ORA DE RELIGIE ÎN ȘCOALĂ

de Mihai G. Tănase 

                                                                                  Moto

                                                               

                                                             Dacă crezi și Dumnezeu nu există,

                                                             n-ai pierdut nimic.

                                                             Dar, dacă nu crezi și Dumnezeu există,

                                                             ai pierdut totul !

                                                                                          B. Pascal

                                                   

                                                    Nu stăm acum să analizăm ceea ce a spus Pascal; desigur, afirmația lui nu se înscrie în doctrina creștin ortodoxă. Am pus acest moto pentru a da de gândit, chiar și foarte puțin, acelor oameni care au copiii în școală, și sunt „derutați” în a-și lăsa odraslele să meargă sau nu la ora de religie.

                                                           De ceva vreme prin mass-media au loc discuții aprinse pe tema participării sau nu a copiilor la orele de religie: fiecare își susține punctul de vedere pe baza unor argumente de „interese” (unele sunt cu totul justificate și pragmatice, iar altele sunt „subțirele rău”).

                                                            Să ne gândim puțin. Vrem nu vrem, religia face parte din cunoștințele noastre generale (chiar dacă nu credem în Dumnezeu, cum s-ar spune suntem niște rătăciți) și în mod inevitabil ne trezim într-un cerc de oameni în care se abordează și probleme religioase. Ce facem ? Stăm și privim la cei care vorbesc „în altă limbă”, autoetichetându-ne ? Ar fi ceva penibil, mai ales cum toată lumea se vrea a fi „cineva” !

                                                              Personal, nu am studiat religia în școală. Era interzisă, cu toate că în Constituția dinainte se prevedea că fiecare are dreptul să gândească liber. Toată lumea își aduce aminte cum de sărbătorile mari creștine se organiza tot felul de „ceaiuri dansante” concomitent cu slujbele religioase din biserici și existau și „observatori” care raportau cum s-au desfășurat activitățile. Culmea, pe la orele de Istoria literaturii române ni se spunea (că nu aveau încotro) ce lupte mărețe s-au dat în trecut pentru a se ține slujbele din biserică în limba română și nu în cea slavonă, întrucât omul (credinciosul) nu înțelegea nimic (Cu Biserica Catolică nu prea știu dacă a fost ceva similar, deoarece am mai auzit și astăzi fragmente în limba latină). Deci, meritul Bisericii se recunoștea în mod implicit, numai ca între timp Biserica devenise „decadentă” și te îndemna la obscurantism: cam la fel cu aforismul califului Omar despre biblioteca din Alexandria, care trebuia arsă oricum.

                                                               Prin ultimii ani de studenție am urmat cursurile de Pedagogie la Politehnica din București. Acolo un profesor ne spunea că,  niște ingineri au lucrat ani de-a rândul la o invenție și au reușit să o facă; numai că ei erau complet rupți de ceea ce se întâmpla pe plan mondial și invenția lor exista de vreo cincizeci de ani. Un fel de muncă în zadar. Ori, acest lucru l-am aflat mai târziu, când am început să studiez Teologia, din Biblie: Ecl. 1.10. Nu credeți că, ar fi bine să cunoaștem lucrurile la timpul lor ?

                                                                   Aș mai avea o întrebare (revin la recensământul din 2011): Când am fost sinceri, atunci când ne-am declarat 86,5 % din populația țării creștini ortodocși sau acum, când ne opunem ca religia să fie studiată în școală ?




------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com