PROCESUL DE LA BOLOGNA

de Mihai G. Tănase

                                                                                        Moto

                                                                                                         Dacă mă convinge cineva și-mi

                                                                                                         arată că judecata sau fapta mea

                                                                                                         e rea, sunt bucuros să mă îndrept.

                                                                                                                                         Marc Aureliu 

                                                                               Imediat după '89 am început să aud pe diverse persoane, absolvente de liceu, că au reușit la două, trei facultăți și rămâne de văzut pe care dintre ele o va urma. Am rămas cam uluit și cu un sentiment de complexare. Dintr-un punct de vedere chiar le admiram și făceam legătura cu acei oameni care urmaseră, la fel, două trei facultăți, în perioada interbelică. Ce mi-am zis ? Gata, arcul s-a creat peste timp și intrăm în normalitate. Norocul lor ! Chiar mă bătea gândul să mai fac și eu ceva în plus, să nu rămân în urmă, dar nu exista cadrul legal de prin '75, când tanti Leana a desființat docența - pe ea nu o mai interesa, avea destule titluri și ar fi incomodat-o să-și mai ia și docența. Cei care erau în curs de a obține docența au rămas până azi cu titlul înghețat. 

                                                                                   Multă vreme nu mai m-a interesat ce se întâmplă cu învățământul superior , dar am fost nevoit să-mi pun probleme când am văzut că: absolvenți de facultăți (cu duiumul) fac cu totul altceva decât profesia pe care au studiat-o. Și ca să nu mai exemplific, pot să afirm că este un fel de Turnul Babel în acest sens. Economia are nevoie de ceva și n-are de unde să ia forța de muncă necesară, întrucât există oameni cu pregătire superfluă și nu puțini. O inflație de diplome în sectorul studiilor superioare. Cum dracu' s-a ajuns aici ? Destul de simplu ! (Trebuie să dăm cezarului ce este al cezarului și să nu fim ipocriți; înainte se făcea ceva mai multă carte, le dau dreptate la nostalgici.) Ce s-au gândit mai marii Uniunii Europene ? Hai să uniformizăm treaba cu învățământul superior și apoi va fi simplu: fiecare pe unde va vrea să meargă să muncească aceeași hârtie va fi valabilă în oricare țară membră. Și au făcut Procesul de la Bologna, zicând că s-au  inspirat din sistemul anglo-saxon. Nu sunt expert în astfel de probleme, dar am avut tangență cu acel sistem și mie mi se pare că inspirația are un caracter general, care nu ajută prea mult. Dar, eu cred că nu au ținut seama de un lucru elementar: fiecare națiune are specificul său și nu poți să bați din palme să-i faci pe toți la fel. 

                                                          Acest Proces de la Bologna este o temă de cercetare, de lungă durată, pentru viitor. Cel mai rău lucru este că timpul trece, trece și numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla...

                                                                 Rămân în stand-by să văd ce se mai întâmplă, că așteptarea este exprimată în romgleză, consecință, pe undeva, tot a Procesului de la Bologna și la modă în România. 



  --------------- mihaibrebu@hotmail.com    

OPRIȚI-VĂ BĂIEȚI !

de Mihai G. Tănase

                                                        Când am scris titlul articolului am vrut să-i spun „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” gândindu-mă că sunt destui farisei care merg la biserică, duminica, și vor înțelege mai lesne despre ce este vorba; dar cum titlul ar fi fost prea lung mi-a venit în minte opusul dictonului  lui I. H. Rădulescu: Scrieți băieți, numai scrieți ! Am înțeles în liceu, de la profesoara mea de română că, în vremea lui Ion Heliade Rădulescu era o perioadă cam inversă de cum este acum: nu prea se scria.

                                                                Din anumite motive, la interval de câteva zile intru pe știrile Yahoo și mai citesc câte ceva, ce pare interesant, după titlu. Nu prea aveam eu habar cum e cu știrile astea, dar nu mi-a trebuit mult să mă lămuresc. Cine vrea și cine nu vrea, hop, trântește câte o știre care, de fapt, nu spune nimic și-mi pare rău după timpul pierdut.

                                                                      Am să dau numai două exemple. Primul se referă la probleme de știință, văzute prin prisma lui Ion Creangă (cel puțin ale marelui povestitor se termina cu o învățătură, cu ceva de o țineai minte toată viața, pe când astea se termină cu mai multe sau cu un singur fâs). Nu este de mirare că același subiect a fost transpus și în pps, că e mai frumos cu imagini și muzică. Zice așa: „Din continentul înghețat - Antarctica - s-a desprins o bucată de gheață de mărimea Moldovei și plutește în derivă spre oceanul Indian. Prăpăd mare, mare, apele vor crește în așa hal încât vor dispare multe porturi, orașe și alte așezăminte (deci pe acolo pe la ei, nu la noi) după care se face o analiză economică a tuturor consecințelor. Jale, jale ! Dar în descrierea lor uită de un francez, săracul, care se numea Blaise Pascal, ăla cu vasele comunicante ! Cineva trebuie să ia locul banchizei care tot merge în derivă... Râsul de pe lume ! Apoi se vine cu încheierea de liniștire: un savant mare american monitorizează toată treaba și crede că nu se va întâmpla nimic. Punct !”

Al doilea exemplu. „Alți savanți, de pe la noi, de aci din cartier, sociologi sau cam așa ceva spun cum că Nea Nicu băga (un fel de sincretism proletar) diferite categorii sociale în același bloc de locuințe; iar unii trebuiau sa aibă pile la ICRAL, pentru a obține un apartament. Dar, ei nu știu ce însemna ICRAL: Intreprinderea de Construcții, Reparații și Administrație Locativă. Era o adunătură de activiști de partid, câțiva, care aveau o sinecură și o gloată de muncitori de slabă calificare. Prin ICRAL uri se transmiteau ordinele de repartizare de la Consiliul Popular al Capitalei (acolo ar fi trebuit să fie pila). Ele nu aveau nicio putere. Nu existau, practic. Ce dracu' spun prostii, dacă nu cunosc cum erau problemele ?”  Și tot așa aș putea să continui cu exemplele, dar mai bine le zic: Opriți-vă băieți și nu mai scrieți !



-----------mihaibrebu@hotmail.com