Aveam un coleg arhitect, mai bășcălios, când eram stagiar la un institut de proiectare. Într-una din pauze acest arhitect vorbea singur, chipurile, cu voce mai tare: auzi dom'le ce-au zis americanii ăștia, ai dracului... Și atunci altul îl întreabă: care americani, măi Pepi ? Nu știi că, au fost în vizită la „termo” sud (CET Sud București) niște americani, veniți în România în „schib de experiență” ? („Ce fel de schimb o fi fost acela, nu știu nici acum !”) Când au văzut cum ardem gazele naturale să producem energie electrică au zis că suntem nebuni. Niște „tovarăși” care îi însoțeau le-au spus că avem gaze destule și nu este nicio problemă, iar americanul a tot susținut-o pe a lui. Domnilor, din gazele astea puteți să faceți haine și alte produse, mult mai rentabil pentru economie. După ce am asistat la comentarii am început să-mi pun tot felul de întrebări: care este securistul dintre cei de față, cum dracu' fac americanii din gaze haine (habar nu aveam atunci de tehnologia transformării gazelor naturale în fibre), nu o fi vreo provocare... Nu s-a întâmplat nimic.
Peste niște ani de zile, când lucram la o întreprindere de construcții de locuințe, îmi vine rândul să fac de serviciu noaptea și să merg să verfic asigurarea încălzirii structurilor din beton armat ale blocurilor în construcție. În două vorbe: munca în construcții nu era sezonieră, se lucra non stop, fie iarnă, fie vară. Iarna, când se turna betonul și temperaturile erau scăzute (negative) acesta trebuia protejat pentu a fi ferit de îngheț. Nu știu de la cine au venit „indicațiili”, să se facă o rețea de țevi perforate de circa 3'', prin care să circule gazele naturale și să ardă în incintele create de betonul proaspăt turnat (în camere), iar golurile de ferestre să fie astupate cu materiale izolante. In acest fel se presupunea că, energia dată prin arderea gazelor naturale contribuie la menținerea unei temperaturi suficiente, care să asigure întărirea corespunzătoare a betonului și eliminarea înghețării acestuia. Tehnologie ultra ! Practic: se puneau niște prelate rupte pe la ferestre (așa... de sanchi) și gazele ardeau aiurea, dar de 0,5 m flacăra. Când intram prin camere nu se simțea nimica, numai senzația că-mi era trasă căldura din corp către pereții clădirii. În mintea „inovatorilor” era ideea că arderea gazelor făcea toată treaba, nu prea știau ei cum e cu reacția exotermă de întărire a betonului (care de fapt făcea toată treaba); iar „hainele” ardeau, ardeau... Nu interesa pe nimeni. Mi-am adus aminte atunci de americanii care veniseră la CET și de povestea lui Pepi...
Azi-dimineață am auzit o știre, relativ la gerul de afară, că avem gaze destule. Să nu ne facem griji cu încălzirea. Cu încălzirea nu îmi fac griji, dar mă întreb dacă s-o mai fi făcut ceva progrese să nu mai ardem hainele, ci altceva mai ieftin. Dacă vine iar o delegație americană de specialitate ce-i mai zicem ?