DROBUL DE SARE

de Mihai G. Tănase 

                                             

                                                            În curând o mare parte din ascultătorii postului național de radio vor deveni specialiști în protejarea mediului. Zilnic se difuzează rubrica Europa verde. Invitații de rang universitar își dau cu părerea, cum societatea noastră nu întreprinde mai nimic în apărarea mediului înconjurător.

                                                                            Azi, despre microhidrocentralele construite ( nu de noi, de către Nea Nicu) pe unele râuri din țară. Aceste microhidrocentrale fac mai mult rău decât bine. Taluzele din beton adiacente barajului și înălțimea acestuia împiedică perpetuarea lostriței; pește răpitor de top, care reglează ecosistemul. O fi adevărat, dar de 40 de ani nu și-a pus nimeni problema aceasta ? Poate în toți acești ani s-au produs niște mutații cumva, iar noi vrem să să le modificăm punându-le în acord cu ceea ce se întâmplă azi; cred că, lucrurile nu stau chiar așa. Deci, se vorbește despre ceva trecut care ar trebui modificat, întrucât suntem țară membră a UE și trebuie să ne aliniem la directivele europene, să nu intrăm în infringement... Bine că, acum, nu se mai construiesc microhidrocentrale. O fi din cauza lipsei de ingineri hidrotehnicieni, de saturație cu energie electrică sau pur și simplu nevoile economice în această direcție nu sunt o prioritate, nu pot să mă pronunț. Cert este că, lostrița ar avea toate condițiile de înmulțire și n-o mai deranjează nimeni. Problema mediului este una serioasă, dar nu se poate s-o desprindem din contextul general, spunând că ea este numărul unu, căutând să ieșim în față prin condiționarea emiterii avizelor de mediu. Cineva trebuie să facă o coordonare. Ori, această coordonare nu poate să o facă o persoană, ea trebuie făcută de către parlament (un subiect bun pentru campania electorală, care se apropie); altfel riscăm să reedităm basmul lui Ion Creangă, în altă variantă: „up-to-date” !





--------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

ACARUL PĂUN

de Mihai G. Tănase 

                                                Deschid televizorul pentru câteva momente: nimeresc la știrile de la ora 18. Tocmai se transmitea un reportaj de la un liceu din țară. O știre senzațională: cum au reușit cadrele didactice să reducă numărul absențelor elevilor de la cursuri.

                                                         Era vorba despre Liceul de Căi Ferate din Iași, din componența Grupului de Transporturi Căi Ferate. Ce s-au gândit domnii profesori ? Hai să-i stimulăm pe elevi material și să-i determinăm să vină la cursuri. Și au făcut un concurs cu premii, pe parcursul unui an de studiu: calculatoare PC, tablete (electronice nu farmaceutice) și niște pizza (probabil locurile unu, doi și trei).

                                                       Bucurie mare, fiecare dintre premianți se lăuda cum l-a stimulat concursul pe el, ca numărul de absențe să fie redus la minimum. Deci, el venea la cursuri nu de dragul orelor și al materiilor, ci pentru divertisment și pentru mâncare. Pe de o parte îi prinde bine ceva consistent acum, iar pe de altă parte când va fi de serviciu în gară cu ciocanul într-o mână, ciocănind roțile vagoanelor de tren, să știe cum să țină în cealaltă mână bucata de pizza: sunetul nu contează și nici nu-l interesează... Cei care vor lucra, după liceu, la construcția de căi ferate vor știi să organizeze munca pe calculator, că acum totul se face pe calculator și dacă n-ai cunoștințe de IT ce te faci ?

                                                             Mă așteptam să facă un concurs cu elevii stimulându-i să învețe cât mai bine și în funcție de notele obținute să fie și premiile. Dar de ce să-și bată capul cu „astfel de prostii” ? Șinele de cale ferată oricum respectă postulatul lui Euclid și nimeni nu le poate face altfel, după cum nu se știe nici de ce se bate cu ciocanul în roțile vagoanelor, iar acari Păun nu mai sunt: macazele toate sunt automatizate (dirijate de către calculatoare). S-ar putea, totuși, să mai apară vreunul... din cei care au câștigat premiul la liceul de căi ferate.

                                                             Totuși, trebuie să iau în calcul și varianta că în viitor vom avea trenuri fără roți, pe pernă de aer, iar elevii de azi de la căile ferate vor rămâne fară obiectul muncii. Să vezi atunci ce concursuri de stimularea conștiinței se vor mai inventa la căile ferate !





------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                                                     

SONDAJ DE OPINIE

de Mihai G. Tănase 



                         

                                                        Tocmai terminasem de lucru la computer și aud sunând la interfon. Cine sunteți ? Am întrebat eu. Deschideți-mi, vă rog, vin la dv. (în bloc, desigur) să fac un sondaj de opinie. Bine, domnule și i-am deschis. Nu trec nici zece minute și mă trezesc la ușă cu persoana: un baiat, frumușel, la vreo 2o și ceva de ani cu niște hârtii într-o mână. Imi spune cine este și-l invit înăutru. 

                                                                      Sunt student la o facultate (cu nume pompos, că nu putea să-i zică Geografie - nu suna bine) din cadrul unei universități private și ne-au trimis în teren să facem acest sondaj. Și cam cât te plătesc cei care te-au trimis ? Nu mă plătesc, îmi dau niște puncte, care îmi vor folosi la ridicarea notei la materia de bază. Știți, am serviciu și trebuie să mă întrețin. Nu sunt din București. Și când mai înveți domnule ? Nu „prea” am timp suficient, dar cu punctele astea o scot la capăt...

                                                                          Trecem la treabă. Îmi notează adresa și numărul de telefon, pentru verificarea lui de către coordonatorii sondajului ( să fie corect dom'le că, asta e lucrare științifică serioasă), după care urmează întrebările.

                                                                             Activitatea primăriei de sector merge într-o direcție bună ? La care eu răspund: Nu cred. Atunci indicați dv. (adică eu) trei probleme pe care ar trebui să le rezolve primăria, ca treaba să meargă bine. Tinere, eu nu stiu cine a conceput aceste întrebări idioate, dar nu sunt consilierul sau angajatul instituției voastre să vă dau sfaturi gratis ! După cum era alcătuit chestionarul, se putea constata cu mare ușurință, că era o aiureală totală. Ce fel de oameni sunt aceștia care nu știu ce vor ? Chiar dacă erau la un șpriț și tot îl făceau mai bine. Ăsta e nivelul „științific” al universității private; fabricanți de diplome fără „acoperire” ! Cât privește pregătirea tânărului, ni-am adus aminte de domnul Vucea al lui Delavrancea: același sistem, dar în altă perioadă istorică.

                                                                                Ce să mai zic, mi-a venit să plâng și să mă bucur, că nu mai sunt la vârsta studenției...







----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

LAITMOTIVE

de Mihai G. Tănase 

                                                                    Mai de mult un medic psihiatru mi-a explicat cum facem deosebirea dintre obsesie și fobie. Foarte ușor: obsesia are obiect, iar fobia nu are. Trebuie să recunosc că, multe știri din mass-media românească au devenit niște obsesii, pur și simplu. De ce ? Pentru că au la bază obiecte incontestabile, care se tot repetă și nu pot să-mi dau un răspuns când vor lua sfârșit. Acest sfârșit este condiționat, în mod indubitabil, de către educația indivizilor în particular și în general. Am să exemplific prin câteva cazuri.

                                                             În ultima vreme, se atenționează participanții la traficul rutier că, drumul cutare este inpracticabil din cauza alunecărilor de teren și acumulării de pietre pe partea carosabilă, dar drumarii fac eforturi deosebite ca în timpul cel mai scurt să remedieze situația neplăcută. Intervalul difuzării unei astfel de știri este așa de mic, încât știrea a devenit de nereținut și parcă ar fi ceva normal, nu o mai luăm în seamă.

                                                                   De ani și ani, tocmai când am putea zice că am uitat, apar și inundațiile. De ce ? Fenomenul este natural și nu facem mare lucru să-i reducem potențialul, pentru că nu avem bani; în schimb avem justificări: vorbe, promisiuni, vorbe... Inundațiile trec, pagube imense și rapid uităm, că doar suntem oameni. Prin campaniile electorale nu se pomenește mai nimic despre ele. Să ieșim noi și mai vedem pe urmă.

                                                                    Se termină o șosea de asfaltat și nu trece multă vreme, că iar o ia la „scărmănat”: mai trebuia băgat ceva în subteran. Nu au fost coordonate lucrările etc. etc.

                                                                       Dacă stăm și însumăm toate cheltuielile făcute cu același tip de lucrare am ajunge la concluzia că, fiabilitatea ei era asigurată pentru o perioadă considerabilă și ne mai rămânea ceva parale...

                                                                  Cum fac alții, în situații similare, de se descurcă ? Foarte simplu ! Aplică zicala englezească: Sunt prea sărac, ca să-mi cumpăr un lucru ieftin.

                                                                   Eram stagiar și aveam de proiectat un canal subteran din beton armat pentru niște cabluri electrice de înaltă tensiune. Din spate un arhitect mai în vârstă îmi zice: bagi și apa, canalizarea, telefonia pe lângă cablurile tale ? Că japonezii așa fac și nu mai umblă la șosele o veșnicie ! De unde să știu eu, asta mi s-a dat să fac și basta, nu eu sunt șef de proiect. De atunci și până acum mare lucru nu s-a schimbat, dai de ele pe la tot pasul și nu te mai miri, au devenit, probabil, un fel de fobii. Lucru cert: acum suntem informați, iar zicala englezească o aplicăm mai încolo, e timp destul !





--------------------------  mihaibrebu@hotmail.com

                                                                       

STINGĂTORUL AUTO

Stingător auto
(imagine internet)

                            de Mihai G. Tănase 
                                   

                                                           Există o lege în vigoare care obligă pe orice conducător de autovehicul să posede un stingător auto, atunci când circulă pe drumurile publice etc. Desigur, se indică ce condiții trebuie să îndeplinească un astfel de dispozitiv pentru a fi eficient și acceptat decătre organele de control al traficului. Mai pe scurt,să fie omologat. 

                                                               Nu mi-am închipuit că, acest lucru care la prima vedere ar fi ceva insignifiant, poate să dea atâtea probleme încât să apară ca o știre de interes național în mass-media.

                                                               Totuși, a fost necesar difuzarea la radio a unui interviu luat comandantului pompierilor (sau ISU ?) pe țară, care a comentat situația actuală a eficacității stingătoarelor auto din doatrea vehiculelor. Ceea ce a spus m-a făcut să mă întreb: unde trăiesc dom'le ? Nu trebuie să merg mai repede la vot ?

                                                             In rezumat dl. colonel a menționat că, din zece milioane de autovehicule rutiere - cât are în prezent România - 90 % din ele (deci nouă milioane) nu au stingătoare corespunzătoare, ci sunt contrafăcute(sic). Marja de lucru este cuprinsă între -5°C și +30°C, ori la noi marja temperaturilor probabile începe de pe la -25°C și merge până la +40 și ceva °C; unele stingătoare au marcat (desenat) pe sectorul verde al manometrului un indice, vrând să arate că tot timpul este în perfectă stare de funcționare (deci așa de sanchi).

                                                                Păi dacă lucrurile stau așa, însemnă că cineva a dat un „tun frumușel” pe banii și viața celor care folosesc autovehiculele. Nimeni nu se sesizează din oficiu ?

                                                    Dl. colonel avea și sugestii de îndreptarea situației: să se modifice legislația. Hai la Parlament să vedem dacă o fi timp și pentru asta ! Până atunci, să ne rugăm la Dumnezeu să ne apere, nu de incendii, ci de hoție și prostie...





---------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

SĂ NU UITĂM

de Mihai G. Tănase 

                                                                                      
                                                                                            Moto
                                                                                      Lc. 17. 17,18

                                                               La începutul unei vacanțe de vară am plecat acasă din București, cu trenul. În compartiment erau încă două-trei persoane și cu câteva minute înainte, ca trenul să plece, intră un domn îmbrăcat elegant, la vreo 45 de ani. În timp ce-și aranja bagajul, pe un ton vesel vorbea singur. Auzi dom'le ce a făcut Miciurin; a luat vaca de Kostroma și porcul marele York, pe care i-a împerecheat și ce credeți că a ieșit, Bucefal, calul lui Alexandru Macedon ! Nimeni nu a schițat vreun zâmbet. Toată lumea se ferea să intre în discuție, nu se știa cine este omul și „cu se ocupă”! Dar poanta a fost extraordinară. Mi-am adus aminte ce ne spunea profesoara, prin gimnaziu, la Științele naturii: Nu mai sunt probleme cu natura, omul a ajuns să o stăpânească... Cu Miciurin, cu Lâsenko, cu de-ai noștri, ce să mai zic m-a fascinat, iar acum îl auzeam pe acest domn ce debita pe un ton zeflemitor și nimeni nu comenta. Dar de ce să nu spun că profesoara ne-a învățat și lucruri bune, folositoare în viață. Avea misiune dificilă: noi, de zece-unsprezece ani, trebuia să alegem grâul de neghină. Ne-a mai spus că, atunci când zăpada se așterne peste câmp, aceasta este o plapumă pentru grâu și-l ferește de îngheț. Eu, care sunt de pe la munte, am înțeles acest fenomen mai târziu; dar l-am înțeles.

                                                           Azi aud o știre destul de interesantă, nu în tren ci la radio. Zăpada, care a căzut cu doar două zile înaintea gerului năpraznic în Sudul și Sud-Estul României, a fost ca o plapumă pentru toate culturile cerealiere și vom avea un an bogat. Iar, mi-am adus aminte de Natură: De zilele cu secetă prelungită, când se făceau slujbe religioase de implorarea lui Dumnezeu pentru ploaie.

                                                                Mulți dintre noi uită, sau se fac că uită, când au de înapoiat ceva celui care i-a dat și țin minte numai ce au de primit.

                                                          Nu se cuvenea acum să facem un Tedeum pentru pâinea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, cu anticipație ?





-----------------------------  mihaibrebu@hotmail.com