de Mihai G. Tănase
Ne facem un cont pe net. Ce comportă acesta ? O adresă de email și o parolă. In unele cazuri s-ar putea să uiți parola și ce te faci, contul devine inutilizabil. Dar, dezvoltatorul s-a gândit să-ți vină în ajutor și să-ți recuperezi parola (de fapt să ți-o resetezi), astfel problema s-a rezolvat. Cum recuperezi parola uitată ? Cu ajutorul câtorva întrebări de securitate. Evident, aceste întrebări sunt sugestive și se consideră că nu le poți uita. Una dintre acestea este: care este numele primului tău profesor (adică învățător). De ce s-a recurs la această întrebare ? Este destul de simplu ! Atunci când ești copil, mintea nu îți este aglomerată cu tot felul de informații inutile și primele cunoștințe le primești de la învățătorul tău pe care n-ai cum să-i uiți numele. Mi se pare o metodă mnemotehnica destul de ingenioasă. Dacă eu aș fi alcătuit setul de întrebări de securitate mai introduceam una: care este numelui tatălui tău. De ce ? Pentru că, inainte de a-ți cunoște învățătorul cunoștințele absolut necesare (să zicem sine qua non) le primești de la părinți; de unde și zicala cu cei șapte ani de acasă, în unele cazuri.
In sprijinul celor de mai sus am să prezint doar trei argumente, care m-au marcat și care mi-au folosit în viață.
Primăvara devreme, eram trimis în pădure după puieți de meri pădureți, în vederea plantării lor in grădina noastră și altoiți. Când plecam la pădure mi se atrăgea atenția, să marchez Nordul pe tulpină cu briceagul. Pînă în pădure și pe drumul de întoarcere mă tot frământa problema cu Nordul: de ce sa-l intereseze pe tata acest lucru ? Nu vrea să mă verifice dacă fac ceva greșit și să capăt vreo „corectie” la întoarcere? Neputând găsi răspunsul satisfăcător l-am întrebat pe tata, care mi-a zis: mă băiatule, vezi tu, cum a stat pomul față de soare în pădure, așa trebuie să stea și la noi în grădină, pentru că se va prinde mai ușor, iar merele după altoit vor fi mai bune ! Azi, când totul se face după metode industrializate, nu numai în horticultură, vrem poduse „eco” !
Era vară și se înnoptase. Ploaia era iminentă: fulgera în formă de șarpe și apoi se auzea tunetul. Dintr-o dată tata mă întreabă: ce distanță este de aici și până la fulger ? Am simțit întuneric în cap și rușine concomitent: nu știu ! Păi, dacă viteza sunetului este de 330 m/s, să zicem 3oo, numeri în gând de când ai văzut fulgerul și până când ai auzit tunetul; apoi inmulțești 300 cu secundele și aia este distanța ! Mai târziu, după facultate, am făcut școala militară la artilerie terestră și un ofițer ne explica măsurarea distanțelor, fără aparate, între punctul de observare și explozia proiectilului, la care eu am cam zâmbit...(Mi-am adus aminte de tata, care avea numai câteva clase)
Inainte de culcare, tata obișnuia să-mi spună câte o poveste „adevărată” (nu cu împărați și zâne...). Una era cum vin acasă copiii chinezilor duși în pădure de către părinții lor și lăsață singuri. Cum să vină ? Se orientează după mușchiul crescut pe copaci pe partea dinspre nord (unde este umbră și umezeală) etc. etc.
Cred că, argumentele arătate sunt elocvente ca metode mnemotehnice și ar trebui adăugată întrebarea cu numele tatălui, pentru recuperarea parolei de cont; ar fi mai eficientă... Nu ?
--------------------- mihaibrebu@hotmail.com
--------------------- mihaibrebu@hotmail.com