marți, 21 iunie 2016

VREMEA PROBABILĂ

©2016 EUMETSAT








                                                                   

                                                                            

                                                                                     de Mihai G. Tănase                                 



                                                                      În liceu aveam un profesor de Geografie care avea o întrebare standard: ce e vremea, ce e clima ? O întrebare, în aparent, hilară pentru niște adolescenți care se credeau atotștiutori, dar plină de conținut, cum nici nu gândeam atunci. Am învățat de la dânsul multe lucruri folositoare în viață și mi-am adus aminte în momentul în care m-am lovit de ele.

                                                                     Cu vremea și cu clima nu este chiar așa de simplu cum apare la tv, la rubrica Meteo sau la unele emisiuni de specialitate înrudite cu aceasta: se folosesc termeni în jargon și teorii conexe. Toate acestea sunt de natură a lămuri telespectatorul pe ce Pământ trăiește. Numai că, alfabetul cam lipsește. Nu poți să înțelegi fenomenele dacă lipsește baza. Nu rămân decât două posibilități: ori să te dai mare și să zici că ai înțeles, ori să le înghiți pe nemestecate și iar să zici că le-ai înțeles.

                                                                       După o iarnă lungă, brusc a apărut și vara. Schimbare de climă, dom'le ! Stratul de ozon subțiat, poluare masivă produsă de autovehicule, noxe de tot felul etc. etc. Ne tăiem craca de sub picioare singuri... Avem explicații mereu !

                                                                           Cum vara, în unele zile, temperaturile sunt caniculare la rubrica Meteo ce auzim ca laitmotiv ? Cum ce ? „Și astăzi indicele de confort temperatură-umezeală( ITU ) va depăși pragul critic de 80 de unități !” Mărturisesc că, până mai acum ceva timp nici nu mă interesa, eram ocupat cu producția și nu luam în seamă laitmotivul canalelor tv; dar acum mi-am pus întrebări: ce dracu' este cu indicele ăsta ? Ți-e rău, dar cum ? De ce 80 și nu 800 ? Profesorul meu de Geografie nu mi-a zis nimic, iar eu am apucat-o pe alte căi. Aceste căi îmi permit acum să calculez valoarea ITU. Aplic ce-am învățat și nimic ! Împart temperatura la umiditatea relativă, umiditatea la temperatură (poate o ieși) și tot nimic. Încep să mă documentez. Ce constat ? Formula de determinare al ITU este una convențională, care ține cont de temperatură, umiditate relativă, felul (subiectiv) în care un eșantion de oameni simte temperatura în condiții specifice, niște coeficienți de corecție etc. și se vrea a fi exactă, adică matematică. Păi, acum iese !

                                                                         N-ar fi fost mai bine să-mi explice termenii ăștia folosiți de meteorologi de vreo zece ori pe zi, decât teoriile savante ? Dar, una este să le auzi din gura unui meteorolog de vârsta a doua trecută și alta este să le auzi din gura unui prezentator-actor sau a unei domnișoare 90 x 60 x 90. Mai scade ITU !




---------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

vineri, 17 iunie 2016

PUȘCĂRIA - CASĂ DE ODIHNĂ

de Mihai G. Tănase 







                                                Când și când mai deschid televizorul. Înțeleg că mulți oameni și organe internaționale sar în apărarea drepturilor deținuților din închisori. Pentru mine, care nu am studii de drept, sunt niște lucruri chiar inextricabile. Nu pot să pricep cum sar în apărarea tratamentului unui deținut tocmai acei oameni care l-au trimis acolo pe respectivul. De ce l-au trimis ? L-au trimis pentru că un astfel de om nu poate fi (re)educat pe alte căi, decât prin coercițiune. El nu posedă un nivel intelectual ca să realizeze că, ceea ce a făcut este împotriva principiilor, general morale, acceptate de către societatea în care trăiește. Și atunci societatea ce face ? Îl izolează ! Această izolare, însă, costă societatea. Societatea este dispusă să suporte costurile izolării individului, chiar dacă acestea sunt mai mari decât pentru un individ ordinar; dar vrea să fie asigurată că, în acest fel cei rămași sunt curați și nederanjabili.

                                                                                    De-a lungul istoriei, societățile s-au descurcat cum au putut: văzând cum costurile de izolare a unei persoane certate cu legea sunt tot mai mari, a deportat-o în locuri pustii și a scăpat de ea. Aici s-au întâmplat și paradoxurile benefice pentru umanitate: a se vedea Australia. Astăzi, locuri pustii nu mai sunt și fiecare stat trebuie să-și rezolve problema cu cei condamnați penal, construind penitenciare pe teritoriul lor, într-un fel sau altul. Se ajunge, de multe ori, ca aceste lăcașuri să devină neîncăpătoare. În această situație apar discuțiile în spațiul mass-media,  pe marginea traiului deținuților în penitenciare. Nici nu știu cui să dau dreptate. Din punctul de vedere laic sau religios problema pusă în discuție este cam de aceeași natură, dar mi-a rămas în minte povestirile unuia care a trecut prin penitenciar și tind și acum să-i dau dreptate.

                                                                 Să fii avut vreo zece ani, când un tip care fusese administrator la un sanatoriu a fost arestat și condamnat la șase luni de închisoare, pentru furt din avutul obștesc; mai mult o neconcordanță contabilă. Dar, nu asta este important. Vine omul din pușcărie și povestește cum a fost. Să știi că necesitățile fiziologice (în caz de forță majoră) le făceam în celulă, în tinetă, era un miros insuportabil; altfel le făceam la WC-ul comun, devenisem un ceas automat. Eu îl întreb: cum în cameră dom'le ? Măi puștiule, tu crezi că eram la casa de odihnă ? Acolo te trimit să suferi, să nu mai faci și înapoi să nu mai vii !

                                                                  Eu nu zic să-i umilești pe deținuți și să-ți bați joc de ei, adică să-i ții în condiții inumane, dar nici casă de odihnă să le faci; trebuie să simtă privațiunile că, altfel de ce i-ai mai trimis acolo ? Părerea mea este că, lumea atotcunoscătoare care apare pe la tv, vorbind pe această temă, nu prea știe ce spune...




------------------------  mihaibrebu@hotmail.com


                                                                

                                                                 

                                                                                  

luni, 13 iunie 2016

FATA MORGANA

de Mihai G. Tănase 



                                                                                                 Moto
                                                                                               Mt. 6.34



                                                             Ziua fatidică a sosit pentru tineretul studios: a început BAC-ul ! Posturile TV comentează fiecare după orientările lor și pe ansamblu toate au cam aceeași opinie: lume multă dom'le, chiar prea multă, care vrea să obțină o nenorocită de diplomă, care să permită intrarea în următoarea treaptă de studiu...

                                                             Da ! Dar mai sunt și vreo 250 de mii de analfabeți în țara asta, tot din categoria tinerilor și unde vrem să ajungem ? Unde ? Ne spune un profesor universitar, mare lider de sindicat în învățământul universitar, care se ocupă mai mult de organizarea grevelor profesorilor: este bine așa, intrăm în normalitate; nu se mai putea ca toată lumea să aibă o diplomă de Bac și habar să nu aibă pe ce lume trăiește, la meserii cu ei !  Bine, bine, dar și acolo îți trebuie ceva cunoștințe teoretice și ceva pricepere sau chiar talent. Ori, aceste cunoștințe de unde să le primească, nu de la profesori ? Se ajunge vrând-nevrând la zicala: cum e turcu' și pistolul. Mai este o perioadă de vreo două luni și atunci să vezi distracția dracului, când profesorii vor da examen pentru titularizare și ce note vor lua ei ! Nu o să fie diferențe esențiale față de anii precedenți. Una peste alta, rezultatele slabe ale elevilor se datorează în final în proporție de 65 - 70 % profesorilor, vreo 20 % familiei (cei care o au) și vreo 10 % elevilor. Profesorul are minte și știe cum să facă să se descurce (mai cu o grevă, mai cu una, mai cu alta), iar părinții se scuză: i-am dat bani și l-am trimis la școală; numai pe elev nu-l interesează să învețe, procedează ca la Evanghelie: nu mă interesează ziua de mâine, ajunge zilei de azi necazul ei. Problema cea mai gravă este că elevul n-are niciun fel de necaz sau grijă, au alții grijă pentru el.

                                                                  Pentru profesorii care consideră că, am spus niște baliverne și aș avea vreo frondă față de ei aș vrea să le spun prin ce am trecut eu la vârsta elevilor care dau astăzi BAC ul. În toți anii de liceu am avut o singură dirigintă: profesoara de matematică. La matematică oricât știai de bine, mai mult de nota 8 nu îți dădea, era sărbătoare când lua un elev 9 (și nu am fost acela eu vreodată). Această tehnică pedagogică a avut o consecință nebănuită: toți elevii (cu excepția unuia) au intrat la facultate. În perioada respectivă se intra cu examen dificil, din care proba scrisă era eliminatorie, adică mergeai la gară... Azi, la multe facultăți se intră numai cu dosarul de acte și cu bani, că învățăm noi când suntem liberi de serviciu și vrem să ajungem sus, sus de tot ! Meseria de profesor e frumoasă, dar trebuie să fii pasionat și să ai oleacă de har (cum ar zice moldoveanul) și apoi să venim cu pretențiile materiale.

                                                                   Nu ar fi ceva rău dacă în educația elevului pe parcursul anilor de liceu ar fi determinat să realizeze și necazul zilei: munca pe care o depun profesorii și părinții pentru succesul lor în viață. Abia atunci va putea spune că, ajunge zilei necazul ei.





----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com



                                                                                             

vineri, 3 iunie 2016

ATAVISME

de Mihai G. Tănase 






                     
                                                Au trecut 26 de ani și ceva și tot ancorați rămânem în perioada dinainte de '89; ancorați cu mentalitatea. Fiecare om cu ale sale și cu mintea sa, dar cine pune umărul la menținerea invizibilă și involuntară a acestei mentalități ?  Nimeni altcineva decât mass-media !

                                                    Azi-dimineață aud la Radio un anunț privitor la un eveniment ce se va desfășura în Parcul Moghioroș, din cartierul bucureștean Drumul Taberei. Dragi tovarăși și naș' Floreo, parcul ăsta se numește, după '89, Parcul Drumul Taberei (la fel și cu piața)! Pentru cei mai în vârstă nu ar fi o problemă, dar pentru cei născuți după '89 chiar este o problemă: le iau de bune pe toate așa cum le aud. 

                                                           Dacă ținem seama de ce spunea un istoric român (întors din occident) în primele zile ale anului '90 că, pentru a se ajunge la perioada dinaintea comunismului este necesar să treacă tot atâția ani cât a durat comunismul, adică vreo 50 de ani (nu 20 de ani cum a zis Brucan). Ori, constatăm că, a trecut deja mai bine de jumătate și mare lucru nu s-a întâmplat în acest domeniu. Are cine să țină flacăra aprinsă !

                                                        Același lucru este și cu noua denumire a bulevardului Gh. Gheorghiu-Dej, fost 6 Martie, actual Regina Elisabeta. Mai aud și acum pe câte unul spunând: „vezi că am găsit pe 6 Martie...”.

                                                                               Mai interesant mi-se pare cum a rămas, practic neschimbată, denumirea Pieței Matache. Pentru că, inițial, i s-a zis Piața Matache și în timpul comunismului circa 80 % din populație tot Matache îi spunea, în loc de Ilie Pintilie, iar acum revenind la normal a fost destul de simplu să-l uite pe Ilie Pintilie.  Numai cu Moghioroș și Drumul Taberei nu a fost la fel, probabil unde la parc i s-a spus inițial: Moghioroș. Cred că, un sociolog ar putea trata problema mult mai bine - în sensul științific, iar prin școală n-ar strica să se mai facă și puțină educație...





---------------------------   mihaibrebu@hotmail.com