OPINII

de Mihai G. Tănase

                                                  De ceva vreme ascult emisiunea Bună dimineața România, de la postul național de radio. Are doi prezentatori simpatici și de multe ori spontani, ceea ce le aduce un „plus” în deontologia lor. Îmi aduc aminte (nu cu plăcere) că, după '89 prezentatorii, în general, erau aceiași. Cum deschideam aparatul de radio mai mult de câteva secunde nu puteam să-i ascult ce spuneau. Erau lucruri noi, dar nu se potriveau cu vocea lor: erau oamenii care înainte transmiteau elucubrațiile stereotipe impuse și apoi, la 180° , spuneau cu totul altceva. Vrând-nevrând, pentru câteva momente te trezeai în trecut. O senzație destul de neplăcută. Prezentatorii ca oameni nu aveau nicio vină, probabil alții nu erau. Odată cu trecerea timpului a apărut o altă generație de prezentatori și le-am uitat vocea la cei dinainte și asocierea vocii lor cu ceea ce nu doream să mai aud. 

                                                          Emisiunea în sine este bine structurată, are subiecte variate și presărate, mai mereu, cu glume bune și subtile ale celor doi prezentatori. De multe ori stau și mă întreb cum se face că nimeni, mă refer la producători, nu observă că în scurt timp emisiunea va intra într-o stare de plafonare sau mai bine spus de înghețare. Cred că, nimeni nu-și dorește acest lucru și atunci voi aplica îndemnul unor nepricepuți de pe la TV: domnule nu-ți place, ai telecomanda în mână !

                                                   Voi prezenta câteva exemple, în sprijinul celor afirmate anterior, să nu creez impresia că am ceva cu cineva. Dimpotrivă, îmi doresc să mai ascult această emisiune multă vreme.

                                                            Știrile din teren, adică din țară, sunt transmise de către un număr de corespondenți județeni, pentru care degetele de la mâini sunt arhisuficiente să-i definești. Pe primul loc se situează cel din Sălaj. Transmite atât de des, încât după trei, patru zile poți să crezi că Bucureștiul s-a mutat la Zalău. Urmează cel din Bistrița-Năsăud, Vaslui, Mehedinți și alții mai rar. Pentru numărul de județe ale țării ar trebui făcută o redistribuire a corespondenților, astfel încât să se acopere tot teritoriul. Oameni sunt peste tot care doresc să știe ce se mai întâmplă și pe la alții.(Cam toți plătesc taxa radio-tv - tot este la modă sintagma ”din bani publici”.)

                                                            O rubrică „interesantă” este Europa verde. Zi de zi, la oră fixă, cu știri ultradiversificate și care se căznește să ne explice ce se întâmplă cu fondurile europene. O rubrică pentru specialiști, nu pentru „fermieri” (țăranii români),  care sunt sfătuiți să nu mai plece pe afară și să-și facă propria afacere în țară !

                                                             Un pic de autocenzură n-ar strica. Ideii că, este bine să ai o diplomă în buzunar, că nu este rău să o ai, vedem noi la ce o să ne fie bună în viitor și să facem altceva decât pentru ce ne-am „pierdut” timpul (dacă l-am pierdut, cumva) nu este bine să-i facem „reclamă”: cutărică a terminat facultatea de..., dar s-a apucat de altceva care este mult mai rentabil și are atâtea oportunități...

                                                               În incheiere, îi parafrazez pe prezentatorii emisiunii: „Să aveți o emisiune excelentă !”






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                         

                                                                            

                                               

METODĂ MNEMOTEHNICĂ

de Mihai G. Tănase

                                                 Ne facem un cont pe net. Ce comportă acesta ? O adresă de email și o parolă. In unele cazuri s-ar putea să uiți parola și ce te faci, contul devine inutilizabil. Dar, dezvoltatorul s-a gândit să-ți vină în ajutor și să-ți recuperezi parola (de fapt să ți-o resetezi), astfel problema s-a rezolvat. Cum recuperezi parola uitată ? Cu ajutorul câtorva întrebări de securitate. Evident, aceste întrebări sunt sugestive și se consideră că nu le poți uita. Una dintre acestea este: care este numele primului tău profesor (adică învățător). De ce s-a recurs la această întrebare ? Este destul de simplu ! Atunci când ești copil, mintea nu îți este aglomerată cu tot felul de informații inutile și primele cunoștințe le primești de la învățătorul tău pe care n-ai cum să-i uiți numele. Mi se pare o metodă mnemotehnica destul de ingenioasă. Dacă eu aș fi alcătuit setul de întrebări de securitate mai introduceam una: care este numelui tatălui tău. De ce ? Pentru că, inainte de a-ți cunoște învățătorul cunoștințele absolut necesare (să zicem sine qua non) le primești de la părinți; de unde și zicala cu cei șapte ani de acasă, în unele cazuri.

                                                       In sprijinul celor de mai sus am să prezint doar trei argumente, care m-au marcat și care mi-au folosit în viață.

                                                   

                                                              Primăvara devreme, eram trimis în pădure după puieți de meri pădureți, în vederea plantării lor in grădina noastră și altoiți. Când plecam la pădure mi se atrăgea atenția, să marchez Nordul pe tulpină cu briceagul. Pînă în pădure și pe drumul de întoarcere mă tot frământa problema cu Nordul: de ce sa-l intereseze pe tata acest lucru ? Nu vrea să mă verifice dacă fac ceva greșit și să capăt vreo „corectie”  la întoarcere? Neputând găsi răspunsul satisfăcător l-am întrebat pe tata, care mi-a zis: mă băiatule, vezi tu, cum a stat pomul față de soare în pădure, așa trebuie să stea și la noi în grădină, pentru că se va prinde mai ușor, iar merele după altoit vor fi mai bune ! Azi, când totul se face după metode industrializate, nu numai în horticultură, vrem poduse „eco” !

                                                            

                                                            Era vară și se înnoptase. Ploaia era iminentă: fulgera în formă de șarpe și apoi se auzea tunetul. Dintr-o dată tata mă întreabă: ce distanță este de aici și până la fulger ?  Am simțit întuneric în cap și rușine concomitent: nu știu ! Păi, dacă viteza sunetului este de 330 m/s, să zicem 3oo, numeri în gând de când ai văzut fulgerul și până când ai auzit tunetul; apoi inmulțești 300 cu secundele și aia este distanța ! Mai târziu, după facultate, am făcut școala militară la artilerie terestră și un ofițer ne explica măsurarea distanțelor, fără aparate, între punctul de observare și explozia proiectilului, la care eu am cam zâmbit...(Mi-am adus aminte de tata, care avea numai câteva clase)

                                                              Inainte de culcare, tata obișnuia să-mi spună câte o poveste „adevărată” (nu cu împărați și zâne...). Una era cum vin acasă copiii chinezilor duși în pădure de către părinții lor și lăsață singuri. Cum să vină ? Se orientează după mușchiul crescut pe copaci pe partea dinspre nord (unde este umbră și umezeală) etc. etc.

                                                                     Cred că, argumentele arătate sunt elocvente ca metode mnemotehnice și ar trebui adăugată întrebarea cu numele tatălui, pentru recuperarea parolei de cont; ar fi mai eficientă... Nu ?





---------------------  mihaibrebu@hotmail.com

                                                   

                                                    

INTEMPERII ARTIFICIALE

20.XII.2015, ora 14:00

                                                                     

                                                                                      de Mihai G. Tănase

                                                

                                          Cum se apropie Crăciunul sau Paștile, milioane de români plecați la muncă prin UE (unii la îndemnul fostului președinte al României) în țările vestice, cu agoniseala pusă deoparte în vederea deplasării la momentul oportun, vin în țară la rude, să-și vadă copiii si părinții pentru câteva zile.

                                            Cei mai mulți vin cu autoturismele personale, tranzitând mai multe țări. Nu știu cum trec prin țarile dinainte, dar cum ajung în Ungaria și vor să intre în România cozile , pe câte trei benzi, ajung la o lungime de zece Km ori mai mult. Nu, ungurii n-au nicio vină (cum ar fi unii tentați să-i acuze)! Buba este la noi !

                                             De două zile acest subiect ține capul de afiș al canalelor TV de știri și nu pot să înțeleg cum de este posibil așa ceva ! Investiții s-au făcut în infrastructură, cadre s-au pregătit și treaba tot nu este în regulă. Ieri, era întrebat, în direct, un șef de la vama Nădlac despre situație și când i-am auzit răspunsul pentru câteva momente am avut un șoc: „eram la ședința de partid (PCR) și se trăgeau concluziile pentru viitor, într-o autentică limbă de lemn”. In așteptare era o doamnă, care intrase și dânsa în direct. Tocmai spunea ce se întâmpla la fața locului, foarte supărată că, trtebuia să mai aștepte vreo două ore bune, ceea ce îl contrazicea pe domnul comandant. Așa-i la noi !

                                               Oamenii ăștia vin cu valuta în țară, atât cât mai este ea. Nu știu la ce s-o fi gândit doamna pentru viitor: să nu mai vină sau să nu-i mai voteze. Ea va hotărî !

                                                 Eu când am văzut imaginile mintea mi-a fugit imediat la Exodul biblic al evreilor din Egipt și m-am întrebat pentru ce nu-i lasă să treacă „Marea Roșie” ? Doar n-au luat vase de aur de la egipteni !

                                                     Sper că, până la anul de Paști, „Moise” al nostru să lovească cu toiagul legislativ și peste vămi, pentru că așa nu se mai poate.






--------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                    

                                                 

CU JUJEUL LA PARLAMENT

de Mihai G. Tănase

                                                     Azi, la prânz, era multă lume adunată în jurul Parlamentului României. Mulțimea era formată din oieri nemulțumiți de prevederile unei recente legi, adoptată de către aleșii neamului. Canalele TV de știri se întreceau în a da pe post, în direct, aspecte de la fața locului. Ce nu îi convenea mulțimii (cam vreo patru mii de oameni) ? Legea dată (în favoarea vânătorilor) are două puncte nevralgice: limitarea numărului de câini ciobănești la o stână, trei în zona de munte, doi la deal și unul la câmpie, precum și oprirea pășunatului în perioada de la sf. Nicolae la sf. Gheorghe; totul în lumina normelor europene.

                                            De data aceasta am avut răbdarea să urmăresc desfășurarea evenimentelor „democratice” preț de vreo două ore. Mi-am adus aminte cum în timpul primei mineriade (dacă nu greșesc) vreo patruzeci, cincizeci de mineri conduși de ortacul șef au pătruns în clădirea Palatului Parlamentului (actualul Palat al Patriarhiei) și au fost dați afară de Ion Rațiu; că el era mai în vârstă și respectat, tacit, de către toată lumea. De această dată a fost ceva asemănător în formă, dar diferit în fond. A intrat în clădirea Parlamentului o delegație de oieri (vreo doi purtau cravată) care a discutat la Senat și apoi la Camera Deputaților. A rămas ca Guvernul să pună în aplicare solicitările oierilor.

                                                          Înainte ca delegația să ajungă la Senat, ziariștii iau un inerviu unui senator de la Comisia pentru Agricultură și-l întreabă despre părerea sa față de doleanțele oierilor. Acesta le explică, tehnic, ziariștilor cum era legea anterioară: câinii erau într-un număr mai mare, dar aveau „jujeu” și ca să fie foarte explicit, spune că acest instrument atârnat la gâtul câinelui (și tot arăta la gâtul lui) se pune în scopul de a împiedica mersul câinelui, când acesta aleargă iepurii sau fazanii. Cum nici ziariștii și nici domnul parlamentar nu aveau habar de jujeu,  s-a trecut la „lucruri mai importante”.

                                                               Jujeul este o bucată de lemn orizontală atârnată de un lanț(apox. 15 cm) de zgarda la gâtul câinelui pentru a-l împiedica să se strecoare prin locuri înguste și vânatul să poată scăpa. Explicația se găsește și în DEX.

                                                                     Cu jujeul s-a lămurit; mai rămâne să se lămurească cu perioada de pășunat „extrasezon” și oierii pot cânta la caval...





------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

SEISMOLOGII DE LA TV

de Mihai G. Tănase

                                                      Când credeam ca am scăpat de inepțiile de la Realitatea TV, m-am trezit din nou cu aceleași știri alarmante și fără vreun suport, cât de cât științific. Ce o fi având cu bieții oameni care fac imprudența să-i privească ? Ce au cu ei să-i bage în sperieți ? Au, pentru că nu știu cum sa mai facă rating ! Mulți dintre prezentatori și producători sunt din categoria semidocților, având impresia că dacă au ajuns acolo își pot permite orice. Nimeni nu-i întreabă de sănătate și nici ei nu întreabă pe altcineva dacă este bine ce fac. Nu era bună cenzura pe timpul lui Nea Nicu ? Pentru astfel de oameni răspunsul este da.

                                                                     Ca să fie siguri că tot omul i-a auzit, a apărut și în spațiu virtual știrea: Ieri s-au produs patru cutremure de pământ, trei în județul Ialomița și unul în județul Buzău. Aceste patru cutremure au fost de suprafață și de mică intensitate ( pe care nimeni nu le-a simțit). Tot ei, ca niște nevinovați, se întreabă: Ce se întâmplă ? Dar, nu dau niciun răspuns. Ce să se întâmple, în afară că sperie lumea, în zadar ?

                                                                       Pe timpul „omului” difuzarea în spațiul public al producerii cutremurelor se făcea după niște criterii, care aveau scopul de a nu panica populația degeaba. Raportarea producerii cutremurelor se făcea la CC al PCR, de către CFPS (Centrul de Fizica Pământului și Seismologie) - astăzi devenit institut național. Nu mai știu dacă se mai face vreo raportare similară azi, dar înclin să cred că nu. Totul se face „pe surse”, că suntem într-o economie de piață și uite așa toate prostiile pleacă în eter. Norocul este că, nu toți oamenii care-i urmăresc îi și iau în seamă. 

                                                                        Mai zilele trecute s-a făcut mare tam-tam despre clădirile care au bulină roșie, privitoare la categoria de risc seismic din prima clasă. S-a comentat în chip și fel (nu de oameni de știință, ci de acei cu pregătire umanistă - că ei sunt persoane cunoscute) și nu s-a ajuns la niciun rezultat. Mai mult, au ajuns să conteste calitatea expertizelor tehnice... In situația dată o știre despre cutremure produse pe ici, pe colo cade excelent ! Excelent din punctul de vedere al audienței nu și al realității.

                                                                Stilul acesta de a face televiziune oricum a devenit enervant și pe nimeni nu interesează. Promovarea dezinteresului și a unei false deontologii sunt mai mari decât un cutremur de intensitate maximă. 

                                                   Vom vedea mâine, după ce se va fi produs vreun cutremur prin alte județe sau chiar la TV !






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

                                               

ARHIVA

de Mihai G. Tănase

                                              În primii ani de „producție” am avut ocazia să cunosc oameni din domeniul meu de activitate, care ajunsese la vârsta pensionării și le mai lipseau câțiva ani la vechimea în muncă. Practic, ei aveau chiar mai mulți ani decât le era necesar, dar nu aveau documente justificative. Atunci, începea un adevărat calvar: întrepinderea la care au lucrat s-a transformat în întreprinderea cutare și aceasta în cea de azi; au fost la prima, la a doua și la cea actuală. Nu au găsit nimic în arhivă. S-au pierdut pe drum... Nu-i nimic, mai au o posibilitate: găsesc doi martori (ca în Evanghelie), merg la notariat și obțin o declarație autentificată pe care o depun la dosar. 

                                               Mai târziu am asistat, persoanal, la o transformare a unei unități economice în alta. Văd într-o cameră imensă o grămadă de dosare așezate cu furca: file aruncate la întâmplare, ude etc. de parcă erau depozitate în vederea reciclării. Am întrebat pe o colegă: ce sunt cu hârtiile astea ? Ce să fie, este arhiva de la fosta unitate. Mi-am adus aminte de prietenii mei care-și căutau actele doveditoare pentru ieșirea la pensie; de ce a trebuit să umble atât de mult pentru ceva atât de simplu? Răspunsul a venit imediat: nu interesa pe nimeni. Dar, nu în totdeauna și peste tot erau indivizi indiferenți. Până la urmă totul se rezumă la educație.

                                                         Pe parcursul vieții am avut o pasiune: creșterea canarilor de cântec, roller. Intr-un an, înainte de '89, vine vremea să inelez o serie de pui și nu aveam inele (pe inel erau inscripționate: tara, orașul, anul, numărul de ordine și inițialele mele). La timpul respectiv exista o singură persoană care se ocupa cu confecționarea inelelor pentru păsări (zebre australiene, canari, peruși, papagali, păsări domestice etc.) era un șvab din Timișoara. Norocul meu, un coleg care terminase facultatea la Timișoara și soția lui era de acolo îmi spune că pleacă pentru trei zile acasă, la soție. Îi dau adresa șvabului și comanda. El nu a notat nimic și mi-a zis că știe el unde este omul cu inelele. După trei zile vine colegul de la Timișoara și-mi dă inelele. Stai să vezi ce am pățit ! Ce s-a întâmplat ? Când ajung la atelier șvabul mă întreabă: pentru ce fel de pasăre vă trebuiesc inelele ? În, acel moment m-am zăpăcit și i-am zis că nu știu exact. Nu-i nimic ! Merge omul la un fișet, scoate un biblioraft cu mai multe dosare, mă întreabă numele dv. și-mi zice: anul trecut domnul a comandat inele pentru canari. Mâine sunt gata, veniți să le ridicați.
In birou eram trei persoane: seful meu, colegul și eu. La două secunde după ce colegul și-a terminat expunerea, șeful ia un dosar mai voluminos și-l trântește pe birou însoțit de o înjurătură vulgară: cum dracu nemțul a știut după un an ce păsări ai dumneata și eu mă chinuiesc de doi ani să pun arhiva serviciului la punct și nu reușesc...! De ce ? Tot șeful avea o vorbă: omul nu este ca vinul, cu cât ești mai vechi devii mai bun ! 

                                                               Spre nenorocul meu am prins ani buni în care dictonul șefului a fost pe primul loc și m-au auzit numai pereții...






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                          

                                                        

PROLETCULTISMUL ÎN TEHNICĂ

de Mihai G. Tănase

                                               

                                              Nu îmi aduc bine aminte anul, dar știu că începuse o perioadă de „dezgheț”, când în liceu ni s-a explicat ce mari eram noi în ceea ce privește proletcultismul. Am evitat greșelile sau mai bine spus tendințele de negare a tot ce era bun în cultură la începutul dictaturii proletariatului. Și uite așa am scăpat de o mare tară !

                                                A venit și timpul când am terminat studiile și am fost repartizat să lucrez la un institut de proiectare cu specific în energia electrică. Aveam avânt și teamă de nou, concomitent. Mă așteptam să aplic ce ne spusese profesorii la facultate, dar nu a fost așa. Eram cam 25 de ingineri constructori și instalatori și vreo cinci arhitecți. Acceptarea noilor veniți nu a fost prea călduroasă. Pe parcurs ne-am cunoscut unii pe alții și am intrat în rutină.

                                                     La terminarea unui proiect se făcea o ședință de avizare de către un CTE (consiliul tehnico-economic). Noi „săpătorii”, cei mai tineri ni se părea că era un fel de pierdere de timp și de abia așteptam să fie câte un CTE, să ne mai relaxăm. La CTE participau inginerii cu experiență și cu funcții care-și susțineau proiectele elaborate. Când am ajuns și noi ca ei, atunci am înțeles că nu era tocmai o joacă ! Examinatorii (membrii CTE-ului) erau oameni foarte bine pregătiți și fiecare specialist pe un anumit domeniu: inginer de rezistență, arhitect pe problemele industriale specifice, inginer cu respectarea normelor de protecție a muncii, inginer cu respectarea normelor de prevenirea incendiilor etc.

                                                           După avizare, proiectul se expedia către beneficiar, urmând execuția și exploatarea construcției. 

                                                              În ultimii ani, mai exact după '89, institutele mari de proiectare s-au spart în SRL-uri. Cum le spune și numele, răspunderea este limitată. Eu proiectez, eu avizez, eu execut ! [ Fiecare se crede „un inginer Emil Prager interbelic”] Este adevărat că, au apărut legi și normative în domeniu, dar cine le mai verifică ? Le verifică câte un „specialist” de la județe și uneori nu există nici acesta ! Rezultatele nu s-au lăsat așteptate și au apărut în mod groaznic: pierderea de vieți omenești în incendiu. Chiar dacă găsim vinovații, viețile nu le mai putem întoarce ! Nici la capitolul „antiseismic” nu se stă mai bine. Normele sunt stufoase (elaboratorii să fie acoperiți) și greu de aplicat, mulți le ignoră știind că n-are cine să-i verifice. Timpul trece și ne punem întrebarea lui Lenin: Ce-i de făcut ? De făcut ar fi ceva, știință se mai găsește, dar nu prea avem voință !



------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

SFATURI PERTINENTE

de Mihai G. Tănase

                                                                                       Moto

                                                                                Facerea, Cap.XI. 1-9

                                                           Nu trebuie să stai prea mult și să cauți explicații la lucrurile în desfășurare. Este suficient, când și când, să-ți faci timp la început de zi și să asculți emisiunea Bună dimineața, România. Această emisiune, pe zi ce trece a devenit o tribună de lansare și îndemn a tinerilor, cam ce ar trebui să facă pentru a reuși în viață. Lucru „extraordinar de interesant”, în contextul actual ! 

                                                         Acum vreo zece zile, un reporter din Mehedinți transmitea un reoprtaj despre o absolventă a Facultății de Drept, care a renunțat la cariera juridică (de parcă ar fi fost ministrul Justiției) și și-a deschis o afacere proprie, în comuna natală. A strâns vreo șapte, opt babe - „specialiste în broderie” și a încropit un atelier de confecționat ii. A ajuns să aibă contracte prin „străinătățuri” și era foarte mândră de realizări. A crescut PIB-ul cu ceva procente !


                                                             Astăzi, un alt reportaj asemănător din județul Sălaj, nu despre ii, ci despre oi. Un tânăr absolvent inginer a renunțat la inginerie și a început să practice oieritul. Meserie din moși-strămoși practicată și de către părinții săi, care-i mai dau câte o mână de ajutor la nevoie. 

                                                               Îmi pun întrebările: La ce bun acești oameni au ocupat, în zadar, locul altora la universitate ? Nu au cheltuit din resursele statului, chiar dacă și-au plătit singuri taxele de școlarizare ? Aceste preocupări (după studii) puteau să le practice fără studii superioare. Nu o să stea acum dom' inginer să așeze în matrice oile când le dă la ușă, pentru muls; iar d-na avocat să schimbe roba cu ia, în tribunale !

                                                                 Sunt curios dacă, mâine voi auzi la Radio România Actualități un reportaj despre tinerii cărora li s-au ocupat locurile la universitate practicând și ei, în mod justificat, aceleași meserii. Să vezi ce inflație de specialiști în artizanat, oierit etc !


------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com




                                                                       

                                         

                                          

PROSTIA OMENEASCĂ

de Mihai G. Tănase

                                                Încă din primii ani de școală dascălii noștri, parcă au un fix, ne tot dau exemple cum să evităm prostia. Acest deziderat îl fac cu ajutorul poveștilor și al basmelor, în general, fiind ceva hazliu și atrăgător în același timp; doar, doar ni se va întipări în minte că, prostia sub toate aspectele ei este de evitat la maturitate și nu numai. 

                                                          De vreo duă săptămâni am observat o schimbare la bancomatul unde îmi fac operațiunile financiare aproape zilnic, în ceea ce privește interogarea soldului. Dacă înainte te întreba cum vrei să apară soldul, pe chitanță sau pe ecran, acum soldul apare automat, la interogare, numai pe ecran. Azi a apărut la fel, numai pe ecran; deci, nu este o defecțiune, ci o „inovație”!

                                                             Cum Banca nu este o instituție de rând, ci una mai răsărită decât celelalte, având capital nu glumă, are și ea mințile ei „luminate”. Ce s-au gândit acestea ? Hai să economisim hârtia de tipărire a soldului: o bucățică de hârtie de 8 x 10 cm; care înmulțită cu n clienți rezultă o suprafață totală „extraordinară”. Ce economie am făcut dom'le ! Cum mi-am justificat existența sine qua non in bancă și sunt cineva ! 

                                                                 De ce să nu recunosc că, și înainte erau tot felul de tipi cu capul ridicat la puterea a doua. Inventau fel de fel de aiureli și punea „clasa muncitoare” la treabă, Partidul le era recunoscător ! De unde au apărut acești oameni acum, că doar a trecut o bucată mare de timp din '89 ? Toate se leagă: nu se merge la facultatea care trebuie și asta n-ar fi nimic, dar nu se dă nici pe la cursuri căci avem serviciu și uite așa ajungem cu patalama la mână și suntem cineva. Ori, ce scrie pe patalama nu are corespondent și în cap, dar totuși ne descurcăm, facem economii mărețe la bugetul statului.

                                                                     S-ar putea ca mâine, la bancomat, să-mi zică la interogarea soldului: „La ce-ți trebuie, bă ?”



------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

ABORDĂRI SIMILARE

de Mihai G. Tănase

                                          La aproximativ o săptămână după cutremurul de pământ din 4 martie 1977, toți constructorii de clădiri din subordinea Primăriei Capitalei au fost convocați la o ședință de analiză a urmărilor seismului în capitală. Ședința s-a ținut la etjul II al sediului CPMB de pe bd. 6 Martie (actualul bd. Regina Maria). Sala arhiplină: ingineri și arhitecți din partea proiectantului, executantului și beneficiarului. La prezidiu: Primarul General al CPMB Generalul Ion Dincă (Teleagă), vicepreședintele pe probleme de construcții Constantin Iordache, prof. univ. emerit ing.Alexandru Gheorghiu, directotul general al Centralei de Construcții, directorul Institutului Proiect București, vreo doi activiști de la Comitetul de Partid al Municipiului și cu participarea „extraordinară” a Prim-ministrului Manea Mănescu.

                                                Se face o prezentare a situației după cutremur, de către directorul general al Centralei de Construcții a Municipiului București, care se încheie cu felicitarea transmisă constructorilor români din partea inginerilor constructori iugoslavi.

                                                       

                                                 (Ce să zic ? Pierderile au fost reduse față de mărimea intensității cutremurului și la acest lucru s-au refeit și iugoslavii; dar, dacă stăm și privim la cei aproximativ 1570 de morți nu a fost chiar așa de bine... și în special să fii avut o rudă printre ei.)

                                                     Se termină expunerea (tehnică) și ia cuvântul Manea Mănescu. Smulge dosarul din mâna directorului care făcuse vorbirea și-l trântește de masă (la care Dincă se face mic, mic cât era el de înalt): Asta este expunere tovarăși ? Secretarul nostru general (Nea Nicu) nu admite nicio victimă și nicio construcție dărâmată... (Nu admite, nu admite, dar faptul era consumat. Cutremurele nu ascultă de secretarul general...) Săpuneală vreo jumătate de oră și plecăm acasă.

                                                          In dimineața asta la radio România Actualități - emisiunea Bună dimineața România vorbește la rubrica despre sănătate un profesor universitar medic pneumolog, care ar fi profilaxia gripei. Metoda cea mai eficace este vaccinarea: mortalitatea este cu 50 % mai scăzută în rândul celor vaccinați, față de cei nevaccinați. Prin similitudine, nu este același lucru cu ce a zis Manea Mănescu „la '77” ? Domn' Profesor, dumneata ești medic dom'le, nu esti inginer constructor !



------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                         

TRATAMENT HOMEOPATIC

de Mihai G. Tănase

                                         Când un om bolnav alege calea tratamentului homeopatic, medicul, la început, îi face un fel „de pregătire de artilerie”: Îi administrează o perioadă medicamente homeopatice pentru a-l curăța de toate toxinele, în general. Pe acest fond, apoi, administrează medicamentele principale de „scoaterea” bolii în sine. După o perioadă se poate constata ce efect a avut tratamentul; uneori pozitiv, alteori negativ. Sigur că, mereu, este de așteptat ca rezultatul să fie pozitiv, spre satisfacția pacientului cât și a medicului.

                                             Nu este mare diferența între acest tratament medical și „tratamentul educațional”; chiar pot spune că este o similitudine destul de mare.

                                              Inspirați de modelele antichității, școala a căutat să evolueze în perfecțiunea ei. Modul în care s-au tot „îmbunătățit” metodele nu au fost totdeauna din cele mai fericite. Aceste practici s-au acumulat pe parcurs și s-a ajuns la rezultate cu totul neașteptate.

                                                   Să aruncăm o privire asupra modului modern de învățământ. Copilul în primele clase ce face ? Învață să scrie, să citească, să comunice cu semenii săi. Apoi, în ciclurile gimnazial și liceeal trebuie să „digere” tot felul de cunoștințe inutile formării sale ulterioare, în învățământul superior. Ce este rău că un elev știe cât mai mult ? Este un individ mai cult ! Este, dar acest noian de cunoștințe îi ocupă o mare parte din „celulele memoriei”, celule ce ar fi putut fi ocupate cu acele cunoștințe utile în formarea lui ca om. Acum intervine marea întrebare; cum putem noi (societatea) să diferențiem indivizii între ei după ce li s-a făcut „pregătirea de artilerie” (în ciclul primar) ? Aici este toată cheia succesului de mai târziu. In antichitate existau „școli” ale unor învățați, care le imprimau discipolilor lor modul de gândire și aceștia aveau posibilitatea de a alege. Dacă se adoptă metoda instruirii în masă nu este de mirare că totul devine ceva uniform, la niște indivizi neuniformi. Fiecare are personalitatea sa, preocupările sale, pasiunile sale. Cu mare greutate se va realiza un individ pe linia sa și de cele mai multe ori va ajunge să facă ceva de care nu este pasionat, numai pentru câștigarea existenței. Incercarea ulterioară, când individul este „realizat”, de a corecta ceea ce face el, nu va da niciun fel de rezultat. Rămâne ca trecerea timpului să rezolve problemele. 

                                                         Problemele se rezolvă tot de către oameni, cu condiția ca aceștia să fii trecut de filtrele sincretismului înaintașilor și să aibă dragoste pentru cel de lângă el.

------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                     

PLANUL OPERATIV

de Mihai G. Tănase

                                        In studenție, cum era și firesc, s-a studiat nu numai partea tehnica a realizării unei construcții în conformitate cu nivelul la zi al cunoștiințelor pe plan mondial, ci și partea economică. Este adevărat că, nu am agreat partea economică, dar am învățat-o. Eram conștient de situația reală că, oricând pot să ajung să-mi fac meseria într-o întreprindere de execuție și fără partea economică ești la pământ. Lucru care s-a și întâmplat pe parcurs.

                                             După niște ani de proiectare ajung să lucrez într-o întreprindere de construcții-montaj. Obiectul ei era construcția de blocuri de locuințe, preponderent, și câteva lucrări social-administrative. Lucram în cadrul serviciului Producție - „motorul și inima” întreprinderii tovarăși. Intr-o anumită zi a săptămânii, miercurea sau joia, începeam programul cu o jumătate de oră mai devreme (să nu consumăm din timpul efectiv al producției: „să dăm țării tot mai mult cărbune” cu aceeași bani). In această jumătate de oră se făcea Planul operativ. Prima dată am rămas puțin șocat și chiar impresionat. Ce chestiuni speciale se vor discuta acolo și eu habar nu am ?

                                               La planul operativ participau, de regulă, directorul sau directorul tehnic, (un nene cu un caiet în mână, pe care nu-l deschidea niciodată), câte un reprezentant din partea fiecărui serviciu, șefii de șantier sau adjuncții lor și alte persoane (pe care nu pot să le nominalizez, pentru că nu știu ce căutau pe acolo și cine le-a invitat).

                                                       Scopul planului operativ în sine era ceva bun, (Când un om chibzuit vrea să-și facă o căsuță ce face ? Câți bani are, cât de mare o face, cu ce materiale o face, cum transportă materialele la amplasament, ce utilaje folosește, cum stă cu energia electrică, de câți lucători ar fi nevoie și tot așa până în cele mai mici detalii - Ăsta e planul lui operativ.),  dar după ce am urmărit câteva săptămâni la rând consecințele acestuia, care nici pe departe nu se concretizau în ceva, am văzut că totul era o joacă a unor copii, cu niște diplome în buzunar. M-a impresionat la început seriozitatea cu care se discuta; mai ridica tonul directorul, cei vizați se mai scuzau în stil tovărășesc și promiteau că totul se va desfășura conform planului operativ. Cum se termina discuția, fiecare își vedea de ale lui. Probabil așa îi învățase pe șefi la Ștefan Gheorghiu. Jos, la obiective maiștrii și muncitorii nu aveau ceva secant cu planul operativ. Interesant, nu ?

                                                            Cât am participat la ședințele de plan operativ (că după trei, patru ședințe m-au „scutit” de prezență; în inocența mea puneam întrebări logice  „deranjante”) tot așa au dus-o din săptămână în săptămână. Unii chiar credeau că sunt ultrafolositoare. Nu știau ce spuneau ! (Ev. Luca 9.33).

                                                                  După '89 au lăsat-o mai moale cu planul operativ și în scurt timp l-au desființat. „Am devenit alți oameni !”







------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                 

                                                     

ESTE DREPTUL DUMNEAVOASTRĂ

de Mihai G. Tănase

                                                 
                                                                    Nu de puține ori am vrut să cumpăr câte ceva on-line. Este adevărat că este mai comod și mai simplu. Dar, tot cam de atâtea ori am fost nevoit să contactez furnizorul, pentru lămuriri. La capătul celălalt al telefonului răspunde un angajat. După cum vorbește este precis absolvent al vreunei facultăți, care nu are nimic în comun cu postul pe care-l ocupă. Chiar nu este necesar să ai vreo hârtie care să ateste că ești om cu studii superioare. Dacă ai puțină logică și un pic de bun simț te descurci și cu șapte, opt clase... 

                                                        Începe discuția. După un minut, două omul își intră în stereotipie, văzând că este în defect și sub nicio formă nu vrea să accepte că, firma la care este angajat a făcut o informare mai mult de formă pentru potențialii clienți. Limbajul este caracteristic, presărat cu tot felul de cuvinte, evident, în romgleză. Mă apucă disperarea și-i explic logica. Pricepe, dar nu vrea să recunoască (este angajat și nu vrea să-și piardă locul de muncă - dacă-l testează cineva din partea firmei și reiese că nu a apărat interesele ei ?). Atunci îi spun că o să mă adresez la un organ de arbitraj. Acum vine cu replica bombă: Este dreptul dv. !

                                                          Nu știu sau nu mai înțeleg cum se fac angajările pe post. Peste tot văd anunțuri din partea firmelor cum caută specialiști în PR (public relations), care să se ocupe de angajări „în mod științific”. Aceștia lucrează în cadrul compartimentului de Resurse Umane. Nu-i mai spune serviciul Personal ! Ce dracu, suntem absolvenți de facultăți cum nu s-a mai auzit și tot cam așa își fac și treaba... Rezultatele se văd fără prea multă greutate. Te trimit la plimbare elegant (zic ei !): Este dreptul dumneavostră !

                                                                In ritmul ăsta o să ajungem foarte departe, cu condiția ca restul să stea pe loc, tocmai ca-n bancul cu Nea Nicu. „Prin '80 se prezintă un activist la Ceaușescu și-i zice: Tov. Secretar General în anul 2000 vine sfârșitul lumii, ce facem ? La care Nea Nicu: Măi prostovane, nu pățim nimic, noi suntem cu 200 de ani în urmă !”



------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com


                                                               

PRIVIRI DIVERGENTE

de Mihai G. Tănase

                                             Stăm și ne uităm la alții cum își rezolvă problemele. Și ne mirăm ! Și chiar ne enervăm ! Cum este posibil ? Nu-ți vine să crezi ! Da, este posibil pentru că alții au același interes, aceeași educație, același scop în viață și sunt mai creștini decât noi în ceea ce fac: au aceeași privire în modul de rezolvare a problemelor și le pasă.

                                                          Am avut un prieten, care a fost deținut politic și a făcut vreo 13 ani și ceva de pușcărie prin mai toate „universitățile” comuniste. Intr-una din zile, imediat după '89, mă întreabă: cum să fac să obțin o hârtie din Austria să dovedesc că, am stat în Germania la instrucție în timpul celui de al doilea război mondial. Păi de ce în Austria și nu în Germania ? Am auzit la Asociație (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România) că acolo ar fi evidența noastră. I-am spus, într-o doară: fă și dumneata o scrisoare către primarul Vienei și spune-i ce vrei, că știe el ce să facă. Am și uitat de discuția avută și după aproximativ o lună bietul nea Ion, îmi zice: hai să te cinstesc ! Cu ce ocazie ? Mi-a venit hârtia de la nemți și mai iau câteva sute de mii de la Asociație, dar știi ce nu pricep eu: Cum a făcut primarul de a dat de mine ? Sunt datele menționate la fix, nici eu nu le mai țineam minte exact. I-am explicat că, primarul are oameni capabili și conștiincioși în subordine, iar evidențele la ei sunt ceva sfânt, nu el personal a făcut treaba.

                                                                  Anul trecut am avut probleme cu eliberarea de medicamente și mă adresez ministerului de resort. Este adevărat că, le-am spus sau mai bine zis, ce părere avea fostul șef de stat al României despre școala românească cu privire la absolvenți (am scris ca să-i irit), dar nici până azi nu am primit vreun răspuns. Tot așa la OPC și la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. Nici nu au catadicsit să-mi dea un răspuns că, au primit sesizările mele, cel puțin. Noi suntem oameni mari, avem treburi importante de făcut pentru țară și nu ne ocupăm de toate prostiile pe care le trimit toți nenorociții !

                                                           Inainte de '89 pe lângă fiecare instituție erau organizate „birori speciale de rezolvarea sesizărilor oamenilor muncii”. Prima dată când am luat contact cu astfel de structuri am rămas uimit. (Eram credul tare !) Ce importanță acordă partidul (statul) oamenilor ! Mai târziu am realizat că era o mare mascaradă ! Singura linie directoare a acestor birouri era să-ți dea un răspuns în maximum 30 de zile(în majoritatea cazurilor negativ); care se respecta în proporție de 95 %. Nu primeai răspuns mergeai la partid și reclamai. Era chiar posibil să-ți rezolvi problema astfel. M-aș duce și astăzi la partid, dar nu știu la care.

                                                                      Data viitoare (dacă va mai fi vreo dată) mă voi adresa primarului din Viena: are el soluții la toate !  


------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com



       

ZIUA TRICOLORULUI

de Mihai G. Tănase

                                       

                                             Azi este ziua Tricolorului României, zi pe care o sărbătorim din 1998. O sărbătoare plină de ceremonii de tot felul și în special militare. Evenimente frumoase și înălțătoare, pline de fast.

                                                   Anul acesta locul principal de marcare a zilei a fost Miercurea Ciuc. La ceremonia respectivă au participat oficialitățile române, de cel mai înalt rang: Primul ministru (interimar) și ministrul Apărării. De asemenea, au participat și înalte fețe bisericești. De-a lungul anilor a existat o diarhie între stat și biserică, lucru ce vine să întărească originile creștin-ortodoxe ale românilor. S-au prezentat onoruri, s-a înălțat drapelul în acordurile imnului de stat și s-a defilat. O manifestare frumoasă și reușită. Totul a durat circa 30 de minute.

                                                     Președintele României este plecat în străinătate și deci nu a putut să participe, dar a transmis un mesaj cu această ocazie către români (s-a comunicat pe posturile tv de știri, iar postul național nu a considerat că este necesar să transmită ceremonia de la Miercurea Ciuc). Cam la fel a făcut și fostul președinte Băsescu.

                                                           După terminarea transmisiunii în direct am intrat pe net să văd mesajele. Ce constat ? Aceste mesaje au fost postate pe Facebook. Eu nu înțeleg cum Facebook-ul este un mijloc de comunicare în mase ! Acesta este bun numai pentru acea parte a populației care deține instrumente ce poate să acceseze internetul. Dar, dacă stau și privesc la perioada trecută recentă, parcă ar fi normal: comunicarea, care ar trebui să fie oficială și directă, se face pe Facebook între persoanele oficiale ale statului. Probabil că, asta este calea naturală și la modă. Nu am studii de diplomație sau de politică elevată și-mi prezint scuze pentru cazul în care am înțeles distorsionat lucrurile și rămân recunoscător acelora care îmi va arăta „calea cea dreaptă”.

                                                                La final, nu pot să spun decât „La mulți ani” tuturor !






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                           

                                                            

UNDE MERGEM ?

de Mihai G. Tănase

                                                  În articolul trecut vorbeam despre privilegiul de a da peste oameni de onoare și a veni în contact cu ei. Sigur că, este mare lucru ! Dar, înainte trebuie să vedem dacă mai există pe undeva astfel de oameni. Oameni există, de tot felul, dar nu au cunoștință ce este aceea onoarea. Onoarea o dobândești în familie și școală, sau o înveți de la alții; dacă ai voință. În momentul de față înclin să cred că, acest cuvânt s-a amestecat cu altele pestrițe, în noua limbă ce se făurește de zor și fără țel.

                                                    Sunt oameni angajați în mari companii cu capital străin. Nimic rău ! Numai că, aceștia nu prea știu ce caută pe acolo. De fapt, ei știu: un loc călduț și plătit bine. In cele mai multe cazuri le reușește tentativa, dar până când ? Pregătirea slabă sau îndoielnică are limite. Au diplome de atestare a unei pregătiri pertinente, s-ar părea, însă există o diferență mare între ce știe să facă omul și ce spune diploma lui că este. 

                                                 Nu de mult timp am făcut o reclamație la o companie multinațională de prestări servicii. Cu toate că și-a impus termeni unilaterali, nici pe aceștia nu și-i respectă. Răspunsul a fost năucitor: conform punctului x, dv. aveți răspunsul aici. O aroganță și o indiferență (pe banii mei) de parcă rolurile erau inverse.

Acesti funcționari luați de pe stradă cu diplome cu tot și puși în funcții incompatibile emit soluții jalnice acelora care-i întreabă de sănătate. Sunt convins că, situația se va schimba, dar nu acum... Timpul trece și nu poți să zici: uite, domnule, s-a schimbat ceva în bine. Este aproape insesizabil.

                                                  Pentru mine, cum fac, cum mă învârtesc tot peste oameni indiferenți dau. Chiar îmi pun problema: unde mergem ? Mă consolez cu întrebarea Sf. Petru către Dumnezeu: Quo vadis, Domine ?






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com