Distanțele pot fi de mai multe feluri: distanțe rutiere, distanțe feroviare, distanțe maritime, distanțe interplanetare și tot așa. Dar, mai pot fi și distanțe imateriale, cum ar fi: distanțe imaginare, distanțe între ani etc. sau chiar distanțe raportate la sistemul de învățământ. Pentru mine această ultimă noțiune mi-a luat ceva timp să o pricep, în sensul ei intrinsec.
Mai demult am văzut niște filme canadiene în care se arăta cum copiii din familiile solitare, izolate în pădurile imense ale Canadei și situate la distanțe de sute de km de cea mai apropiată comunitate, învățau aceleași materii ca și copiii din localitatea populată. Deci, prin mijloacele tehnicii moderne statul reușea să transmită copiilor o educație nediscriminatorie. Ce frumos și încântător să vezi că există asemenea locuri ! Acest sistem, după cum mi-aduc aminte, era denumit învățământul la distanță.
Imediat după '89 am tot auzit pe unii lăudându-se că sunt studenți „la distanță”. Ce dracu' însemna asta nu puteam să înțeleg, pentru că eu eram cu mintea la copiii canadieni și credeam că este ceva similar. Or, dacă ar fi fost așa la noi trebuia să fie o pădure imensă și deasă, din București până dincolo de Baia Mare și acolo o căsuță cu doi copii și părinții lor, cu un computer pe masă.
Mai târziu, întreb un cunoscut: ce-i ăla student la distanță ? Cum ce este, așa le spun la studenții care sunt la cursurile fără frecvență. Pentru un moment am rămas uluit. Tot din Procesul de la Bologna vine și asta ? Înainte de '89, cei care aveau o diplomă obținută la cursurile fără frecvență (realizând cam cât știu) făceau tot felul de cadouri salariatelor de la serviciul Personal (adică, Resurse Umane cum îi zice azi) să nu divulge la cineva pe unde au terminat ei facultatea (cu toate că, pe diplomă nu scria ce fel de cursuri au urmat: zi, seral sau fără frecvență). Despre această categorie circula vorba: student fără colegi.
Păi, dacă este să comparăm absolvenții de facultăți cu cursurile făcute la distanță și cu copiii canadieni, eu cred că diferența e dublă: n-au computer și nici pădure... Cât despre cunoștințe este lesne de înțeles către cine înclină balanța.
---------------- mihaibrebu@hotmail.com
Mai târziu, întreb un cunoscut: ce-i ăla student la distanță ? Cum ce este, așa le spun la studenții care sunt la cursurile fără frecvență. Pentru un moment am rămas uluit. Tot din Procesul de la Bologna vine și asta ? Înainte de '89, cei care aveau o diplomă obținută la cursurile fără frecvență (realizând cam cât știu) făceau tot felul de cadouri salariatelor de la serviciul Personal (adică, Resurse Umane cum îi zice azi) să nu divulge la cineva pe unde au terminat ei facultatea (cu toate că, pe diplomă nu scria ce fel de cursuri au urmat: zi, seral sau fără frecvență). Despre această categorie circula vorba: student fără colegi.
Păi, dacă este să comparăm absolvenții de facultăți cu cursurile făcute la distanță și cu copiii canadieni, eu cred că diferența e dublă: n-au computer și nici pădure... Cât despre cunoștințe este lesne de înțeles către cine înclină balanța.
---------------- mihaibrebu@hotmail.com