de Mihai G. Tănase
În satul în care m-am născut de sărbătorile religioase mai importante aveau loc diferite manifestări „cultural artistice”, al căror sens nu l-am priceput decât după un numar considerabil de ani. Având șansa să studiez, cât s-a putut, religia ortodoxă am reușit să fac o comparație pertinentă sau mai bine zis „o analiză” a acestor tradiții regionale.
Mai întâi trebuie să arăt că este o diferență destul de mare dintre tradiția populară și Sfânta Tradiție. Sfânta Tradiție este tot ce s-a transmis pe cale orală și nu a putut fi cuprins în scris, prin învățătura sfinților părinți, călugări etc. Tradiția populară este tot ce s-a transmis din om în om, din timpuri ancestrale, după capacitățile intelectuale ale fiecăruia. Această tradiție nu se poate considera ca fiind ceva veridic. Se spune: așa am pomenit, sau știu eu de la cineva învățat etc.
Nu este de mirare că tradițiile populare au degenerat și li s-au pierdut sensul și scopul inițial. Fiecare generație a mai adăugat ceva sau a omis ceva. Ce vor să semnifice, demulte ori, nu se poate da un răspuns potrivit, adecvat.
În fiecare an, pe 5 ianuarie, în comună are loc o manifestare numită Iordanii. Aceasta începea în noaptea de 5 spre 6 ianuarie (acum câțiva zeci de ani, copil fiind); adică din ajunul Bobotezei și până la terminarea slujbei religioase în ziua de Bobotează (botezul Domnului).
Câțiva flăcăi se organizau într-o ceată și aveau un staroste sau popă. Toți erau deghizați (mascați) cu fețele înnegrite, hainele întoarse pe dos și simulau că ar fi personaje din povești sau animale. Bineînțeles, cel care ieșea în evidență era starostele.
Cum se întuneca ceata pleca la colindat prin sat. Îi colindau în special pe cei care purtau numele de Ioan. Dacă se intâmpla ca respectivul să se fi culcat, îl sculau din pat, îl duceau în curte și-l aruncau în sus (la circa 3m față de pământ) de trei ori. Asta se numea iordănit. Gazda le dădea câte un păhărel cu țuică și bani. Această activitate trebuia încheiată, cu toți Ionii din sat, până cel târziu la ora 12 în ziua de Bobotează, când se așezau la poarta mănăstirii, formând un culoar, și așteptau să iasă preotul. (Până atunci îi iordănea pe toți bărbații care participaseră la slujba religioasă).
Când ieșea preotul îl iordănea și pe el, aruncându-l cât mai sus. Apoi ceata mergea la unul dintre ei acasă să petreacă și făceau planuri pentru anul următor.
Ce semnificație are această tradiție a iordănitului ? Numele vine de la râul Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos de către sf. Ioan Botezătorul. Aruncatul în sus de trei ori: Aruncarea către Cer, în numele Tatălui, Fiului și sf. Duh. Se cere de la Dumnezeu milă și viață mai bună în anul în care s-a intrat recent. Hainele întoarse sunt elemente din tradiția păgână. De menționat că, unii din ceată poartă și elemente tradiționale românești și tricolorul. Un amalgam neclar.
Astăzi dacă privesc cum se desfășoară tot acest obicei mi se pare o aiureală ! Sper să se găsească vreun învățător să le lumineze mintea la flăcăii care au mai rămas în granițe și vor să meargă autentic cu iordănitul.
---------------------------- mihaibrebu@hotmail.com