 |
| Linie electrică aeriană (Imagine Internet) |
de Mihai G. Tănase
În articolul cu diplomele de prisos am povestit cum am cunoscut un om deosebit, din multe puncte de vedere și cu frica lui Dumnezeu, în scurta perioadă pe care am petrecut-o la o întreprindere de construcții-montaj, din provincie, ce se ocupa cu construirea liniilor electrice aeriene pentru transportul energiei electrice: „popa” (omul cu trei facultăți și cu bani puțini). Azi, vă voi spune câte ceva despre alt om, la fel de mare sau chiar mai mare. Nu pot să fac o comparație între cei doi, deoarece ipostazele în care i-am cunoscut au fost cu totul diferite. Acest al doilea om nu era altul decât directorul întreprinderii. Era de profesie inginer energetic și cum s-ar spune în argou: era pe bune !
La început, când l-am cunoscut, nu mi-a făcut o impresie de ținut minte peste timp. M-am uitat la dânsul și mi-am zis: un activist care-și joacă și el rolul de director. Eu fiind de specialitate diferită de profilul întreprinderii mă ocupam de construcțiile social-administrative și prin specificul activității era în mod firesc să țin legătura direct cu dânsul; îmi era șef direct domnul Fănică (cum îi spuneau cei mai în vârstă, dar nu în față). Azi o discuție, mâine alta realizam că, în modul serios, avea mare încredere în mine după cum mă descurcam. Ce-i plăcea mai mult era punctualitatea, de care nu aveam cum să-l dezamăgesc, pentru că o am în sânge, ca un neamț. Am început să-l cunosc mai bine și implicit am început să-l văd cum de fapt era.
Pe de o parte trebuia să respecte linia partidului, iar pe de altă parte avea grija personalului (a muncitorilor). Cum s-ar spune trebuia împăcată și varza și capra. Mai venea pe la dâsul prin birou cîte un tovarăș mai „important” și eu mă scuzam că plec, iar dânsul îmi spunea să rămân pe loc. Am priceput repede că nu se „ferea” de mine.
Vreau să mă înscriu la doctorat, dar și aici îți trebuia un „dosărel”: o recomandare de la locul de muncă. Merg la Director și-i spun. Îl cheamă pe șeful cadrelor și-i spune să ia loc, iar dânsul ia un blocnotes și scrie o pagină. I-o dă șefului de cadre să o bată la mașină, să o semneze (cum ar fi fost făcută de el) și s-o aducă inapoi. O semnează și directorul, o înregistrează și mi-o dă. Am rămas surprins. Nici tata nu o făcea mai repede și am plecat la București să mă înscriu. Era în 31 decembrie 1970, ultima zi de înscriere, ora 15.
Într-o sâmbătă pe la ora 13 discutam cu dânsul niște probleme curente și se deschide ușa. Intră un tip slab și înalt, cu părul grizonat și foarte vesel. Am trecut pe la tine să te văd, că sunt în drum spre Sinaia. Vă salut domnule ministru și vă rog să luați loc. Eu dau să plec. Cine știe ce au ăștia de discutat și eu sunt în plus, dar directorul îmi spune să rămân. Îmi face cunoștință cu persoana și m-așez la masă. Musafirul avea logoree. Incepe să vorbească despre una, despre alta și am înteles că nu mai era ministru adjunct: era cosilierul Primului Ministru al României (Maurer) pe probleme de energie electrică. Mamă... pe cine am avut norocul să cunosc ! Vine vorba despre pregătirea inginerilor de atunci, la care el (consilierul) spune: Fănică, eu cât am stat în minister nu m-am simțit inginer până nu mi-am dat bacalaureatul, simțeam că nu sunt întreg... Eu am rămas mut și blocat. Eram naiv rău ! Ne-a mai spus ceva gogoși și a plecat. S-a făcut ora 15:30 și am plecat și noi, fiecare la casa lui.
Cineva îi face directorului o sesizare la Trust, cum că a făcut ceva „învârteli necurate” și și-a făcut cu materiale si manoperă gratis de la întreprindere niște porți din fier forjat la casa personală. Vine de la Trust tot corpul de Control Financiar Intern și stă la hotel, pe timpul investigațiilor. Intre timp apare un articolaș în ziarul Scânteia intitulat: directorul..., contabilul șef... și maistrul... de la intreprinderea, cu pricina, au furat...(nu mai mi-aduc aminte, o sumă mare). Îi ia funcția de director și-l lasă ca inginer simplu. După două săptămâni apare raportul CFI: Directorul avea acte („nu era băiat prost”) pentru ce-i făcuse acasă și plătise mai mult la întreprindere decât făcea lucrarea și a trebuit să-i returneze banii; iar chestia cu furatul, împreună cu contabilul sef și maistrul, s-a dovedit a fi o făcătură. Directorul când se supăra rău avea fața congestionată ca un rac fiert: vreau să se dea dezmințire în Scânteia (el se credea că trăiește acum... după '89). Nu știu cine i-a zis: nu se poate tovarășe, Partidul nu minte ! Numai dânsul știa ce era în sufletul lui. Eu nu m-am înțeles cu înlocuitorul dânsului și m-am întors la București. Am aflat că, de ceva vreme a trecut în lumea celor drepti. Dumnezeu să-l odihnească !
------------------------------ mihaibrebu@hotmail.com
------------------------------ mihaibrebu@hotmail.com