de Mihai G. Tănase
Moto
Lc. 17. 17,18
La începutul unei vacanțe de vară am plecat acasă din București, cu trenul. În compartiment erau încă două-trei persoane și cu câteva minute înainte, ca trenul să plece, intră un domn îmbrăcat elegant, la vreo 45 de ani. În timp ce-și aranja bagajul, pe un ton vesel vorbea singur. Auzi dom'le ce a făcut Miciurin; a luat vaca de Kostroma și porcul marele York, pe care i-a împerecheat și ce credeți că a ieșit, Bucefal, calul lui Alexandru Macedon ! Nimeni nu a schițat vreun zâmbet. Toată lumea se ferea să intre în discuție, nu se știa cine este omul și „cu se ocupă”! Dar poanta a fost extraordinară. Mi-am adus aminte ce ne spunea profesoara, prin gimnaziu, la Științele naturii: Nu mai sunt probleme cu natura, omul a ajuns să o stăpânească... Cu Miciurin, cu Lâsenko, cu de-ai noștri, ce să mai zic m-a fascinat, iar acum îl auzeam pe acest domn ce debita pe un ton zeflemitor și nimeni nu comenta. Dar de ce să nu spun că profesoara ne-a învățat și lucruri bune, folositoare în viață. Avea misiune dificilă: noi, de zece-unsprezece ani, trebuia să alegem grâul de neghină. Ne-a mai spus că, atunci când zăpada se așterne peste câmp, aceasta este o plapumă pentru grâu și-l ferește de îngheț. Eu, care sunt de pe la munte, am înțeles acest fenomen mai târziu; dar l-am înțeles.
Azi aud o știre destul de interesantă, nu în tren ci la radio. Zăpada, care a căzut cu doar două zile înaintea gerului năpraznic în Sudul și Sud-Estul României, a fost ca o plapumă pentru toate culturile cerealiere și vom avea un an bogat. Iar, mi-am adus aminte de Natură: De zilele cu secetă prelungită, când se făceau slujbe religioase de implorarea lui Dumnezeu pentru ploaie.
Mulți dintre noi uită, sau se fac că uită, când au de înapoiat ceva celui care i-a dat și țin minte numai ce au de primit.
Nu se cuvenea acum să facem un Tedeum pentru pâinea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, cu anticipație ?
----------------------------- mihaibrebu@hotmail.com
----------------------------- mihaibrebu@hotmail.com