ȘTIINȚA ȘI CREDINȚA ORTODOXĂ

de Mihai G. Tănase 

                                                   Prin creația lui Dumnezeu omul a fost făcut după chipul și asemănarea Sa (Fc. 1.26). Ceea ce trebuie reținut este faptul că, aceste două trăsături, în aparență, sunt simple la o primă lectură (înțelesul biblic trebuie să fie în contextul redării lui și nu punctual - cum, greșit, îl percep sectanții), dar nu apare chiar așa.

                                                          În privința chipului este mai ușor de înțeles, imaginea fiind în suprapunere; însă în ceea ce privește asemănarea cu Dumnezeu aceasta este în virtuți, virtuți ce se pot deteriora din cauza  păcatului omului. Efortul pe care trebuie să-l facă omul este de a se comporta și a face ca el să rămână în virtuțile primite de la Dumnezeu, ceea ce cu mare greutate se realizează și numai prin învățătura Bisericii.

                                                             Deci, Dumnezeu dându-i omului virtuți i-a dat și posibilitatea cunoașterii lumii (adică a universului cu cele două componente: mirocosmosul și macrocosmosul).

                                                                  Microcosmosul se află în om: Să ne cunoaștem pe noi înșine (Lc. 17.21). Dar până unde ? Până acolo unde mintea noastră poate să cuprindă prin puterea sa de cunoaștere. Aceasta ar fi, într-o primă fază, știința omului. La fel se întâmplă și cu macrocosmosul, cealaltă direcție a științei. Omul prin firea sa este o făptură curioasă, care vrea să știe și Dumnezeu i-a dat această posibilitate, dar în mod limitat (Rm. 9. 20, 21).

                                                                     De multe ori, afundându-ne în știință (iniferent de ramurile ei) uităm acest lucru care, evident, ne duce la rătăcire. 

                                                                      Știința și religia nu sunt două noțiuni care se exclud reciproc (cum se afirma în trecutul apropiat), ci putem spune că religia îmbracă cu plenitudine știința. Știința nu poate exista fără religie, după cum omul nu poate exista fără aer. Un om care studiază un anumit lucru sau fenomen și este întărit de credința în Dumnezeu, Acesta îi descoperă și mai multe lucruri folositoare, interesante (Mt. 25.29), de care el se va bucura mai mulț decât ceilalți. Acum, paradoxal, apare zavistia (invidia) între oameni.

                                                                     Dumnezeu prin iconomia Sa (lucrarea Sa divină) a dat omului ceea ce are de făcut și cum să facă pentru a-I fi plăcut Lui. Aceasta s-a realizat prin revelația Sa oamenilor aleși de El, care apoi au propăvăduit în mase Cuvântul lui Dumnezeu; dar cum am arătat unii au înțeles mai mult, iar alții mai puțin. Problema nu este cu cei care au înțeles mai mult, ci cu cei care au înțeles mai puțin. Străduința Bisericii și a fiecărui creștin-ortodox e să-l determine pe aproapele nostru să meargă pe calea cea dreaptă - a ortodoxiei.

                                                                         Revelația lui Dumnezeu nu a fost transmisă omului în mod simplist și explicit (cel puțin așa cred eu) și l-a lăsat pe om să aleagă și să judece după puterea minții sale cum trebuie să facă (dar fără să-l părăsească); cum se spune l-a pus la treabă (Fc. 3. 19), i-a dat știința ca să-și dea seama ce a greșit și cum să se îndrepte, nu să-l pedepsească (Iz. 33.11).

                                                                   Omul făcând ce este bine în lumina învățăturii dreptei credințe are posibilitatea și nădejdea mântuirii. Căile concrete de a ajunge la mântuire sunt cele arătate în Sf. Evanghelii și detaliate de către Biserică, prin Sf. Taine. Nu ne putem depărta de acestea, întrucât este în defavoarea noastră. Și cine dorește să-și facă rău singur ? Mai cu seamă că, în permanență, nu suntem singuri în această muncă, chiar dacă nu realizăm acest lucru. Dumnezeu este în trezvie și ne vede cu ochiul Său ce facem și ne călăuzește, orientându-ne spre bine. Binele nu este ceva abstract, ci dimpotrivă este foarte concret: este iubirea lui Dumnezeu față de creația Sa, cu preponderență față de om. Această relație se cere să fie reciprocă, chiar dacă Dumnezeu nu o condiționează. De aceea omul prin știință caută să-L găsească pe Dumnezeu și nu să-L nege. Chiar, prin absurd, dacă omul cu știința lui ar vrea să demonstreze un lucru contrar lui Dumnezeu nu ar putea; numai pentru un moment ar crede el că a reușit, întrucât acesta este un exemplu elocvent de sminteală (adică a depărtării omului de Dumnezeu - Sf. Nicodim Aghioritul).  Acest lucru nu este posibil, noi fiind creația lui Dumnezeu, care nu ne lasă.

                                                                      Prin știință ajungem uneori să nu putem avansa în gândire și ispitiți de diavol încolțește în mintea noastră ideea că lucrurile nu sunt clare, dar în fondul lor profund sunt foarte clare, din cauza gândirii noastre limitate. Sfântul apostol Pavel lămurește această inadvertență în Epistola sa către Romani cap. 11.33 .

                                                                           Din această constatare am putea să tragem concluzia greșită: dece trebuie să căutăm, de ce trebuie să studiem (să facem știință) ? Răspunsul meu e simplu: trebuie să ne trăim viața în căile lui Dumnezeu, așa cum El le-a stabilit prin voința și lucrarea Sa.


                                                  ***

Bibliografie

BIBLIA, ediția 2001, București
ORTODOXIA, Paul Evdokimov, 1996, București
DIN PROBLEMELE CULTURII EUROPENE, N. Bagdasar, 2000, București






-------------------------   mihaibrebu@hotmail.com