duminică, 12 decembrie 2021

BULLYING

de Mihai G. Tănase 






                                                                          În ultima lună mulți dintre tineri au suferit cel puțin trei bullying uri. Așa a început sumarul radiojurnalului al postului național de radio, de la ora 7:00. În acel moment, ca să citez un clasic în viață, am rămas perplex: când nu am priceput ce vor să spună domnii prin bullying.  Acesta este un cuvânt din limba engleză și cam atât. Trec la treabă și mă documentez. Cuvântul nu are corespondent în limba română și-i dă sensurile care ar vrea să fie; cum ar fi: intimidare, agresare verbală sau fizică, înjosire etc.

                                                                            Până mai acum ceva vreme s-au făcut eforturi de a înlocui cuvintele noastre cu cuvinte englezești, deși ale noastre sunt mai bogate în conținut, dar de, să fim în pas cu occidentul. Cuvinte cum sunt: țintă, marcă de fabrică, afacere, reducere, slujbă și multe altele, au devenit în mod curent: target, brand, business, discount, job. Iar de aici românul le-a îmbunătățit: Îi rebrenduim etc. Și uite așa ajungem la o romgleză perfecționată.

                                                            Odată, am dat peste cuvântul map și nu se potrivea traducerii în contextul matematic. Am luat mai multe dictionare și am găsit: hartă, plan, desen, mapă de birou sau portabilă. Niciunul nu mergea. La un moment dat găsesc într-un dicționar tehnic: reprezentare conformă. Aceasta era traducerea corectă !  Cred că este elocventă greșeala care se face continuându-se cu acest sincretism.

                                                               Degeaba Alexei Mateevici ne-a spus de acum o sută de ani: Limba noatră-i o comoară. Nu ne interesează !


                                                            Trecând peste toate, aș fi curios să știu, ce a înțeles Nea Ion de la Seaca cu bullying ul de la radiojurnalul de dimineață, al postului național de radio.




---------------- mihaibrebu@hotmail.com  

                                                                              

miercuri, 3 noiembrie 2021

FOBII PENALE

de Mihai G. Tănase 





                                                                                           Acum câțiva zeci de ani un medic psihiatru mă întreabă: care este diferența dintre obsesie și fobie ? Am încercat să-i dau un răspuns, dar nu era la obiect; atunci el îmi spune: Obsesia are obiect și fobia nu. Simplu ca bună ziua, când știi...


                                                                                              Problema devine interesantă, dintr-un punct de vedere, atunci când nu știi și înghiți pe nemestecate tot felul de aberații ieșite din gura unor experți cu veleități. Sunt exact două zile de când s-a transmis la un post tv - cu pretenții de post național - o emisiune în care s-a dezbătut un articol apărut în Austria și care avea ca subiect pana de curent paneuropeană. La baza articolului erau afirmațiile ministrului apărării al Austriei, care îndemna populația orașului Viena cum să se pregătească de supraviețuire pentru două săptămâni. Pe burtiera televizorului scria în engleză: Blackout în Europa. Și dedesubt: Nu este o glumă..... Ce dracu' scrie blackout ? Imediat mi-am dat seama că, altfel nu înțelegea Nea Ion de la Seaca !  Erau și doi experți în supraviețuire , prieteni cu moderatorul și care răspundeau la întrebările acestuia. Acești experți au declarat că se pregătesc pentru această catastrofă de 10, 12 ani. M-am trezit din acest vis și am realizat că, Ion Creangă cu povestirea Drobul de sare a fost un nimeni pe lângă acești domni. Toată problema era că sfârșitul lumii va fi cât de curând, nu că ar fi exclus. Ne-au mai spus cum să depozităm alimentele la bloc, inclusiv apa prin debarale, să avem stoc de lumânări și să nu avem nicio frică...

                                                                        Toată prostia asta de discuție între trei oameni, care nici ei nu știau cine sunt, a fost o dezinformare totală și au creat o panică enormă în populație. Nici Securitatea lui Nea Nicu nu reușea o asemenea performanță. Cu alte cuvinte, toți inginerii energetici din Europa sunt niște idioți care s-au jucat de-a curentul electric. Am încercat să văd ce pregătire are doamna ministru al apărării al Austriei: nicio tangență cu tehnica, politician de meserie. M-am așteptat ca într-o oră,  două sa văd pe alte canale tv cum acești impostori au fost arestați. Nu domnule, scrie în constituția României ca fiecare cetățean are dreptul la libera exprimare. Exprimare , exprimare dar fară să produci panică colectivă. Asta nu știu dacă mai scrie ! Poate că o fi vreo lege și n-am auzit de ea. Azi, văd că se reia subiectul pe net, de către Observatornews.ro.,  emm.ro și tot așa, după zicala românească: un prost aruncă o piatră în apă și zece deștepți nu pot să o scoată. Ce să mai spun ? A apărut și replica secretarului de stat român în Ministerul Energiei: Nu avem date suficiente, sunt un cumul de factori, nu se știe, să stăm calmi etc. etc.  

                                                                                          Păi asta e problemă la care să stai calm ?  Nu avem oameni competenți în România care să ne lămurească, dacă nu se poate să ne liniștească?  Poate mai este cineva pe la Academia Română care se bucură de încrederea noastră și să aducă lămuriri.

                                                                    Eu și cu Nea Ion de la Seaca vrem să știm adevărul, nu poveștile de groază de la tv sau de pe net !



---------------- mihaibrebu@hotmail.com  


                                  

luni, 4 octombrie 2021

BĂJENIA VOLUNTARĂ

de Mihai G. Tănase 




                                                        Băjenia, un cuvânt rar folosit, care își găsește locul prin evul mediu.  Ce semnifică băjenia conform DEX ? Fuga (vremelnică) temporară a unor mase din calea cotropitorilor, a persecuțiilor politice sau a asupririi. Adică, o migrațiune.

                                                            De ceva vreme am observat că, oameni cunoscuți din cele patru zări ale României, când discutăm la telefon, fiecare cu nonșalanță, spun despre copiii lor din străinătate că le-au trimis cutare lucru. Aceasta nu ar fi de mirare când în mass-media se tot discută despre un număr de circa cinci milioane de români stabiliți în străinătate; și nici această afirmație nu mi-ar părea ca nefiind la locul său, când cel de al treilea președinte postdecembrist a îndemnat populația să meargă în străinătate, dacă nu îi mai convine să trăiască în țară. Unii au luat de bună ce a spus președintele și au luat-o către apus, alții așa au hotărât ei că ar fi mai bine. Acest fenomen durează de 30 de ani și nu știu dacă se va opri vreodată. S-au născut copii în străinătate. O altă generație. În urmă cu ceva vreme se difuza un reportaj tv cu acești copii născuți în Spania, care nu știau o boabă românește și nu aveau mai mult de 12, 13 ani. Deci aceștia erau deja naturalizați. Nu mai mult de ieri, când au avut loc alegeri parlamentare în Italia au candidat peste 120 de români. Acesti români reprezintă și interesele comunităților de români stabilite în peninsulă. Românii maturi mai vin pe acasă atâta vreme cât le mai trăiesc părinții, iar copiii lor în funcție de educația pe care au primit-o.

                                                                    Migrațiuni au fost și înainte de Primul Război Mondial. În special din Transilvania. Cei mai numeroși au fost cei din Țara Făgărașului, care au emigrat în America (SUA); de unde și numele făgărășenilor de americani. Majoritatea emigranților se ocupau cu activități comune, strângeau banii și-i trimiteau în țară. Cei mai mulți nu au mai revenit. Cam tot așa se întâmplă și acum.


                                                                      Această problemă a migrațiunii este una complexă și nu sunt eu în măsură să spun cum se rezolvă, dar mă întreb: Băjenia este vremelnică (cum spune DEX-ul) sau definitivă ?



  ---------------- mihaibrebu@hotmail.com                         

marți, 21 septembrie 2021

VISE URÂTE

de Mihai G. Tănase 





                                                         Omul când doarme are vise. Visele curăță celulele creierului de informațiile inutile, pentru a fi înmagazinate alte informații, utile. Este ceva similar cum ai șterge ceva din computer și ai introduce alte date. Nu știu dacă este exact așa, dar înclin să cred. Această explicație mi-a dat-o un medic, care studiase în prealabil psihologia.

                                                                Când te trezești mai obosit decât te-ai culcat zici că ai avut un coșmar sau un vis urât. Când și când am coșmaruri, vise urâte.

                                                                     Azi m-am trezit dintr-un vis urât. Ceea ce am visat nu era ceva cum ai spune: se făcea că... Eu am trăit în vis o realitate: prima ședință de partid în care m-au confirmat membru pcr. 

                                                           Așa cum am arătat în articolul Condiția sine qua non șeful meu de serviciu m-a determinat să o fac și pe asta; știind el de ce. Pentru acest lucru îi port o pioasă amintire. Și acum să vă spun cuprinsul visului.

                                                                     Ședințele se țineau în sala mare de la etajul III, din sediul Primăriei Capitalei. Începe ședința. Se citește darea de seamă. Discuții. Punctul 3, discuții relativ la primirea mea în partid. Nu prea am înțeles eu mare lucru. Eram stresat: Prorocul Daniel în groapa cu lei. Se trece și la ultimul punct. Se citesc recomandările și mă iau la întrebări. (În timpul acela eu eram doctorand și parcă susținusem un singur examen. Lucrul acesta nu prea se știa, dar totuși a răsuflat.) Un tip mai în vârstă, economist II sau I (cu salariu baban, tată, nu glumă), se ridică și solicită să răspund la întrebarea: Să ne spună tovarășul, cum crește productivitatea muncii în sectorul nostru de construcții-montaj, în urma aplicării tezei sale de doctorat în producție. De unde dracu' aflase individul ăsta despre teză, nu știu nici acum. Trei sferturi din sală moțăiau, alții citeau Scânteia și alții discutau aprins în limba de lemn. M-a luat cam prin surprindere și le-am zis: Nu știu exact cu cât crește productivitatea muncii prin aplicarea tezei în producție, dar pot să vă spun ce conține teza ! La care, jumătate din cei care dormeau, a strigat: Nu ! Nu! Nu ne interesează ! Și m-au votat, să se termine ședința mai repede. Mai târziu am avut o discuție cu directorul tehnic și șeful laboratorului central care mi-au cerut să le fac demonstrația rădăcinilor ecuației de gradul II. Eu am crezut că glumesc, dar mi-au zis că ei nu-și mai amintesc. Să cadă cerul pe mine ! B pătrat i-a botezat un coleg de al meu și râdeam de ne prăpădeam. Cine ne conducea ? Niște analfabeți tehnici ! Cam de același nivel erau mai toți din adunarea de partid. 

                                                          Se spune că, ceea ce gândești ziua visezi noaptea. Vrând-nevrând îmi amintesc de tovarășii și când și când mai mă chinuie câte un vis urât. Are bază, nu ?



---------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                                        

                                                                 

joi, 26 august 2021

GROPARII

Imagine Internet


                                  de Mihai G. Tănase 



 



                                                 Ieri după-amiază deschid televizorul, nu-mi amintesc ce post tv era, și văd pe burtieră: Duminica nu se mai fac înhumări. Imediat mi-am zis: „Guvernul ăsta probabil a băut gaz” ! Nu am dat prea mare atenție și am schimbat canalul.

                                                       Ce bine este să începi ziua râzând !

                                                        În această dimineață ascult Radio România Actualități, emisiunea Bună dimineața România. Prima știre difuzată: Autoritățile din Galați (probabil Primăria) au dat o decizie prin care se interzice, temporar, înhumările în cimitirile din acest oraș. Motivul: un control efectuat în aceste cimitire a descoperit că groparii lucrând în zi de duminică nu sunt remunerați conform Codului Muncii, întrucât nu li se acordă sporurile prevăzute de lege.

                                                                                       Măi să fie ! Poporul român este un popor ortodox în procent de 86 % și în toate timpurile a existat o diarhie între Stat și Biserică. Tendința a fost ca statul să domine această diarhie, dar nu s-a reușit niciodată. Vii tu stat, acum, să schimbi cutumele ! Așa ceva nu se poate și nici nu se va putea face. De ce ? Foarte simplu !   Care sunt cele trei momente fundamentale din viața omului? Botezul (nașterea), Cununia și Adormirea (moartea) ! Acum, discutăm despre ultima, cu toate că există asemănări profunde din punct de vedere pecuniar al efectuării ritualurilor.

                                                                  Moare omul. Imediat rudele sau apropiații vorbesc cu groparii și in paralel cu preoții. Se știe ce prețuri practică ambii.  Groparii, au prețul lor în funcție de localitate, cimitir, consistența terenului etc. Nu se știe, întreabă cunoștințele sau vecinii defunctului și atât le dau. Groparii nu le eliberează vreun document pentru sumele încasate și chiar dacă declară niște sume încasate, acestea diferă foarte mult de cele reale. Persoanele în viață nu solicită aceste documente. Sunt supărate, întristate și numai de asta nu-i interesează pe ei. Sunt momente jalnice, în general. După câteva zile se uită totul !

                                                                    Și acum să o luăm pe scurtătură ! Vrei tu stat să impozitezi veniturile nedeclarate, ca eu stat să te aliniez la Codul Muncii și să-ți mai dau câțiva bănuți în plus, față de ce declari tu gropar că ai încasat? Dar, asta este o problemă nedeterminată, întrucât nu se va știe niciodată sumele reale.


                          Nu este și această situație un dezechilibru al diarhiei ?

Scrie în Biblie, la Ecleziastul: Ce a a fost va mai fi și  ce s-a făcut se va mai face. Nu este nimic nou sub Soare. Eu zic, să o lase moartă cu groparii !



--------------- mihaibrebu@hotmail.com

vineri, 6 august 2021

CE AVEȚI CU NOI ?

de Mihai G. Tănase 





                                                                                  De ce va timp, parcă aș avea un tic, urmaresc evoluția starea vremii pe telefon: Predicții pe o zi, pe zece zile sau chiar pe 15 zile. În cele mai multe cazuri, cei care se ocupă cu acest domeniu, te bagă în panică. Nu numai cei care stabilesc evoluția stării vremii de peste ocean, ci chiar cei de aici, ai noștri. Nu numai că predicțile nu au un grad de acurateță de cel puțin 60 %, nu o ghicesc de la oră la oră. Această știință numită Meteorologie se vrea a fi o știință exactă, care de fapt nu este nici o știință umanistă. Este ceva printre : la tv când îi auzi cum își expun argumentele, în jargonul propriu, crezi că sunt niște proroci. Nu se poate, măi nenică, să nu-i bage nimeni în seamă. Eu cred că fenomenele naturale cad peste prezicerile lor și nu invers ! Dacă spun că, o să se întâmple ceva calamități și nu se întâmplă, toată lumea e mulțumită și nu-i mai intreabă nimeni nimic. Dar, dacă se întâmpla : Noi am spus ! Un fel de Hopa Mitică. 


                                                                                     Nu mai mult de ziua de ieri. A început pregătirea de artilerie : De după amiază și până la ora nouă dimineața de 06.08.a.c. toată țara va fi măturată de vijelii, ploi torențiale și căderi de grindina cu excepția a patru județe (din 42). La ora 17:00 un post tv anunță că Bucureștiul se pregătește de marea furtună. Cum ? Închizând parcurile din sectorul 4. Să nu cadă vreun pom peste cineva. Mai bine anunța să plecăm cu toții într-un raion de concentrare, unde nu sunt pomi. În loc domnii care sunt plătiți, de noi, din primării, să-și facă treaba cu toaletarea vegetației inutile și periculoase, când este sezonul, se ocupă cu alte aiureli, invocând problemele de mediu și altele...


                                                                       Azi la ora 6:00, Radio jurnalul național ce ne comunică ? Au fost câteva vijelii prin țară și cea mai mare a luat acoperișul unui bloc de locuințe din Târgoviște. (Cum dracu' sa nu-l ia ? Șarpanta blocului nu a fost ancorată de structura de rezistență. Dar, nu interesează pe nimeni când vine vorba de astfel de probleme; dl inginer a dormit pe el la cursul de Civile.) Și ce s-a mai spus ? Avem coduri de toate culorile pentru râuri și de mâine o să fie bine. Au introdus atâtea coduri că nu le ajunge tot spectru solar. Nu pot să nu mă gândesc la Nea Ion de la Seaca prin cea trecut zilele astea, cu vijeliile și cu codurile de culori !

                                                                       Enigma mea este : Nea Ion de la Seaca o suferi de daltonism, că atunci este salvat !




--------------- mihaibrebu@hotmail.com

luni, 2 august 2021

MOFTURI PĂCĂTOASE


                        Imagine Internet

                                                                                   de Mihai G. Tănase 



                                                         Când eram student mă plimbam pe bulevardul Magheru între Universitate și Piața Romană. Cu vreo 100 de metri înainte de a ajunge la Romană, pe partea stângă era o clădire cu fațada învechită, care avea la unele ferestre niște cutii negre aproape cubice. Ce am sesizat atunci era poziția lor: la etajul unu și doi. În această clădire își avea sediul Ministerul Energiei Electrice. Curios lucru pentru mine că, nu puteam să le identific și mă consolam cu ideea că o să învăț despre ele la anul poate... Ce dracu' or fi, ce dracu' or fi ?


                                                                 Peste câțiva ani de zile termin facultatea și mă repartizează la institutul de proiectări al Ministerului Energiei Electrice. Acolo mă împrietenesc cu un arhitect mai bătrân și-l întreb pe el ce este cu cutiile din ferestrele ministerului. La care el îmi zice: măi tată, unde sunt cutiile acolo își au birourile ministru și adjuncții lui. Stau la răcoare barosanii. Restul stau ca și noi. Este unitatea exterioară de aer condiționat !


                                                                          Prin ultimul an de studii se parcurgea și cursul de Fizica construcțiilor. Intersant curs. Aflai despre izolarea termică și fonică, despre acustica construcțiilor, despre formarea condensului in pereți, ventilații și chiar despre aerul condiționat (mai puțin, că acesta ar fi fost un element de burghezie). Totuși am reținut o frază pe care nimeni nu a putut să o demonteze: Diferența dintre temperatura exterioară și cea interioară nu trebuie să fie mai mare de cinci, șase grade Celsius. Și se venea cu argumente medicale, nu cu gogoși.


                                                                           Or, astăzi ce vedem ? Toți care au ceva mălai, hop își pun aparat de condiționarea aerului. În majoritatea cazurilor, ca să nu spun în totalitate, habar nu au cum să utilizeze aceste aparate, cu toate că au prospecte și manuale de utilizare. Mă uit la ei și fac cum îi taie mintea lor. Peste o perioadă scurtă de timp se trezesc cu tot felul de afecțiuni respiratorii sau reumatice. Cum dom'le că n-am făcut nimic !  Le atrag atenția medicii și inginerii, iar ei îi privesc de sus: Le-au spus lor niște analfabeți tehnici cum trebuie făcut. În marile magazine sau instituții temperatura interioară este de ordinul a 22 - 23°C sau mai mică, pe timp de caniculă. Ce să mai zic ? Chiar dacă asistența medicală este gratuită în România, tot nu merită să treci prin aceste experiențe, împins de mofturi păcătoase !

                                                       Și prostia costă !




--------------- mihaibrebu@hotmail.com


                                                                           


                                                                        


                                                                 

vineri, 9 iulie 2021

MADE IN ROMANIA

de Mihai G. Tănase 



                                                                     Săptămâna care a trecut am comandat niște articole de lenjerie la două unități din țară, cu veleități în domeniu. Nu am niciun reproș să le fac acestor furnizori, decât să-i laud: mână de lucru calificată și designeri profesioniști. În acest sens sunt justificate veleitățile lor. 


                                                                  Pe etichetele atașate produselor se menționează: Înainte de prima folosire produsele să fie spălate la o temperatură de maximum 30°C, respectiv 40°C. Produsele sunt din bumbac și colorate, unul roșu cu albastru și cel de al doilea bleumarin.


                                                           Și am trecut la treabă. Ce mi-am zis ? Hai să le spăl manual la o temperatură de 25°C, ca nu cumva să forțez nota și să se producă vreo decolorare. Ce să vezi ! Atât primul cât și cel de al doilea produs colorase apa, de parcă adăugasem o călimară cu cerneală. 


                                                             Măi Nenică, așa ceva nu se poate !


                                                                            Unitățile de confecții, la rândul lor, au cumpărat materialul de undeva, dar se vede treaba că nu mai sunt ingineri textiliști prin România. Să se fi desființat facultatea de industrie ușoară de la Iași și fiecare vopsește după cum îl ducea mintea lui creață ? E ceva de râsul curcilor !  Etichetele sunt edidate în trei limbi (bineînțeles și în engleză) pentru clienții din afară cu care au dânșii contracte și se încheie cu Made in Romania.  Ce-or fi zicând străinii, când vor păți ca mine ?  Asta este o rușine pentru noi !  Situația nu are rezolvare. Chiar dacă le returnezi, în cel mai bun caz îți dau banii înapoi și treaba merge înainte. Din nou deviza merge și așa este la loc de frunte !



                                                              Eu am avut un văr care era boiangiu. Nu avea decât vreo cinci sau șase clase. Venea la el clientul cu o mostră: niște combinații de culori, de te mirai. Așa îi vopsea materialul, care era din lână, bumbac sau in ! Cred că putea să se întreacă cu orice pictor, în culori. Însă, problema cea mai importantă pentu el era să nu se curețe (să se decoloreze și să iasă vopseaua în apă la spălare). Nu știu ce adăuga în timpul procesului de vopsire, cred că acid sulfuric; dar, nici nu-i punea eticheta cu Made in România. 



---------------- mihaibrebu@hotmail.com



duminică, 27 iunie 2021

EDUCAȚIA SEXUALĂ ÎN ȘCOALĂ

de Mihai G. Tănase 





                                                              Azi, la ora 17:15, deschid televizorul. Postul tv Antena 3 cu o emisiune ce a avut ca obiectiv lămurirea științifică a proiectului de lege cu privire la predarea Educației sexuale în școală. Participanți: Prof.dr. Vasile Nițescu, o doamnă și moderatoarea emisiunii, în platou; și indirect o doamnă (parlamentară - presupun). [Operatorii de transmisie nu afișau pe ecran numele celui care vorbea - probabil din cauza căldurii excesive de afară...]

                                                                       Cele două doamne, cu greu, au fost temperate de către moderatoare. Discutau în contradictoriu, în suprapunere, iar dl. profesor asista neputincios la ele. Fiecare se lăuda cum au făcut ele educație sexuală la copiii lor și Parlamentul ar trebui să țină seama de opiniile dânselor. 

                                                                       Ideile principale au fost despre vârsta copiilor, termenii specifici acestui domeniu, copilărie, pubertate și adolescență și când ar trebui un copil să înceapă această materie. În plus, cine ar trebui să fie persoana pertinentă în predarea cursului.

                                                                           Dl Profesor sexolog le-a lămurit într-un fel cum ar trebui făcut acest lucru, dar tot timpul doamnele aveau logoree: un bărbat și trei femei ! Fiecare cu profesia lui.

                                                         Un singur lucru plauzibil s-a remarcat: fără oameni educați nu se poate face nimic.

                                                                      Educația sexuală trebuie făcută de către cadrele didactice, ca orișicare altă materie, familia având un rol important. 

                                                                           Lucrurile sunt simple dacă știi cum să le abordezi.

                                                                            Un subiect ca acesta nu este de tratat într-o emisiune de 30 - 40 de minute și în componența arătată. Există oameni în România cu pregătire în acest domeniu al medicinii. 


                                Singura cerință este să-i asculte cine trebuie !



---------------- mihaibrebu@hotmail.com

luni, 24 mai 2021

BULETIN HIDROLOGIC

de Mihai G. Tănase 





                                                                   Nu am să dau vreun buletin hidrologic cu inundațiile care s-au produs recent și au afectat nord-vestul României, că ar însemna să mă apuce migrenele. Sunt specialiști în domeniu și pe lângă, care ar trebui să dea niște explicații, așa ca să știm și noi.

                                                       Când eram elev și mergeam la liceu, pe parcursul a 8 km treceam prin fața caselor aliniate pe o lungime de cca 4 km,  drumul fiind neasfaltat. Mergeam pe lângă garduri. Într-un an s-a schimbat orarul și învățam după amiaza, intram la ora 13:00. Satul meu era radioficat cam în totalitate și difuzoarele funcționau „non stop”, cu excepția intervalului 23:00 - 5:00. Așa că, lumea asculta sau nu. Dacă ajungeam într-un anumit punct mi-se confirma că ajung la timp și nu întârzii. Îmi intrase în reflex: la ora 11:55 se transmitea pe programul I al radioului național Buletinul hidrologic al cotelor apelor Dunării.  Transmiterea buletinului se făcea în trei limbi: română, rusă și franceză. Interesant, dar nimeni nu mi-a explicat rostul transmisiei. Acest lucru l-am aflat mult mai târziu, când am cunoscut un prieten care lucra la Radio-televiziune, ca șofer. Acest om, Nea Traian, cu toate că avea numai patru clase primare, avea cunoștințe cât unul care face facultatea la distanță (fără frecvență) azi. De la dânsul am învățat cum să repar un Trabant, oricare ar fi fost defecțiunea.

                                                           Într-o zi merg la el, pe la 11:40, să ne apucăm de un hârb, să-l reparăm.  Stai așa că trebuie să duc la Radio buletinul. Hai cu mine ! În 20 de minute ne întoarcem. Nea Traian locuia pe Cuza, lângă Gara de Nord. La 11:48 intră în Ministerul Transporturilor, fără să-i zică sau să ne zică cineva ceva, întinde mâna la un ghișeu și ia o hârtiuță. Hai la Radio ! La ora 11:53 o doamnă îl aștepta la intrarea din spate a Casei Radio (pe Transilvaniei). Îi ia hârtia și dispare. Noi ne îndreptăm către casa lui și pe drum îi pun câteva întrebări. Ce era hârtia aia, că arăta ca un bon de la Alimentara, niște numere cu plus și minus înșirate pe o coloană? Ce să fie ? Buletinul hidrologic ! Cum Nea Traiane, pot doamnele care-l citesc să știe pe de rost toate localitățile de pe malul Dunării, începând cu Baziaș, Orșova, Calafat etc. până la Tulcea? Uite cum stă treaba: De atâția ani de transmitere au învățat toate localitățile și doar adaugă cifrele de pe hârtiuță, să meargă rapid totul. La 11.55 toți radiotelegrafiștii de pe vasele care navighează pe Dunăre sunt cu căștile pe urechi. Dacă nu se transmite la ora exactă acest buletin, poate ieși scandal mare, internațional. Dacă un vas intră în zona unde apa este scăzută, nu eșuează ? Da, da interesant !

                                                                 De ceva vreme am observat că, Radio România nu mai transmite la 11:55 Buletinul hidrologic; transmite reclame cu pastile, cu dureri de spate, cu farmacia Catena etc. De toate datele din Buletinul hidrologic se ocupă, acum, on line, Administrația Fluvială a Dunării de Jos de la Galați, iar transmiterea buletinului l-au mutat pe postul de radio Antena Satelor, la 12:10.

                                                                   O fi interesat Nea Ion de la Seaca** cum navighează vapoarele pe Dunăre ?



 **Nea Ion de la Seaca   un țăran de vreo 85 - 90 de ani,  adus din Oltenia la tv Antena 3 acum vreo patru, cinci ani, să-l critice pe Președintele României.




---------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                           

luni, 17 mai 2021

LORDUL REYLEIGH LA PRIMĂRIA CAPITALEI

de Mihai G. Tănase 





                                                      Titlul nu are absolut nicio legătură cu primarul actual al Capitalei. Nu este nicio metaforă sau vreo insinuare. Este descrierea unei probleme tehnice la care am fost „cooptat” să o rezolv în legătură cu clădirea în care se află sediul Primăriei Municipiului București. 

                                                             În 2014 am scris un articol intitulat: Lordul Rayleigh la București. După ceva vreme am văzut că acest articol avea un număr foarte mic de vizualizări, în comparație cu altele. De ce ? Acest articol l-am tratat dintr-o perspectivă tehnică și mulți cititori l-au considerat plictisitor sau chiar nu l-au înțeles. Am picat în capcana specialiștilor tv, care consideră că tot poporul român e format din oameni cunoscători ai seismologiei și specialiști în vibrații. 

                                                                Acum, încerc să las deoparte aspectul tehnic. Voi vorbi despre un caz similar și prin ce am trecut din cauza nenorocitelor de vibrații.

                                                                                        (Undele de suprafață Rayleigh sunt unde generate de către o sursă de vibrații și care devin periculoase în anumite situații pentru construcțiile din vecinătatea sursei. Aceste unde au fost denumite după numele fizicianului care le-a evidențiat: Rayleigh.)

                                                                                      Prin anul 1986 primarul și prim-secretarul de partid al Bucureștiului era un general de armată.

                                                                  Stând la o șuetă cu un inginer din Inspectoratul Generalde Stat în Construcții îmi zice: Măi tată, primarul e speriat rău de tot când își bea cafeaua. De ce ? Păi trec troleibuzele pe bulevard și sunt așa de mari vibrațiile, că-i tremură cafeaua în ceașcă și crede că e cutremur. Nouă ani de la cutremur, te obsedează încă ! N-am de lucru și-i zic: I-o rezolv eu, cu niște condiții minore. Ia spune ! Clădirea o izolez pasiv față de undele Rayleigh, printr-un șanț în trotuarul din fața primăriei, îl umplu cu ce trebuie și apoi îl acopăr. Nimeni nu știe ce este dedesubt și l-am scăpat pe primar de valurile din cafea. Toată lucrarea nu trece de jumătate de milion de lei, o scara de bloc p+4, adică mai nimic. Dar, vreau facilitate totală la publicarea articolelor în legătură cu lucrările și o Dacie 1410, gratuit.  Tu ești nebun ! Păi ce noi suntem în occident ? Voi vorbi cu primarul și te va obliga să o faci !  Am plecat de la serviciu cam abătut. Peste noapte îmi vine ideea. 

                                                                     A doua zi, după 12, mă întâlnesc cu omul: ai vorbit cu primarul ? Nu ! Fii atent ce-i spun primarului când mă va chema: Tov. Prim, acest individ face bășcălie de dv. Unde s-a mai făcut așa ceva ? Și cât este el de primar, va pricepe și tu vei da de dracu' ! S-a supărat și a plecat.

                                                                           Din câte am auzit eu, clădirea primăriei a fost în consolidare. Sunt curios dacă au rezolvat-o cu dl Rayleigh și cu cafeaua primarului. Înclin să cred că nu !



---------------- mihaibrebu@hotmail.com

duminică, 18 aprilie 2021

UN POPĂ RECIDIVIST

de Mihai G. Tănase 




                                                       Cum am mai scris, duminica dimineața Radio România la ora 6:00 transmite emisiunea Lumina credinței. Eu nu mai urmăresc această emisiune de circa doi ani, din diferite motive. Unul dintre aceste motive este și cel expus acum un an și ceva în articolul Lumina credinței.

                                                            Înainte de ora 7:00, când se transmit știrile oficiale, cu două trei minute schimb postul. Lumina credinței nu se terminase și prind încheierea la explicația Evangheliei de azi, prezentată, culmea, de același cadru universitar teologic de la Craiova, despre care făcusem vorbire în articolul precedent. Am un prieten (preot) care are o vorbă: Măi nenică, nu se poate așa ceva...

                                                                                 Și ca să fie bine înțeles în explicarea pericopei din Evanghelie face o paralelă cu cineva care are un business și cum ar trebui să se comporte cu angajații săi, în lumina pericopei de azi. Altfel, va avea de pierdut în business ul său. Ce să mai zic ? Am început să râd, că este de râs ! Imediat mi l-am imaginat pe Nea Ion de la Seaca cum își întreba baba: Ce-a zis, fă, părintele cu bisu... sau cum a zis? Doamne, iartă-mă !

                                                               Eu nu înțeleg un lucru: facultăți de teologie ortodoxă există peste tot în orașele mari ale României, nu numai în București și Craiova. Cum se face că unii sunt abonați la aceste emisiuni, iar de alții nici nu se știe, chiar dacă sunt mai docți ?

                                                                 În orice caz, părintele l-a făcut zob pe Nea Ion de la Seaca cu modernizarea Ortodoxiei. 

                                                          Măi nenică, nu se poate așa ceva !



---------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                                

vineri, 9 aprilie 2021

LUCRURI VĂZUTE ȘI NEÎNȚELESE

de Mihai G. Tănase 


                                                                                                       Moto:


                                                                                          Matei 13.9 și 24.27



                                                        Eram în liceu, la ora de latină. Nu mai îmi aduc aminte conjunctura, dar profesorul ne pune o întrebare la care nimeni nu a putut să dea un răspuns. Sigur, el a intuit aceasta și a început să ne dea dânsul răspunsul. (Ce om inteligent și tot atât de curajos pentru acele vremuri !) Întrebarea era: de ce omul mort se înmormântează cu fața către răsărit ? Răspunsul: pentru ca acesta să „privească” către răsăritul soarelui. Nu era nebun să ne spună că, la venirea lui Iisus Hristos omul trebuie să-l privească în față și să vadă toata slava lui. Mai avea și dânsul de trăit niște ani...

                                                              Poporul român este un popor ortodox în procent de peste 86 %, dar nu tot omul își pune problema aceasta. Se mulțumește cu sfânta tradiție și gata !

                                                                    Explicația din punct de vedere teologic. În evanghelia după Matei cap. 24, versetul 27 se spune: Căci, cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Deci, omul mort se înmormântează pe direcția est-vest, cu fața către răsărit. La Parusie (cea de a doua venire a lui Iisus Hristos) omul Îl va vedea pe IH, din față. De aceast canon se face vorbire și la armată, când vine vorba despre orientarea în teren și nu mai realizăm punctele cardinale, cu bisericile care au altarul la răsărit, cu mușchii de pe pomi care cresc pe partea dinspre nord etc.

                                                                       

                                                     Relativ la cele expuse se pune întrebarea: de ce omul defunct trebuie să fie îmbrăcat, dar nu cu haine de uz cotidian ci cu haine noi ? La Parusie omul trebuie să fie îmbrăcat în haine de sărbătoare, pentru a-L întâmpina pe Mântuitor. Este o chestiune de simbolism și de cult ! Sau mai bine spus este o problemă de eshatologie. De aceea omul trebuie să fie îmbrăcat și nu dezbrăcat.

                                                   Cine are urechi de auzit, să audă !  (Matei 13. 9 sau 43)



---------------- mihaibrebu@hotmail.com



miercuri, 17 martie 2021

REZILIENȚA ECONOMICĂ

de Mihai G. Tănase 




                                           De ceva vreme tot aud prin mass-media (mijloace de comunicare în masă) laitmotivul: Planul Național de Redresare și Reziliență. Prima oară am crezut că n-am înțeles corect ceea ce se spunea, dar ulterior am realizat că formularea era corectă: Două noțiuni diferite din domenii diferite. Cum nu sunt de formație economică am încercat să-mi explic ce caută termenul de Reziliență în sintagma amintitită.

                                                       Și ca să nu fac vreo confuzie, mai întâi, am citit ce este Planul Național de Redresare și Reziliență. Cum mă așteptam totul este explicat în jargon economic și din când în când se mai pomenește și despre Reziliență, ca și când tot omul nu face altceva, zilnic, decât să se ocupe de reziliență. Eu mă așteptam să fie o metaforă, dar nici vorbă.

                                                      Reziliența este o mărime (caracteristică) mecanică ce se definește ca raportul dintre lucrul mecanic necesar pentru a rupe o epruvetă (probă), la șoc, prin încovoiere și aria epruvetei. Mai concentrat, rezistența unui material la șoc. Așa explică și DEX ul Academiei Române. Reziliența este un termen folosit în tehnică ! 

                                                        Ce spune DEX online (care nu are nici în clin, nici în mânecă cu Academia Română) ? Din cele zece definiții menționate, numai una are ca variantă: Capacitatea cuiva de a reveni la normalitate, după suferirea unui șoc (emoțional, economic etc.). Or, dacă s-a dorit să se dea acest sens este greșit, pentru că noi, ca țară, nu putem să revenim la o normalitate trecută, ci cel puțin la una superioară.

                                                         Acest plan de redresare și reziliență a fost stabilit de către Bruxelles, iar cei care au fost desemnați în această problemă a PRR nu au fost prea inspirați cu traducerea sa în românește.

                                                     Eu cred că, acest termen de reziliență nu-și găsește locul în acest context.




---------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                              

vineri, 5 martie 2021

INFORMAȚII SEISMICE

de Mihai G. Tănase 




                                           Azi am pierdut începutul emisiunii Matinal de la Radio România Actualități și am auzit de la minutul 6:28 ce spunea crainica. ... Am prezentat ieri dimineață o analiză mai cuprinzătoare cu situația seismică a țării noastre și azi vă informăm că ieri s-au produs un număr mare de cutremure pe tot globul ( așa cum precizează universitatea X de prin Irlanda sau SUA, prin harta pe care a elaborat-o). Numai în Grecia s-au produs vreo trei cutremure de magnitudine 5 și ceva și autoritățile au închiriat hoteluri pentru persoanele care n-au vrut să mai stea în casele lor. Auzi dom'le ce boierie pe greci ! Mă sperii, nu pățesc nimic și mă duc la hotel, că acasă nu se poate, se dărâmă casa pe mine... Și în Noua Zeelandă a fost de jale, acolo cutremurele în număr de trei, toate cu magnitudinea peste 8 [Magnitudinea evident pe scara Richter, că doar suntem seismologi profesioniști, înnăscuți] nu au produs victime, dar au dărâmat pe coastă câte ceva. S-a alertat ce au ei pe acolo în situații dintr-astea. Măi oameni buni, Noua Zeelandă este o țară superdezvoltată cu o economie de invidiat. După câte știu eu, această țară are granițele închise pentru imigranți, că le-ar afecta nivelul lor de trai. În încheiere s-a prezentat ce au discutat cei de la Radio cu un domn de la Primăria Capitalei, șeful unei direcții ce are ca obiectiv consolidarea construcțiilor cu risc seismic și acest domn le-ar fi declarat ce haos este în București: nu se cunoaște numărul exact al clădirilor cu risc seismic, nu se știe care ar mai trebui expertizate, șantierele de consolidare a construcțiilor oprite, nu sunt bani, nu este o educație suficientă de comportare a populației în caz de cutremur... Ce să mai zic ? Îmi venea să o iau la fugă din bloc ! Dar, n-am făcut-o pentru că am ceva veleități în cunoșterea cutremurelor.

                                            Ce să mai creadă Nea Ion de la Seaca, sau ca să-l parafrazez pe fostul Președinte al României, Emil Constantinescu, Gheorghe și Vasile ? 

                                                                        Acest gen de informații trebuie discutate în cercuri restrânse de oamenii de știință (câți or mai fi ei), nu la radio să-i smintești pe bieții oameni.

                                                                         Domnilor savanți atotștiitori de la Radio, nu vă este permis a face analize despre care habar nu aveți și a le difuza în eter !        




  ---------------- mihaibrebu@hotmail.com

    






                                                        

vineri, 26 februarie 2021

CALORIILE MEDICALE II



de Mihai G. Tănase 





                                                   Mai de dimineață mă apuc să rod niște arahide (un pliculeț de 50g, manufacturat de un SRL din București, inscripționat și în bulgară și în engleză). Cu obsesia mea pentru calorii, citesc tabelul cu Valorile nutriționale. Toate valorile sunt exprimate în Kcal. Mai jos, să nu-mi cred ochilor: Consumul de referință al unui adult obișnuit este de 2000 Kcal. Am vrut să strig ca Arhimede: Evrica ! 

                                                                                Acum problema este logică: se împarte același fel de unități, kcal la kcal. Matematic este corect !


                                                             Totuși, rămâne neclar cum este normal să se exprime necesarul zilnic de calorii al unui adult obișnuit: în calorii simple sau în kcal ? Asta este sarcina medicilor de specialitate ! Și nu este o problemă complicată, dacă se vrea a fi rezolvată. Totul este să se găsească medicii potriviți și pasionați. Pe site ul CSID.ro (Ce se întâmplă, doctore?) și în scrieriile menționate anterior de unii medici cu pretenții, necesarul zilnic de calorii se exprimă în calorii (sic), de unde rezultă o totală neconcordanță, ca să nu spun o aiureală științifică.


                                                                                            Stupefacția mea vine dintr-un lucru inextricabil: Până acum nu s-a putut lămuri fără echivoc o problemă de doi lei ? Mai este timp destul, este timp... gârlă !




---------------- mihaibrebu@hotmail.com




 

vineri, 19 februarie 2021

CALORIILE MEDICALE

de Mihai G. Tănase 


                                                                                                                                     Moto

                                                                                                                      Matei: Cap.15 vers.14



                                                                               Căutam ceva pe net și dau peste un site foarte interesant: Ce se întâmplă doctore ?, sub abrevierea CSID.ro. După ce citesc câteva pasaje, hop, îmi apar trei titluri: Calculator de calorii, Calculator de greutate și Calculator nutrițional. Ce mi-am zis ? Am dat lovitura ! Găsesc acum, răspunsul pe care îl caut de aproape trei ani, la ceea ce am scris în articolul din 28.11.2018 și în articolul din 14.06.2020. Adică, poate un om să trăiască circa trei luni cu doi biscuiți Eugenia, cum afirmă producătorii de alimente raportat la ce spun medicii nutriționiști ?

                                                                În articolul din 14.06.2020 am arătat că totul rămâne în coadă de pește: medicii de la UMF Târgu Mureș spun într-un fel (opinie cu care sunt și eu de acord), iar cei din Capitală altfel. Pare a semăna cu China: o țară și două sisteme ! (dacă nu mă înșel). Medicina și Matematica nu sunt una peste tot ?

                                                                         Să revin la site ul CSID.ro. Deschid Calculatorul de calorii. Funcție de vârstă, sex, înălțime și activitatea pe care o faci zilnic îți dă necesarul de calorii, nu de Kcal, de care are nevoie persoana respectivă. În medie două mii și ceva de calorii. Frumos de tot !

                                                                             Intru apoi pe Calculatorul nutrițional. Funcție de felul alimentului / 100g îți dă caloriile degajate în Kcal. De genul 236 Kcal, 125 Kcal etc.(cum de fapt sunt inscripționate pe etichetele alimentelor).

                                                                                Iar am ajuns la bancul lui Mircea Crișan cu castravetele la examen. El nu știa decât un subiect și tot divaga până ajungea la cuvântul castravete. Cinci minute vorbea numai despre castravete. Când am citit cam ce fel de oameni se află în spatele site ului CSID.ro am rămas blocat. Un „k” nu este o prostie neglijabilă, măi oameni buni ! Este simbolul de la 1000. 

                                                                      Cu și fără explicațiile oamenilor atestați, răspunsul îl găsim în Evanghelia după Matei: „Când un orb călăuzește un alt orb, amândoi vor cădea în groapă !”



---------------------------   mihaibrebu@hotmail.com