UNIVERSUL CREDINȚEI

de Mihai G. Tănase

                                                                                                Moto

                                                                                             Mt. 7. 15 - 20

                                                               Este o emisiune religioasă transmisă, duminica dimineața, pe postul național de televiziune pentru cei neputincioși de a merge la biserică sau pentru orice creștin-ortodox nepracticant. Emisiunea are multe lucruri interesante și ai ce învăța, dacă o urmărești cu atenție. Dar, din păcate, nu toate datele sunt verosimile. 

                                                                             Azi, s-a vorbit despre demolarea bisericii Sf. Vineri din București, în iunie 1987. Și parcă este un făcut: preotul orator s-a comportat identic cu cel pe care l-am descris în articolul meu din data de 19.01.2016. Nu sunt nici pe departe un apărător al regimului trecut, dar cum spune Iisus Hristos în evanghelie: Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu; nu înțeleg, nici în ruptul capului, cine îi pune pe acești clerici să ne vândă gogoși și să pună de la ei tot felul de floricele acuzând regimul comunist și pe Ceaușescu de ceea ce n-au făcut ? (Eu pricep cumva, dă bine la popor !) S-a spus, printre altele, că biserica Sf. Vineri a fost demolată de către pușcăriași, deoarece niciun militar (în termen) nu a vrut să facă acest lucru. O minciună mai sfruntată decât aceasta nici nu se putea emite. Avea curajul vreun militar să se opună ordinului ? Asta s-o creadă părintele narator ! (Demolarea s-a făcut cu unitățile ICRAL ale Primăriei Capitalei.) Mă uit la acești clerici ortodocși că au o anumită vârstă și se țin de prostii. Asta e morala noastră creștină ?

                                                                          În liceu, pentru o perioadă scurtă, l-am avut profesor de istorie pe Șerban Rădulescu Zoner (un om extraordinar din toate punctele de vedere) și am reținut de la dânsul o propoziție, capitală: Istoria are caracter de clasă. De atunci, nu mai cred în ori ce fel de afirmație făcută de către istorici. Nu se vede că, noi nu putem să știm cum au fost evenimentele exact nici într-o perioadă de 30 de ani? Dar în sute și mii de ani ! Tocmai acesta a fost motivul că m-am îndreptat spre tehnică și nu-mi pare rău deloc.

                                                                        Revin la demolarea bisericii Sf. Vineri. În septembrie 1987, eram delegat din partea Primăriei Capitalei la demolările din zona Operetei. Într-o după amiază, între orele 16 și 18 s-a demolat bisericuța din zona respectivă, Sf. Spiridon Vechi. (A fost ceva apocaliptic și nu pot să descriu acum ce jale și ce teroare apăsătoare au fost.) Stau de vorbă cu excavatoristul - un băiat simplu de la țară - care dărâmase bisericuța și-l întreb: Măi tată, nu ți-a fost frică de Dumnezeu,  atunci când ai băgat cupa excavatorului în acoperișul de șindrilă (se auzea un zgomot de rupere, ca din iad) ? Nu, dle inginer, cineva trebuia să o facă. Tot eu am demolat și Sf. Vineri (biserica); o spunea ca pe ceva remarcabil. Într-un fel băiatul avea dreptate: eu am apăsat pe trăgaci la ordinul altora. Din punct de vedere tehnic și al timpului de execuție, nu se putea să se facă o demolare manuală.

                                                                            Urmărind emisiunea Universul credinței, m-am convins deja, că lupii îmbrăcați în piei de oi sunt printre noi.

-------------- mihaibrebu@hotmail.com

CUVINTE POPULARE

de Mihai G. Tănase

                                                                     După ce am publicat articolul anterior am realizat că, nu prea m-am exprimat cum ar fi trebuit și m-am gândit să schimb puțin cheia: să nu fie necesar să citesc un curs de două trei ori, ca să-l înțeleg.

                                                             Am avut un șef simpatic (nu era nici tâmpit, nici prost, dar îi plăcea să se dea mare când venea vorba de tehnică și mai ales să facă pe boierul; el fiind dintr-un sat din județul exponenților conducerii actuale a României).

                                                                                 Plecăm la o sesizare, venită mai de sus, în care se reclama că, un zid dintre camerele unei vile de lux, din cartierul Cotroceni, nu ar fi fost realizat de grosimea prevăzută în proiect. Hai la fața locului ! Îi zic: dle inginer, problema e simplă. Suntem la parter, măsurăm șpaletul dintre două ferestre pe exteriorul clădiri și scădem suma celor două urechi (distanța dintre fereastră și zid, pe interior) și am aflat exact grosimea zidului. Ia mai zi o dată ! Și-i repet. Nu, măi băiatule ! Să vină un muncitor lipovean și să dea un diurh în zid. Băgăm ruleta prin diurh și vedem exact. Habar nu aveam ce este un diurh. Vine muncitorul și-l întreabă unde să dea gaura (muncitorul cunoștea termenul). Cum casa era complet finisată i-am zis că e păcat să facem asemenea stricăciune. La discuții asista și un locatar - profesor univ. la arhitectură, care intră în vorbă și-mi dă dreptate. Măi, voi să tăceți că eu sunt șeful ! Dă omul gaura, manual cu un șpiț, sub forma a două conuri opuse la vârf și domnul șef bagă ruleta: 25 cm fără tencuială. Conform proiectului. Ajung la birou și povestesc cum au decurs lucrurile. O jumătate de oră nimeni nu s-a oprit din râs.

                                                                 Dimineața se intra la serviciu la oara șapte. Pe la ora 8:30 , toți inginerii, plecam pe șantiere: fiecare cu treaba lui. Or, se mai întâmpla să depășim 8:30 și atunci Șeful striga la noi: Hai tigorilor pe șantier, gata ! Azi așa, mâine așa nu știam ce vrea să zică șeful cu tigorile. La alt compartiment lucra un inginer, care se apropia de pensionare și era de loc cu șeful. L-am întrebat pe el, ce zice dom'le omul ăsta cu tigorile. A început să râdă și sensul pe care l-a dat cuvântului tigoare, plauzibil de altfel și pe care nu-l găsim în DEX este: Intre cele două războaie mondiale unii tineri, prin diverse șmecherii, reușeau să scape de serviciul militar și rămânând acasă se ocupau de fetele angajate pentru căsătorie cu cei plecați la armată. 

                                                                   Niște tigori, dom'le ! Dar nu se potrivea la noi !

ECRUISAREA MINȚII

de Mihai G. Tănase

                                                      Sună ciudat acest termen de ecruisare mai cu seamă dacă nu știi ce înseamnă. Această denumire este dată în cazul materialelor prelucrate la rece, deoarece produce schimbări esențiale în comportarea ulterioară a materialului respectiv. Să presupunem că, o bară din oțel (mai simplu, o sârmă) este trasă printr-un orificiu mai mic decât diametrul său. Ce se întâmplă ? Noua configurare a dimensiunii sârmei influențează capacitatea acesteia în ceea ce privește limita de plasticitate și în consecință devine casantă. Este evident (și bănuiesc că este ușor de înțeles) că această sârmă folosită la armarea betonului nu va mai fi în stare să suporte eforturile preconizate (pe bună dreptate) și va ceda la eforturi inferioare. Ei și ? Se va prăbuși construcția, oameni buni, peste voi chiar și fără să existe vreo solicitare seismică. Cam asta ar fi, grosso modo, ecruisarea. 

                                                           Azi m-a vizitat un iranian rezident în țara noastră, pe care îl cheamă Mahmud și a vrut să-mi vadă colecția de păsări exotice. Este în România de peste 25 de ani și vorbește fluent limba noastră: a trăit în Iran mai puțin decât la noi. Imediat am făcut asocierea cu titlul romanului lui Gala Galaction: Papucii lui Mahmud. M-am întors în timp cu gândul, în anii de liceu, când s-a studiat scriitorul Gala Galaction. 

                                                             Profesoara de română, de excepție, ne-a spus și dânsa ce i s-a permis. Câteva cuvinte și a trecut mai departe. Adică, „un cizmar a ucis un turc, după care l-au apucat remușcările. Ce să facă el să scape de obsesii ? A zis să facă o mie de perechi de papucii și să-i împartă la oamenii sărmani. Când să facă a mia pereche de papuci a murit” și gata. 

                                                                             Păi cum era să ne spună profesoara ce era de fapt de spus ? Gala Galaction avea studii teologice, tradusese Biblia  în 1938 (din textul masoretic) și avea o vastă cunoaștere a moralei creștine. Or, tocmai aceasta era firul roșu al povestirii în Papucii lui Mahmud: prietenia între oameni și întrajutorarea lor indiferent de etnie și de religie, sub oblăduirea Dumnezeului Unic. În afară de acestea se foloseau termeni religioși, mai la tot pasul. Ce Dumnezeu Unic, când zilnic ni se spunea că Dumnezeu nu există ?

                                                                               Deci, pe toate părțile se căuta să-ți facă o imagine falsă despre lume într-o perioadă când mintea îți era liberă de orice informație, ca să poată scoate din tine omul de tip nou. Omul de tip nou tot nu a ieșit, numai mintea i-a ecruisat-o.

------------ mihaibrebu@hotmail.com
   

VORBE DE CLACĂ

de Mihai G. Tănase

                                                       Aseară, pe un canal tv, în cadrul unei emisiuni cvasicotidiană, prind un subiect demn de reținut: iminența producerii unui cutremur de magnitudine 8, pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, de adâncime foarte mare. Acest presupus seism se va întinde de la Moscova la Cairo și transversal, de la Paris până la Urali. (Ce predicție, tată ! Stă mâțul în coadă.)

                                                           După câteva minute, în capul meu au început informațiile să se îngrămădească și să mă enervez în același timp. Mi-am adus aminte, din nou, de profesorul de latină din liceu care ne spunea tot felul de dictoane; dictoane care se potrivesc ca mănușa la cele ce se discutau. Unul era: după ce omul trece de 60 de ani, dă în mintea copiilor (parcă Seneca l-a zis). Eu credeam că se îmbolnăvește, nu că gândește ca un copil.  Al doilea era mai mult un proverb, de al nostru, popular: Când un prost aruncă o piatră în apă, nici zece deștepți nu pot să o scoată, darămite patru !

                                                               La talk-show participa, evident, moderatorul (care, după câte știu eu, are la bază studii militare) și trei invitați: un ziarist, un avocat și un analist politic (cel mai tânăr).  De la prima vedere poți să constați că, nimeni nu avea nici în clin nici în mânecă cu subiectul dezbătut. Dar, problema cu viitorul seism fusese lansată de o persoană care se crede expert în materie și este clientul fidel al unor canale tv de speriat lumea. Fiecare și-a dat cu părerea. Au ajuns la noțiuni de calculul construcțiilor, starea construcțiilor actuale, probleme de seismologie și evident problemele politice adiacente. Numai ca o mică remarcă: Fraților, calculul antiseismic al construcțiilor se studiază în facultate, mai mult, sub aspect general și doar ulterior se aprofundează individual, cine vrea !

                                                                   Părerea mea este: Un cutremur de magnitudine mare (nu e pleonasm), chiar și de pe la 6,5 pe scara Richter, va produce atâtea pagube încât televiziunile de peste tot vor avea pâine de mâncat pentru multe zile. Ce să facem ? Cum ne așternem, așa dormim !

                                                                     În rest, șezătoarea sau claca mi-a plăcut. Trebuie să câștige și ei un ban, de pe urma fraierilor. Fiecare cu ce știe, nu ?

NETUL ȘI TURNUL BABEL

de Mihai G. Tănase

                                                              Am intrat pe net să caut o părere pertinentă despre secta religioasă Martorii lui Iehova și tot citind am dat de fapt peste altele, care mi s-au părut niște aiureli. Nu neg că, această mare invenție, care este net-ul, ar fi ceva dăunător dezvoltării în sine, dar după părerea mea greșeala vine din libertatea fiecăruia de a scrie ce-i trece prin minte și cititorul o ia drept axiomă. Este ceva imposibil de separat sau de decelat. E libertatea fiecăruia. Baza de analiză rămâne studiul și pregătirea individului, care-l va feri de căderea în păcat: înainte de '89 orice prostie care apărea în Scânteia era lucru adevărat; dintr-un singur motiv că ziarul era al PCR, iar partidul nu minte, tovarăși.

                                                                 Prin urmare, ce citesc la Wikipedia despre Martorii lui Iehova ? Aceștia sunt o organizație religioasă creștină etc. etc. Dintr-odată îmi aduc aminte că, niște apostoli ai organizației, prin 1993, îmi bat la ușă să mă lămurească că n-ar fi rău să mă alătur lor. Aveau o logoree interesantă despre principiile organizației lor și îmi spun că ei sunt creștini (exact cum am citit în Wikipedia). În acel moment i-am întrebat a cui este revista Watch Tower (Turnul de veghe), iar ei la unison: A noastră ! Stați așa să vă arăt revista și să-mi citiți din ea un fragment, că eu sunt redus și nu înțeleg.

Reproduc integral fragmentul : Martorii lui Iehova nu fac parte din creștinătate. De fapt, creștinătatea a fost  fondată la circa 300 de ani după moartea lui Isus, iar crezurile ei au deviat în mare măsură de la învățăturile sale. De exemplu, noi nu credem în doctrina creștinătății referitoare la Trinitate, care învață că Isus este însuși Dumnezeu. Scripturile nu conțin nicăieri această învățătura profanatoare. Noi nu folosim crucea drept simbol și nici statuetelor nu le acordăm vreun rol în închinarea noastră. Toate acestea sunt lucruri condamnate de Biblie. După lecturare apostolii au plecat cu coada între picioare. Nu analizez acum conținutul doctrinei acestei secte, pentru că așa cum spunea un prieten de al meu, preot ortodox la Curtea de Argeș, sectanții (cei despărțiți de Biserica-mamă Ortodoxă) nu pot cu gândirea minții lor să se ridice la nivelul de înțelegere al Bibliei și atunci coboară nivelul Bibliei la nivelul minții lor. Vreau să subliniez ușurința cu care se dau tot felul de explicații (ca verosimile) în spațiul virtual. Ori, această practică este identică cu aceea a oamenilor care au vrut să facă Turnul Babel.

                                                                                Înainte de a ne însuși ceva de pe net ar fi bine să cercetăm și alte surse: să nu ni se încurce mințile...

--------- mihaibrebu@hotmail.com

ERRARE HUMANUM EST

de Mihai G. Tănase

                                                           Este omenește a greși, dar problema se pune până unde și cui îi este permis. Este similar cu efectele produse de un cutremur: dacă nu există construcții pe o anumită arie (în câmp deschis) și nici persoane, atunci efectele sunt nule. Nimeni nu va putea emite vreun comentariu pe această temă. Dar, dacă există construcții și unele sunt afectate, inclusiv oameni atunci este de jale. Cu alte cuvinte, una este situația când oamenii sunt la vârful societății, vrând să învețe pe alții și alta este să fii undeva mai jos și să te exprimi în mod nativ.

                                                             De cei de sus, de ceva timp, se ocupă unele canale de tv să le arate incompatibilitatea lor în ceea ce privește exprimarea corectă cu funcția deținută. Chestiunile sunt hilare ! Dar, tocmai acum vedem cum se aplică zicala biblică cu bârna și paiul din ochi. Ei, specialiștii lingviști în timpul miștocărelii au postat pe burtiera televizorului cuvinte ortografiate grosolan. Se mai întâmplă, câteva secunde acolo, poate cel din regia tehnică nu a observat și a greșit și se corectează; dar de unde, până nu se termină subiectul nu se schimbă nimic. Lesne de înțeles că habar nu au nici ei. Explicația este destul de simplă, dacă ne uităm cum se iau diplomele în sistemul veșnic reformator al învățământului românesc.

                                                                      Această categorie de oameni de sus nu prea mă interesează, sunt destul de vremelnici în funcții și de ei se uită repede, ca și de canalele tv în cauză.

                                                                         Ce mi se pare mai grav este ceea ce se întâmplă cu cei mai de jos.  Aceștia îi copiază în prostie pe șefii lor. Cei care vor să iasă în evidență se afirmă prin mijloacele tehnicii moderne, ale IT. Și aici să vezi exprimare într-ale limbii române și-mi pun întrebarea: oamenii ăștia au fost vreodată pe la școală ? Nivelul lor nu este mai sus de genunchiul broaștei și conduc oameni cu pregătire mai mare decât a lor. Tare mi-aș dori să știu ce este în capul lor și către ce se îndreaptă. Ținta lor este undeva și nicăieri ! 

                                                                           Nu am avut niciodată complexul de inferioritate (cu mici excepții, până am constatat că mă înșelam) și nici nu este o rușine să recunoști că nu știi ceva; întrebi și se rezolvă. Totul este să ai în subconștient, permanent, preocuparea dacă zici bine sau nu, cum spunea cronicarul: odată ce vorba a ieșit din gură, nu o mai poți băga înapoi !

--------- mihaibrebu@hotmail.com

VIITORUL RELATIV

de Mihai G. Tănase

                                                              La începutul perioadei de doctorantură mentorul meu avea o tactică de a se debarasa de acei doctoranzi care, poate, au reușit să treacă de admitere prin metode nu prea ortodoxe și de aceea a mai introdus un filtru, în scopul de a te face, liber consimțit, să renunți la această formă de învățământ. Adică, să nu ne mai încurcăm unii pe alții. Ce era acest filtru ? Cu prima ocazie te trimitea să asiști cum se desfășura un examen pe parcurs, la un doctorand avansat. Nu ce-am simțit este important; important este ce am învățat pe parcursul a două ore, cât a durat examenul în cauză (eu am mers mai departe). Doctorandul examinat (era cercetător la ISPH - Institutul de Studii și Cercetări Hidrotehnice, din București) era luat la întrebări de către trei profesori de specialități diferite, dar în domeniul comun. Acesta trata alunecările de teren și prezenta un subiect care suna așa: Influența timpului asupra capacității de eliminare a apei de către un pom. Unul dintre profesori ( în jur de vreo 85 de ani) îl întreabă: cum poate timpul să influențeze ceva, timpul este o categorie filozofică, nu influențează nimic!

                                                                             Acum, am făcut legătura dintre timp și două materii studiate în liceu: Istoria literaturii române (cu o profesoară de excepție) și Socialismul științific (cu un activist de partid, pe care nu l-am mai văzut vreodată).

                                                                            Ce ne spunea profesoara ? În timpul lui Ion Heliade Rădulescu era, cum am spune azi, un vid de scriere și el a zis, binecunoscutul, dicton: scrieți băieți, numai scrieți !

                                                                               Ce ne spunea profesorul activist? Tovarăși, societatea se dezvoltă în timp și în spirală, adică în ciclu dar pe un plan superior ! Măi, să fie !

             
                                                           Ce observ azi ? Toată lumea construiește, în draci. Nu are prea mare importanță cum. Oricum ar fi casele de grandioase și cochete, tot niște căsuțe sunt, întinse pe orizontală. Ce dracu',  grandomania e la modă! Cât de curând, se va termina și cu suprafețele construibile și atunci ce va rămâne de făcut ? Să construim pe verticală, cum se face în toate metropolele. Și când copiii noștri se vor apuca de treabă vor constata că nu au documentația științifică după care să realizeze structurile în conformitate cu condițiile noastre specifice: Cărțile tehnice, practic, nu se mai editează. N-am văzut prin librării sau pe la târguri de carte (pardon, bookfest) vreo lucrare de interes; în schimb le lăsăm lătrături pe la tv despre cutremure și alte chestiuni de urbanism, că e mai simplu. Vor putea să se documenteze ei din arhivele tv ? S-ar putea, dacă se va aplica chestia cu spirala din Socialismul științific.

                                                                 Până atunci, se pare că spirala e cam de-a-ndăratelea și ar fi bine să facem ce-a spus I. Heliade Rădulescu, până nu ne influențează timpul, că tot se va alege ceva bun !


--------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                                 

NU AM TIMP

de Mihai G. Tănase

                                                                                     

                                                                Mă întorc acasă și găsesc la cutia poștală, din scara blocului, o invitație. Nu o invitație la o cununie religioasă ca acum câțiva ani (nu mai este la modă, tinerii stau în concubinaj și tot se încearcă reciproc, iar când vor să treacă la lucruri serioase constată că nu se mai poate - totuși fărdelegea e mai bună, e mai plăcută, că o viață are omul),  ci una de participare la un film religios. Interesant ! O citesc să văd protagoniștii: Cine este Isus Cristos în realitate ? Din prima, după cum era redactată Iisus cu un singur i și Hristos scris cu c, fără H, am realizat că oamenii lucrează tare la prozelitism; dar nu asta m-a impresionat, ci enunțul ultra exact al întrebării și am început să râd de am speriat vecinii de la parter. 

                                                                   Dacă ar fi fost niște oameni cu doxă, aș fi zis că sunt discipolii lui Descartes. Adică, mecaniciști în gândire. Mai departe se spunea, în invitație, să luăm parte la Comemorarea anuală a morții lui Isus.  Acești apostoli sunt mai ceva decât arianii. Erezia lui Arie nu a fost decât un mizilic pe lângă ce susțin ei acum. Dar, au sediul în Pensylvania (cu filiale mai prin toate țările), deci ar trebui să-i credem, ce dracu' !

                                                                       Suntem în Săptămâna Mare și nu întâmplător și-au ales momentul, dar băieții uită un lucru esențial: 86 % din populația României este de confesiune creștin-ortodoxă. Acum, este adevărat, nu toți 86 % sunt cu adevărat ortodocși, unii sunt numai prin declarație, dar tot este bine... Este același lucru pe care l-a comentat Paul Evdokimov despre Pilda celor zece fecioare: Or fi fost ele nebune, dar totuși aveau o virtute, erau fecioare ! Așa că, dacă vor reuși să ducă în rătăcire un procent de 0,01 va fi mare lucru, dar nu cred.

                                                                      Iisus Hristos este dumnezeul nostru adevărat, veșnic viu, fără de început și fără de sfârșit. Ce Comemorare vor să-i facă omenii cu mintea întunecată ?

                                                                        Pentru asemenea tâmpenii nu am timp de pierdut !

---------- mihaibrebu@hotmail.com