luni, 28 iulie 2014

ȘTIRI TV

Diogene din Sinope
(Pictură de Jean Leon Gerome, 1860)





 
                         de Mihai G. Tănase 







                                                           Știrile de la ora 12 la postul de televiziune Realitatea. Secretarul de Stat din Ministerul Sănătății, Dorel Săndesc a anunțat într-o conferință de presă la MEDIAFAX (ora 12:15) că a avut discuții cu reprezentanții FMI pe care i-a informat despre propunerea Ministerului Sănătății (deci a Guvernului) de o eventuală creștere a contribuțiilor de sănătate cu până la 14 % și aceștia au fost încântați. După câteva momente ministrul Sănătății îl contrazice (probabil se apropie campania electorală). Prezentatoarea avea un invitat cu care comenta cele afirmate mai înainte și mai în râs, mai în serios au concluzionat dânșii, că chiar în cazul în care nu ar fi fost o aiureală de știre, tot mare lucru nu se întâmplă cu creșterea sau fără creșterea contribuției. Cum ar spune șmecherii de cartier: au lăsat-o ca-n tren ! Și au trecut la altele. Ce să mai înțeleagă bietul telespectator ? Vorbe, vorbe, vorbe...

                                                   Ascultând cu atenție cele relatate mi-am adus aminte de povestioara ilustrului meu profesor de limba latină și am realizat că mare legătură are cu știrea de mai sus.
                                                Se spune că, Alexandru Macedon avea o problemă importantă de rezolvat și nu putea să-i dea de capăt. Ce să facă ? Merge și-l caută pe Diogene. După un timp îl găsește, pe stradă, gol într-un butoi încălzindu-se la soare. Înțelepte, sunt supărat tare, am problema cutare și nu pot să o rezolv; te rog ajută-mă și-ți voi da orice îmi vei cere din lumea aceasta. La care Diogene îi spune: Împărate, mai întâi nu-mi lua ceea ce nu poți să-mi dai !  
                                            Atunci, profesorul întreabă clasa: ce nu putea să-i dea Alexandru Macedon, că doar era împărat ? Noi tăceam și ne uitam pătrat la profesor. Nu vă mai uitați la mine ca la poartă nouă: Lumina nu putea să-i dea, pentru că îi ținea umbră în timp ce vorbea cu el !



                                                                   Ministerul Sănătății mai întîi îți ia o parte din ceea ce nu poate să-ți dea, adică sănătate și apoi cine scapă va vedea singur cum se va descurca...



------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com