vineri, 19 septembrie 2014

PE TIMPUL MEU ERA ALTFEL

de Mihai G. Tănase 


                                              

                                    
                                           Cine calătorește cu tramvaiul și în special cu troleibuzul este imposibil să nu fi auzit măcar o singură dată expresia: pe timpul meu era altfel ! Mai apoi auzi și completările specifice acesteia. Cine spune astfel de lucruri ? Oamenii mai în vârstă care au o țintă precisă: tinerii care nu le cedează locul (fie că nu au fost atenți în jur, fie cu rea intenție; cauzele sunt discutabile). Problema nu este aceea că nu li se cedează locul în mijlocul comun de transport, ea vine dintr-un fel de frustare (de care nimeni nu este de vină, așa este firea lucrurilor) că nu mai sunt și ei tineri. Cu trecerea fiecărei zile devii tot mai în vârstă, iar tinerețea trece și ea. Și înainte și acum este la fel, numai omul își schimbă modul de gândire. 

                                         De fapt, vream să spun altceva ce seamănă, oarecum, cu ce am arătat mai înainte. Azi, o bună parte din adolescenții care au intrat la o facultate (numai cu dosar sau fără) nici nu mai concep să folosească mijloacele de transport în comun, vor automobil. Părinții acestora fac eforturi financiare (unii, alții nu) să le asigure transportul elevat; lăsând la o parte că nu prea dau pe la școală. Mai mult, au „grijă” de viitorul odraslelor să nu le lipsească nimic și ca să „scurteze” timpul își dau acordul să înceapă traiul în comun cu „prietena sau prietenul” asigurându-le și o locuință. Mi-am adus aminte de o zicală (pe care la timpul respectiv nu am înțeles-o): nu poți să ții doi pepeni într-o mână. Acum, văd că se poate !  Nu merge cu facultatea, nu-i nimic, avem timp să facem alta... Nu merge cu consensualitatea, nu-i nimic, am câștigat experiență, schimbăm... Și dacă nu și nu, plecăm afară și ne descurcăm noi !

                                                 Din acest punct de vedere aș putea să spun că, sunt de acord cu conținutul intrinsec al titlului acestui articol, dar oricât aș vrea să par un conservator înrăit, fără să mai menționez morala bisericii noastre, cineva trebuie să mai și muncească...




------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com