.jpg) |
| Casa Scânteii Sediul Editurii Tehnice (Imagine internet) |
 |
| Blocul Carpați La parter: Librăria Mihai Eminescu (Imagine internet) |
de Mihai G. Tănase
Era prin '82, '83 la puțin timp după ce obținusem un titlu științific și cu un avânt inextricabil am luat drumul editurii tehnice, convins, nu cu speranță, că în scurt timp voi reuși să-mi public lucrările pe care le aveam deja terminate. Lucrările în cauză erau la vremea aceea state-of-the-art (și pot spune că și astăzi sunt la fel). In prealabil stau de vorbă cu mentorul meu, care îmi spune: „nu ai altceva mai bun de făcut ?” Plec dezamăgit. In capul meu se ciocneau tot felul de idei contradictorii, pe care nu puteam să mi le explic. Profesorul meu, om de calibru și respectat, impunător într-ale tehnicii și care m-a îndrumat atâția ani, să mă descurajeze tocmai acum ? Nu-mi venea să cred ! Dar, după vreo doi ani m-am lămurit cu tâlcuirea spuselor sale.
Merg la Editura Tehnică, care-și avea sediul la unul din etajele Casei Scânteii. O doamnă redactor pentru secția Construcții mă primește, mă ascultă și la sfârșit începe să-mi pună o serie de condiții de care era sigură că, nu o să le accept: nu sunteți traducător autorizat, nu este bine să fie un singur autor și să mai luați pe cineva, să cereți acceptul autorului lucrării originale (era vorba de o traducere din limba engleză-SUA; aici nu prea știa ce căuta pe la editură, deoarece era necesar acceptul editorului și nu al autorului, iar lucrul acesta trebuia să-l facă ei, cei de la Editura Tehnică) și alte aiureli similare... Trimite „cuprinsul” lucrării în țară să facă un sondaj al necesarului de exemplare ce urmează a fi publicate. Intre timp obțin certificatul de traducător autorizat și mă prezint din nou. Dânsa îmi spune că ar fi necesare vreo 10.000 de exemplare, conform sondajului și se cam strâmbă când îi arăt certificatul și acceptul autorului american (el mi-a spus că trebuie să luăm acceptul editorului american, pentru că toate drepturile aparțin editurii americane). Cât despre coautor m-am opus ferm. Bine ! O să introducem traducerea în planul editorial și o să se ia o hotărâre. Vă anunț eu ! Eu credul și obstinat, în loc să-mi văd de treabă și să-mi ascult profesorul, am mers înainte și am tot așteptat... Nimic !
Intr-una din zile, parcă era înainte de Anul Nou, cobor să văd ce noutăți mai sunt pe la librăria Mihai Eminescu (aveam serviciul în același imobil cu librăria). Mă învârt prin librărie și intru în vorbă cu un domn în fața unui stand cu cărți tehnice. Domnul respectiv era cam dublu față de vârsta mea, îmbrăcat elegant și nu știu cum deschid discuția cu ceea ce vreau eu să fac cu editura. El mă întrerupe și începe să-mi spună: Domnule dragă, eu am lucrat la Casa Scânteii, acum sunt pensionar și cunosc tot mecanismul publicării unei cărți. Îl privesc și-l ascult captivat de felul lui de a vorbi. Te prezinți cu cartea, redactorul îți spune că este bine să fie doi: pe cel de al doilea îl trece pe primul loc și tu pe locul doi. Până la discutarea planului editorial îți mai adaugă unul, pe locul unu sau doi și tu treci pe locul trei. Se discută planul editorial: sunt cam mulți, tovarășe, să rămână numai doi: și te taie pe tine. Bun de tipar ! Am simțit că-mi plesnește capul. Dau telefon la editură: gând la gând cu bucurie ! Nu s-a aprobat lucrarea pentru anul viitor în acest plan editorial, să avem răbdare poate la anul. Nu mai am niciun fel de răbdare. Merg la editură și-mi iau ce mai aveam pe la ei și-i dau dracului cu planurile lor cu tot.
Nu făceam mai bine dacă la început îl ascultam pe profesorul meu ?
------------------------------ mihaibrebu@hotmail.com
Merg la Editura Tehnică, care-și avea sediul la unul din etajele Casei Scânteii. O doamnă redactor pentru secția Construcții mă primește, mă ascultă și la sfârșit începe să-mi pună o serie de condiții de care era sigură că, nu o să le accept: nu sunteți traducător autorizat, nu este bine să fie un singur autor și să mai luați pe cineva, să cereți acceptul autorului lucrării originale (era vorba de o traducere din limba engleză-SUA; aici nu prea știa ce căuta pe la editură, deoarece era necesar acceptul editorului și nu al autorului, iar lucrul acesta trebuia să-l facă ei, cei de la Editura Tehnică) și alte aiureli similare... Trimite „cuprinsul” lucrării în țară să facă un sondaj al necesarului de exemplare ce urmează a fi publicate. Intre timp obțin certificatul de traducător autorizat și mă prezint din nou. Dânsa îmi spune că ar fi necesare vreo 10.000 de exemplare, conform sondajului și se cam strâmbă când îi arăt certificatul și acceptul autorului american (el mi-a spus că trebuie să luăm acceptul editorului american, pentru că toate drepturile aparțin editurii americane). Cât despre coautor m-am opus ferm. Bine ! O să introducem traducerea în planul editorial și o să se ia o hotărâre. Vă anunț eu ! Eu credul și obstinat, în loc să-mi văd de treabă și să-mi ascult profesorul, am mers înainte și am tot așteptat... Nimic !
Intr-una din zile, parcă era înainte de Anul Nou, cobor să văd ce noutăți mai sunt pe la librăria Mihai Eminescu (aveam serviciul în același imobil cu librăria). Mă învârt prin librărie și intru în vorbă cu un domn în fața unui stand cu cărți tehnice. Domnul respectiv era cam dublu față de vârsta mea, îmbrăcat elegant și nu știu cum deschid discuția cu ceea ce vreau eu să fac cu editura. El mă întrerupe și începe să-mi spună: Domnule dragă, eu am lucrat la Casa Scânteii, acum sunt pensionar și cunosc tot mecanismul publicării unei cărți. Îl privesc și-l ascult captivat de felul lui de a vorbi. Te prezinți cu cartea, redactorul îți spune că este bine să fie doi: pe cel de al doilea îl trece pe primul loc și tu pe locul doi. Până la discutarea planului editorial îți mai adaugă unul, pe locul unu sau doi și tu treci pe locul trei. Se discută planul editorial: sunt cam mulți, tovarășe, să rămână numai doi: și te taie pe tine. Bun de tipar ! Am simțit că-mi plesnește capul. Dau telefon la editură: gând la gând cu bucurie ! Nu s-a aprobat lucrarea pentru anul viitor în acest plan editorial, să avem răbdare poate la anul. Nu mai am niciun fel de răbdare. Merg la editură și-mi iau ce mai aveam pe la ei și-i dau dracului cu planurile lor cu tot.
Nu făceam mai bine dacă la început îl ascultam pe profesorul meu ?
------------------------------ mihaibrebu@hotmail.com