vineri, 30 ianuarie 2015

LA ALTĂ SCARĂ

de Mihai G. Tănase 





                                Mai săptămâna trecută aud la radio România Actualități o știre pe care am reținut-o (mi s-a părut interesantă): în județele Sălaj și Vaslui angajatorii „marilor companii locale” au solicitat liceelor cu profil economic să transforme niște clase existente în clase cu profil tehnic, care să le asigure forța de muncă necesară și de care nu dispun acum. În acest mod avntajele vor fi multiple atât pentru angajat, cât și pentru angajator. Și atât ! Această propunere a fost tranșată de către angajatori cu inspectoratele școlare județene respective.

                                             Azi, ce aud ? S-a schimbat calimera cu cei din județul Sălaj: profesorii nu vor să participe la noua formă de învățământ (se schimbă multe lucruri și nu se poate realiza ce s-a propus; au dreptate profesorii, dacă mai ținem seama și de elementul om, care este elevul). Ce-au făcut angajatorii ? Hai la „partid” să ne ajute ! Adică, la Ministerul Educației Naționale. Acesta pe postul vechilor activiști de partid au dat ordin ca, imediat, să fie satisfăcută cererea angajatorilor din Sălaj. Ce s-o mai întâmpla cred că voi afla zilele următoare tot de la România Actualități. Deocamdată, moldovenii tac.


                                                 Cum se rezolva o astfel de problemă în „epoca de aur” sau în perioada interbelică ? Simplu ! Numai că esența era diferită.

                                                        [Tovarășii credeau că sunt nemuritori și nimic nu-i va muta din loc. Ultimele congrese ale PCR se treminau cu o cuvântare amplă și fulminantă a Secretarului general, care la sfârșit avea formula: Vă doresc dragi tovarăși și „preteni” viață veșnică ! ]

                                                          In comunism, după cum se știe, totul era centralizat și planificat. De ce avem nevoie să producem cutare lucru ? Păi, avem atâta valoare destinată domeniului în cauză care împărțită la un indicator pe profesii rezulta atâți ingineri, atâți tehnicieni, atâți muncitori calificați etc., după care se întocmea planul de școlarizare. Gata s-a rezolvat problema. Cum se descurcau oamenii destinați să producă lucrul respectiv este o altă latură a chestiunii și nu mai intrăm în detalii, că știm cum s-a rezolvat... Vreai nu vreai, mergeai la locul de muncă indicat și vedeai ce ai de făcut. 

                                                        In perioada interbelică era, oarecum, asemănător cum este astzi, însă erau unele lucruri cu totul diferite.

                                                            Pentru exemplificare am să redau un aspect din discuțiile pe care le-am avut cu inginerul Emil Prager, om celebru în domeniul construcțiilor în perioada interbelică și nu numai.
                                                      Inginerul Emil Prager avea o antrepriză de construcții pe care am putea să o asimilăm cu IMM-urile de azi. Ce fel de om era, am descris succint in articolul „De la inginerie la filozofie”. Și el avea nevoie de ingineri constructori pentru lucrările sale, dar nu orice fel de ingineri... Anual, acorda o bursă de studii (destul de consistentă) unui student la Construcții, îi asigura locul de muncă automat la terminarea studiilor(și cine nu ar fi vrut să lucreze cu Prager !) și punea o singură condiție: de a avea note peste un anumit prag.

                                                        Dacă privim lucrurile de-a lungul timpului este o scară a modului de abordare a problemei în cauză. Las pe fiecare să o vadă cum va dori și poate ne inspirăm din cea mai bună. Sunt curios cum vor rezolva moldovenii problema...




------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com