de Mihai G. Tănase
Extremele nu au fost bune niciodată. Nu avem de la Horațiu expresia aureea mediocritas ? (Adică mediocritatea este de aur sau calea de mijloc e cea bună.) Nu spun că cenzura era ceva bun, aplicată înainte de '89, dar nici acum cu atâta lejeritate în exprimare nu îmi este rușine. Și când spun asta nu mă refer la oamenii de pe stradă, mă refer la intelectualii de un leu și cincizeci (pentru că de doi lei ar fi supraevaluați, conform expresiei populare: ești de doi lei ! ).
În fiecare dimineață intru pe Google să fiu la curent cu ce ne mai paște. Niște titluri pompoase de articole, foarte atrăgătoare și când citești articolul niște mizerii... Cum au putut autorii să scrie asemenea compoziții nu-mi vine să cred. Ăștia nu au șefi mai cu cap, adică mai școliți, să-i verifice ce prostii scriu? Când spun prostii nu fac referire la conținutul intrinsec al articolului, ci la modul agramat de exprimare. Acesta, poate, este sistemul alambicat și prescurtat de învățământ, la care scribii nu au luat parte sau au mers sporadic pe la cursuri, că d'aia e facultate - prezența e facultativă. Nu-i interesează nimic, n-au mândria de profesionist: merge dom'le și așa ! Cel puțin dacă s-ar scuza în vreun fel ar mai merge...
(După aceste rânduri cineva ar putea să-mi impute: Te-ai găsit tu un nenorocit de inginer să ne ții nouă lecții ! Este adevărat că, nu am cunoștințele lingvistice pe care ei ar trebui să le aibă, dar cred că pe cele tehnice din domeniul meu le am mult mai sus decât le au ei pe ale lor acum. Și am să-mi susțin aceste afirmații prin relatarea unei povestioare.)
Înainte, programul de două ore tv se încheia ca și astăzi cu buletinul meteo. Ce spunea prezentatoarea de la INMH (nu erau prezentatoare alese pe fizic, pentru că era un singur canal tv): Scăderea temperaturii în București este datorată unui front de aer etc. etc. Azi așa, mâine așa, mă enervez și scriu la Institutul de Lingvistcă al Academiei Române și le prezint situația rugându-i să intervină la tv, pentru a clarifica exprimarea corectă: datorată sau datorită. În final le-am spus: Cred că am făcut și eu unele grșeli de ortografie în această scrisoare și vă rog să treceți cu vederea, eu sunt inginer și la aceștia se acceptă (nu eram de nivelul lor intelectual... cel puțin așa credeam atunci).
Acum, nimeni nu-și mai face probleme cu exprimarea pentu că avem oameni elevați, formatori de opinie, trecuți prin școli și trebuie să credem ce spun dânșii. Asta să o creadă ei !
---------------------------- mihaibrebu@hotmail.com