miercuri, 13 aprilie 2016

P P S - uri...

de Mihai G. Tănase 




                              

                                         Ce plăcere ne face un pps frumos primit de la un prieten sau cineva drag ! Un pps poate fi alcătuit pe orice temă și subiect cu condiția să aibă o bază logică în expunere. Atunci câd este vorba de relatarea unor evenimente istorice, elaborarea unui pps devine o treabă destul de serioasă și chiar riguroasă. Nu oricine poate să-și permită sa facă considerații (în nume propriu) pe care le dă drept „adevăruri” și în încheiere să le justifice, laconic, că a făcut o compilație cu imagini și text luate de pe net. Aș fi de acord și cu acest lucru, dacă, cel puțin, ar fi o compilație „bună”.

                                             Primesc, recent, un pps intitulat Templierii. Frumoasă prezentare ! Interesant din mai multe puncte de vedere și chiar captivant. Către sfârșitul prezentării, autorul (un oarecare ANGI) bagă următorul text: „Vinul este puternic. Regele este și mai puternic. Femeia este mai puternică decât amândoi, dar Adevărul îi biruie pe toți - (Citat din Cartea Ezdra)”. Mi-a plăcut citatul și iau Biblia să verific. Caut în Biblia protestantă și nu găsesc. Caut în Biblia ortodoxă și nu găsesc. Intru pe net - scăparea universală. Nu găsesc. Nu se poate. Mă întorc la Biblia ortodoxă: în Vechiul Testament sunt trei cărți ale lui Ezdra. Prima și a doua (a lui Neemia) sunt cărți canonice (cărți acceptate de către Biserica ortodoxă), iar cea de a treia este necanonică (bună de citit). Ori, ”citatul” este tocmai din această carte, cu mențiunea importantă că, nu este citat ci este un rezumat făcut de către autorul pps-ului din cap.3.24 la cap.4.35. Și uite așa s-a ajuns la modificarea Sf. Scripturi.

                                                 Sigur, pe net găsești tot felul de informații: interesante, științifice, de cultură generală sau pur și simplu niște otrăvuri. Nimeni nu le dă o autenticitate, fiecare le postează cum îi trece prin minte. Nenorocirea mare este pentru mulți tineri: cum nu știu ceva intră pe net și le iau ca pe adevăruri indubitabile, constituindu-le în ipoteze de lucru verosimile. Acestora le-aș recomanda, pentru că tot suntem la capitolul Biblie, mai întâi să citească pericopa: Casa zidită pe stâncă Mt. 7. 21 - 27, sau mai pe românește: Nu tot ce zboară se și mănâncă !





------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com