de Mihai G. Tănase
Ieri, s-a anunțat la tv. că, fostului Prim-ministru al României, Victor Viorel Ponta i s-a retras titlul științific de doctor în Drept, de către Consiliul General de Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), considerându-se că o parte din teza de doctorat a fost plagiată. Totodată, s-a mai spus că dânsul o să atace în justiție decizia CNATDCU. Aceasta este o problemă a dânsului, pe care o va rezolva într-un fel sau altul. Ceea ce vreau să menționez sunt câteva aspecte pe care nimeni nu dorește să le aducă în spațiul public, fie că nu se cunosc, fie că nu se vrea. Este bine de arătat dintr-un început că, persoanele care sunt la șezătoarea tv, pe această temă, nu sunt posesoare a unui titlu științific și ca atare exprimă păreri personale, ca orice om la un pahar de vorbă.
Cu privirea la responsabilitatea doctorandului relativ la posibilul de plagiat am de adus un amendament. Conducătorul științific este atestat de către Ministerul Învățământului, prin Comisia Superioară de Diplome (cum era înainte), adică de către CNATDCU, actual. Dacă acest conducător nu este capabil să-și îndrume doctorandul, în sensul evitării totale a plagiatului, în momentul dovedirii că o parte sau părți din teză sunt plagiate, atunci acesta să răspundă solidar cu doctorandul său, deoarece este imoral și să piardă dreptul de conducător de doctoranzi, irevocabil. Cu alte cuvinte, să-l dea puțin mai tare cu capul de pereți, să simtă !
În continuare mă voi limita numai la două aspecte relativ la titlul științific de doctor într-un anumit domeniu: cum a evoluat obținerea titlului de doctor, pe etape, din perioada interbelică până în prezent și implicația pecuniară determinată de acest titlu, în țara noastră.
În perioada interbelică numărul persoanelor cu studii superioare era foarte mic (să nu spun extrem de mic). Dintre aceste persoane, câteva, își luau un doctorat la Paris(în general, cei cu profil umanist), la Berlin (cei cu profil în științele exacte) sau în România.
După instalarea noului regim s-a trecut la alinierea titlurilor științifice cu cele din țara vecină, de la răsărit. A dispărut titlul de doctor și s-a înlocuit cu cel de candidat în științe, și titlul de doctor, superior candidatului în științe, era considerat a fi echivalent cu titlul de doctor docent. Asta până prin anii '70. Acest titlu de candidat în științe se obținea, în special, la Moscova. (Fără să amestec una cu alta, rușii au avut și au mari oameni de știință.)
Ca o digresiune, îmi aduc aminte că, în anul 1964 în vacanța de iarnă, la radio se anunța, solemn, la radiojurnalul de la ora 22: Inginerul Viorel Visarion a susținut la Moscova teza în vederea obținerii titlului de candidat în științe tehnice. Întrucât teza a fost realizată la un nivel științific superior, comisia i-a acordat titlul de doctor în științe. Somitățile noastre erau recunoscute și de ruși ! (Am avut fericirea să-l am profesor la Analiza matematică. Un om cu niște capacități intelectuale ieșite din comun.)
Cum spuneam mai sus, prin anii '70, s-a revenit oarecum la vechile grade științifice și atunci Tanti Leana a fost făcută doctor inginer în chimie, dar s-au schimbat lucrurile cu titlurile științifice: pe șest, s-a desființat titlul de doctor docent. Tanti Leana nu avea nevoie și de docență ! Oameni remarcabili nu au mai putut să-și ia docența; și chiar azi este același lucru. „Ce dracu', toți plagiatorii să devină și docenți ? Ar fi culmea !”
Ce avantaje pecuniare aveai după urma titlului de doctor în... ? Practic, niciunul ! Doctoratul se dădea sau se făcea de către acele persoane care simțeau necesitatea de a se poziționa acolo unde le era locul; să zicem dintr-un oarecare orgoliu. Totuși, la început s-a dat o indemnizație, cam 15 % din salariu tuturor posesorilor de titluri științifice, dar pentru o perioadă scurtă. Această cutumă a rămas numai la persoanele din învățământ. În plus acestea erau avantajate sau chiar condiționate (cum este și azi) în promovarea ierarhiei didactice. Și cam atât ! Deci, toți care nu au făcut(și nu fac) parte din sistemul de învățământ au fost discriminați ! Văd că, unii au luat sume frumușele, prevalându-se de titlul științific și s-ar vrea ca sumele respective să fie recuperate de la cei care au plagiat .(Lucru greu !)
Cine va mai face ordine în acest domeniu ultra alambicat și imoral mi-e greu să întrevăd. Este un miros greu ce-mi provoacă scârbă...
-------------------------- mihaibrebu@hotmail.com
Cu privirea la responsabilitatea doctorandului relativ la posibilul de plagiat am de adus un amendament. Conducătorul științific este atestat de către Ministerul Învățământului, prin Comisia Superioară de Diplome (cum era înainte), adică de către CNATDCU, actual. Dacă acest conducător nu este capabil să-și îndrume doctorandul, în sensul evitării totale a plagiatului, în momentul dovedirii că o parte sau părți din teză sunt plagiate, atunci acesta să răspundă solidar cu doctorandul său, deoarece este imoral și să piardă dreptul de conducător de doctoranzi, irevocabil. Cu alte cuvinte, să-l dea puțin mai tare cu capul de pereți, să simtă !
În continuare mă voi limita numai la două aspecte relativ la titlul științific de doctor într-un anumit domeniu: cum a evoluat obținerea titlului de doctor, pe etape, din perioada interbelică până în prezent și implicația pecuniară determinată de acest titlu, în țara noastră.
În perioada interbelică numărul persoanelor cu studii superioare era foarte mic (să nu spun extrem de mic). Dintre aceste persoane, câteva, își luau un doctorat la Paris(în general, cei cu profil umanist), la Berlin (cei cu profil în științele exacte) sau în România.
După instalarea noului regim s-a trecut la alinierea titlurilor științifice cu cele din țara vecină, de la răsărit. A dispărut titlul de doctor și s-a înlocuit cu cel de candidat în științe, și titlul de doctor, superior candidatului în științe, era considerat a fi echivalent cu titlul de doctor docent. Asta până prin anii '70. Acest titlu de candidat în științe se obținea, în special, la Moscova. (Fără să amestec una cu alta, rușii au avut și au mari oameni de știință.)
Ca o digresiune, îmi aduc aminte că, în anul 1964 în vacanța de iarnă, la radio se anunța, solemn, la radiojurnalul de la ora 22: Inginerul Viorel Visarion a susținut la Moscova teza în vederea obținerii titlului de candidat în științe tehnice. Întrucât teza a fost realizată la un nivel științific superior, comisia i-a acordat titlul de doctor în științe. Somitățile noastre erau recunoscute și de ruși ! (Am avut fericirea să-l am profesor la Analiza matematică. Un om cu niște capacități intelectuale ieșite din comun.)
Cum spuneam mai sus, prin anii '70, s-a revenit oarecum la vechile grade științifice și atunci Tanti Leana a fost făcută doctor inginer în chimie, dar s-au schimbat lucrurile cu titlurile științifice: pe șest, s-a desființat titlul de doctor docent. Tanti Leana nu avea nevoie și de docență ! Oameni remarcabili nu au mai putut să-și ia docența; și chiar azi este același lucru. „Ce dracu', toți plagiatorii să devină și docenți ? Ar fi culmea !”
Ce avantaje pecuniare aveai după urma titlului de doctor în... ? Practic, niciunul ! Doctoratul se dădea sau se făcea de către acele persoane care simțeau necesitatea de a se poziționa acolo unde le era locul; să zicem dintr-un oarecare orgoliu. Totuși, la început s-a dat o indemnizație, cam 15 % din salariu tuturor posesorilor de titluri științifice, dar pentru o perioadă scurtă. Această cutumă a rămas numai la persoanele din învățământ. În plus acestea erau avantajate sau chiar condiționate (cum este și azi) în promovarea ierarhiei didactice. Și cam atât ! Deci, toți care nu au făcut(și nu fac) parte din sistemul de învățământ au fost discriminați ! Văd că, unii au luat sume frumușele, prevalându-se de titlul științific și s-ar vrea ca sumele respective să fie recuperate de la cei care au plagiat .(Lucru greu !)
Cine va mai face ordine în acest domeniu ultra alambicat și imoral mi-e greu să întrevăd. Este un miros greu ce-mi provoacă scârbă...
-------------------------- mihaibrebu@hotmail.com