de Mihai G. Tănase
Acum mulți ani am auzit pe un medic psihiatru din provincie, din nordul Transilvaniei, exclamând: într-un spital de boli mintale n-ai să găsești măcar un tâmpit. Termenul de tâmpit se referea la omul cu un bagaj de cunoștințe intelectuale foarte redus, chiar, tinzând către zero. Acest tip de om nu are cum să ajungă într-un astfel de spital, deoarece pe el nu îl preocupă nimic. Nu-l interesează ce se întâmplă în jurul său, nu-l preocupă decât persoana sa; cum am spune astăzi: nu este stresat. Nu are cum să se îmbolnăvească de o maladie mintală. Este mai mult, un simplu tub digestiv.
În activitatea cotidiană, vrem sau nu, intrăm în legătură cu diferite persoane: unele amabile să te ajute, altele nu știu cum să scape mai repede de tine, făcând uz de formule stereotipe. Acestea din urmă sunt indiferente la ce se întâmplă cu ceilalți și probabil de aici a venit și expresia: ăsta trăiește 200 de ani.
Dacă întrebi o astfel de persoană de ce se comportă așa, că ar putea să fie și invers, primești niște răspunsuri năucitoare; printre care și acela că nu a avut cine să-l învețe (adică, să fii avut un mentor). Problema nu este că ai avut sau nu un mentor, pentru că există cărți și dacă ai fi avut puțină voință ți-ai fi creat un bagaj minim de cunoștințe cu care te-ai fi descurcat la nivelul cerințelor actuale minime. În consecință, totul pleacă de la voință.
Avem nenumărate exemple de oameni fără o atestare a educației și se comportă excelent. Primul izvor din care să te inspiri, la îndemâna oricui, este Biblia. Este suficient să parcurgi Noul Testament și ai exemplificări din toate domeniile, și cum am spus, numai voință îți trebuie.
Chiar în religia creștină se arată că, indiferența este păcatul maxim și trebuie eliminat. Prin indiferență nu facem altceva, decât umbră Pământului și asta ar trebui să ne dea de gândit...
------------------------------ mihaibrebu@hotmail.com
------------------------------ mihaibrebu@hotmail.com