sâmbătă, 10 octombrie 2015

PROSTIA OMENEASCĂ

de Mihai G. Tănase






                                                Încă din primii ani de școală dascălii noștri, parcă au un fix, ne tot dau exemple cum să evităm prostia. Acest deziderat îl fac cu ajutorul poveștilor și al basmelor, în general, fiind ceva hazliu și atrăgător în același timp; doar, doar ni se va întipări în minte că, prostia sub toate aspectele ei este de evitat la maturitate și nu numai. 

                                                          De vreo duă săptămâni am observat o schimbare la bancomatul unde îmi fac operațiunile financiare aproape zilnic, în ceea ce privește interogarea soldului. Dacă înainte te întreba cum vrei să apară soldul, pe chitanță sau pe ecran, acum soldul apare automat, la interogare, numai pe ecran. Azi a apărut la fel, numai pe ecran; deci, nu este o defecțiune, ci o „inovație”!

                                                             Cum Banca nu este o instituție de rând, ci una mai răsărită decât celelalte, având capital nu glumă, are și ea mințile ei „luminate”. Ce s-au gândit acestea ? Hai să economisim hârtia de tipărire a soldului: o bucățică de hârtie de 8 x 10 cm; care înmulțită cu n clienți rezultă o suprafață totală „extraordinară”. Ce economie am făcut dom'le ! Cum mi-am justificat existența sine qua non in bancă și sunt cineva ! 

                                                                 De ce să nu recunosc că, și înainte erau tot felul de tipi cu capul ridicat la puterea a doua. Inventau fel de fel de aiureli și punea „clasa muncitoare” la treabă, Partidul le era recunoscător ! De unde au apărut acești oameni acum, că doar a trecut o bucată mare de timp din '89 ? Toate se leagă: nu se merge la facultatea care trebuie și asta n-ar fi nimic, dar nu se dă nici pe la cursuri căci avem serviciu și uite așa ajungem cu patalama la mână și suntem cineva. Ori, ce scrie pe patalama nu are corespondent și în cap, dar totuși ne descurcăm, facem economii mărețe la bugetul statului.

                                                                     S-ar putea ca mâine, la bancomat, să-mi zică la interogarea soldului: „La ce-ți trebuie, bă ?”



------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com