ESTE DREPTUL DUMNEAVOASTRĂ

de Mihai G. Tănase

                                                 
                                                                    Nu de puține ori am vrut să cumpăr câte ceva on-line. Este adevărat că este mai comod și mai simplu. Dar, tot cam de atâtea ori am fost nevoit să contactez furnizorul, pentru lămuriri. La capătul celălalt al telefonului răspunde un angajat. După cum vorbește este precis absolvent al vreunei facultăți, care nu are nimic în comun cu postul pe care-l ocupă. Chiar nu este necesar să ai vreo hârtie care să ateste că ești om cu studii superioare. Dacă ai puțină logică și un pic de bun simț te descurci și cu șapte, opt clase... 

                                                        Începe discuția. După un minut, două omul își intră în stereotipie, văzând că este în defect și sub nicio formă nu vrea să accepte că, firma la care este angajat a făcut o informare mai mult de formă pentru potențialii clienți. Limbajul este caracteristic, presărat cu tot felul de cuvinte, evident, în romgleză. Mă apucă disperarea și-i explic logica. Pricepe, dar nu vrea să recunoască (este angajat și nu vrea să-și piardă locul de muncă - dacă-l testează cineva din partea firmei și reiese că nu a apărat interesele ei ?). Atunci îi spun că o să mă adresez la un organ de arbitraj. Acum vine cu replica bombă: Este dreptul dv. !

                                                          Nu știu sau nu mai înțeleg cum se fac angajările pe post. Peste tot văd anunțuri din partea firmelor cum caută specialiști în PR (public relations), care să se ocupe de angajări „în mod științific”. Aceștia lucrează în cadrul compartimentului de Resurse Umane. Nu-i mai spune serviciul Personal ! Ce dracu, suntem absolvenți de facultăți cum nu s-a mai auzit și tot cam așa își fac și treaba... Rezultatele se văd fără prea multă greutate. Te trimit la plimbare elegant (zic ei !): Este dreptul dumneavostră !

                                                                In ritmul ăsta o să ajungem foarte departe, cu condiția ca restul să stea pe loc, tocmai ca-n bancul cu Nea Nicu. „Prin '80 se prezintă un activist la Ceaușescu și-i zice: Tov. Secretar General în anul 2000 vine sfârșitul lumii, ce facem ? La care Nea Nicu: Măi prostovane, nu pățim nimic, noi suntem cu 200 de ani în urmă !”



------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com


                                                               

PRIVIRI DIVERGENTE

de Mihai G. Tănase

                                             Stăm și ne uităm la alții cum își rezolvă problemele. Și ne mirăm ! Și chiar ne enervăm ! Cum este posibil ? Nu-ți vine să crezi ! Da, este posibil pentru că alții au același interes, aceeași educație, același scop în viață și sunt mai creștini decât noi în ceea ce fac: au aceeași privire în modul de rezolvare a problemelor și le pasă.

                                                          Am avut un prieten, care a fost deținut politic și a făcut vreo 13 ani și ceva de pușcărie prin mai toate „universitățile” comuniste. Intr-una din zile, imediat după '89, mă întreabă: cum să fac să obțin o hârtie din Austria să dovedesc că, am stat în Germania la instrucție în timpul celui de al doilea război mondial. Păi de ce în Austria și nu în Germania ? Am auzit la Asociație (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România) că acolo ar fi evidența noastră. I-am spus, într-o doară: fă și dumneata o scrisoare către primarul Vienei și spune-i ce vrei, că știe el ce să facă. Am și uitat de discuția avută și după aproximativ o lună bietul nea Ion, îmi zice: hai să te cinstesc ! Cu ce ocazie ? Mi-a venit hârtia de la nemți și mai iau câteva sute de mii de la Asociație, dar știi ce nu pricep eu: Cum a făcut primarul de a dat de mine ? Sunt datele menționate la fix, nici eu nu le mai țineam minte exact. I-am explicat că, primarul are oameni capabili și conștiincioși în subordine, iar evidențele la ei sunt ceva sfânt, nu el personal a făcut treaba.

                                                                  Anul trecut am avut probleme cu eliberarea de medicamente și mă adresez ministerului de resort. Este adevărat că, le-am spus sau mai bine zis, ce părere avea fostul șef de stat al României despre școala românească cu privire la absolvenți (am scris ca să-i irit), dar nici până azi nu am primit vreun răspuns. Tot așa la OPC și la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. Nici nu au catadicsit să-mi dea un răspuns că, au primit sesizările mele, cel puțin. Noi suntem oameni mari, avem treburi importante de făcut pentru țară și nu ne ocupăm de toate prostiile pe care le trimit toți nenorociții !

                                                           Inainte de '89 pe lângă fiecare instituție erau organizate „birori speciale de rezolvarea sesizărilor oamenilor muncii”. Prima dată când am luat contact cu astfel de structuri am rămas uimit. (Eram credul tare !) Ce importanță acordă partidul (statul) oamenilor ! Mai târziu am realizat că era o mare mascaradă ! Singura linie directoare a acestor birouri era să-ți dea un răspuns în maximum 30 de zile(în majoritatea cazurilor negativ); care se respecta în proporție de 95 %. Nu primeai răspuns mergeai la partid și reclamai. Era chiar posibil să-ți rezolvi problema astfel. M-aș duce și astăzi la partid, dar nu știu la care.

                                                                      Data viitoare (dacă va mai fi vreo dată) mă voi adresa primarului din Viena: are el soluții la toate !  


------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com