 |
| Mai de compactare (Imagine hibrid Internet) |
de Mihai G. Tănase
Fenomenele dinamice în pământuri pot fi generate în principal din două cauze și anume: cauze naturale, cum ar fi cutremurele de pământ si cauze artificiale, produse de către om cum ar fi exploziile sau diferitele impacturi ale diverselor activități ale acestuia. Aceste fenomene, prin disiparea energiei generatoare, produc patru tipuri de unde de propagare, bine cunoscute în literatura de specialitate: unde primare,P (longitudinale sau de compresiune), unde secundare,S (transversale sau tăietoare) si două feluri de unde de suprafaţă. Aceste unde sunt denumite după numele oamenilor de ştiinţă care le-au studiat: unde Rayleigh (1885) și unde Love(1911).
În cazul studiului cutremurelor preponderenţa o are undele secundare și într-o măsura mai mică undele primare, undele Rayleigh si Love se neglijează; dar sunt anumite situaţii când undele Rayleigh pot avea efecte demne de a fi luate în considerare, în special în cazul fenomenelor dinamice provocate în mod artificial.
Să lămurim succint, cam ce consecinţă are fiecare tip de undă. Unda primară-longitudinală P, ce acționează asupra unui cub elementar produce o comprimare si o destindere alternativă în timp, a acestuia modificându-i volumul. Unda secundară-transversală S, are un efect de forfecare asupra cubului amintit, adică o fața se deplasează în jos iar fata opusă în sus într-un interval de timp, fără să-i modifice volumul. Unda Rayleigh se manifestă la limita de discontinuitate, în general, la suprafaţa pământului si o putem chiar "vedea" sub forma valurilor ce se produc la aruncarea unei pietre pe suprafața unei ape liniştite. Are viteza de propagare de 0,9Vs. Unda Love este tipul de undă de suprafaţă ce ia naştere prin polarizarea undelor transversale și are o energie insignifianta.
Prima oară, în viaţă, întâlnim o parte dintre noţiunile de mai sus la Fizică, prin clasa a III-a sau a IV-a de gimnaziu. Dacă ai norocul să fi avut un profesor cum l-a avut Gala Galaction (nuvela Profesorul de matematica):"cum era să-mi dea el mie, dacă Dumnezeu nu i-a dat lui"; atunci, cu siguranţă, rămâi cu ceva foarte vag sau cu un vis urât, ce-ți provoacă repulsie când ai ocazia sa auzi despre asemenea lucruri. Eu fac parte din aceasta categorie și am reuşit să-mi spulber visele urâte, ba chiar mai mult să-mi fac o pasiune.
Pe terenul situat în şoseaua Olteniței vis-a-vis de cimitirul Bellu urma să se construiască mai multe blocuri de locuinţe (P+8). Terenul de fundare este un teren loessoid cafeniu sensibil la umezeala. Blocurile au fost proiectate ca având fundaţia de tip radier general. Acest radier urma să fie turnat pe terenul de fundare după ce în prealabil ar fi fost consolidat prin compactare, cu maiul greu de 2,5 tone. Au început lucrările. S-a săpat incinta primului bloc după care s-a trecut la compactarea terenului. După foarte scurt timp, locatarii din casele învecinate au mers cu "jalba în proțap" la Primăria Capitalei, întrucât în momentul căderii maiului pe teren se produceau vibrații atât de mari încât apa dintr-un pahar de pe masa sărea și se vărsa. La prima vedere era explicabil: Inițial, limita de demolare a caselor parter era cu circa 30 m mai retrasă, decât în momentul de fața; însă cum Primăria nu mai dispunea de noi locuinţe pentru cei care urmau să fie demolați, limita a rămas cea existentă, că "merge și așa" și n-a mers.
În situația de fața proiectantul a venit cu o soluție; să nu se mai compacteze terenul și pe adâncimea de 1,20 m sub radier, să se toarne un beton de calitate inferioară și apoi construcția să se continue normal.
Ce m-am gândit ? Atât beton turnat în plus pentru n blocuri costa destul de mult. Eu lucram pentru beneficiar si gândeam ca un beneficiar autentic; pentru ce sa îngropăm atâția bani când ar fi o soluție simplă și care, practic, nu costa mai nimic. Am aplicat metoda izolației pasive a vibrațiilor produse de mai și cu o simplă tranșee de 70 cm adâncime (atât rezultase din calcule) poziționata la frontonul blocului, toate vibrațiile Rayleigh au fost dirijate în pământ la întâlnirea tranșeei. Ca urmare nu s-a mai simțit nimic inconfortabil în casele rămase (scăpate de demolare) și s-a aplicat soluția inițială a proiectantului. Cu banii economisiți pentru zece blocuri se mai putea construi (structura) aproape încă unul.
Rezultatul: Zavistia (ca să folosesc un termen din spațiul ecleziastic) a fost mare și timp de șapte ani n-am mai primit o singură mărire de salariu. M-au stimulat Tovarășii !
Articolul pe care l-am scris la vremea respectivă este tratat științific și integral în revista Geofizica a Academiei Române.
-------------------------- mihaibrebu@hotmail.com