duminică, 13 mai 2018

NEFERICITUL CRONICAR

Ioan Gratie, Învățător superior
(Fost Director al Școlii Matei Basarab din
Brebu-Prahova)







                                          de Mihai G. Tănase






                         




                                                                                   Cine absolvea Școala Normală, în perioada interbelică, obținea titlul de învățător. Pe parcurs, în funcție de abnegație și rezultate puteai să mai primești și distincția de superior și astfel erai cineva: Învățător superior. Ceva similar a fost și în perioada postbelică: profesor emerit, artist al poporului etc. În această situație s-a găsit și Ioan Gratie, dar nu pentru multă vreme. Era membru al PNȚ și prin '50 a fost depistat de către organele vigilente ale Partidului, când într-o noapte l-au săltat cu Pobeda Securității(automobilul polonez). A făcut vreo patru ani, pe la canal și i-au dat drumul. Într-o zi pleacă la București și prin Piața Unirii (demolată în prezent) se întâlnește cu Ion Mihalache (vicepreședintele PNȚ) și-i dă o sumă de bani pentru partid. Acesta l-a trecut pe o listă. Când l-au săltat și pe Mihalache i-au găsit lista și din nou dl Gratie ajunge prin gulagul comunist, timp de nouă ani, de unde scapă în 1964 - odată cu amnistia generală a deținuților politici. Cam asta este varianta aproximativă, pe care o știu de la diverși oameni, în legătură cu studiile postuniversitare ale bietului domn Gratie.

                                                                    În 1964 dl Gratie a fost trecut în rezervă, adică l-au scos la pensie. Omul era tăcut și nu discuta cu nimeni (numai cu nevasta lui, care a și murit la un an, doi). Eu în această perioadă l-am cunoscut mai bine, întrucât dânsul mi-a cerut să-l ajut să-i fac niște fotografii pentru o carte la care lucra toată ziua. Mi-a zis că scrie Monografia comunei și-i trebuia o serie de ilustrate. Ne-am deplasat prin comună și prin satele învecinate și fotografiam ce îmi spunea dânsul. Eu eram în vacanțe, în timpul facultății și-mi făcea plăcere să mai aud câte o noutate. A muncit dl Gratie 24 de ani la carte. Din banii puțini pe care îi avea a făcut sute de drumuri pe la Arhivele din București, Ploiești, Brașov și altele. Am și uitat de dl Gratie și mă trezesc cu un colet sosit de la Brebu: Un exemplar din Monografia comunei Brebu-Prahova, cu dedicație.

                                                                      Aveam experiența anilor de doctorat și mă apuc de citit. Volumul cuprinde numai capitolele considerate de dânsul ca semnificative. Ceva extrem de greu de înțeles și fără a urma un fir logic în descriere. Nu mai spun că, volumul era dactilografiat și xeroxat. De aceea nu a făcut decât trei exemplare. O muncă de sisif. Ce m-a frapat după descifrarea câtorva pagini ? Laude peste laude la adresa guvernului și partidului (ca nuca-n perete) pentru ceea ce făcuse pentru dezvoltarea comunei. Chiar și o chestie hilară, îi punea în sarcină preotului din sat anumite lucruri pe care nu le făcuse (Un stil curat de realism socialist). Cum dracu' să scrii ceva în prezent, când tu nu știi dacă mai ai drept la viață după ce ai făcut jumate din canal, nemâncat, și de fapt în mintea ta este cu totul altceva ! E ceva groaznic să te lupți cu tine însuți: e un fel de dedublarea personalității. Acum cred partea cea bună a lucrurilor, periate de groaza avută până în oase.

                                                                           Am citit pe site ul comunei că, un exemplar din cele trei (pe care îl dăduse primăriei) ar fi fost reeditat de către un profesor din localitate. Nu l-am citit, dar cred că dl Gratie dacă ar mai trăi și s-ar întâlni cu Mihalache din nou (cu siguranță s-au întâlnit acolo și nu în Piața Unirii) tot i-ar mai fi dat o sumă de bani, pentru încă nouă ani.


----------  mihaibrebu@hotmail.com