sâmbătă, 29 decembrie 2018

CUTREMURE POVESTITE

Imagine EVZ.RO





                                                de Mihai G. Tănase 







                                                                Aseară a apărut un articol într-un ziar cu un tiraj important, având un titlu cam înspăimântător: Alertă seismică în România. Până la această oră (10 a.m. ora României) articolul avea 61.600 de vizualizări și niciun comentariu. Așadar, cititorii s-au cam speriat un pic și se gândesc, probabil, nu vom avea vreo surpriză de Anul Nou ? Acești cititori au ceva cunoștințe în domeniul seismologiei, numai prin faptul că au accesat articolul cu pricina.

                                                                      După ce se dau datele tehnice ale cutremurului, ca să aibă o credibilitate și mai mare, se citează Institutul pentru Fizica Pământului cu opiniile lui. Până la un moment dat sunt de acord cu afirmațiile specialiștilor IFP, dar după ce-și depășesc limitele chiar încep să mă enerveze. Se spune că, s-a făcut recent o simulare în ce zone s-ar produce prăbușiri de clădiri și dacă cutremurul s-ar produce ziua ar fi mai bine, deoarece multă lume s-ar afla la serviciu sau la școală. Or, în această situație se știe că aceste clădiri sociale sunt proiectate la un grad de intensitate mai mare decât locuințele (rezidențiale, cum le zice autorul) și pagubele ar fi mai mici. De unde dracu' au scos bazaconia asta ? Ei știu ! Și tot așa...
Dar sunt și lucruri distractive în articol. O cercetătoare de la IFP, în această toamnă, a descoperit, o metodă de predicție a cutremurelor cu câteva ore în avans; prin montarea sub pământ a unor senzori de captare a undelor sonore, când plăcile tectonice se mișcă. Eu știam de prin clasa a VI-a că undele sonore se produc numai în aer (sau în gaze) - că de aceea se numesc sonore, nu prin pământuri. Relativ la diferența dintre a descoperi și a inventa mi-a venit în minte un banc elocvent (când bancurile se spuneau în șoaptă). Cum a descoperit radioul Popov ? Marconi i-a trimis un cadou de ziua lui și când l-a desfăcut era un aparat de radio. (Marconi a inventat aparatul de radio.)

                                                                  Acum vreo doi ani parcă, un canal tv care nu împărtășește opiniile Președintelui României, într-o emisiune aduce un țăran la vreo 87 - 90 de ani, nea Ion din Seaca-Oltenia, erijat în purtătorul de cuvânt al opoziției președintelui. Acest om în vârstă nu cred să fi avut mai mult de patru clase (cu indulgență) și a făcut mai mult show, decât ceea ce au vrut realizatorii să iasă. A fost hilar, frumos !

                                                                     Eu cred că, articolul cu Alerta seismică ieșea mai bine, dacă îl scria Nea Ion de la Seaca !
                                                  

miercuri, 26 decembrie 2018

CUTREMURUL DIN SICILIA ȘI SCĂRILE SEISMICE

Imagine Internet
Imagine Internet









 de Mihai G. Tănase 



                                              Nu mă surprinde seria cutremurelor ce au avut loc în perioada recentă în Sicilia. Aceste cutremure au fost determinate de activitatea vulcanului Etna, existent pe insulă. Ultimul cutremur generat de către vulcan a fost pe 26.12.2018 la ora locală 3:19 și a avut o magnitudine de 4,8 grade pe scara Richter, inițială, comunicată de către Institutul de Geofizică și Vulcanologie al Italiei și care ulterior a fost stabilită la valoarea de 5,1 grade pe aceeași scară, de către geofizicienii americani. Aceste date le-am cules din mass-media românească.  Sigur că, efectele au fost pe măsura construcțiilor rezistente la seisme și ușor se poate vedea din imaginile de pe frontispiciu. Nu trebuie să fii mare inginer constructor să poți realiza ce construcții sunt acestea și nici mare mirare nu pot să producă. Peste 30 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și multe au suferit atacuri de panică. Cam acestea au fost repercursiunile ultimului cutremur din Sicilia.

                                               Ceea ce mă uluiește pe mine este modul în care mass-media românească încearcă fără să vrea să producă un fel de sincretism; adică vrei nu vrei seismolog trebuie să te numești și specialist în construcții rezistente la seisme ar trebui să fie fiecare om care citește sau aude știrile respective. Cum să fie așa ? Am încercat, în limita posibilității și al subiectului articolului pe care l-am scris anterior, să lămuresc un lucru extrem de simplu: seismologul se ocupă cu mecanismul producerii unui cutremur până la atenuarea energiei lui, iar energia acestuia se măsoară pe scara Richter; iar inginerul constructor se ocupă cu realizarea construcțiilor rezistente la seisme și se folosește de scara intensității seismice. Așadar, cele două scări de măsurarea seismelor sunt complet diferite: prima măsoară energia din focar (și este o entitate exactă) și a doua măsoară efectele într-un punct (deci, este subiectivă).

                                                   Cum să priceapă cineva cât de grav a fost un cutremur când se amestecă scările de măsurare ? Și de aici un întreg haos. Pe românește, se amestecă măgarii cu caii ! N-ar fi mai bine să avem numai cai, sau eventual numai măgari ?


---------------- mihaibrebu@hotmail.com

joi, 20 decembrie 2018

DESPRE CUTREMURE ȘI NU PREA

de Mihai G. Tănase 






                                                La nouă ani și ceva, după cutremurul din 4 martie 1977, s-a produs cutremurul din 31 august 1986; cutremur resimțit la București cu intensitatea seismică de 6,9 - 7,0 pe scara MM și cu durata de 55 secunde. Acest cutremur a provocat o serie de avarii atât la construcțiile noi (dar nesemnificative) cât, în special, la construcțiile vechi trecute prin cutremurul din '77. Așa că, am fost numit în comisia alcătuită la nivel de capitală pentru evaluarea pagubelor și propunere de măsuri. Printre altele am intrat și în clădirile corpului diplomatic (bineînțeles însoțiți de omul nostru care se ocupa cu relațiile prietenești - să nu pățească ceva rău reprezentanții acreditați la București). În general comunicam în limba engleză: fiecare cu engleza lui. Am întâlnit personal de toate categoriile: de la ambasador la șofer și bucătar. În unele cazuri pricepeam mai repede, iar în altele nu înțelegeam nimic. Vorbeau foarte repede și ne având exercițiu în conversație m-am enervat la fel de repede precum vorbeau ei. Ce mi-am zis ? Trebuie să exersez cu cineva să-mi dau drumul la limbă. Iau legătura cu un fost profesor, pe care-l avusesem la cursurile postuniversitare, și-i explic situația. Încep să fac zilnic ore de conversație în engleză cu el. Și ca să vorbim despre ceva, el aducea în discuție câte un subiect pe care-l trăise dânsul. Acest profesor nu era un profesor oarecare: fusese atașat cultural sau cam așa ceva la ambasada noastră din Londra și era de etnie evreiască. Îmi povestea cum decurgeau întâlnirile diplomatice dintre ambasadorul lui Nea Nicu cu regina sau alte oficialități: ambasadorul (cu câteva clase) le spunea în limba română niște aiureli și profesorul le spunea în engleză ceea ce trebuia... 

                                                          Stând de vorbă cu dânsul, vede o rază de soare pe podea și-mi zice: este imposibil ca în ziua a patra să nu fie o rază de soare cât de mică (o știu de la tata). Bine, dar azi este miercuri, deci e ziua a treia ! Nu mă, este a patra. Mai mult nu a putut să-mi explice. O știa de la tatăl său pentru că eu nu cred ca el să fii citit sau studiat Thora, deoarece mai mereu îmi spunea că el trebuia să aibă numărul până în zece la carnetul de partid, fiind ilegalist și înscris în partid de la constituire. Avea mare necaz pe Nea Nicu că nu dădea căldură în spitale (nu el personal) și i-a murit nevasta de frig, la Elias. Și uite așa am început să studiez de ce ziua a treia este ziua a patra, deci una și aceeași zi. Răspunsul l-am găsit în Pentateuh, adică în Thora. Domn' profesor știa forma, dar nu și fondul !

                                                         În interval de vreo două săptămâni am terminat și cu inventarierea pagubelor produse de seismul din 31 august 1986. Aplicarea măsurilor nu s-a încheiat nici azi. Se mai discută pe la tv ce și cum...



-------------- mihaibrebu@hotmail.com

miercuri, 28 noiembrie 2018

DOI BISCUIȚI

de Mihai G. Tănase 







                                                         Cam cât credeți că se poate trăi cu doi biscuiți Eugenia de 36g ? Păi cam trei luni de zile, dacă luăm în considerare ce spun medicii nutriționiști și ce scriu pe etichete producătorii de alimente.

                                                                Această întrebare și-a pus-o un prieten și spunea că este trasă de păr rău. Dar să vedem cum stă situația. Am vorbit la UMF Târgu Mureș cu un cadru didactic, medic nutriționist și mi-a confirmat că în branșa lui funcție de pacient îi recomandă să mănânce pe zi echivalentul a două până la cinci mii sau mai mult de calorii. (Așa găsim și pe net informațiile.) Până aici este foarte clar.

                                                                     Să vedem acum, ce scrie pe ambalajul unui pachet tip Eugenia cu doi biscuiți, cu greutatea de 36g.:
Valoarea energetică 707 kJ/168 kcal. Dacă se face calculul rezultă că, doi biscuiți sunt suficienți pentru o perioadă de viață de la o lună la trei luni.

                                                                      Și asta din cauza unui K. Noi nu suntem nici nemți, nici elvețieni, merge și așa. 

                                                                         Să mai vină una mică !



---------------  mihaibrebu@hotmail.com

sâmbătă, 10 noiembrie 2018

RACILE

de Mihai G. Tănase 







                                                        Când auzi pe cineva pronunțând acest cuvânt imediat te gândești la ceva inadecvat situației actuale. Ceva care îți provoacă repulsie și ai vrea să nu existe.

                                                                    Acum ceva vreme merg pe la marginea cartierului să caut o persoană, pe care nu o mai văzusem demult. Ajung la bloc. Ușa de la intrare se putea deschide numai prin accesarea codului, dacă îl cunoști. Cum aceste dispozitive interfon au fost montate de către firme diferite (chiar la blocuri vecine), fiecare are o altă combinație de cifre care include și pe cea a apartamentului unde dorești să ajungi. Foarte elegant și practic din mai multe puncte de vedere, lesne de înțeles. Dar, fiind străin de bloc într-o primă fază procedez ca la interfonul propriu (de la blocul unde locuiesc eu). Se aud sunetele specifice și nimic. Încerc altă combinație aleatoare, nimic. Și alta și alta... După un timp apare poștașul: apasă de două, trei ori pe butoane și se deschide. Îl întreb care este combinația (în eventualitatea că voi avea nevoie în viitor, la alt bloc) se uită la mine și cu un aer de secretomanie îmi zice: acum că ați intrat nu mai aveți nevoie de combinație și bună ziua. Am rămas uluit și am mers să caut apartamentul care mă interesa. Altă aiureală: din totalul apartamentelor numai două aveau numărul inscripționat și unul avea trecut numele locatarului. Ce să fac ? Să bat cu piatra în poartă pe la fiecare și să le spun ce doresc ? Chestia cu secretomania domiciliului este problemă veche, dinainte de '89: să nu se știe ce tovarăș locuiește acolo, poate că are o funcție ce nu trebuie deconspirată; poate un securist, poate un milițian sau chiar un militar... iar restul nu contează. Ce prostii ! Eram convins că s-au uitat asemenea apucături și voi găsi pe ușă scris numărul de apartament și numele locatarului. Da' de unde ?

                                                                  Eu m-am mutat, după 89, într-un bloc în care nu era niciun fel de identificare al apartamentelor și i-am sugerat administratorului să afișeze un tabel (în hol la intrarea în bloc) cu numărul de apartament și numele locatarului, să poți fi găsit dacă te caută cineva. Nu domnule, pot veni persoane rău intenționate să dea spargeri. Nu m-a surprins răspunsul, omul lucrase la oamenii cu ochii albaștri. Avea vigilența în sânge !

                                                                                              Știind ce este la mine, nu mai m-am mirat că și alții mențin vigilența în continuare.

                                                                        Nu am reușit să găsesc persoana. Cei care au ieșit la poartă mi-au oferit date inutile, zic eu, intenționat. Și am plecat cum venisem.



-----------------  mihaigtanase@hotmail.com






                                              

luni, 5 noiembrie 2018

VEȘNICIA PE PĂMÂNT

Vedere Cimitirul din Brebu-Ph.
Noiembrie 2018 AM   















 de Mihai G. Tănase 








                                                                                    De această dată nu am putut să mă mai abțin: am intrat pe un domeniu, care la prima vedere, nu are ce căuta în sferele preocupărilor mele și la mulți li se vor părea că am luat-o razna. Dar, nu este chiar așa. Nu doresc să ajung să-mi pun binecunoscuta întrebare a lui B. Pascal: De unde vine omul și unde merge el ? Pentru că răspunsul era dat, deja, înainte de Pascal, în Evanghelia după Ioan.

                                                             Nu am studii teologice atestate, dar pot să afirm că mi-a plăcut doctrina creștin-ortodoxă și chiar dacă nu-mi plăcea, tot trebuia să spun același lucru pentru că am fost botezat în ea.

                                                                            Recent, după o perioadă de aproximativ cinci ani, am fost să-mi revăd locurile natale. Ce să vă spun ? Surprize după surprize ! Am să dezvolt numai una, cea referitoare la cum arată acum Cimitirul Parohiei I Brebu.

                                                                         Dacă până acum ceva vreme priveai cimitirul, fie din exterior sau din interior, credeai, fără prea multă imaginație, că vezi un tablou în ulei făcut de pictori celebri; indiferent de anotimp. Cruci din lemn, unele mai drepte,  altele înclinate sau chiar căzute la pământ de trecerea vremii... Ici și colo mai vedeai câte o cruce din marmură (familii care își arătau bogăția pământească și cine sunt ele).

                                                                           În cinci ani ani situația a devenit inversă: ici și colo mai vezi câte o cruce din lemn (la cei adormiți de curând), în rest un șantier măreț, ca să nu spun vast. 90 % sunt cruci alcătuite din beton placate cu marmură: se vor monumente funerare care mai de care; urme de beton întărit rezidual peste mormintele vecine... Ce profanare !  [ Când eram copil, mergeam cu mama în cimitir la câte o ceremonie și în timp ce preotul ținea slujba, eu nu înțelegeam mare lucru, mă plictiseam și n-aveam astâmpăr, mai călcam pe mormântul vecin și atunci ea mă punea să-mi fac semnul crucii, că am făcut păcat în fața lui Dumnezeu.] Am început să râd în gura mare când am văzut beton întărit  peste tot.

                                                                                Am avut discuții cu oamenii din sat și i-am întrebat pentru ce fac aceste kitsch-uri ? Crucea este o cruce stilizată (câteodată, din întâmplare bizantină), mică și cu fel de fel de epitafuri !  Cui folosesc toate aceste invenții, ce rost au ? Psalmul 102 spune că: Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori; că un vânt a trecut prin el și nu va mai fi, și nici locul său nu se va mai cunoaște. Cine va mai știi de cel adormit ? Cel mult trei generații și excepțional patru ! Sau mai multe, dacă a fost o personalitate...
Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce de lemn, nu pe cruce din beton sau din piatră (integritatea ei a fost de circa trei sute de ani, când a descoperit-o sf. Elena) și nu de mărimea la care o fac credincioșii de azi. Păi, dacă vor să facă crucile din beton să le care în spate de la locul slujbei și până la locul de înhumare; nu așa a făcut Iisus Hristos pe calea Golgotei ? Nu trebuie să imităm drumul Crucii Sale ? Că suntem ortodocși !

                                                                  Doamne luminează-ne mintea !

-----------------------------------------


PS. Nu voi intra în polemică cu nimeni.




-------------------  mihaibrebu@hotmail.com

CUM SE SCHIMBĂ LOCURILE...

de Mihai G. Tănase 









                            Cum se schimbă locurile...



                                                    https://www.youtube.com/watch?v=1vfDpfM0M28




          --------------- mihaibrebu@hotmail.com

marți, 30 octombrie 2018

CUTREMURUL ȘI ANIMALELE

de Mihai G. Tănase 






                                                                       Nici nu au trecut două zile de la cutremurul recent și au apărut în mass-media tot felul de comentatori după zicalele: Mulți viteji se arată după război sau și mai concludent, să vorbească și nea Ion, că și el e om. 

                                                                   Lăsăm deoparte că,  nu cunosc caracteristicile oficiale ale cutremurului, decât din frânturi de comunicate, dar nu asta este problema. Încă o dată ne dovedim oameni cu un spirit ridicat al umorului - lucru nu prea des întâlnit pe la alte popoare. Am ascultat tot felul de comentarii, de la serioase la ridicole.

                                                                    Cum să nu te bufnească râsul când un comentator cu facultatea de filologie încearcă să mă (să ne) convingă cum știe el să rezolve ecuații diferențiale de echilibru și mișcare din Teoria elasticității, aplicată la mediul de propagare al undelor seismice; când el nu-și mai amintește (dacă are ceva să-și amintească) de forma generală a ecuației de gradul I. Și ca să nu par că aș bate câmpii, trec direct la subiect.

                                                                        Comentatorul în cauză (pe care-l apreciez pentru cunoștințele sale umaniste) timp de vreo zece minute se tot întreabă și nu-și găsește răspuns la întrebarea: de ce animalele, inclusiv păsările exotice, nu au dat un presemnal la cutremur și altădată au făcut-o ? Justificarea o găsește imediat, de parcă toată lumea care-l asculta era de acord cu el: nu mai sunt păsări exotice, pentru că se plătește vamă mare.  A la Rică Venturiano !

                                                                      Trecând la lucruri serioase aș putea să-i dau domnului niște explicații la întrebările care nu-i dau pace. Dar, aceste considerente nu sunt de natură științifică, sunt enumerate în literatura de specialitate ca posibile, fără un fundament matematic. Asemănător fenomenului dowsing (ăia cu nuiaua de alun care caută surse de apă subterane sau chiar eventuale falii de pământ producătoare de seisme).

                                                                       „Când se produce un cutremur undele seismice într-o primă fază sunt percepute de către unele animale cu câteva secunde înaintea omului, care se manifestă anormal, emițând în special sunete ciudate. Dacă cutremurele sunt mici ca intensitate seismică (pe scara MM) este logic că, undele ce ar urma să fie recepționate de către animale, prin disipare - respectiv amortizate de  mediul de propagare, nu mai ajung la animale. Și invers !” 

                                                               Ce dracu' este așa greu de priceput ? Este la fel cum e diferența dintre filologie și matematică !



-------------- mihaibrebu@hotmail.com




duminică, 28 octombrie 2018

DUMNEZEU NE-A DAT CUTREMURE FĂRĂ REPLICI

de Mihai G. Tănase 






Ora 3:39  Cutremur în Vrancea de magnitudine aprox. 5 pe scara Richter, resimțit la București cu o intensitate de 3.5 - 4 grade pe scara MM.

Rămâne să văd dimineață Comunicatul oficial, dacă am apreciat corect !

Ora: 4:10 (sau 5:10 ora de vară) :

                                                 
                         


                   

                                     A trecut o oră și cca 20 de minute până să fie anunțat cutremurul: la Radio la ora 4:00 (ora de iarnă) și la MEDIAFAX la ora 4:01. 

                                            Pe timpul Omului se anunțau numai acele cutremure care aveau intensitatea seismică V și peste, pe scara MM (Mercalli Modificată). Nu era mai bine ? Eu zic că, Da !

                                                                           Acum, după '89, se anunță toate cutremurele: Să umple spațiul de emisie și să creeze panică. Nu v-am mai zis și altă dată că, suntem un popor de seismologi ?

                                                                  Ceea ce mă intrigă pe mine este cu totul altceva. Măi fraților, cu mintea luminată, dacă facem un lucru să-l facem, dracului, ca lumea până la capăt ! Adică cu exactitate, spuneți că aveți aparate de performanță pe care s-au cheltuit ceva parale bune.

                                                     Cum s-au emis anunțurile public:

La Radio:  La ora 4:00 (ora de iarnă). În această dimineață a avut loc un cutremur de 5,8 grade pe scara Richter în Vrancea la o adâncime de ... Km, având în zona epicentrală o intensitate seismică de (parcă 6??) și s-a resimțit în zonele vecine..... Nu sunt pagube materiale. La București vă spunem mai târziu, să ne mai zică cei de la INFPS...  :))).

MEDIAFAX: 

Un cutremur PUTERNIC, cu magnitudinea de 5,8 grade, s-a produs în această noapte în România/ Mai mulţi oameni au suferit atacuri de panică/ISU Bucureşti-Ilfov: Nu sunt înregistrate pagube

Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) a revizuit, duminică dimineaţă, seismul produs în România la magnitudinea de 5,8 pe scara Richter. Cutremurul a avut loc în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, la o adâncime de 150 de kilometri.
------------------------------------------
E cam de râs, nu ?  Pe ce scară și când au avut timp de evaluări numai Einstein știe.
                                             Cutremurele vrâncene nu au replici, după câte cunoaștem; ăsta este darul nostru de la Dumnezeu, dar s-ar putea să aibă în viitor. Noi nu știm, deocamdată. Ce groază ar apărea după primul șoc ! (Și așa apare, nu tot poporul seismolog cunoaște asta...) 

                                                     Mai vedem pe lumină ce ne vor mai zice specialiștii. Cât despre aprecierea mea, pot să spun că voi fi mai aproape de cifra pe care am dat-o, la cald, pe la orele 12:00. Nu se poate să nu o mai modifice; nu cred...

PS. Ce bine era dacă Google menționa și ora publicării articolului !

---------------  mihaibrebu@hotmail.com

                                                                    

duminică, 14 octombrie 2018

MEMENTO MORI

de Mihai G. Tănase 







                                                    Zilele acestea are loc în București un exercițiu de simularea intervenției la urmările unui cutremur de 7,5 grade pe scara Richter. După cum este prezentat în mass-media și cum este lămurită populația de rostul acestui exercițiu mie mi-se pare nu tocmai potrivită și am să mă explic.

                                                            Aveam un coleg de serviciu, care fusese cadru militar, și-mi povestea despre un ordin de călugări al cărui salut era: memento mori. Din câte am putut să înțeleg atunci, acest ordin de călugări funcționa în Apus (înainte de marea schismă dintre cele două biserici) și era un ordin destul de fundamentalist, cu toate că Biserica Ortodoxă nu acceptă astfel de atitudini. Dar, nu aceasta este problema în contextul de față, ci salutul lor. Tot salutându-se zi de zi, ori de câte ori se întâlneau doi călugări, obsesia morții devenea o realitate și în mod mecanic executau, fără șovăire, tot ce li se spunea.

Practica asta am întâlnit-o și în Școala militară: făceam același lucru de n ori, care devenea enervant dacă-ți puneai întrebarea, de ce ? Odată, am întrebat un ofițer care-i scopul. Tovarășe elev, în momentul în care te afli pe front cu inamicul în față de frică, de teamă sau din alte motive uiți sau nu mai ești capabil să te aperi și atunci vei acționa din instinct; dacă ai exersat acum, atunci vei reacționa cum trebuie. Deci, memento mori  al călugărilor !

                                                  Exercițiu de față cu cutremurul, presupun că, ar avea vreun efect dacă s-ar repeta de vreo n ori. Oricum, explicațiile date pe canalele tv au fost făcute de persoane cu pregătire de: medic, avocat sau meteorolog; așa cum au crezut ele, fără justificări științifice cât de cât. Ce m-a frapat a fost că, nu am văzut vreun cadru universitar de specialitate. Asta nu e treabă de stat la taifas și lumea să se uite la televizor ! Dacă, cineva mă întreba pe mine cum e bine să pregătim populația să reacționeze în urma unui cutremur mare, zic că ar fi fost mai indicat să aplicăm salutul călugărilor adică, periodic, să se dea pe post zgomotul însoțit de imagini al prăbușirii de construcții, înregistrate cu ocazia unor cutremure mari care s-au întâmplat. Și nu cred că, atunci mai era cineva care să privească cu indiferență sau lasă că nu vine cutremurul, cât trăiesc eu. Avea ceva de învățat din memento mori al călugărilor !


     --------------- mihaibrebu@hotmail.com


  

                                                                 

miercuri, 3 octombrie 2018

DISTANȚE

de Mihai G. Tănase






                                                       Distanțele pot fi de mai multe feluri: distanțe rutiere, distanțe feroviare, distanțe maritime, distanțe interplanetare și tot așa. Dar, mai pot fi și distanțe imateriale, cum ar fi: distanțe imaginare, distanțe între ani etc. sau chiar distanțe raportate la sistemul de învățământ. Pentru mine această ultimă noțiune mi-a luat ceva timp să o pricep, în sensul ei intrinsec.

                                                            Mai demult am văzut niște filme canadiene în care se arăta cum copiii din familiile solitare, izolate în pădurile imense ale Canadei și situate la distanțe de sute de km de cea mai apropiată comunitate, învățau aceleași materii ca și copiii din localitatea populată. Deci, prin mijloacele tehnicii moderne statul reușea să transmită copiilor o educație nediscriminatorie. Ce frumos și încântător să vezi că există asemenea locuri ! Acest sistem, după cum mi-aduc aminte, era denumit învățământul la distanță.

                                                                   Imediat după '89 am tot auzit pe unii lăudându-se că sunt studenți „la distanță”. Ce dracu' însemna asta nu puteam să înțeleg, pentru că eu eram cu mintea la copiii canadieni și credeam că este ceva similar. Or, dacă ar fi fost așa la noi trebuia să fie o pădure imensă și deasă, din București până dincolo de Baia Mare și acolo o căsuță cu doi copii și părinții lor, cu un computer pe masă.

                                                                     Mai târziu, întreb un cunoscut: ce-i ăla student la distanță ? Cum ce este, așa le spun la studenții care sunt la cursurile fără frecvență. Pentru un moment am rămas uluit. Tot din Procesul de la Bologna vine și asta ? Înainte de '89, cei care aveau o diplomă obținută la cursurile fără frecvență (realizând cam cât știu) făceau tot felul de cadouri salariatelor de la serviciul Personal (adică, Resurse Umane cum îi zice azi) să nu divulge la cineva pe unde au terminat ei facultatea (cu toate că, pe diplomă nu scria ce fel de cursuri au urmat: zi, seral sau fără frecvență). Despre această categorie circula vorba: student fără colegi.

                                                                      Păi, dacă este să comparăm absolvenții de facultăți cu cursurile făcute la distanță și cu copiii canadieni, eu cred că diferența e dublă: n-au computer și nici pădure... Cât despre cunoștințe este lesne de înțeles către cine înclină balanța.


---------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                            

vineri, 28 septembrie 2018

PROCESUL DE LA BOLOGNA

de Mihai G. Tănase




                                                                                        Moto

                                                                                                         Dacă mă convinge cineva și-mi
                                                                                                         arată că judecata sau fapta mea
                                                                                                         e rea, sunt bucuros să mă îndrept.

                                                                                                                                         Marc Aureliu 



                                                                               Imediat după '89 am început să aud pe diverse persoane, absolvente de liceu, că au reușit la două, trei facultăți și rămâne de văzut pe care dintre ele o va urma. Am rămas cam uluit și cu un sentiment de complexare. Dintr-un punct de vedere chiar le admiram și făceam legătura cu acei oameni care urmaseră, la fel, două trei facultăți, în perioada interbelică. Ce mi-am zis ? Gata, arcul s-a creat peste timp și intrăm în normalitate. Norocul lor ! Chiar mă bătea gândul să mai fac și eu ceva în plus, să nu rămân în urmă, dar nu exista cadrul legal de prin '75, când tanti Leana a desființat docența - pe ea nu o mai interesa, avea destule titluri și ar fi incomodat-o să-și mai ia și docența. Cei care erau în curs de a obține docența au rămas până azi cu titlul înghețat. 

                                                                                   Multă vreme nu mai m-a interesat ce se întâmplă cu învățământul superior , dar am fost nevoit să-mi pun probleme când am văzut că: absolvenți de facultăți (cu duiumul) fac cu totul altceva decât profesia pe care au studiat-o. Și ca să nu mai exemplific, pot să afirm că este un fel de Turnul Babel în acest sens. Economia are nevoie de ceva și n-are de unde să ia forța de muncă necesară, întrucât există oameni cu pregătire superfluă și nu puțini. O inflație de diplome în sectorul studiilor superioare. Cum dracu' s-a ajuns aici ? Destul de simplu ! (Trebuie să dăm cezarului ce este al cezarului și să nu fim ipocriți; înainte se făcea ceva mai multă carte, le dau dreptate la nostalgici.) Ce s-au gândit mai marii Uniunii Europene ? Hai să uniformizăm treaba cu învățământul superior și apoi va fi simplu: fiecare pe unde va vrea să meargă să muncească aceeași hârtie va fi valabilă în oricare țară membră. Și au făcut Procesul de la Bologna, zicând că s-au  inspirat din sistemul anglo-saxon. Nu sunt expert în astfel de probleme, dar am avut tangență cu acel sistem și mie mi se pare că inspirația are un caracter general, care nu ajută prea mult. Dar, eu cred că nu au ținut seama de un lucru elementar: fiecare națiune are specificul său și nu poți să bați din palme să-i faci pe toți la fel. 

                                                          Acest Proces de la Bologna este o temă de cercetare, de lungă durată, pentru viitor. Cel mai rău lucru este că timpul trece, trece și numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla...

                                                                 Rămân în stand-by să văd ce se mai întâmplă, că așteptarea este exprimată în romgleză, consecință, pe undeva, tot a Procesului de la Bologna și la modă în România. 



  --------------- mihaibrebu@hotmail.com    


luni, 10 septembrie 2018

OPRIȚI-VĂ BĂIEȚI !

de Mihai G. Tănase





                                                        Când am scris titlul articolului am vrut să-i spun „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” gândindu-mă că sunt destui farisei care merg la biserică, duminica, și vor înțelege mai lesne despre ce este vorba; dar cum titlul ar fi fost prea lung mi-a venit în minte opusul dictonului  lui I. H. Rădulescu: Scrieți băieți, numai scrieți ! Am înțeles în liceu, de la profesoara mea de română că, în vremea lui Ion Heliade Rădulescu era o perioadă cam inversă de cum este acum: nu prea se scria.

                                                                Din anumite motive, la interval de câteva zile intru pe știrile Yahoo și mai citesc câte ceva, ce pare interesant, după titlu. Nu prea aveam eu habar cum e cu știrile astea, dar nu mi-a trebuit mult să mă lămuresc. Cine vrea și cine nu vrea, hop, trântește câte o știre care, de fapt, nu spune nimic și-mi pare rău după timpul pierdut.

                                                                      Am să dau numai două exemple. Primul se referă la probleme de știință, văzute prin prisma lui Ion Creangă (cel puțin ale marelui povestitor se termina cu o învățătură, cu ceva de o țineai minte toată viața, pe când astea se termină cu mai multe sau cu un singur fâs). Nu este de mirare că același subiect a fost transpus și în pps, că e mai frumos cu imagini și muzică. Zice așa: „Din continentul înghețat - Antarctica - s-a desprins o bucată de gheață de mărimea Moldovei și plutește în derivă spre oceanul Indian. Prăpăd mare, mare, apele vor crește în așa hal încât vor dispare multe porturi, orașe și alte așezăminte (deci pe acolo pe la ei, nu la noi) după care se face o analiză economică a tuturor consecințelor. Jale, jale ! Dar în descrierea lor uită de un francez, săracul, care se numea Blaise Pascal, ăla cu vasele comunicante ! Cineva trebuie să ia locul banchizei care tot merge în derivă... Râsul de pe lume ! Apoi se vine cu încheierea de liniștire: un savant mare american monitorizează toată treaba și crede că nu se va întâmpla nimic. Punct !”
Al doilea exemplu. „Alți savanți, de pe la noi, de aci din cartier, sociologi sau cam așa ceva spun cum că Nea Nicu băga (un fel de sincretism proletar) diferite categorii sociale în același bloc de locuințe; iar unii trebuiau sa aibă pile la ICRAL, pentru a obține un apartament. Dar, ei nu știu ce însemna ICRAL: Intreprinderea de Construcții, Reparații și Administrație Locativă. Era o adunătură de activiști de partid, câțiva, care aveau o sinecură și o gloată de muncitori de slabă calificare. Prin ICRAL uri se transmiteau ordinele de repartizare de la Consiliul Popular al Capitalei (acolo ar fi trebuit să fie pila). Ele nu aveau nicio putere. Nu existau, practic. Ce dracu' spun prostii, dacă nu cunosc cum erau problemele ?”  Și tot așa aș putea să continui cu exemplele, dar mai bine le zic: Opriți-vă băieți și nu mai scrieți !



-----------mihaibrebu@hotmail.com
                                                      

miercuri, 15 august 2018

PODUL ȘI CUTREMURUL

Podul Morandi - Genova, Italia
(Imagine Internet)







                                                  de Mihai G. Tănase


                                                                                           



                                                       Recenta prăbușire a unei părți din podul din Genova, care a avut urmare pierderea de vieți omenești, este comentată pe mai toate canalele tv din România. Comentariile sunt făcute de către persoane, care practic nu au niciun fel de pregătire în domeniu, un fel de hai să stăm la taclale să umplem spațiul de emisie, asta este părerea mea și am dreptul la libera exprimare, zic ele. Nu am nimic împotrivă, dar în final telespectatorul trebuie să rămână cu o idee generală, dar corectă, asupra subiectului discutat.

                                                                Observ că, pe nimeni nu mai interesează ce se spune în mass media când vine vorba despre probleme cu caracter tehnic. Am impresia că, toată lumea s-a privatizat sau nu mai există. Oameni buni, trăim în mijlocul unor probleme care ne afectează și va trebui să le facem față vrând nevrând. Lasă că la noi nu se întâmplă nimic, este o sintagmă care nu există. Se va întâmpla !

                                                                      Podul din Genova a fost scos din uz prin prăbușirea căilor de circulație; susținute de către cablurile de oțel, care la rândul lor lor sunt susținute de către pile din beton armat. Prăbușirea s-a produs în partea centrală a podului, între două pile consecutive, favorizată de furtuna produsă la momentul respectiv. Aceasta ar fi o primă explicație dată de către autorități și de către ziariști. Totuși, a fost dată o explicație, destul de pertinentă, de către un profesor american (civil engineer) și care pare a fi în limitele bunului simț ingineresc; la momentul respectiv. Dar, domnii ziariști au trecut rapid pe lângă ea, fie că nu au înțeles nimic, fie că e mai bine să fie de acord  cu zicerile politicienilor: e mai pe înțelesul tuturor și o să fie bine.


                                                                                               Când s-a proiectat podul nu cred că, vreun inginer proiectant era tâmpit să nu țină seama de ipotezele cele mai defavorabile; dar cum și la noi în cazul proiectării construcțiilor rezistente la seisme, probabil, a intervenit factorul politic și a mai bărbierit pe unde s-a crezut că se poate și au micșorat costurile. Lasă că vina, în caz de catastrofă, cade tot pe tehnicieni: voi știți și n-ați făcut ce trebuia !  În cazul catastrofei podului din Genova nu va fi vorba numai de furtuna puternică, sunt probleme mult mai complicate legate de reologie. (Adică despre schimbarea stării de eforturi în timp, la solicitări constante). Astea nu sunt probleme tehnice de rezolvat la televizor și unde mai pui că s-a și pus ștampila, deja, cu: „Un eșec al ingineriei”, de către unii experți italieni. Probabil experți în canțonete ! 

                                                                       



                                                                                                                                                     

duminică, 17 iunie 2018

PLOI DE VARĂ

de Mihai G. Tănase






                                                                  Ploile de vară mană cerească pentru meteo-hidrologi și mai cu seamă pentru știrile mass-media. Aceste știri difuzate într-un ritm alert și cu o frecvență apreciabilă atât la radio, cât și la tv au început să mă scoată din sărite. De aproape 30 de ani aud aceleași clișee, care se suprapun cu cele dinainte de '89 și la care devenisem imun. 

                                                                    Aud că la Iași ploile și-au făcut de cap, mai ieri, canalizarea orașului fiind depășită de către debite uriașe. La fel niște oameni necăjiți se plângeau că de 30 de ani ei nu au mai avut inundații ca acestea, care le-au luat bruma de agoniseală... Și tot așa văicăreli să ne auzim și să ne vedem la tv până vor trece toate nenorocirile și apoi uităm până la următorul episod. 

                                                                     Acum și mai înainte, îmi aduc aminte de cursul de canalizări studiat în facultate. Atunci ne întrebam la ce mai facem și noi acest curs când există o facultate de specialitate. Cei care alcătuiau programa analitică de studiu, știau ei de ce. Nu toți ajungeam să facem specialitatea de bază și mai practicam și specialități adiacente.
                         
                                                                      Or, azi ce se întâmplă ? Vrea cineva să facă o canalizare, nu prea văd cine ar putea să o facă. Desigur, mi-ar zice unii că sunt unii pe lângă conducerea județelor care s-ar pricepe, însă eu nu văd nimic. Ascult rezultatele lor din mass-media. Proiectarea unei rețele de canalizare, aș spune, că se face de către primar din pix așa cum a auzit el de la mămica, tăticul sau bunicul lui. Merge și așa că, doar români suntem și știm să ne lăudăm. Când se va da de dracu', vom vedea atunci ce vom face.

                                                                     La proiectarea unei canalizări trebuie avute în vedere o serie întreagă de date statistice, care în final vor conduce la dimensionarea rețelei în cauză. Dar, aici la fel ca în proiectarea construcțiilor rezistente la cutremure factorul decident este politic. Orice, ca de altfel totul, costă. Și dacă te zgârcești la niște bani în plus acum, vei pierde însutit mai târziu. Ce înseamnă 30 de ani în durata de exploatare a unei rețele de canalizare corect proiectată? Nimic ! Important sunt pentru o viață de om și atât. Cei care sunt pe sus ar trebui să mai asculte și de ăia mai mici; așa e înțelept.

                                                                     Cum nu prea sunt șanse ca vremea să se schimbe, cei din mass-media pot să mai tragă la xeros un rând de știri similare cu cele din prezent, iar noi să sperăm că ne vom întoarce pe calea cea bună.


----------- mihaibrebu@hotmail.com