sâmbătă, 24 septembrie 2016

CUTREMUR ÎN VRANCEA

Seismogramă
(Imagine Internet)










                                                                                       de Mihai G. Tănase  

                                                                                  



                                                                              Azi o să am o zi de distracție, cu certitudine, până la un moment dat; după care va trebui să sigilez televizorul, pentru că va deveni ceva extrem de agasant.    

                                                                                          La ora 2:00 eram treaz și la 2:11 simt o mișcare scurtă pe orizontală, care a durat maxim trei secunde (cu indulgență). Automat, mi-am zis: cutremur de magnitudine 5 și un pic. În jurul orei 5:00 intru pe Mediafax și văd anunțul oficial, transmis la ora 2:31: Un cutremur de magnitudine 5,3 s-a produs în regiunea Vrancea, la ora 2:11, comunică INFP (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului). Ce durată a avut seismul nu se spune (știu ei !), dar vreo două titluri de amorsare a începerii interminabilelor discuții pe la canalele tv, relativ la recentul cutremur, le-au pus pe tapet.

                                                                                                 Nu este de specialitatea mea strictă, dar voi încerca să prezint câteva elemente de seismologie, în speranța că unii specialiști din mass-media poate vor citi acest articol, din întâmplare și se vor lămuri cum stau lucrurile, înainte să-i zăpăcească pe alții.

                                                            Despre magnitudine, M. Magnitudinea unui cutremur este egală cu logaritmul în baza zece a amplitudinii maxime, exprimată în microni, a mișcării unui cutremur, înregistrată de către un seismograf de tip Wood-Anderson la distanța de 100 km față de epicentru. Este evident că, neștiindu-se distanța de 100 km pentru a se efectua măsurătorile, acestea se determină prin extrapolare(sau interpolare). Noțiunea de magnitudine a fost introdusă de Ch. Richter, 1935. Cum se stabilește epicentru ?  (În mod similar, cum se determina poziția stațiilor clandestine de radio-emisie, în timpul celui de al doilea război mondial.) Avem două sau mai multe stații seismice pe teritoriul țării (localizate prin coordonate, pe hartă). Se duce o linie dreaptă din poziția respectivă către locul de unde s-a generat cutremurul. La intersecția dreptelor se determină un punct, care este epicentrul cutremurului. De menționat că, descreșterea intensității mărimii energiei cutremurului se face după legea proporționalității distanței la pătrat. Aria afectată de cutremur scade exponențial în raport cu distanța față de epicentrul cutremurului.


----------- mihaibrebu@hotmail.com