Într-o zi, un profesor universitar mă roagă sa-l ajut sa-și rezolve o problema ce ținea de buna funcționare a locuinţei sale și mă întreabă dacă nu cunosc pe cineva în domeniu. Da, i-am răspuns, este director la întreprinderea cu pricina. Cum se numeşte ? Inginerul Popescu. Îl vad cum scoate dintr-un birou cam zece caiete de format A5, ingalbenite de vreme (erau caietele cu evidenta notelor acordate tuturor studentilor sai, pe parcursul activitatii sale de dascal) si începe sa le răsfoiasca: Vasile..., George... ? Nu, Mircea! Gata am găsit. La parţial l-am picat, iar în vară i-am dat 5. Te rog sa nu apelezi la el. De ce d-le profesor? Omul (adică, directorul) va fi incântat sa vă ajute mai ales pe dv. Te rog, nu si am încheiat discutia.
Astfel de episoade s-au mai repetat si fuga la caiete în birou... Am început sa intru în pielea dansului crezand ca este un om ciudat si după ceva timp mi-am dat explicaţia. Domn' Director si alţii ca el s-au căţărat în varf pe funcţii (ocupand locul altora care le meritau) fără sa aibă cunoştinţele la nivelul cerinţelor necesare, ci numai asa pe la jumătate. Cealaltă jumătate a rămas la profesor în caiete. Or, profesorul ca sa evite amintirile neplăcute si penibile a preferat sa rămană cu problema nerezolvată.
Lucrurile morale si cele materiale nu se pot amesteca !
---------------------- mihaibrebu@hotmail.com
---------------------- mihaibrebu@hotmail.com