TRATAMENT HOMEOPATIC

de Mihai G. Tănase

                                         Când un om bolnav alege calea tratamentului homeopatic, medicul, la început, îi face un fel „de pregătire de artilerie”: Îi administrează o perioadă medicamente homeopatice pentru a-l curăța de toate toxinele, în general. Pe acest fond, apoi, administrează medicamentele principale de „scoaterea” bolii în sine. După o perioadă se poate constata ce efect a avut tratamentul; uneori pozitiv, alteori negativ. Sigur că, mereu, este de așteptat ca rezultatul să fie pozitiv, spre satisfacția pacientului cât și a medicului.

                                             Nu este mare diferența între acest tratament medical și „tratamentul educațional”; chiar pot spune că este o similitudine destul de mare.

                                              Inspirați de modelele antichității, școala a căutat să evolueze în perfecțiunea ei. Modul în care s-au tot „îmbunătățit” metodele nu au fost totdeauna din cele mai fericite. Aceste practici s-au acumulat pe parcurs și s-a ajuns la rezultate cu totul neașteptate.

                                                   Să aruncăm o privire asupra modului modern de învățământ. Copilul în primele clase ce face ? Învață să scrie, să citească, să comunice cu semenii săi. Apoi, în ciclurile gimnazial și liceeal trebuie să „digere” tot felul de cunoștințe inutile formării sale ulterioare, în învățământul superior. Ce este rău că un elev știe cât mai mult ? Este un individ mai cult ! Este, dar acest noian de cunoștințe îi ocupă o mare parte din „celulele memoriei”, celule ce ar fi putut fi ocupate cu acele cunoștințe utile în formarea lui ca om. Acum intervine marea întrebare; cum putem noi (societatea) să diferențiem indivizii între ei după ce li s-a făcut „pregătirea de artilerie” (în ciclul primar) ? Aici este toată cheia succesului de mai târziu. In antichitate existau „școli” ale unor învățați, care le imprimau discipolilor lor modul de gândire și aceștia aveau posibilitatea de a alege. Dacă se adoptă metoda instruirii în masă nu este de mirare că totul devine ceva uniform, la niște indivizi neuniformi. Fiecare are personalitatea sa, preocupările sale, pasiunile sale. Cu mare greutate se va realiza un individ pe linia sa și de cele mai multe ori va ajunge să facă ceva de care nu este pasionat, numai pentru câștigarea existenței. Incercarea ulterioară, când individul este „realizat”, de a corecta ceea ce face el, nu va da niciun fel de rezultat. Rămâne ca trecerea timpului să rezolve problemele. 

                                                         Problemele se rezolvă tot de către oameni, cu condiția ca aceștia să fii trecut de filtrele sincretismului înaintașilor și să aibă dragoste pentru cel de lângă el.

------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                     

PLANUL OPERATIV

de Mihai G. Tănase

                                        In studenție, cum era și firesc, s-a studiat nu numai partea tehnica a realizării unei construcții în conformitate cu nivelul la zi al cunoștiințelor pe plan mondial, ci și partea economică. Este adevărat că, nu am agreat partea economică, dar am învățat-o. Eram conștient de situația reală că, oricând pot să ajung să-mi fac meseria într-o întreprindere de execuție și fără partea economică ești la pământ. Lucru care s-a și întâmplat pe parcurs.

                                             După niște ani de proiectare ajung să lucrez într-o întreprindere de construcții-montaj. Obiectul ei era construcția de blocuri de locuințe, preponderent, și câteva lucrări social-administrative. Lucram în cadrul serviciului Producție - „motorul și inima” întreprinderii tovarăși. Intr-o anumită zi a săptămânii, miercurea sau joia, începeam programul cu o jumătate de oră mai devreme (să nu consumăm din timpul efectiv al producției: „să dăm țării tot mai mult cărbune” cu aceeași bani). In această jumătate de oră se făcea Planul operativ. Prima dată am rămas puțin șocat și chiar impresionat. Ce chestiuni speciale se vor discuta acolo și eu habar nu am ?

                                               La planul operativ participau, de regulă, directorul sau directorul tehnic, (un nene cu un caiet în mână, pe care nu-l deschidea niciodată), câte un reprezentant din partea fiecărui serviciu, șefii de șantier sau adjuncții lor și alte persoane (pe care nu pot să le nominalizez, pentru că nu știu ce căutau pe acolo și cine le-a invitat).

                                                       Scopul planului operativ în sine era ceva bun, (Când un om chibzuit vrea să-și facă o căsuță ce face ? Câți bani are, cât de mare o face, cu ce materiale o face, cum transportă materialele la amplasament, ce utilaje folosește, cum stă cu energia electrică, de câți lucători ar fi nevoie și tot așa până în cele mai mici detalii - Ăsta e planul lui operativ.),  dar după ce am urmărit câteva săptămâni la rând consecințele acestuia, care nici pe departe nu se concretizau în ceva, am văzut că totul era o joacă a unor copii, cu niște diplome în buzunar. M-a impresionat la început seriozitatea cu care se discuta; mai ridica tonul directorul, cei vizați se mai scuzau în stil tovărășesc și promiteau că totul se va desfășura conform planului operativ. Cum se termina discuția, fiecare își vedea de ale lui. Probabil așa îi învățase pe șefi la Ștefan Gheorghiu. Jos, la obiective maiștrii și muncitorii nu aveau ceva secant cu planul operativ. Interesant, nu ?

                                                            Cât am participat la ședințele de plan operativ (că după trei, patru ședințe m-au „scutit” de prezență; în inocența mea puneam întrebări logice  „deranjante”) tot așa au dus-o din săptămână în săptămână. Unii chiar credeau că sunt ultrafolositoare. Nu știau ce spuneau ! (Ev. Luca 9.33).

                                                                  După '89 au lăsat-o mai moale cu planul operativ și în scurt timp l-au desființat. „Am devenit alți oameni !”







------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com