IN GOD WE TRUST

                                                                             
                                                                    de Mihai G. Tănase 

                                                      În Dumnezeu avem încredere, condiția sine qua non pentru existența noastră. Această încredere trebuie să o și mărturisim, cu atât mai mult cu cât suntem, practic, un popor creștin-ortodox. Dialogul fiecăruia cu Dumnezeu se face prin mărturisirea Lui. De-a lungul timpului și noi am făcut acest lucru în mod public. Pe monedele bătute în timpul monarhiei nu scria pe muchia lor: Nihil Sine Deo ? 

                                                         În școală cursurile se începeau după ce se spunea rugăciunea Tatăl nostru, până la reforma învățământului din 1948. Orice activitate oficială debuta cu cea religioasă, pentru că totdeauna a fost acea diarhie biserică-stat. A urmat o perioadă în care omul nu numai că nu-L mai mărturisea pe Dumnezeu,  dar se declara ateu... Cât de ateu era în fond, fiecare știe.

                                                           A venit și sfârșitul perioadei întunecate, și chiar mai repede decât puteam să-mi imaginez s-au reluat tradițiile. Ce este rău în ele ? Tot ce se desprinde din învățătura lor este ceva de bine, spre care aspirăm continuu.

                                                              Am rămas profund impresionat, când am auzit la radioul național deschiderea programului cu rugăciunea Tatăl nostru. Din acest punct de vedere am intrat în normal. Din alte puncte de vedere mai avem de muncit.

                                                              De câteva luni nu m-am mai trezit la începerea programului de radio național, dar de vreo două zile mi-am reluat și eu vechiul program. Ce constat ? Deschiderea programului începe cu ora exactă (ora cinci), Știri, meteo, sport etc. În prima zi, am avut din nou o tresărire: am crezut că trăiesc în urmă cu vreo 26,5 ani, ori nu m-am trezit bine... Tatăl nostru este spusă la închiderea programului,  înaintea Imnului Național, adică înainte de ora cinci, cu textul modificat (citită de cineva cu o voce standard) și uneori chiar scurtată - funcție de timpul disponibil, ceea ce pare a fi o blasfemie; iar dacă consulți programul scris al postului național de radio vei vedea că, ordinea este următoarea: ora 4:51 Imnul Național, ora 5:00 Tatăl nostru. Știri.Meteo.Sport, ora 5:07 Bună dimineața România etc. Mi se pare o ordine firească, dar nu se respectă ! Așa o fi și pe la alții ? 

                                                              După '89, rugăciunea Tatăl nostru era cântată de un cor al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și de PS Episcopul Slatinei și Romanaților, pe muzica lui Ciprian Porumbescu: ceva înălțător și solemn.

                                                             Nu pot să înțeleg cu cine s-a sfătuit cel care a decis „micile” schimbări de fond și formă, care nu corespund cu nimic din punct de vedere teologic. O fi vrut să adapteze programul cu cele din Vechiul Testament referitoare la începerea și terminarea unei zile ? Tot nu se potrivește ! O fi zis că se face o discriminare între 86 % populație ortodoxă și restul de 14 % neortodoxă ? Dar nu este 14 % procentul de necreștini, ci cam unu și ceva. Deci, practic, nu este nicio discriminare. In toal există o populație creștină de circa 98 și ceva la sută și iar nu pricep ! Dacă privim lucrurile dinspre partea laică, în Imnul Național se spune: „Preoți, cu crucea-n frunte! căci oastea e creștină”. Nu aleșii neamului (de toate confesiunile) au votat Imnul Național ? 

                                                             Am speranța că, se va găsi cineva să-i aducă cu picioarle pe pământ pe mai marii radioului național, indiferent de confesiunea lor religioasă - că doar este garantată de către Constituție.





------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                    

                                                  

HAINE ARSE

de Mihai G. Tănase 

                                                     Aveam un coleg arhitect, mai bășcălios, când eram stagiar la un institut de proiectare. Într-una din pauze acest arhitect vorbea singur, chipurile, cu voce mai tare: auzi dom'le ce-au zis americanii ăștia, ai dracului... Și atunci altul îl întreabă: care americani, măi Pepi ? Nu știi că, au fost în vizită la „termo” sud (CET Sud București) niște americani, veniți în România în „schib de experiență” ? („Ce fel de schimb o fi fost acela, nu știu nici acum !”) Când au văzut cum ardem gazele naturale să producem energie electrică au zis că suntem nebuni. Niște „tovarăși” care îi însoțeau le-au spus că avem gaze destule și nu este nicio problemă, iar americanul a tot susținut-o pe a lui. Domnilor, din gazele astea puteți să faceți haine și alte produse, mult mai rentabil pentru economie. După ce am asistat la comentarii am început să-mi pun tot felul de întrebări: care este securistul dintre cei de față, cum dracu' fac americanii din gaze haine (habar nu aveam atunci de tehnologia transformării gazelor naturale în fibre), nu o fi vreo provocare... Nu s-a întâmplat nimic.

                                                                        Peste niște ani de zile, când lucram la o întreprindere de construcții de locuințe, îmi vine rândul să fac de serviciu noaptea și să merg să verfic asigurarea încălzirii structurilor din beton armat ale blocurilor în construcție. În două vorbe: munca în construcții nu era sezonieră, se lucra non stop, fie iarnă, fie vară. Iarna, când se turna betonul și temperaturile erau scăzute (negative) acesta trebuia protejat pentu a fi ferit de îngheț. Nu știu de la cine au venit „indicațiili”, să se facă o rețea de țevi perforate de circa 3'', prin care să circule gazele naturale și să ardă în incintele create de betonul proaspăt turnat (în camere), iar golurile de ferestre să fie astupate cu materiale izolante. In acest fel se presupunea că, energia dată prin arderea gazelor naturale contribuie la menținerea unei temperaturi suficiente, care să asigure întărirea corespunzătoare a betonului și eliminarea înghețării acestuia. Tehnologie ultra ! Practic: se puneau niște prelate rupte pe la ferestre (așa... de sanchi) și gazele ardeau aiurea, dar de 0,5 m flacăra. Când intram prin camere nu se simțea nimica, numai senzația că-mi era trasă căldura din corp către pereții clădirii. În mintea „inovatorilor” era ideea că arderea gazelor făcea toată treaba, nu prea știau ei cum e cu reacția exotermă de întărire a betonului (care de fapt făcea toată treaba); iar „hainele” ardeau, ardeau... Nu interesa pe nimeni. Mi-am adus aminte atunci de americanii care veniseră la CET și de povestea lui Pepi...

                                                                             Azi-dimineață am auzit o știre, relativ la gerul de afară, că avem gaze destule. Să nu ne facem griji cu încălzirea. Cu încălzirea nu îmi fac griji, dar mă întreb dacă s-o mai fi făcut ceva progrese să nu mai ardem hainele, ci altceva mai ieftin. Dacă vine iar o delegație americană de specialitate ce-i mai zicem ?

O APĂ ȘI UN PĂMÂNT

de Mihai G. Tănase 

                                                             A trecut luna și nimic... De câțiva ani buni a mai apărut un canal TV. O nouă televiziune pe care o aștepta multă lume, avându-se în vedere că populația României, în proporție de 86 %, este de confesiune creștin-ortodoxă. O televiziune prin care să se facă o educație, în mase, în spiritul credinței noastre strămoșești, transmisă direct de către Sf. apostol Andrei și în lumina preceptelor Bisericii. 

                                              Dacă te uiți pe site ul postului de televiziune Trinitas TV, ușor poți să constați că, echipa tv este alcătuită din clerici, în jur de 80 % și restul din laici (dar se cam înțelege că și aceștia ar avea studii teologice ). Foarte bine gândită alcătuirea acestei echipe, pentru a se putea atinge scopul dorit.

                                               Deschid televizorul în mijlocul unei emisiuni (redifuzată) în care un preot paroh, cam la 40 de ani, dădea un fel de interviu unei domnișoare reporter de la Trinitas TV. Dânsul povestea despre condițiile în care biserica Enei din București (de lângă Universitate) a fost demolată. Ceea ce declara dânsul erau niște inexactități flagrante și m-au șocat. Am luat legătura imediat cu cei de la redacția canalului tv și i-am explicat „unui domn” cum stau în realitate cele spuse de părintele. Mi-a notat numele și telefonul, spunându-mi că voi fi contactat de către realizatorul emisiunii să lămurim lucrurile și să îndrepte, într-un fel, inadvertențele. Deoarece persoana respectivă nu s-a prezentat (și parcă am avut o bănuială) am trimis un mesaj de pe site ul televiziunii, pentru a fi sigur că „sesizarea” mea va fi luată în seamă. Nu mi-am închipuit, niciun moment că, o instituție religioasă are metehnele celor laice. Cel puțin cele laice au o regulă (rămasă din trecut) să primești un răspuns în 30 de zile, oricare ar fi el. Ori, după cum stau acum lucrurile, cei de la redacția Trinitas TV m-au lăsat în plata Domnului; probabil își permit...

                                                              Nu sunt singulari astfel de „funcționari”, îi găsim mai peste tot: și la instituțiile similare și la altele.

                                                           Stau și-mi pun întrebarea: persoana care trebuia să mă contacteze, când merge la duhovnic i-o spune și „fleacul” ăsta ? Dumnezeu știe... !


-------------------------------------------
PS. Cei de la Radio Trinitas nu s-au lăsat mai prejos și mi-au confirmat că, așchia nu sare departe de trunchi. (27.02.2016)


---------------  mihaibrebu@hotmail.com

                    

                                     

                                                                          

                                                                        

NU DA CU BARDA ÎN DUMNEZEU

După viscol, în București

   
 

                                                                                   de Mihai G. Tănase 

                                            Azi putem spune că a fost prima zi de iarnă în București și în câteva județe din sudul și sud-estul României. Zăpadă cam la 25 - 30 cm, prin unele zone viscolite; că doar este Bărăgan.

                                                 Cum s-a luminat de ziuă au și început să curgă știrile în legătură cu consecințele condițiilor meteo, în cascadă, care mai de care mai senzaționale: drumuri închise, mâine cursurile preuniversitare suspendate, copaci căzuți pe autoturisme, străzi necurățate, sate întregi fără curent electric, bieții oameni cum vor merge la serviciu etc. Concluzia finală: autoritățile iar au fost luate prin surprindere și nu fac nimic. Așa să fie oare ? Stau cumva la o țuică fiartă, în timp ce comentatorii TV muncesc din greu pentru informarea populației ?

                                                        Eu cred că, lucrurile stau puțin diferit, dacă nu chiar mai mult. Cine face aceste analize, pe care pot să le numesc stereotipe ? Niște domnișoare prezentatoare la TV, care au specializări încrucișate cu ce ar trebui să aibă. Asta este treaba lor ce au vrut să facă în viață. Din pură întâmplare le mai citesc CV pe net și observ că, în general, au pregătire de „specialitate„ făcută din mers (cu care se mai și laudă). Au devenit toți niște justițiari fără milă la adresa autorităților. Au aplomb. Ce să creadă badea Ion, cu câteva clase ? Așa, așa au dreptate...

                                                               După vârsta pe care și-o afișează nu au mai mult de 30 de ani (Au timp să mai învețe). Cum poți să faci o analiză pertinentă când tu habar nu ai ce era înainte de  '89, în astfel de situații ? 

                                                                Se știe de către tot românul (inclusiv badea Ion) în fiecare iarnă în România sunt câte trei, patru viscole (preponderent fiind Crivățul, viscol din răsărit); care fiecare ține în jur de două, trei zile. Uneori se poate să nu fie niciunul, și cum se zice am scăpat. Apoi repede uităm și ne luăm cu altele. Așa este viața noastră...

                                                                    Cum se simte că, viscolul scade în intensitate se trece la treabă în vederea eliminării urmărilor lui. Nu este nimeni nebun să se apuce în toiul viscolului de dezăpezire. Ar fi o muncă de sisif, total ineficientă și implicit costuri importante. Știu ce să facă cei desemnați pentru asemenea treburi (nu zic că, nu mai sunt și „uscături”). N-ar fi rău să avem și noi dotarea în domeniu cum o au țările nordice; dar pentru asta trebuie să ai o economie puternică.

                                                                      Înainte, cum dădea un singur fulg de nea se oprea circulația până primăvara. Dacă spuneai așa ceva la un străin, se uita la tine dubios. Chiar dacă erau luni întregi, când praful era ridicat de vânt, tot nu se relua circulația. Circulau numai mașinile oficiale: ale „tovarășilor”, miliției, pompierilor și salvării. Așa că, în caz de viscol dezăpezirea decurgea fără probleme. Oprirea circulației autoturismelor particulare crea mari nemulțumiri (dar degeaba) populației. Se ajunsese ca morții să fie duși pe umeri până la cimitir, pentru a fi înmormântați. Asta s-a uitat, nu ? Ce să mai spun despre temperatura din apartamentele blocurilor cenușii ? Este ultra cunoscut. Cum aș zice „iarna era iarnă”, cu voie sau fără.

                                                                        A fost nevoie de jertfă de sânge să ajungem aici. Când mai facem afirmații hazardate pe seama altora, ar trebui să ne vedem de treabă și să lăsăm barda departe de Dumnezeu !




---------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                       

                                                                     

                                                           

ȘTIINȚA ȘI CREDINȚA ORTODOXĂ

de Mihai G. Tănase 

                                                   Prin creația lui Dumnezeu omul a fost făcut după chipul și asemănarea Sa (Fc. 1.26). Ceea ce trebuie reținut este faptul că, aceste două trăsături, în aparență, sunt simple la o primă lectură (înțelesul biblic trebuie să fie în contextul redării lui și nu punctual - cum, greșit, îl percep sectanții), dar nu apare chiar așa.

                                                          În privința chipului este mai ușor de înțeles, imaginea fiind în suprapunere; însă în ceea ce privește asemănarea cu Dumnezeu aceasta este în virtuți, virtuți ce se pot deteriora din cauza  păcatului omului. Efortul pe care trebuie să-l facă omul este de a se comporta și a face ca el să rămână în virtuțile primite de la Dumnezeu, ceea ce cu mare greutate se realizează și numai prin învățătura Bisericii.

                                                             Deci, Dumnezeu dându-i omului virtuți i-a dat și posibilitatea cunoașterii lumii (adică a universului cu cele două componente: mirocosmosul și macrocosmosul).

                                                                  Microcosmosul se află în om: Să ne cunoaștem pe noi înșine (Lc. 17.21). Dar până unde ? Până acolo unde mintea noastră poate să cuprindă prin puterea sa de cunoaștere. Aceasta ar fi, într-o primă fază, știința omului. La fel se întâmplă și cu macrocosmosul, cealaltă direcție a științei. Omul prin firea sa este o făptură curioasă, care vrea să știe și Dumnezeu i-a dat această posibilitate, dar în mod limitat (Rm. 9. 20, 21).

                                                                     De multe ori, afundându-ne în știință (iniferent de ramurile ei) uităm acest lucru care, evident, ne duce la rătăcire. 

                                                                      Știința și religia nu sunt două noțiuni care se exclud reciproc (cum se afirma în trecutul apropiat), ci putem spune că religia îmbracă cu plenitudine știința. Știința nu poate exista fără religie, după cum omul nu poate exista fără aer. Un om care studiază un anumit lucru sau fenomen și este întărit de credința în Dumnezeu, Acesta îi descoperă și mai multe lucruri folositoare, interesante (Mt. 25.29), de care el se va bucura mai mulț decât ceilalți. Acum, paradoxal, apare zavistia (invidia) între oameni.

                                                                     Dumnezeu prin iconomia Sa (lucrarea Sa divină) a dat omului ceea ce are de făcut și cum să facă pentru a-I fi plăcut Lui. Aceasta s-a realizat prin revelația Sa oamenilor aleși de El, care apoi au propăvăduit în mase Cuvântul lui Dumnezeu; dar cum am arătat unii au înțeles mai mult, iar alții mai puțin. Problema nu este cu cei care au înțeles mai mult, ci cu cei care au înțeles mai puțin. Străduința Bisericii și a fiecărui creștin-ortodox e să-l determine pe aproapele nostru să meargă pe calea cea dreaptă - a ortodoxiei.

                                                                         Revelația lui Dumnezeu nu a fost transmisă omului în mod simplist și explicit (cel puțin așa cred eu) și l-a lăsat pe om să aleagă și să judece după puterea minții sale cum trebuie să facă (dar fără să-l părăsească); cum se spune l-a pus la treabă (Fc. 3. 19), i-a dat știința ca să-și dea seama ce a greșit și cum să se îndrepte, nu să-l pedepsească (Iz. 33.11).

                                                                   Omul făcând ce este bine în lumina învățăturii dreptei credințe are posibilitatea și nădejdea mântuirii. Căile concrete de a ajunge la mântuire sunt cele arătate în Sf. Evanghelii și detaliate de către Biserică, prin Sf. Taine. Nu ne putem depărta de acestea, întrucât este în defavoarea noastră. Și cine dorește să-și facă rău singur ? Mai cu seamă că, în permanență, nu suntem singuri în această muncă, chiar dacă nu realizăm acest lucru. Dumnezeu este în trezvie și ne vede cu ochiul Său ce facem și ne călăuzește, orientându-ne spre bine. Binele nu este ceva abstract, ci dimpotrivă este foarte concret: este iubirea lui Dumnezeu față de creația Sa, cu preponderență față de om. Această relație se cere să fie reciprocă, chiar dacă Dumnezeu nu o condiționează. De aceea omul prin știință caută să-L găsească pe Dumnezeu și nu să-L nege. Chiar, prin absurd, dacă omul cu știința lui ar vrea să demonstreze un lucru contrar lui Dumnezeu nu ar putea; numai pentru un moment ar crede el că a reușit, întrucât acesta este un exemplu elocvent de sminteală (adică a depărtării omului de Dumnezeu - Sf. Nicodim Aghioritul).  Acest lucru nu este posibil, noi fiind creația lui Dumnezeu, care nu ne lasă.

                                                                      Prin știință ajungem uneori să nu putem avansa în gândire și ispitiți de diavol încolțește în mintea noastră ideea că lucrurile nu sunt clare, dar în fondul lor profund sunt foarte clare, din cauza gândirii noastre limitate. Sfântul apostol Pavel lămurește această inadvertență în Epistola sa către Romani cap. 11.33 .

                                                                           Din această constatare am putea să tragem concluzia greșită: dece trebuie să căutăm, de ce trebuie să studiem (să facem știință) ? Răspunsul meu e simplu: trebuie să ne trăim viața în căile lui Dumnezeu, așa cum El le-a stabilit prin voința și lucrarea Sa.


                                                  ***

Bibliografie

BIBLIA, ediția 2001, București
ORTODOXIA, Paul Evdokimov, 1996, București
DIN PROBLEMELE CULTURII EUROPENE, N. Bagdasar, 2000, București






-------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

                                                

INDICAȚII ULTRA IMPORTANTE

de Mihai G. Tănase 

                                              De regulă, înaintea fiecărui radio-jurnal, timp de câteva secunde, se dau reclame scurte sau știri de interes general.  

                                                  Azi, înaintea celui de la ora 16:00, s-au transmis „niște indicații de interes general” care se pare că aparțin ISU (probabil Inspectoratul pentru Situații de Urgență de la nivel național). După ce l-am recepționat am intrat într-o mare dilemă: să încep să plâng sau să încep a mă tăvăli pe jos de râs ? Noi, românii am fost blagosloviți de către Dumnezeu cu de toate. Facem haz de necaz, atunci când suntem în situații limită, ori exagerăm atunci când nu trebuie. Eu cred că, Dumnezeu nu ne-a spus, în mod expres, că trebuie să mai și învățăm, pentru a-L înțelege. De spus ne-a spus, prin scrierile sale sfinte și pe care nu le prea luăm în seamă; fie că nu credem, fie că ne considerăm mai sus ca El.

                                                     In câteva cuvinte, iată despre ce este vorba în propoziție.

                                                       A început febra cutremurelor ! Aceasta s-a mutat de la TV la Radio: „În caz de cutremur, preventiv, ancorați mobila de pereți sau elemente solide ale construcției; faceți-vă un plan de evacuare a întregii familii, să nu fiți luați prin surprindere și altele de acest gen...”

                                                             Mi-aduc aminte, când profesoara de matematică ne explica, în liceu, mecanismul rezolvării unei probleme. O problemă are trei părți esențiale: Ipoteza, demonstrația și concluzia. Aceste trei lucruri mi-au rămas, pe viață, întipărite în minte. Nu trebuie să ai studii de specialitate în Inginerie seismică, ci numai puțină bunăvoință logică și pricepi imediat cum stau lucrurile.

                                                              Care sunt cele trei părți ale problemei din indicația de interes general transmisă ? Mai mult decât simplu: nu are decât una definită și una subînțeleasă.

                                                            Demonstrația: toată vorbăraia ce și cum să faci...

                                                           Concluzia(subînțeleasă): că totul o să fie bine, dacă se respectă ce s-a spus, și

                                                                Ipoteza: lipsă. Adică, știută numai de autori: valabilă numai pentru cutremure de intensitate mică și să zicem, medie.

                                                                Poate cineva să mă contrazică ? Nu are importanță câți ani ai studiat influența fenomenelor seismice asupra construcțiilor, important este să le înțelegi și să le faci față, dacă poți. 

                                                                 Când mai aud astfel de indicații, mă fac că sunt surd și nu pricep !





------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                

                                                               

                                                                  

CĂRȚI DE PUȘCĂRIE

de Mihai G. Tănase 

                                            V-am spus, anterior, că îmi place să ascult un post de radio de-al nostru. Mă binedispune de la primele ore ale zilei. Azi, o știre interesantă. Înainte să vă zic despre ce este vorba, trebuie să vă pun în temă. Există o lege în vigoare, care dă posibilitatea condamnaților de a se elibera din penitenciar înainte de expirarea termenului, cu condiția de a scrie una sau mai multe cărți (cu caracter științific). Ce s-au gâdit aleșii neamului, când au făcut legea ? Împușcăm doi iepuri dintr-un foc (și arătăm ce umaniști suntem noi): condamnatul scapă mai repede de pedeapsa stabilită de către instanță și în același timp îmbunătățim și fondul cultural-știinșific al acestei națiuni (Cel puțin așa presupun eu...). Sau, poate au avut in vedere dictonul lui Ion Heliade Rădulescu: Scrieți băieți, orice, numai scrieți ! Dar, scriitorul a spus aceasta din alt punct de vedere. N-am de unde să știu care a fost „expunerea de motive” la proiectul de lege !

                                                   Pe scurt, s-a anunțat că, un domn de rang mai înalt din Ministerul Justiției vrea să elimine paragraful cu scutirea unei părți a pedepsei din lege, în sensul arătat. Personal, chiar îl felicit și-i doresc să aibă succes (dacă o avea...). 

                                                           În ultima vreme, „personalități ale mass-media” au beneficiat de paragraful cu pricina și sunt în libertate. Chiar una dintre ele a vorbit „on line” la radio și a spus cum stă treaba în realitate. Om cu frica lui Dumnezeu, nu-și permitea să mintă (ca alții): „o persoană din afară scrie așa zisă carte, o transmite împricinatului și acesta face o muncă de scrib - de transcriere, după care o predă autorităților”. Nu se mai știe ce se întâmplă ulterior cu „lucrarea”; important este că scopul a fost atins. În mod clar, sublinia cel intervievat, că nu-i nimic incorect, legea o permite.

                                                              O fi având sau nu vreo valoare aceaste cărți ? Cred că, nu prea sau deloc, funcție de pregătirea profesională a celor aflați în cauză. În mod logic, era mult mai simplu să nu comită faptele pentru care au fost condamnați; că aveau capacitatea de gândire să nu calce pe alături de lege. Nu asta se presupune ?

                                                                     Aștept să ascult următoarea știre: Din legea numarul ... a fost eliminat paragraful cu scrierea de cărți în penitenciar, care facilita...etc. etc.





-------------------------   mihaibrebu@hotmail.com 

EXTREME

de Mihai G. Tănase 

                                

               

                                                            Am fost mereu tentat să abordez teme religioase. Deoarece consider că, nu am o pregătire pertinentă în domeniu, am evitat să o fac. Însă, cum te împiedici zilnic de cele materiale, iar acestea sunt determinate de cele spirituale, nu pot sa nu constat că, deoparte si de alta se aluneca "lin" spre extremism. In spațiul religios acesta este definit de un singur termen: habotnic.
                          
                                                       Tot ce scriu in acest articol se bazează pe ceea ce înteleg eu din Sfânta Scriptură (1 Corinteni.6) și pe zicala românească: Tot ce este mult, strică ! Și ca să nu fie nicio interpretare, de la început, precizez că sunt de confesiune  creștin-ortodoxă.
Acestea fiind spuse, voi trece direct la subiect (deformație profesională ?!).
                                                 
                                                           Zilele trecute am citit prospectul unui medicament, care mi-a fost recomandat de către farmacist. Am vrut sa cunosc detalii. Hai pe net ! Ce să vezi ? Medicamentul în cauză este unul homeopatic. Din întâmplare, am intrat pe site-ul intitulat: Prietenii Sfântului Munte Athos. Acolo, un părinte călugăr face o intreagă pledoarie contra homeopatiei, cum că aceasta s-ar situa la limita dintre magie si ortodoxie. Nu am idee, dacă părintele a avut ceva cunoștințe înainte de a deveni călugăr sau este călugăr din copilărie. Cu toată smerenia, nu pot să fiu de acord cu aserțiunile făcute de către dânsul. Sunt argumente pe care le consider inacceptabile. Faptul că, "leacurile" provin din Orient, de la popoare neortodoxe nu mă poate convinge că, homeopatia este neștiințifică și este ceva dăunător credinței noastre. 
                                                      Toate sunt lăsate de la Dumnezeu, prin cei aleși de El !

                                                    Acum câțiva ani, am citit o carte scrisă cu binecuvântarea actualului Patriarh al BOR: Credința ortodoxă. Se adresa publicului larg și se făcea îndemnul de a merge la medic, când ai trupul bolnav (nu spunea că, medicul trebuie să fie de o anumită naționalitate sau ortodox), pentru ca trupul, care este templul sufletului, sa fie sănătos. Dumnezeu ne-a dat viață, nu moarte !

                                                          Concluziile pe care le trage călugărul din sf. munte Athos (care sunt de dimensiunile unui alt articol) cu privire la inducerea spre rătăcire a credinciosului de la dreapta credință, prin apelarea la practicile homeopatiei, ar fi binevenite.

                                                      Nu-mi amintesc unde am citit, dar Biserica ortodoxă admite tot ceea ce este firesc, iar restul nu.

                                                              Dumnezeu este mare și pe toate le vede !






-----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

GOGOȘI OTRĂVITE

de Mihai G. Tănase 

                                               

              

     

                                                          Nu am veleități de a face aprecieri istorice și în special cu caracter politic. Pentru aceste lucruri sunt oameni care au studiat fenomenele in profunzime și unii dintre ei chiar pot să emită teorii destul de pertinente. Aceasta nu mă oprește să fac niște aserțiuni simple, dacă pot sa le spun așa.

                                                          În momentul în care am început să studiez Istoria în liceu mi-am pus întrebarea firească pentru vremea aceea: Filozofii greci n-aveau altceva de facut decât să gândească la tot felul de fenomene ale existenței acestei lumi? Mult mai târziu am înțeles rostul gândirii lor: Au emanat o multitudine de cunoștințe folositoare omului până azi și în viitor.

                                                     Totul depinde cum sunt transmise aceste cunoștințe generațiilor succesive în contextul în care trăiește individul. Dacă sunt transmise în mod distorsionat, consecințele vor apărea imediat și nu în concordanță cu mersul societății.

                                                           Din nefericire, clasele elementare le-am făcut în perioda când "specialiștii" erau instruiți la Moscova.

                                                            Una dintre învățătoare îl aduce pe un văr de al său, care studia la Moscova și era în vacanță, sa ne povestească cum e pe la răsărit (de parcă o obligase cineva). Mi s-a părut ceva cam deplasat și parcă aveam o frică  în mine când ascultam. Ce s-or fi gândit ei: Hai sa le spunem la copiii ăstia, de opt ani, ceva "tare", impresionant. Ne-a spus despre metroul moscovit și în particular despre aspectul stațiilor de metrou. Noi nici nu auzisem despre metrou și ne uitam la narator ca la poartă nouă. În sfârșit, ajunge la iluminarea stațiilor de metrou: unde "lumina era mai bună decât cea a soarelui". Am rămas blocat, dar si colegii mei; se vedea pe fața lor. Zile în șir m-am tot gândit la natura luminii... gândire care s-a estompat cu timpul. 

                                                         Când am avut oportunitatea să studiez Optica, am realizat cum este cu spectrele luminii. Mi-am adus aminte de povestioara ("prostioara") omului cu studiile la Moscova. Lumina din stațiile metroului, evident, că este artificială, și să stea și in cap fostul student, că nu pote sa fie mai buna decât cea naturala (cea de la Soare).

                                                                  O parte din copii a urmat studii de diferite grade, alții au rămas cu cele gimnaziale și cu "impresia falsa despre lumină", că așa le-a zis un nene cand erau copii și nu oricine făcea studiile la Moscova. Dar, pe cine interesează o problema așa "minoră" ? Toată lumea se adaptează și nici filozofii nu mai sunt greci. 

                                                                      Rămâne de văzut, cum va fi cu artificialul și cu naturalul; dar după cum decurg lucrurile acum, toți sunt cu fața la natural: s-ar părea că problema este clară si rezolvată.





-------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com