de Mihai G. Tănase
Când și când mai deschid televizorul. Înțeleg că mulți oameni și organe internaționale sar în apărarea drepturilor deținuților din închisori. Pentru mine, care nu am studii de drept, sunt niște lucruri chiar inextricabile. Nu pot să pricep cum sar în apărarea tratamentului unui deținut tocmai acei oameni care l-au trimis acolo pe respectivul. De ce l-au trimis ? L-au trimis pentru că un astfel de om nu poate fi (re)educat pe alte căi, decât prin coercițiune. El nu posedă un nivel intelectual ca să realizeze că, ceea ce a făcut este împotriva principiilor, general morale, acceptate de către societatea în care trăiește. Și atunci societatea ce face ? Îl izolează ! Această izolare, însă, costă societatea. Societatea este dispusă să suporte costurile izolării individului, chiar dacă acestea sunt mai mari decât pentru un individ ordinar; dar vrea să fie asigurată că, în acest fel cei rămași sunt curați și nederanjabili.
De-a lungul istoriei, societățile s-au descurcat cum au putut: văzând cum costurile de izolare a unei persoane certate cu legea sunt tot mai mari, a deportat-o în locuri pustii și a scăpat de ea. Aici s-au întâmplat și paradoxurile benefice pentru umanitate: a se vedea Australia. Astăzi, locuri pustii nu mai sunt și fiecare stat trebuie să-și rezolve problema cu cei condamnați penal, construind penitenciare pe teritoriul lor, într-un fel sau altul. Se ajunge, de multe ori, ca aceste lăcașuri să devină neîncăpătoare. În această situație apar discuțiile în spațiul mass-media, pe marginea traiului deținuților în penitenciare. Nici nu știu cui să dau dreptate. Din punctul de vedere laic sau religios problema pusă în discuție este cam de aceeași natură, dar mi-a rămas în minte povestirile unuia care a trecut prin penitenciar și tind și acum să-i dau dreptate.
Să fii avut vreo zece ani, când un tip care fusese administrator la un sanatoriu a fost arestat și condamnat la șase luni de închisoare, pentru furt din avutul obștesc; mai mult o neconcordanță contabilă. Dar, nu asta este important. Vine omul din pușcărie și povestește cum a fost. Să știi că necesitățile fiziologice (în caz de forță majoră) le făceam în celulă, în tinetă, era un miros insuportabil; altfel le făceam la WC-ul comun, devenisem un ceas automat. Eu îl întreb: cum în cameră dom'le ? Măi puștiule, tu crezi că eram la casa de odihnă ? Acolo te trimit să suferi, să nu mai faci și înapoi să nu mai vii !
Eu nu zic să-i umilești pe deținuți și să-ți bați joc de ei, adică să-i ții în condiții inumane, dar nici casă de odihnă să le faci; trebuie să simtă privațiunile că, altfel de ce i-ai mai trimis acolo ? Părerea mea este că, lumea atotcunoscătoare care apare pe la tv, vorbind pe această temă, nu prea știe ce spune...
------------------------ mihaibrebu@hotmail.com
------------------------ mihaibrebu@hotmail.com