Este bine știut că, din turism se poate scoate un ban frumos (să folosesc expresia unui prieten), dar în anumite condiții. Aceste condiții se studiază, astăzi, la facultate: Geografia Turismului, din cadrul Universității București sau prin alte locuri din țară. Sună mai bombastic, nu ? Și la zi și la distanță(nu-i mai zice f.f., că doar trebuie să ne aliniem cu vestul) ! Cam ce profit se obține vedem „în direct” la televizor. Nu este problema mea să fac aprecieri, există specialiști în domeniu care ne mai spun și nouă cum merge treaba. Eu vă voi spune câte ceva din trecut (după care plâng mulți, ce bine se distrau ei în concedii).
Mai întâi, despre străinii care își petreceau vacanța pe litoralul românesc. Ce străini ne călcau pragul ? Evident, cei din țările „pretene” socialiste: nemții (RDG-iștii), ungurii, cehii, polonezii și nu în ultimul rând, bulgarii. Dintre cei capitaliști, grosul era format din italieni (Bărbați mai mult; astăzi e cam invers: „fetele merg mai mult la italieni, probabil, unde avem origine comună” !)
”Doi străini cu o mașină roșie, decapotabilă, tip sport, oprește în fața a doi milițieni, la Constanța. Cel din dreapta întreabă pe unul din milițieni, în engleză, unde este un hotel. Milițianul dă din umeri. Îl întreabă același lucru în franceză. Milițianul dă din umeri. Îl întreabă în spaniolă. Dă din umeri. Îl întreabă în rusă. Iar dă din umeri. Străinul se enervează, șoferul calcă accelerația, iese fum din asfalt și pleacă. Celălalt milițian îi spune primului: mă, al dracului, câte limbi știa ăla ! La care primul îi spune: și la ce i-a folosit !”
Lăsăm bancurile și trecem la lucruri serioase. În față la Lido oprește o mașină frumoasă și șoferul străin (rătăcit prin București) vrea să vorbească cu un agent de circulație - femeie. Drăguță foc ! Pe partea stângă îi atârna un ecuson metalic din crom, pe care scria cu roșu: Je parle francais. Orice zicea străinul, ea: oui, oui ! și tot așa până când lumea din jur a început să râdă și omul a înțeles situația penibilă: au revoir ! și a plecat. Ea: oui, oui !...
Intr-o vară pleacă de la birou un inginer, mai spre pensie, cu familia, la Paris, cu Dacia 1300. Cum a obținut aprobarea de plecare, el știe. La întoarcere (a venit înapoi, „v-am zis că era om serios”) Nea Bebe bun povestitor începe să spună ce și cum s-a descurcat. A făcut plinul la ieșire, mai avea o canistră (ascunsă bine), în Elveția vinde niște lucruri românești de artizanat și ajunge la Paris (la niște prieteni). Nea Bebe avea la el un salam de Sibiu și vroia să-l vândă la Paris să-și facă rost de benzină. Ce să vezi dom'le ? Când mă uit în portbagaj, din cauza căldurii, salamul se topise și nu mai avea pic de praf alb pe el. Ce să fac ? Iau punga cu pudra de talc pentru anvelope și tăvălesc salamul prin ea. Gata ! Arăta excepțional și l-am vândut. La întoarcere, în Elveția, am terminat mâncarea de la prietenii francezi și ce dracu să mâncăm, că nu mai puteam de foame ? Intru într-un supermarket și cumpăr cu banii pe care îi mai aveam o cutie mare, de vreo două kg., cu carne. Bună rău ! După ce am consumat carnea, merg să arunc cutia la gunoi și în drum citesc pe etichetă: Carne pentru câini ! Lasă că nu-și omoară ăia câinii !
Frumoase vacanțe: cu distracții maxime de „tot felul”, bani puțini, și de o parte și de alta !
------------------------------ mihaibrebu@hotmail.com