marți, 17 noiembrie 2020

CADE BALCONUL...

de Mihai G. Tănase 





                                                Azi, la emisiunea  Matinal  de la ora 6:00 - Radio România Actualități , se transmite  de către corespondentul radio pentru județul Vaslui o știre senzațională, de interes național:  S-a prăbușit un balcon de la etajul III, la un bloc de locuințe din municipiul Vaslui. Blocul are o vechime de circa 60 de ani. 


                                                      M-am distrat de minune timp de vreo cinci minute cât a durat relatarea corespondentului: nu pe seama accidentului, care a fost o prostie tehnică, ci pe modul în care s-a interpretat toată povestea. Moldovenii trecători pe lângă bloc și-au dat cu părerea despre ce s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat, în spiritul povestirilor lui Ion Creangă.


                                                             Îmi pun întrbarea cum este posibil ca un post de radio, care nu este unul oarecare, să difuzeze asemenea știre și să bage spaima în bună parte din ascultători care habar nu au de cunoștințe ultra elementare despre, hai să zicem, cum se construiește un bloc de locuințe, fie el și cu trei, patru niveluri. Cum nu s-a  găsit un cadru de specialitate pe la județ să lămurească prostimea și pe corespondentul radio ?


                                                                   Să vezi dom'le cum s-a justificat prăbușirea balconului. Locatarii și-au făcut modificări, fără autorizatie, prin apartamente și blocul e vechi de 60 ani și oamenii n-au făcut nicio lucrare de întreținere, de la construire. Parcă ar fi un automobil etc. ! Rămâne ca organele locale și județene să cerceteze cauza prăbușirii. O fi ceva mai greu de identificat decât într-un roman de Agatha Christie.   Aștept rezultatul anchetei la Matinal !


                                                                     De ce s-a prăbușit balconul ? Foarte simplu ! Armătura de rezistență nu a fost poziționată corect în sectiune. Placa de balcon fiind o consolă, în prelungirea plăcii (planseului din cameră) trebuia pusă la partea superioară (acolo unde momentul de încovoiere este negativ si maxim)* pentru a prelua eforturile de întindere ce apar în beton. Or, în realitate înainte de turnare, armătura a fost călcată de către muncitori (nu și-au bătut capul să mai monteze podine de circulație ca să evite deplasarea armăturilor, pentrtu că merge și așa!). Și practic, s-a ajuns să lucreze la întindere numai betonul. În momentul în care s-a depășit rezistența betonului la întindere, balconul a cedat.                                               Cât privește vechimea blocului, aceasta este un factor favorizant al creșterii rezistenței betonului în timp.

  

                                                                          Ce să mai zic ? Hai la Matinal să ne auzim și cu alte prostioare !





*) Betonul lucrează la compresiune, iar armătura la întindere.


----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com