vineri, 16 ianuarie 2015

CE NU POATE SĂ DEA GUVERNUL

de Mihai G. Tănase 



                              

                                            Azi la ora șapte, la principalul buletin de știri al postului de radio România Actualități, l-am auzit pe ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice făcând o declarație, prin care dădea asigurări că, până la începutul anului școlar 2015 - 2016 vor exista toate microbuzele necesare transportului elevilor din mediu rural către școală. Frumos cadou din partea guvernului către copiii ce au de parcurs distanțe mari până la școală !

                                                In acel moment mi-am adus aminte de două etape importante din viața mea conexe cu problema in cauză.

                                                  Când eram elev la liceu aveam de parcurs opt km până la școală; autobuze nu erau, iar drumul nu era cum este cel din Drumul Taberei până la Universitate. Era neasfaltat, cu urcușuri și coborâșuri destul de mari pe care-l parcurgeam în aproximativ două ore. Fie iarnă, fie vară la ora începerii cursurilor eram prezent și nu-mi amintesc să fii întârziat vreodată. Chin mare, dar nu aveam alternativă, priveam numai în viitor - eram „în epectază” !

                                                     A trecut ca orice lucru pe Pământ și am ajuns la facultate. Condițiile nu erau optime, dar față de perioada anterioară erau superioare: aveam bursă „mică” (în comparație cu cei veniți din producție, de vârstă mai „săltată”), adică, masa și casa asigurate plus o sumă infimă pentru rechizite. Ce să mai zic ? Era „bine” ! Singura mea grijă era cum să învăț să ajung în uniformizarea generală în ceea ce privește nivelul de cunoștințe, având colegi din toate părțile țării cu grad diferit de pregătire și mulți avusese parte de dascăli mai buni.

                                                         La cursul de Geometrie analitică am avut un profesor de Matematică, care studiase la Cluj și era mândru tare, avea cap de matematician; Dumnezeu să-l odihnească ! Mi-aduc aminte că ne vorbea despre triedul lui Frenet și toți luam notițe. Se oprește din expunere și ne adresează o întrebare (simplă acum...), mai mult retoric și face pauză. El se aștepta că pe mulți îi vor lua gura pe dinainte și-i va răspunde. De unde ? Toți tăceau de se auzea musca. Il văd cum, progresiv, începe să se enerveze și începe să ne facă „teorie”. V-a dat Partidul de toate, masă, cămin, bani de cărți etc. etc., un singur lucru nu v-a dat: Cap ! Eu am inghețat de frică (nu de a mea, ci de a lui - erau securiști și printre noi...) Văzând că nu are cu cine să discute și-a dat singur răspunsul.

                                                            Acum stau și mă gândesc la rezultatele de la BAC din ultimii ani: microbuzele lipsă să fi fost cauza, ori teoria profesorului meu să fie de actualitate sau, poate, Guvernul să le mai dea ceva... ?  Eu nu mă enervez pentru un răspuns simplu.



------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com