de Mihai G. Tănase
La câteva zile după examenul de stat începe repartizarea în producție. Sosise timpul ca statul să-și scoată cheltuiala pe care o făcuse cu noi. Atunci mi-am adus aminte de vorbele unui unchi de-al meu, care fusese chiromnic (adică, maistru sondor) și în vacanțe îmi povestea despre peripețiile lui în Primul Război Mondial, iar eu îi spuneam câte avantaje ne acordă statul, dacă învățăm. El zice: vei vedea cum statul pentru astea o să-ți ia șapte piei înapoi. Aproape că, nici nu i-am dat atenție, pentru că eu nu înțelesesem mare lucru.
Incepe să ne strige pe fiecare, în ordinea descrecsătoare a notelor de la examenul de stat, să ne alegem din posturile vacante. Cum nu am avut o notă să mă aleagă ei pe mine, i-am ales eu pe ei (ca în Evanghelia după Ioan 15.16). Problema, totuși, a fost cam dificilă, deoarece eu nu mă gândisem a priori ce aș fi vrut să fac, considerând că este un moment ca oricare altul. Mă întreabă un domn (delegat) elegant îmbrăcat: tov. inginer nu vreți să lucrați la noi ? Eu, cu indiferență, îi spun: da ! Îmi înmânează o hârtie cu care să mă prezint la muncă: Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE).
Plec două zile acasă. La plecare tata(care avusese șefi cu doctoratul luat la Berlin) îmi spune: vezi să fii om serios și să muncești, că șefii tăi sunt oameni deștepți; o să te vadă și te vor avansa repede. Și am plecat la București (ce era în capul lui bietul tata - el credea că ăștia sunt nemți).
Încep munca de proiectare. Lucrez cum făceam la facultate proiectele. Colegii de birou se cam uitau pătrat la mine, iar șeful de atelier tot mă aglomera cu lucrări noi. Ajunsesem să le fac singur, de la temă și până la expediție către beneficiari. Muncă și iar muncă ! Mai mă trezeam noaptea și mă gândeam: n-am greșit la calculul cutare ? Numai dimineața mă linișteam când constatam, la serviciu, că n-am greșit. In atelier, „bisericuțe și bisericuțe”, „combinații” de tot felul. Damele mai mult ședeau, iar șmecherii le țineau hangul. Vine o lucrare nouă. Cui s-o dăm ? Cum, cui ? Lui „meșterul” ! (așa îmi zicea șeful de atelier, că eu făceam de toate, iar eu ascultam de tata: vream ca oamenii deștepți să mă promoveze mai repede și pe mine). Salariul de subzistență. Dacă nu s-ar fi dat salariul în ziua de plată programată, aș fi rămas numai cu banii de tramvai (mai târziu am aflat că nu putea să se întâmple așa ceva: avea grijă Securitatea de asta).
După un an de zile plec la școala militară (că atunci fusesem programat) să-mi satisfac stagiul militar.
Mă împrietenesc cu un băiat din Timișoara, care și el lucra la ISPE- filiala Timișoara. Într-una din pauze îi spun cum „bandiții” mei mă exploatează peste măsură. El îmi spune: cât timp ești stagiar n-ai nicio răspundere, nu-ti mai face griji; sunt alții care le au în sarcină.
Se termină armata și revin la muncă. Vine șeful și-mi dă o lucrare. Dă să plece și eu îl întreb: când trebuie să fie gata ? El rămâne surprins. Intr-o lună de zile ! Iau hârtiile și le arunc pe un birou apropiat: într-o lună s-o faceți dv. Trei luni ! Ce dracu măi meștere, o lună și jumătate ! Nu, două luni ! Bine ! În trei sătămâni am terminat-o 97 % și am început să-mi pierd timpul prin alte secții: ședeam cu fetele de vorbă, bancuri și alte aiureli. Chiar începuse să-mi dea și primă !
Stăpânul învață sluga hoață !
PS. Poate, mai tinerii mei prieteni vor trage concluziile adecvate.
------------------------------ mihaibrebu@hotmail.com
------------------------------ mihaibrebu@hotmail.com