Ce nu face omul să scape de necaz!





----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                               

                                                     

ACALMIE SEISMICĂ

București, Bl. 33, Sos. Ștefan cel Mare, tronsonul de capăt,
dinspre str. Lizeanu, prăbușit la cutremurul din
4 martie 1977
(Imagine Internet)

de Mihai G. Tănase  

                                   
          

                                                           A trecut o lună și jumătate și mass-media noastră nu ne-a mai deranjat cu vreo știre din domeniul seismic. Pe de o parte este foarte bine că, lumea a mai uitat de prevestirile nefaste (care și așa erau destul de alambicate și cu un grad mare de incertitudine). Aceste lucruri țin, evident, de psihologie, dar vorba unui comentator: să ne ferească Dumnezeu de un cutremur la fel de mare ca acela din '77 ! Pe de altă parte este adevărat că: Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă și în traistă. Adică, ne dă posibilitatea cunoașterii fenomenelor - știința, iar traista este capul nostru ! Depinde numai de noi dacă vrem să îmbinăm cele două entități.

                                           Chiar mi-a plăcut buna intenție a Ministerului Afacerilor Interne, prin secretariatul specializat, care a întocmit reguli de comportare a populației în eventualitatea producerii unui cutremur și le-a postat pe un site propriu, aici . Toate bune și frumoase: Aceste reguli sunt valabile numai pentru cazul în care clădirea respectivă nu se prăbușește ! Ce rămâne de făcut ? Ce să ne rămână, decât să rezolvăm clădirile cu probleme (care au fost, deja, identificate și să le tratăm prin metodele arătate în articolele precedente), iar pentru cele noi să le proiectăm, cel puțin conform normativelor naționale. Să lăsăm deoparte zicala: Scump la tărâțe și ieftin la făină !  Din aceste motive am afirmat mereu că, realizarea unor construcții rezistente la cutremur este mai întâi o problemă politică și apoi una tehnică.

                                                                De partea politică ar trebui să se ocupe aleșii neamului: Parlamentul, iar de partea tehnică inginerii de specialitate (nu amatorii).
                                                               x
                                                            x    x

                                                          Pentru că partea tehnică este destul de complicată, chiar și pentru un inginer cu pregătire medie, vreau să punctez câteva aspecte în plus față de ceea ce am relatat în articolul Dialogul surzilor.  

                                                            În normativele de calcul al construcțiilor rezistente la seisme se vorbește despre conlucrarea terenului de fundare cu construcția la acțiunea seismică, care trebuie exprimată sub formă cantitativă. Această indicație este mai mult arătată ca o formă insidioasă, iar cei care o aplică (nu toți) cred că o fac în mod acoperitor (calculul fiind mai simplu). Acest mod de abordare este incorect, deoarece conduce la modificarea caracteristicilor dinamice ale construcției și în special la perioada proprie de vibrație a construcției. Ce se întâmplă de fapt, când o construcție se prăbușește ?  Construcția reazemă pe terenul de fundare prin intermediul fundației sale. Terenul de fundare are o anumită perioadă intrinsecă de vibrație, numită perioada dominantă a terenului, în timpul seismului. (Terenul de sub construcție, în general, este stratificat și se ia în calcul toată grosimea pachetului până la roca de bază: roca de fundament - practic, infinit rigidă.) Prin urmare, construcția se află într-un raport clar față de terenul de fundare (raportându-ne la perioadele de vibrație proprii: ale construcției și ale terenului de fundare). Cum se știe din Fizică, atunci când cele două perioade de vibrație coincid sau sunt foarte apropiate ( cea a cutremurului și a ansamblului construcție-teren de fundare) se produce rezonanța (quasirezonanța, pentru că intervin frecările) și amplitudinile construcției cresc peste cele admisibile, producându-se colapsul. 

                                                                               Dacă perioada proprie de vibrație a construcțiilor se poate calcula cu destulă exactitate inginerească, perioada dominantă a terenului de fundare se poate determina, cu o bună exactitate, numai prin metodele prospecțiunii seismice; ceea ce la noi nu s-a făcut vreodată. Această practică există de circa 50 de ani în SUA și chiar se aplică. Rezultatele le vedem prin California. Sper că, în viitorul cel mai apropiat să aplicăm și noi ce alții au făcut deja, pentru că acalmia nu ține mult: nu de asta îi spune acalmie ?




         ------------------  mihaibrebu@hotmail.com                                                              

40 DE ANI

de Mihai G. Tănase  

                                               Nu sunt un cititor de presă românească și bine fac. Din întâmplare am citit (pe net) un articol publicat în ziarul Gândul la 4 martie 2017, intitulat: „40 de ani de la marele cutremur din 4 martie 1977.Lista Securității cu clădirile din București reparate de mântuială. Cum a ordonat Ceaușescu oprirea lucrărilor”. aici Cam lung titlul articolului și prezentat ca pe un ghiveci călugăresc... Autorul, după fotografia sa, pare a avea aceeași vârstă cu perioada comemorată a cutremurului din '77, dar cu siguranță nu mai mult. Articolul l-a scris prin deducție și pe baza unor povestiri de la cei mai în vârstă decât el.

                                                   Ceea ce m-a enervat și m-a determinat să scriu acest articol este totala lipsă de deontologie al acestor scriitori, care nu fac altceva decât să-ți încurce mințile, dacă îi iei în serios.

                                                        Hai să dăm Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu ! (Mt.22.21)

                                                                             Din când în când, mă mai uit pe la televizor și-mi vine să vomit când văd tot felul de nemernici care au mâncat din palma lui Nea Nicu și tot îl înjură mort, să arate că ei nu au fost cu el. Și nu-i obligă nimeni, asta este culmea...

                                                                Acum să trec la partea tehnică din articolul menționat. 

                                                                Imediat după cutremurul din martie '77, asta însemnând aproximativ o lună, a început consolidarea blocurilor avariate. În luna asta, pe linie de proiectare s-a trecut la mărirea gradului de intensitate seismică de calcul pentru București, de la 7,5 la 8,5. Să facem blocuri cum nu s-au mai făcut vreodată... Euforia asta a durat vreo trei zile, după ce s-a constatat - cum era și normal - că, această creștere de grad duce la dublarea secțiunilor, iar economic la dublarea costurilor: faci un bloc și te costă cât două. Cățelandrii l-au informat pe Tovarășul, care le-a spus (nu el, consilierii lui) să mai reducă un pic gradul de calcul. Și astfel s-a mai redus gradul cu 0,5; dar asta numai pentru București și iarăși s-au întocmit hărți de macro și microseismicitate ale Bucureștiului. Deci, s-au început consolidările, care se făceau după proiecte întocmite de către Institutul Proiect-București al CPMB. În general, se făcea o injectare cu soluții epoxidice pentru diafragme și alte elemente fisurate, acolo unde era cazul și o cămășuială (o îmbrăcare a elementului vertical de rezistență) din beton armat. România se confrunta pentru prima oară cu acest gen de lucrări și totul era pionerat. (Mai târziu, lucrul dracului, nu s-a mai importat soluția epoxidică și am făcut-o noi, nu știu pe la ce combinat... că eram dați dracului: partidul dicta și clasa muncitoare executa; succesuri după succesuri...). Soluția epoxidică, inițial, se aducea din Elveția sau Suedia (nu mi-aduc bine aminte) și era compusă din două elemente A și B, baza și întăritorul. Acum vine partea frumoasă. În lipsa mâinii de lucru calificate, partidul aducea oameni de la țară la oraș:  le dădea casă și calificare la locul de muncă, care se făcea cum se făcea. Unii mai uitau să adauge întăritorul și să fi văzut șiroaiele de soluție neagră (A-ul) pe pereți. Altă muncă și altă muncă, în zadar.

Problema consolidării prin cămășuială era ceva inadecvat: se micșora enorm spațiul locativ. Dar, nu aceasta este problema spinoasă. Grav este că: prin cămășuială se schimbă secțiunea, care conduce la schimbarea momentului de inerție, implicit a momentului de rigiditate și la micșorarea elasticității structurii; iar la un eventual cutremur forțele de inerție solicitante devin și mai mari, structura fiind supusă la eforturi suplimentare, pe care nici dracu' nu mai poate să le știe mărimea lor.

                                                    Cum spuneam mai înainte, consolidările se făceau dificil, era ca și cum lagărele ce funcționau pe rubine la un ceas Doxa, se înlocuiau cu rulmenți. Timpul trecea și consolidările nu se mai terminau. Partidul era îngrijorat și se făcea presiune. Presiunea o simțeau cadrele tehnice, pe muncitor nu-l interesa... Lătrăii tehnici, ajunși din șef de șantier pe post de ministru, dădeau din proprie inițiativă dispoziții de șantier, prin care se renunța la o parte din consolidare și blocul era gata. Ăștia nu erau securiști (cel puțin în aparență) cum se sugerează în articolul cu pricina.

                                                       Cât despre notele „informatorului” ( ale tov. căpitan) erau fără importanță tehnică, le făcea să-și justifice salariul, probabil. Eu personal nu cred că, Ceaușescu a dat vreun ordin de oprire a lucrărilor (în primul rând, el se pricepea la construcții, cum toată lumea se pricepe la fotbal - update: analiști politici). Lucrările s-au făcut atât timp cât au fost alocați bani. Din acest motiv am spus în articolul precedent că, problema construcțiilor rezistente la cutremur este întâi o problemă politică și apoi tehnică.

                                                            
                                         Sper că, am separat puțin legumele din ghiveciul călugăresc al tânărului jurnalist povestitor !





-------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

SÂMBĂTA SF. TEODOR

Blocul Wilson
București,
după cutremurul din 4 martie 1977

Clădirea Centrului de Calcul al Ministerului
Transporturilor, după cutremurul din 4 martie 1977

                       

                                                                                   de Mihai G. Tănase  

                                                                        În calendarul ortodox, azi e sâmbăta sf. Toader, zi de pomenire a morților și tot azi este data comemorării a 40 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977. Presupun că, Biserica noastră Ortodoxă i-a pomenit pe cei ce și-au găsit sfârșitul tragic în nefastul eveniment. Oricum, canalele tv cu veleități nu-i uită pe bieții oameni, ori de câte ori mai trece un an de la evenimentul cu pricina și se întrec între ele cu explicații pe marginea cutremurului produs, care mai de care mai științifice.

                                                                                            Și ca psihoza în mase să prindă cât mai bine, aceste televiziuni aduc invitați cât mai speciali să ne fericească cu știința lor (cum spunea Eminescu acum 141 de ani). Cum azi e zi dedicată cutremurului produs în 4 martie 1977, o televiziune a făcut preț de 35 de minute un show în trei: moderatoarea (cu pregătire lingvistică de Universitate), un medic (mai în vârstă) și un tinerel de meserie analist politic. Imagini peste imagini din zilele imediate cutremurului comentate fiecare pe limba lui. Și ca tabloul să fie complet, să le bage mințile în cap la decidenții politici, au dat imagini și de la cutremurul care s-a produs anul trecut în zona Amatrice, din Italia. Chestiuni serioase dom'le ! Nici ei nu știau ce voiau să transmită telespectatorului. Un talmeș-balmeș ! Măsuri ce trebuie luate în vederea protejării populației la un eventual cutremur major. Ceea ce au recomandat ei era pentru o zonă seismică cum ar fi California sau Japonia, unde clădirile sunt realizate să nu se prăbușească la orice cutremușor, dar n-au realizat aceasta dintr-un singur motiv: nu știau !

                                                               Problema construcțiilor rezistente la seisme, în primul rând, este o problemă politică și apoi tehnică. De ce este politică? Pentru că implică costuri enorm de mari, care afectează economia țării. Dacă partea tehnică nu se respectă și se construiește după ureche (funcție de specialiști) costurile vor fi și mai mari, iar rezultatele sub așteptări. Trebuie să se hotărască ce este mai important: viața unui om sau un metru cub de beton. Desigur, știu ce vor spune fariseii: Nu vine cutremurul cât trăiesc eu! Partea tehnică nu se face la televizor, de către analiștii politici sau alți analiști, dintr-un motiv vechi de aproximativ 250 de ani, enunțat de către lordul Chesterfield: Indiferent din ce individualități ar fi compusă o adunare, tot o adunătură este!

                                                                Aș avea o propunere pentru data de 4 martie a fiecărui an: Să închidem televizoarele și să mergem la biserică, să aprindem o lumânare.






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

NO COMMENT

de Mihai G. Tănase  

                                                       Cât încerc să nu mă îmbolnăvesc și nu reușesc ! Parcă este o vorbă românească: Prostia se ia. Adică este contagioasă, când nu ești vaccinat sau nu mai există vaccin, ori nu are cine să te vaccineze. Sistematic, de ani buni, dirijat ori nu - ceea ce nu prea cred - se practică introducerea unui limbaj străin de neam, cum ar părea o emancipare. Și culmea, cine contribuie (fără să realizeze)? Tocmai unii dascăli ( nu puțini) care fixează în mintea virgină a tinerilor expresii și cuvinte care nu aparțin limbii române. Titlul, de mai sus, nu l-am ales la întâmplare. Trăim într-o perioadă nefastă, din acest punct de vedere ! Va trebui să treacă multă vreme și cu cheltuieli imense să ajungem de unde am plecat: la 360° ! Nu-i bai, Guvernul are grijă să le mărească continuu salariile la dascălii în cauză, pentru că ei muncesc din greu pentru educație.

                                                                              De dimineață, ascultând postul național de radio ce aud ? Lucruri interesante, să ne mândrim cu ele!

                                                                                             La Pitești, s-a realizat o aripă noua la o școală, nu pe banii noștri, pe bani europeni. Foarte bine ! Printre alte facilități s-a realizat o cantină pentru circa 70 - 8o de persoane, unde gimnazialii pot servi masa, întrucât școala are contract de catering cu o firmă din oraș. Acesta a fost declarația directorului de școală, care presupun că este profesor. Dacă mai dura mult expunerea doamnei directoare, se ajungea la un procent de peste 50 % cuvinte stâlcite în romgleză. Mă întreb ce dracu' înțeleg bieții copii de la un astfel de dascăl analfabet ?  Sau poate mai știi, elevii îl învață pe profesor! Exact ca în bancul de la Radio Erevan: Pot să încep să-i fac educație sexuală la copilul meu de 12 ani ? Da, puteți dacă vreți să aflați noutăți!

                                                                     Cred că, această situație este de plâns și nu de râs, ori eu nu pricep cum stau lucrurile. Dar, un lucru îmi este mai clar ca niciodată: Când un orb călăuzește pe un alt orb, amândoi vor cădea în groapă (Mt.15.14).





------------------------   mihaibrebu@hotmail.com