ZIUA TRICOLORULUI

de Mihai G. Tănase

                                       

                                             Azi este ziua Tricolorului României, zi pe care o sărbătorim din 1998. O sărbătoare plină de ceremonii de tot felul și în special militare. Evenimente frumoase și înălțătoare, pline de fast.

                                                   Anul acesta locul principal de marcare a zilei a fost Miercurea Ciuc. La ceremonia respectivă au participat oficialitățile române, de cel mai înalt rang: Primul ministru (interimar) și ministrul Apărării. De asemenea, au participat și înalte fețe bisericești. De-a lungul anilor a existat o diarhie între stat și biserică, lucru ce vine să întărească originile creștin-ortodoxe ale românilor. S-au prezentat onoruri, s-a înălțat drapelul în acordurile imnului de stat și s-a defilat. O manifestare frumoasă și reușită. Totul a durat circa 30 de minute.

                                                     Președintele României este plecat în străinătate și deci nu a putut să participe, dar a transmis un mesaj cu această ocazie către români (s-a comunicat pe posturile tv de știri, iar postul național nu a considerat că este necesar să transmită ceremonia de la Miercurea Ciuc). Cam la fel a făcut și fostul președinte Băsescu.

                                                           După terminarea transmisiunii în direct am intrat pe net să văd mesajele. Ce constat ? Aceste mesaje au fost postate pe Facebook. Eu nu înțeleg cum Facebook-ul este un mijloc de comunicare în mase ! Acesta este bun numai pentru acea parte a populației care deține instrumente ce poate să acceseze internetul. Dar, dacă stau și privesc la perioada trecută recentă, parcă ar fi normal: comunicarea, care ar trebui să fie oficială și directă, se face pe Facebook între persoanele oficiale ale statului. Probabil că, asta este calea naturală și la modă. Nu am studii de diplomație sau de politică elevată și-mi prezint scuze pentru cazul în care am înțeles distorsionat lucrurile și rămân recunoscător acelora care îmi va arăta „calea cea dreaptă”.

                                                                La final, nu pot să spun decât „La mulți ani” tuturor !






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                           

                                                            

UNDE MERGEM ?

de Mihai G. Tănase

                                                  În articolul trecut vorbeam despre privilegiul de a da peste oameni de onoare și a veni în contact cu ei. Sigur că, este mare lucru ! Dar, înainte trebuie să vedem dacă mai există pe undeva astfel de oameni. Oameni există, de tot felul, dar nu au cunoștință ce este aceea onoarea. Onoarea o dobândești în familie și școală, sau o înveți de la alții; dacă ai voință. În momentul de față înclin să cred că, acest cuvânt s-a amestecat cu altele pestrițe, în noua limbă ce se făurește de zor și fără țel.

                                                    Sunt oameni angajați în mari companii cu capital străin. Nimic rău ! Numai că, aceștia nu prea știu ce caută pe acolo. De fapt, ei știu: un loc călduț și plătit bine. In cele mai multe cazuri le reușește tentativa, dar până când ? Pregătirea slabă sau îndoielnică are limite. Au diplome de atestare a unei pregătiri pertinente, s-ar părea, însă există o diferență mare între ce știe să facă omul și ce spune diploma lui că este. 

                                                 Nu de mult timp am făcut o reclamație la o companie multinațională de prestări servicii. Cu toate că și-a impus termeni unilaterali, nici pe aceștia nu și-i respectă. Răspunsul a fost năucitor: conform punctului x, dv. aveți răspunsul aici. O aroganță și o indiferență (pe banii mei) de parcă rolurile erau inverse.

Acesti funcționari luați de pe stradă cu diplome cu tot și puși în funcții incompatibile emit soluții jalnice acelora care-i întreabă de sănătate. Sunt convins că, situația se va schimba, dar nu acum... Timpul trece și nu poți să zici: uite, domnule, s-a schimbat ceva în bine. Este aproape insesizabil.

                                                  Pentru mine, cum fac, cum mă învârtesc tot peste oameni indiferenți dau. Chiar îmi pun problema: unde mergem ? Mă consolez cu întrebarea Sf. Petru către Dumnezeu: Quo vadis, Domine ?






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

OAMENI DE ONOARE

de Mihai G. Tănase

                                         Am primit un email de la Microsoft, în care mă anunța că au schimbat condițiile de livrare ale serviciilor, începând cu luna august 2015. La prima vedere nimic senzațional, ca orișicare contract emis „online” cu o multitudine de explicații inutile pentru tine, dar utile pentru ei: încazul în care faci ceva deviant, să se prevaleze și să „te câștige”. Am încercat să citesc noile condiții. Atâta vorbăraie obositoare, încât după cinci minute am abandonat și am fost de acord cu tot ce mi s-a impus. Mi-am zis: ce se poate întâmpla, dacă fac ceva contar ? Îmi suspendă activitatea și gata !

                                             La fel, pot să spun că, se întâmplă când vrei să descarci un program. Cu ce se incepe ? Cu „Termeni și condiții”, pe care trebuie să îi agreezi. Dacă n-ai ce face și ai răbdare să citești totul până la capăt, realizezi că nu ai înțeles mare lucru și ești obosit ca după o zi de coasă. Cui folosește, domnule, toată această expunere inutilă? Probabil, la niște oameni care trebuie să încaseze niște bani.

                                               Trebuie să subliniez că, nu sunt făcute chiar la întâmplare. Au suport juridic. Ele se adresează, în general, necunoscătorilor. Nu este un fel de înșelătorie ? Sau, în alți termeni, avem de a face cu oameni serioși ?

                              

                                                        Anul trecut am scris un articol intitulat: De la inginerie la filozofie. Atunci, când am arătat cine a fost inginerul Emil Prager, am omis să introduc și o mică „povestioară”. O voi expune în continuare. Inginerul Emil Prager nu era un nabab, avea o antrepriză de construcții și lucra normal, respectând circuitul economic: proiecta lucrarea, lua de la bancă un credit avantajos (că așa erau timpurile) și trecea la execuție. Pe parcurs era necesar să-și procure materialele specifice. Cum și-le procura ? Pe bază de contract cu furnizorul. Furnizorul, ca și el, era o persoană fizică. Punea mâna pe telefon și se înțelegeau. Asta era contractul: cuvântul dat unul altuia și gata. Toate celelalte lucruri rezultau de la sine și soluționarea financiară finală era conform celor stabilite. Toată lumea în câștig și mulțumită ! Acest comportament nu rezulta din educație ? 

                                                                Acum, de teama de a nu fi înșelați reciproc, procedăm la întocmirea unor contracte care mai de care, mai stufoase și alambicate, cu n portițe.

                                                            Mare lucru este să ai de a face cu oameni de onoare !





------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

INFRINGEMENT

de Mihai G. Tănase

                                               După ce am auzit și acest „neologism”, introdus prin ușa din spate a limbii române de cineva cu „carte”, mă întreb dacă: Limba noastră-i o comoară ? Așa cum spune Alexei Mateevici. Eu cred că, este o comoară care se tot afundă în necunoaștere și vom vorbi din comorile altora.

                                                     Mass-media folosește în mod curent acest cuvânt, cum fiecare dintre noi am avea habar ce exprimă; dar, ce se întâmplă ? Suntem europeni și trebuie să ne aliniem cu lumea bună ! Parcă nu am fi aici din totdeauna. Ce problemă dificilă era, dacă s-ar fi spus „încălcarea legislației UE” ? Păi, cam era. Atunci ar fi înțeles tot omul (omul ăla care produce ceva - atât cât produce - și muncește) că, cineva îi fură o părticică din munca lui, iar pe cineva acela nu-l doare nici în cot. Lui să-i meargă bine și să nu-l coste nimic !

                                                            Cei de la UE tot elaborează legi și normative care sunt gândite să vină în sprijinul comunității, să ne fie mai bine; numai că acestea sunt trecute prin filtru țărilor membre și sunt aplicate cum crede fiecare că este bine. Uneori, aplicarea nu este unitară și atunci intervin procedurile de „infringement”: ai aplicat greșit legea, atunci plătești. Cine plătește, practic ? Omul care muncește și habar nu are ce a făcut cel ales de el, să-l reprezinte. Nu-i spune că, nu mi-am făcut treaba pentru care m-ai ales, adică am încălcat legea, să priceapă. Îi spune: plătește, că suntem în „infringement” ! 

                                                               Mare șmecherie și cu limba română !

                                                                      Sunt convins că, într-un viitor nu prea îndepărtat, vom scăpa de toate „prostiile de neologisme împrumutate” și limba noastră va fi iar o comoară, cum a zis poetul !




------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com