4 MARTIE

de Mihai G. Tănase 

                                                                                          

                                                                                              Moto

                                                                                    Proverbele lui Solomon

                                                                                             Cap. 26. 5

                                                                  N-am de lucru și deschid televizorul, mai de dimineață, tocmai când la un post TV se reamintea telespectatorilor că, azi 4 martie (mai pe seară...) se împlinesc 39 de ani de la nenorocirea care a venit peste România și ce prăpăd a fost: mii de morți și peste 11.000 de răniți, plus clădirile dărâmate în București. „Gargară” ieftină și enervantă. Am închis jucăria. Pe la amiază, iar fac greșeala și deschid aparatul, de data aceasta pe un canal care zice că, transmite pentru segmentul tânăr de populație, căruia îi face educație într-un mod penibil. (Ce să învețe tinerii de la ei ? Niște lucruri mai mult imorale!) La acest post am aflat niște lucruri năucitoare, tot relativ la cutremure și la cutremurul din 4 martie 1977.

                                                          Un cetățean (probabil un „specialist” în seismologie) a făcut câteva aserțiuni privind legătura tot mai puternică ce se dezvoltă între schimbările climatice („actuale”) și producerea seismelor. Vezi Doamne, am făcut ce am făcut și am schimbat clima. Această schimbare de climă are o influență determinantă asupra producerii cutremurelor de mare intensitate (pe scara Richter). In partea stângă a ecranului, într-o fereastră, au tot rulat imagini cu două seismografe. Treabă serioasă dom'le ! Nu trec câteva secunde și apare „o tanti” de la INMH (în locul cetățeanului pe ecran) și a început să debiteze niște aiureli despre climă, schimbarea acesteia și influența sa asupra cutremurelor. De când Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie se ocupă și de seisme ? Ceva formidabil ! Trebuie să recunosc că, am rămas în urmă rău. Cine a urmărit știrea vreo câteva nopți nu mai are somn. Doamne, doamne mare ești !

                                                     S-a trecut și la partea a doua în legătură cu seismul din 4 martie, lucruri aflate abia acum: Cum a fost găsit cadavrul actorului Toma Caragiu. (De fapt, i s-a găsit numai capul, dar producătorul habar nu are.) Cine l-a găsit ? Pe acest subiect a fost o dispută în trei: doi bărbați și o femeie. Fiecare și-a arogat fapta. Ce mizerie televizată ! Ce importanță mai avea acum cine l-a descoperit pe bietul actor sub dărâmături. Mai bine s-ar fi dus toți trei la o biserică(ori la mormânt) să-i aprindă o lumânare.

                                                           Nu am veleități de mare cunoscător într-ale seismelor, dar prin câteva sute de articole citite(elaboratele de către institute cu prestigiu în lume, privind ingineria seismică) nu am găsit nicăieri influența schimbării climei asupra seismelor. Aceasta mă determină să spun că, tot ce am auzit azi pe la televizor relativ la climă și cutremure sunt niște inepții.






-----------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                                

PLAGIATUL

de Mihai G. Tănase 

                                                                          Cam ce ar fi plagiatul ? De fapt ce este în sine ? Plagiatul este un furt ! Nu orice fel de furt, practicat de către delincvenții de drept comun, ci unul practicat de către "intelectuali". Unii cu clasă dom'le ! Adică, cineva scrie o lucrare științifică și pentru susținerea propriilor idei este necesar să citeze pe înaintașii săi, în cazul în care ideile acestora sunt tangente sau se intersectează cu ale sale. Ceea ce ar fi de reținut este că, citarea respectivă trebuie făcută în așa fel încât identificarea celui citat sa fie extrem de facilă. Dacă se omite acest lucru, tot ce a expus se consideră că îi aparține, ceea ce este imoral: adică s-a comis un furt intelectual. De moralitate, în special, se ocupă Biserica. Aceasta nu are un "consistoriu" și pentru plagiatori, deoarece are altele mult mai importante de facut. Până la urmă, tot oamenii apreciază dacă ai fost sau nu moral, atunci cand ți-ai scris lucrarea.

Deocamdată,  sunt niște norme legale aparente de pedepsire, într-un fel sau altul, al plagiatorului. Sunt interpretabile și cu portițe: de, oameni suntem ! Timpul le va rezolva pe toate.

                                                                          Aș avea o sugestie de făcut, pentru cei care vor, musai, un titlu științific și vor să scape de oprobriul public ("oamenii sunt răi", ce să zic !). Nu este prea morală, dar nici absolut imorală. Văd că, nu s-a sesizat nimeni până acum și merge... (Cum am spune: merge și așa, ce dracu' !)

                                                                         Metoda aș numi-o "a corcirii" sau "a juxtapunerii".

                                                                          Și ca să nu spun povești, voi relata o situație trăită. La secretariatul pentru doctoranzi de la ICB vine un tip care terminase Fizica la Universitate, că ar vrea să se înscrie la doctorat, în Termotehnică (materie ce se studiază la Facultatea de Instalații pentru Construcții) și spune că vrea să i se dea diploma de Dr.ing. Secretara îi spune că nu se poate să se înscrie, pentru că ICB nu dă astfel de diplome la cei cu studii facute la Universitate. Prin urmare, universitățile tehnice dau diplome de Dr.ing. , iar Universitatea dă diplome de Dr. în materiile care sunt în programa ei. Acum vine și poanta: Invers se poate, în raport cu ce a vrut absolventul de Universitate !

Așa că, nu vă rămâne decât să luați titlurile de pe unde puteți mai ușor și să le juxtapuneți, să le corciți. E simplu, nu ? În acest fel nu se mai bagă de seamă: care cu care... în situația în care nu vă pasă și vă simțiți confortabil.






-----------------------------------  mihaibrebu@hotmail.com

EUROPA VERDE

de Mihai G. Tănase 

                                                          N-au trecut nici patru zile și au apărut noi informații la radio. Despre ce credeți ? Despre lostriță ! Peștele ăsta, în cel mai scurt timp, va deveni un simbol național sau în cel mai rău caz o metodă mnemotehnică. Tot e bine, folosește la ceva!

                                                                 Ce s-au mai gândit universitarii ? Dacă până acum i-am stricat habitatul lostriței, de acum încolo îi vom crea condiții artificiale de dezvoltare ("numai că, nu știu cum o va întreba și pe ea, dacă îi va convine" - ăsta va fi alt subiect de studiu). Chiar s-a mai spus că, o să mai auzim și alte noutăți despre lostriță, cât de curând.

                                                              Această știre, cred că deja, a intrat in derizoriu. Cel mai mult i-ar fi fost utilă, ca inspirație, lui Mircea Crișan, dacă acesta mai trăia. Ar fi înlocuit celebrul monolog despre casravete cu cel al lostriței.

                                                                 [Mircea Crișan, cand era elev, s-a prezentat la examenul de Botanică. El nu învățase decât un singur subiect: Castravetele. Orice îl întreba profesorul el o tot întorcea si ajungea la castravete: Castravetele este verde, contine 98% apă, face parte din familia cucurbitaceelor etc. etc. Modul in care spunea monologul la radio era ceva extraordinar, nu puteai să te mai opresti din râs... Așa am reușit sa rețin si astăzi, de la Mircea Crișan nu de la profesorul de Botanică, din ce familie face parte castravetele: "a cucurbitaceelor".]

                                                            Daca tot o să mai primim informații la radio despre lostriță, sunt convins că, in viitorul apropiat (sau chiar mai îndepărtat), cand vom auzi cuvântul "lostriță", automat, vom știi familia din care face parte lostrița: a salmonidelor !

                                                     S-ar putea mâine să învăț, ascultând Bună dimineața România, o noua metoda mnemotehnica. Hai că trecem și la matematica !






------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

DROBUL DE SARE

de Mihai G. Tănase 

                                             

                                                            În curând o mare parte din ascultătorii postului național de radio vor deveni specialiști în protejarea mediului. Zilnic se difuzează rubrica Europa verde. Invitații de rang universitar își dau cu părerea, cum societatea noastră nu întreprinde mai nimic în apărarea mediului înconjurător.

                                                                            Azi, despre microhidrocentralele construite ( nu de noi, de către Nea Nicu) pe unele râuri din țară. Aceste microhidrocentrale fac mai mult rău decât bine. Taluzele din beton adiacente barajului și înălțimea acestuia împiedică perpetuarea lostriței; pește răpitor de top, care reglează ecosistemul. O fi adevărat, dar de 40 de ani nu și-a pus nimeni problema aceasta ? Poate în toți acești ani s-au produs niște mutații cumva, iar noi vrem să să le modificăm punându-le în acord cu ceea ce se întâmplă azi; cred că, lucrurile nu stau chiar așa. Deci, se vorbește despre ceva trecut care ar trebui modificat, întrucât suntem țară membră a UE și trebuie să ne aliniem la directivele europene, să nu intrăm în infringement... Bine că, acum, nu se mai construiesc microhidrocentrale. O fi din cauza lipsei de ingineri hidrotehnicieni, de saturație cu energie electrică sau pur și simplu nevoile economice în această direcție nu sunt o prioritate, nu pot să mă pronunț. Cert este că, lostrița ar avea toate condițiile de înmulțire și n-o mai deranjează nimeni. Problema mediului este una serioasă, dar nu se poate s-o desprindem din contextul general, spunând că ea este numărul unu, căutând să ieșim în față prin condiționarea emiterii avizelor de mediu. Cineva trebuie să facă o coordonare. Ori, această coordonare nu poate să o facă o persoană, ea trebuie făcută de către parlament (un subiect bun pentru campania electorală, care se apropie); altfel riscăm să reedităm basmul lui Ion Creangă, în altă variantă: „up-to-date” !





--------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

ACARUL PĂUN

de Mihai G. Tănase 

                                                Deschid televizorul pentru câteva momente: nimeresc la știrile de la ora 18. Tocmai se transmitea un reportaj de la un liceu din țară. O știre senzațională: cum au reușit cadrele didactice să reducă numărul absențelor elevilor de la cursuri.

                                                         Era vorba despre Liceul de Căi Ferate din Iași, din componența Grupului de Transporturi Căi Ferate. Ce s-au gândit domnii profesori ? Hai să-i stimulăm pe elevi material și să-i determinăm să vină la cursuri. Și au făcut un concurs cu premii, pe parcursul unui an de studiu: calculatoare PC, tablete (electronice nu farmaceutice) și niște pizza (probabil locurile unu, doi și trei).

                                                       Bucurie mare, fiecare dintre premianți se lăuda cum l-a stimulat concursul pe el, ca numărul de absențe să fie redus la minimum. Deci, el venea la cursuri nu de dragul orelor și al materiilor, ci pentru divertisment și pentru mâncare. Pe de o parte îi prinde bine ceva consistent acum, iar pe de altă parte când va fi de serviciu în gară cu ciocanul într-o mână, ciocănind roțile vagoanelor de tren, să știe cum să țină în cealaltă mână bucata de pizza: sunetul nu contează și nici nu-l interesează... Cei care vor lucra, după liceu, la construcția de căi ferate vor știi să organizeze munca pe calculator, că acum totul se face pe calculator și dacă n-ai cunoștințe de IT ce te faci ?

                                                             Mă așteptam să facă un concurs cu elevii stimulându-i să învețe cât mai bine și în funcție de notele obținute să fie și premiile. Dar de ce să-și bată capul cu „astfel de prostii” ? Șinele de cale ferată oricum respectă postulatul lui Euclid și nimeni nu le poate face altfel, după cum nu se știe nici de ce se bate cu ciocanul în roțile vagoanelor, iar acari Păun nu mai sunt: macazele toate sunt automatizate (dirijate de către calculatoare). S-ar putea, totuși, să mai apară vreunul... din cei care au câștigat premiul la liceul de căi ferate.

                                                             Totuși, trebuie să iau în calcul și varianta că în viitor vom avea trenuri fără roți, pe pernă de aer, iar elevii de azi de la căile ferate vor rămâne fară obiectul muncii. Să vezi atunci ce concursuri de stimularea conștiinței se vor mai inventa la căile ferate !





------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                                                     

SONDAJ DE OPINIE

de Mihai G. Tănase 



                         

                                                        Tocmai terminasem de lucru la computer și aud sunând la interfon. Cine sunteți ? Am întrebat eu. Deschideți-mi, vă rog, vin la dv. (în bloc, desigur) să fac un sondaj de opinie. Bine, domnule și i-am deschis. Nu trec nici zece minute și mă trezesc la ușă cu persoana: un baiat, frumușel, la vreo 2o și ceva de ani cu niște hârtii într-o mână. Imi spune cine este și-l invit înăutru. 

                                                                      Sunt student la o facultate (cu nume pompos, că nu putea să-i zică Geografie - nu suna bine) din cadrul unei universități private și ne-au trimis în teren să facem acest sondaj. Și cam cât te plătesc cei care te-au trimis ? Nu mă plătesc, îmi dau niște puncte, care îmi vor folosi la ridicarea notei la materia de bază. Știți, am serviciu și trebuie să mă întrețin. Nu sunt din București. Și când mai înveți domnule ? Nu „prea” am timp suficient, dar cu punctele astea o scot la capăt...

                                                                          Trecem la treabă. Îmi notează adresa și numărul de telefon, pentru verificarea lui de către coordonatorii sondajului ( să fie corect dom'le că, asta e lucrare științifică serioasă), după care urmează întrebările.

                                                                             Activitatea primăriei de sector merge într-o direcție bună ? La care eu răspund: Nu cred. Atunci indicați dv. (adică eu) trei probleme pe care ar trebui să le rezolve primăria, ca treaba să meargă bine. Tinere, eu nu stiu cine a conceput aceste întrebări idioate, dar nu sunt consilierul sau angajatul instituției voastre să vă dau sfaturi gratis ! După cum era alcătuit chestionarul, se putea constata cu mare ușurință, că era o aiureală totală. Ce fel de oameni sunt aceștia care nu știu ce vor ? Chiar dacă erau la un șpriț și tot îl făceau mai bine. Ăsta e nivelul „științific” al universității private; fabricanți de diplome fără „acoperire” ! Cât privește pregătirea tânărului, ni-am adus aminte de domnul Vucea al lui Delavrancea: același sistem, dar în altă perioadă istorică.

                                                                                Ce să mai zic, mi-a venit să plâng și să mă bucur, că nu mai sunt la vârsta studenției...







----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

LAITMOTIVE

de Mihai G. Tănase 

                                                                    Mai de mult un medic psihiatru mi-a explicat cum facem deosebirea dintre obsesie și fobie. Foarte ușor: obsesia are obiect, iar fobia nu are. Trebuie să recunosc că, multe știri din mass-media românească au devenit niște obsesii, pur și simplu. De ce ? Pentru că au la bază obiecte incontestabile, care se tot repetă și nu pot să-mi dau un răspuns când vor lua sfârșit. Acest sfârșit este condiționat, în mod indubitabil, de către educația indivizilor în particular și în general. Am să exemplific prin câteva cazuri.

                                                             În ultima vreme, se atenționează participanții la traficul rutier că, drumul cutare este inpracticabil din cauza alunecărilor de teren și acumulării de pietre pe partea carosabilă, dar drumarii fac eforturi deosebite ca în timpul cel mai scurt să remedieze situația neplăcută. Intervalul difuzării unei astfel de știri este așa de mic, încât știrea a devenit de nereținut și parcă ar fi ceva normal, nu o mai luăm în seamă.

                                                                   De ani și ani, tocmai când am putea zice că am uitat, apar și inundațiile. De ce ? Fenomenul este natural și nu facem mare lucru să-i reducem potențialul, pentru că nu avem bani; în schimb avem justificări: vorbe, promisiuni, vorbe... Inundațiile trec, pagube imense și rapid uităm, că doar suntem oameni. Prin campaniile electorale nu se pomenește mai nimic despre ele. Să ieșim noi și mai vedem pe urmă.

                                                                    Se termină o șosea de asfaltat și nu trece multă vreme, că iar o ia la „scărmănat”: mai trebuia băgat ceva în subteran. Nu au fost coordonate lucrările etc. etc.

                                                                       Dacă stăm și însumăm toate cheltuielile făcute cu același tip de lucrare am ajunge la concluzia că, fiabilitatea ei era asigurată pentru o perioadă considerabilă și ne mai rămânea ceva parale...

                                                                  Cum fac alții, în situații similare, de se descurcă ? Foarte simplu ! Aplică zicala englezească: Sunt prea sărac, ca să-mi cumpăr un lucru ieftin.

                                                                   Eram stagiar și aveam de proiectat un canal subteran din beton armat pentru niște cabluri electrice de înaltă tensiune. Din spate un arhitect mai în vârstă îmi zice: bagi și apa, canalizarea, telefonia pe lângă cablurile tale ? Că japonezii așa fac și nu mai umblă la șosele o veșnicie ! De unde să știu eu, asta mi s-a dat să fac și basta, nu eu sunt șef de proiect. De atunci și până acum mare lucru nu s-a schimbat, dai de ele pe la tot pasul și nu te mai miri, au devenit, probabil, un fel de fobii. Lucru cert: acum suntem informați, iar zicala englezească o aplicăm mai încolo, e timp destul !





--------------------------  mihaibrebu@hotmail.com

                                                                       

STINGĂTORUL AUTO

Stingător auto
(imagine internet)

                            de Mihai G. Tănase 
                                   

                                                           Există o lege în vigoare care obligă pe orice conducător de autovehicul să posede un stingător auto, atunci când circulă pe drumurile publice etc. Desigur, se indică ce condiții trebuie să îndeplinească un astfel de dispozitiv pentru a fi eficient și acceptat decătre organele de control al traficului. Mai pe scurt,să fie omologat. 

                                                               Nu mi-am închipuit că, acest lucru care la prima vedere ar fi ceva insignifiant, poate să dea atâtea probleme încât să apară ca o știre de interes național în mass-media.

                                                               Totuși, a fost necesar difuzarea la radio a unui interviu luat comandantului pompierilor (sau ISU ?) pe țară, care a comentat situația actuală a eficacității stingătoarelor auto din doatrea vehiculelor. Ceea ce a spus m-a făcut să mă întreb: unde trăiesc dom'le ? Nu trebuie să merg mai repede la vot ?

                                                             In rezumat dl. colonel a menționat că, din zece milioane de autovehicule rutiere - cât are în prezent România - 90 % din ele (deci nouă milioane) nu au stingătoare corespunzătoare, ci sunt contrafăcute(sic). Marja de lucru este cuprinsă între -5°C și +30°C, ori la noi marja temperaturilor probabile începe de pe la -25°C și merge până la +40 și ceva °C; unele stingătoare au marcat (desenat) pe sectorul verde al manometrului un indice, vrând să arate că tot timpul este în perfectă stare de funcționare (deci așa de sanchi).

                                                                Păi dacă lucrurile stau așa, însemnă că cineva a dat un „tun frumușel” pe banii și viața celor care folosesc autovehiculele. Nimeni nu se sesizează din oficiu ?

                                                    Dl. colonel avea și sugestii de îndreptarea situației: să se modifice legislația. Hai la Parlament să vedem dacă o fi timp și pentru asta ! Până atunci, să ne rugăm la Dumnezeu să ne apere, nu de incendii, ci de hoție și prostie...





---------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

SĂ NU UITĂM

de Mihai G. Tănase 

                                                                                      
                                                                                            Moto
                                                                                      Lc. 17. 17,18

                                                               La începutul unei vacanțe de vară am plecat acasă din București, cu trenul. În compartiment erau încă două-trei persoane și cu câteva minute înainte, ca trenul să plece, intră un domn îmbrăcat elegant, la vreo 45 de ani. În timp ce-și aranja bagajul, pe un ton vesel vorbea singur. Auzi dom'le ce a făcut Miciurin; a luat vaca de Kostroma și porcul marele York, pe care i-a împerecheat și ce credeți că a ieșit, Bucefal, calul lui Alexandru Macedon ! Nimeni nu a schițat vreun zâmbet. Toată lumea se ferea să intre în discuție, nu se știa cine este omul și „cu se ocupă”! Dar poanta a fost extraordinară. Mi-am adus aminte ce ne spunea profesoara, prin gimnaziu, la Științele naturii: Nu mai sunt probleme cu natura, omul a ajuns să o stăpânească... Cu Miciurin, cu Lâsenko, cu de-ai noștri, ce să mai zic m-a fascinat, iar acum îl auzeam pe acest domn ce debita pe un ton zeflemitor și nimeni nu comenta. Dar de ce să nu spun că profesoara ne-a învățat și lucruri bune, folositoare în viață. Avea misiune dificilă: noi, de zece-unsprezece ani, trebuia să alegem grâul de neghină. Ne-a mai spus că, atunci când zăpada se așterne peste câmp, aceasta este o plapumă pentru grâu și-l ferește de îngheț. Eu, care sunt de pe la munte, am înțeles acest fenomen mai târziu; dar l-am înțeles.

                                                           Azi aud o știre destul de interesantă, nu în tren ci la radio. Zăpada, care a căzut cu doar două zile înaintea gerului năpraznic în Sudul și Sud-Estul României, a fost ca o plapumă pentru toate culturile cerealiere și vom avea un an bogat. Iar, mi-am adus aminte de Natură: De zilele cu secetă prelungită, când se făceau slujbe religioase de implorarea lui Dumnezeu pentru ploaie.

                                                                Mulți dintre noi uită, sau se fac că uită, când au de înapoiat ceva celui care i-a dat și țin minte numai ce au de primit.

                                                          Nu se cuvenea acum să facem un Tedeum pentru pâinea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, cu anticipație ?





-----------------------------  mihaibrebu@hotmail.com

                                                       

IN GOD WE TRUST

                                                                             
                                                                    de Mihai G. Tănase 

                                                      În Dumnezeu avem încredere, condiția sine qua non pentru existența noastră. Această încredere trebuie să o și mărturisim, cu atât mai mult cu cât suntem, practic, un popor creștin-ortodox. Dialogul fiecăruia cu Dumnezeu se face prin mărturisirea Lui. De-a lungul timpului și noi am făcut acest lucru în mod public. Pe monedele bătute în timpul monarhiei nu scria pe muchia lor: Nihil Sine Deo ? 

                                                         În școală cursurile se începeau după ce se spunea rugăciunea Tatăl nostru, până la reforma învățământului din 1948. Orice activitate oficială debuta cu cea religioasă, pentru că totdeauna a fost acea diarhie biserică-stat. A urmat o perioadă în care omul nu numai că nu-L mai mărturisea pe Dumnezeu,  dar se declara ateu... Cât de ateu era în fond, fiecare știe.

                                                           A venit și sfârșitul perioadei întunecate, și chiar mai repede decât puteam să-mi imaginez s-au reluat tradițiile. Ce este rău în ele ? Tot ce se desprinde din învățătura lor este ceva de bine, spre care aspirăm continuu.

                                                              Am rămas profund impresionat, când am auzit la radioul național deschiderea programului cu rugăciunea Tatăl nostru. Din acest punct de vedere am intrat în normal. Din alte puncte de vedere mai avem de muncit.

                                                              De câteva luni nu m-am mai trezit la începerea programului de radio național, dar de vreo două zile mi-am reluat și eu vechiul program. Ce constat ? Deschiderea programului începe cu ora exactă (ora cinci), Știri, meteo, sport etc. În prima zi, am avut din nou o tresărire: am crezut că trăiesc în urmă cu vreo 26,5 ani, ori nu m-am trezit bine... Tatăl nostru este spusă la închiderea programului,  înaintea Imnului Național, adică înainte de ora cinci, cu textul modificat (citită de cineva cu o voce standard) și uneori chiar scurtată - funcție de timpul disponibil, ceea ce pare a fi o blasfemie; iar dacă consulți programul scris al postului național de radio vei vedea că, ordinea este următoarea: ora 4:51 Imnul Național, ora 5:00 Tatăl nostru. Știri.Meteo.Sport, ora 5:07 Bună dimineața România etc. Mi se pare o ordine firească, dar nu se respectă ! Așa o fi și pe la alții ? 

                                                              După '89, rugăciunea Tatăl nostru era cântată de un cor al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și de PS Episcopul Slatinei și Romanaților, pe muzica lui Ciprian Porumbescu: ceva înălțător și solemn.

                                                             Nu pot să înțeleg cu cine s-a sfătuit cel care a decis „micile” schimbări de fond și formă, care nu corespund cu nimic din punct de vedere teologic. O fi vrut să adapteze programul cu cele din Vechiul Testament referitoare la începerea și terminarea unei zile ? Tot nu se potrivește ! O fi zis că se face o discriminare între 86 % populație ortodoxă și restul de 14 % neortodoxă ? Dar nu este 14 % procentul de necreștini, ci cam unu și ceva. Deci, practic, nu este nicio discriminare. In toal există o populație creștină de circa 98 și ceva la sută și iar nu pricep ! Dacă privim lucrurile dinspre partea laică, în Imnul Național se spune: „Preoți, cu crucea-n frunte! căci oastea e creștină”. Nu aleșii neamului (de toate confesiunile) au votat Imnul Național ? 

                                                             Am speranța că, se va găsi cineva să-i aducă cu picioarle pe pământ pe mai marii radioului național, indiferent de confesiunea lor religioasă - că doar este garantată de către Constituție.





------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                    

                                                  

HAINE ARSE

de Mihai G. Tănase 

                                                     Aveam un coleg arhitect, mai bășcălios, când eram stagiar la un institut de proiectare. Într-una din pauze acest arhitect vorbea singur, chipurile, cu voce mai tare: auzi dom'le ce-au zis americanii ăștia, ai dracului... Și atunci altul îl întreabă: care americani, măi Pepi ? Nu știi că, au fost în vizită la „termo” sud (CET Sud București) niște americani, veniți în România în „schib de experiență” ? („Ce fel de schimb o fi fost acela, nu știu nici acum !”) Când au văzut cum ardem gazele naturale să producem energie electrică au zis că suntem nebuni. Niște „tovarăși” care îi însoțeau le-au spus că avem gaze destule și nu este nicio problemă, iar americanul a tot susținut-o pe a lui. Domnilor, din gazele astea puteți să faceți haine și alte produse, mult mai rentabil pentru economie. După ce am asistat la comentarii am început să-mi pun tot felul de întrebări: care este securistul dintre cei de față, cum dracu' fac americanii din gaze haine (habar nu aveam atunci de tehnologia transformării gazelor naturale în fibre), nu o fi vreo provocare... Nu s-a întâmplat nimic.

                                                                        Peste niște ani de zile, când lucram la o întreprindere de construcții de locuințe, îmi vine rândul să fac de serviciu noaptea și să merg să verfic asigurarea încălzirii structurilor din beton armat ale blocurilor în construcție. În două vorbe: munca în construcții nu era sezonieră, se lucra non stop, fie iarnă, fie vară. Iarna, când se turna betonul și temperaturile erau scăzute (negative) acesta trebuia protejat pentu a fi ferit de îngheț. Nu știu de la cine au venit „indicațiili”, să se facă o rețea de țevi perforate de circa 3'', prin care să circule gazele naturale și să ardă în incintele create de betonul proaspăt turnat (în camere), iar golurile de ferestre să fie astupate cu materiale izolante. In acest fel se presupunea că, energia dată prin arderea gazelor naturale contribuie la menținerea unei temperaturi suficiente, care să asigure întărirea corespunzătoare a betonului și eliminarea înghețării acestuia. Tehnologie ultra ! Practic: se puneau niște prelate rupte pe la ferestre (așa... de sanchi) și gazele ardeau aiurea, dar de 0,5 m flacăra. Când intram prin camere nu se simțea nimica, numai senzația că-mi era trasă căldura din corp către pereții clădirii. În mintea „inovatorilor” era ideea că arderea gazelor făcea toată treaba, nu prea știau ei cum e cu reacția exotermă de întărire a betonului (care de fapt făcea toată treaba); iar „hainele” ardeau, ardeau... Nu interesa pe nimeni. Mi-am adus aminte atunci de americanii care veniseră la CET și de povestea lui Pepi...

                                                                             Azi-dimineață am auzit o știre, relativ la gerul de afară, că avem gaze destule. Să nu ne facem griji cu încălzirea. Cu încălzirea nu îmi fac griji, dar mă întreb dacă s-o mai fi făcut ceva progrese să nu mai ardem hainele, ci altceva mai ieftin. Dacă vine iar o delegație americană de specialitate ce-i mai zicem ?

O APĂ ȘI UN PĂMÂNT

de Mihai G. Tănase 

                                                             A trecut luna și nimic... De câțiva ani buni a mai apărut un canal TV. O nouă televiziune pe care o aștepta multă lume, avându-se în vedere că populația României, în proporție de 86 %, este de confesiune creștin-ortodoxă. O televiziune prin care să se facă o educație, în mase, în spiritul credinței noastre strămoșești, transmisă direct de către Sf. apostol Andrei și în lumina preceptelor Bisericii. 

                                              Dacă te uiți pe site ul postului de televiziune Trinitas TV, ușor poți să constați că, echipa tv este alcătuită din clerici, în jur de 80 % și restul din laici (dar se cam înțelege că și aceștia ar avea studii teologice ). Foarte bine gândită alcătuirea acestei echipe, pentru a se putea atinge scopul dorit.

                                               Deschid televizorul în mijlocul unei emisiuni (redifuzată) în care un preot paroh, cam la 40 de ani, dădea un fel de interviu unei domnișoare reporter de la Trinitas TV. Dânsul povestea despre condițiile în care biserica Enei din București (de lângă Universitate) a fost demolată. Ceea ce declara dânsul erau niște inexactități flagrante și m-au șocat. Am luat legătura imediat cu cei de la redacția canalului tv și i-am explicat „unui domn” cum stau în realitate cele spuse de părintele. Mi-a notat numele și telefonul, spunându-mi că voi fi contactat de către realizatorul emisiunii să lămurim lucrurile și să îndrepte, într-un fel, inadvertențele. Deoarece persoana respectivă nu s-a prezentat (și parcă am avut o bănuială) am trimis un mesaj de pe site ul televiziunii, pentru a fi sigur că „sesizarea” mea va fi luată în seamă. Nu mi-am închipuit, niciun moment că, o instituție religioasă are metehnele celor laice. Cel puțin cele laice au o regulă (rămasă din trecut) să primești un răspuns în 30 de zile, oricare ar fi el. Ori, după cum stau acum lucrurile, cei de la redacția Trinitas TV m-au lăsat în plata Domnului; probabil își permit...

                                                              Nu sunt singulari astfel de „funcționari”, îi găsim mai peste tot: și la instituțiile similare și la altele.

                                                           Stau și-mi pun întrebarea: persoana care trebuia să mă contacteze, când merge la duhovnic i-o spune și „fleacul” ăsta ? Dumnezeu știe... !


-------------------------------------------
PS. Cei de la Radio Trinitas nu s-au lăsat mai prejos și mi-au confirmat că, așchia nu sare departe de trunchi. (27.02.2016)


---------------  mihaibrebu@hotmail.com

                    

                                     

                                                                          

                                                                        

NU DA CU BARDA ÎN DUMNEZEU

După viscol, în București

   
 

                                                                                   de Mihai G. Tănase 

                                            Azi putem spune că a fost prima zi de iarnă în București și în câteva județe din sudul și sud-estul României. Zăpadă cam la 25 - 30 cm, prin unele zone viscolite; că doar este Bărăgan.

                                                 Cum s-a luminat de ziuă au și început să curgă știrile în legătură cu consecințele condițiilor meteo, în cascadă, care mai de care mai senzaționale: drumuri închise, mâine cursurile preuniversitare suspendate, copaci căzuți pe autoturisme, străzi necurățate, sate întregi fără curent electric, bieții oameni cum vor merge la serviciu etc. Concluzia finală: autoritățile iar au fost luate prin surprindere și nu fac nimic. Așa să fie oare ? Stau cumva la o țuică fiartă, în timp ce comentatorii TV muncesc din greu pentru informarea populației ?

                                                        Eu cred că, lucrurile stau puțin diferit, dacă nu chiar mai mult. Cine face aceste analize, pe care pot să le numesc stereotipe ? Niște domnișoare prezentatoare la TV, care au specializări încrucișate cu ce ar trebui să aibă. Asta este treaba lor ce au vrut să facă în viață. Din pură întâmplare le mai citesc CV pe net și observ că, în general, au pregătire de „specialitate„ făcută din mers (cu care se mai și laudă). Au devenit toți niște justițiari fără milă la adresa autorităților. Au aplomb. Ce să creadă badea Ion, cu câteva clase ? Așa, așa au dreptate...

                                                               După vârsta pe care și-o afișează nu au mai mult de 30 de ani (Au timp să mai învețe). Cum poți să faci o analiză pertinentă când tu habar nu ai ce era înainte de  '89, în astfel de situații ? 

                                                                Se știe de către tot românul (inclusiv badea Ion) în fiecare iarnă în România sunt câte trei, patru viscole (preponderent fiind Crivățul, viscol din răsărit); care fiecare ține în jur de două, trei zile. Uneori se poate să nu fie niciunul, și cum se zice am scăpat. Apoi repede uităm și ne luăm cu altele. Așa este viața noastră...

                                                                    Cum se simte că, viscolul scade în intensitate se trece la treabă în vederea eliminării urmărilor lui. Nu este nimeni nebun să se apuce în toiul viscolului de dezăpezire. Ar fi o muncă de sisif, total ineficientă și implicit costuri importante. Știu ce să facă cei desemnați pentru asemenea treburi (nu zic că, nu mai sunt și „uscături”). N-ar fi rău să avem și noi dotarea în domeniu cum o au țările nordice; dar pentru asta trebuie să ai o economie puternică.

                                                                      Înainte, cum dădea un singur fulg de nea se oprea circulația până primăvara. Dacă spuneai așa ceva la un străin, se uita la tine dubios. Chiar dacă erau luni întregi, când praful era ridicat de vânt, tot nu se relua circulația. Circulau numai mașinile oficiale: ale „tovarășilor”, miliției, pompierilor și salvării. Așa că, în caz de viscol dezăpezirea decurgea fără probleme. Oprirea circulației autoturismelor particulare crea mari nemulțumiri (dar degeaba) populației. Se ajunsese ca morții să fie duși pe umeri până la cimitir, pentru a fi înmormântați. Asta s-a uitat, nu ? Ce să mai spun despre temperatura din apartamentele blocurilor cenușii ? Este ultra cunoscut. Cum aș zice „iarna era iarnă”, cu voie sau fără.

                                                                        A fost nevoie de jertfă de sânge să ajungem aici. Când mai facem afirmații hazardate pe seama altora, ar trebui să ne vedem de treabă și să lăsăm barda departe de Dumnezeu !




---------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                       

                                                                     

                                                           

ȘTIINȚA ȘI CREDINȚA ORTODOXĂ

de Mihai G. Tănase 

                                                   Prin creația lui Dumnezeu omul a fost făcut după chipul și asemănarea Sa (Fc. 1.26). Ceea ce trebuie reținut este faptul că, aceste două trăsături, în aparență, sunt simple la o primă lectură (înțelesul biblic trebuie să fie în contextul redării lui și nu punctual - cum, greșit, îl percep sectanții), dar nu apare chiar așa.

                                                          În privința chipului este mai ușor de înțeles, imaginea fiind în suprapunere; însă în ceea ce privește asemănarea cu Dumnezeu aceasta este în virtuți, virtuți ce se pot deteriora din cauza  păcatului omului. Efortul pe care trebuie să-l facă omul este de a se comporta și a face ca el să rămână în virtuțile primite de la Dumnezeu, ceea ce cu mare greutate se realizează și numai prin învățătura Bisericii.

                                                             Deci, Dumnezeu dându-i omului virtuți i-a dat și posibilitatea cunoașterii lumii (adică a universului cu cele două componente: mirocosmosul și macrocosmosul).

                                                                  Microcosmosul se află în om: Să ne cunoaștem pe noi înșine (Lc. 17.21). Dar până unde ? Până acolo unde mintea noastră poate să cuprindă prin puterea sa de cunoaștere. Aceasta ar fi, într-o primă fază, știința omului. La fel se întâmplă și cu macrocosmosul, cealaltă direcție a științei. Omul prin firea sa este o făptură curioasă, care vrea să știe și Dumnezeu i-a dat această posibilitate, dar în mod limitat (Rm. 9. 20, 21).

                                                                     De multe ori, afundându-ne în știință (iniferent de ramurile ei) uităm acest lucru care, evident, ne duce la rătăcire. 

                                                                      Știința și religia nu sunt două noțiuni care se exclud reciproc (cum se afirma în trecutul apropiat), ci putem spune că religia îmbracă cu plenitudine știința. Știința nu poate exista fără religie, după cum omul nu poate exista fără aer. Un om care studiază un anumit lucru sau fenomen și este întărit de credința în Dumnezeu, Acesta îi descoperă și mai multe lucruri folositoare, interesante (Mt. 25.29), de care el se va bucura mai mulț decât ceilalți. Acum, paradoxal, apare zavistia (invidia) între oameni.

                                                                     Dumnezeu prin iconomia Sa (lucrarea Sa divină) a dat omului ceea ce are de făcut și cum să facă pentru a-I fi plăcut Lui. Aceasta s-a realizat prin revelația Sa oamenilor aleși de El, care apoi au propăvăduit în mase Cuvântul lui Dumnezeu; dar cum am arătat unii au înțeles mai mult, iar alții mai puțin. Problema nu este cu cei care au înțeles mai mult, ci cu cei care au înțeles mai puțin. Străduința Bisericii și a fiecărui creștin-ortodox e să-l determine pe aproapele nostru să meargă pe calea cea dreaptă - a ortodoxiei.

                                                                         Revelația lui Dumnezeu nu a fost transmisă omului în mod simplist și explicit (cel puțin așa cred eu) și l-a lăsat pe om să aleagă și să judece după puterea minții sale cum trebuie să facă (dar fără să-l părăsească); cum se spune l-a pus la treabă (Fc. 3. 19), i-a dat știința ca să-și dea seama ce a greșit și cum să se îndrepte, nu să-l pedepsească (Iz. 33.11).

                                                                   Omul făcând ce este bine în lumina învățăturii dreptei credințe are posibilitatea și nădejdea mântuirii. Căile concrete de a ajunge la mântuire sunt cele arătate în Sf. Evanghelii și detaliate de către Biserică, prin Sf. Taine. Nu ne putem depărta de acestea, întrucât este în defavoarea noastră. Și cine dorește să-și facă rău singur ? Mai cu seamă că, în permanență, nu suntem singuri în această muncă, chiar dacă nu realizăm acest lucru. Dumnezeu este în trezvie și ne vede cu ochiul Său ce facem și ne călăuzește, orientându-ne spre bine. Binele nu este ceva abstract, ci dimpotrivă este foarte concret: este iubirea lui Dumnezeu față de creația Sa, cu preponderență față de om. Această relație se cere să fie reciprocă, chiar dacă Dumnezeu nu o condiționează. De aceea omul prin știință caută să-L găsească pe Dumnezeu și nu să-L nege. Chiar, prin absurd, dacă omul cu știința lui ar vrea să demonstreze un lucru contrar lui Dumnezeu nu ar putea; numai pentru un moment ar crede el că a reușit, întrucât acesta este un exemplu elocvent de sminteală (adică a depărtării omului de Dumnezeu - Sf. Nicodim Aghioritul).  Acest lucru nu este posibil, noi fiind creația lui Dumnezeu, care nu ne lasă.

                                                                      Prin știință ajungem uneori să nu putem avansa în gândire și ispitiți de diavol încolțește în mintea noastră ideea că lucrurile nu sunt clare, dar în fondul lor profund sunt foarte clare, din cauza gândirii noastre limitate. Sfântul apostol Pavel lămurește această inadvertență în Epistola sa către Romani cap. 11.33 .

                                                                           Din această constatare am putea să tragem concluzia greșită: dece trebuie să căutăm, de ce trebuie să studiem (să facem știință) ? Răspunsul meu e simplu: trebuie să ne trăim viața în căile lui Dumnezeu, așa cum El le-a stabilit prin voința și lucrarea Sa.


                                                  ***

Bibliografie

BIBLIA, ediția 2001, București
ORTODOXIA, Paul Evdokimov, 1996, București
DIN PROBLEMELE CULTURII EUROPENE, N. Bagdasar, 2000, București






-------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

                                                

INDICAȚII ULTRA IMPORTANTE

de Mihai G. Tănase 

                                              De regulă, înaintea fiecărui radio-jurnal, timp de câteva secunde, se dau reclame scurte sau știri de interes general.  

                                                  Azi, înaintea celui de la ora 16:00, s-au transmis „niște indicații de interes general” care se pare că aparțin ISU (probabil Inspectoratul pentru Situații de Urgență de la nivel național). După ce l-am recepționat am intrat într-o mare dilemă: să încep să plâng sau să încep a mă tăvăli pe jos de râs ? Noi, românii am fost blagosloviți de către Dumnezeu cu de toate. Facem haz de necaz, atunci când suntem în situații limită, ori exagerăm atunci când nu trebuie. Eu cred că, Dumnezeu nu ne-a spus, în mod expres, că trebuie să mai și învățăm, pentru a-L înțelege. De spus ne-a spus, prin scrierile sale sfinte și pe care nu le prea luăm în seamă; fie că nu credem, fie că ne considerăm mai sus ca El.

                                                     In câteva cuvinte, iată despre ce este vorba în propoziție.

                                                       A început febra cutremurelor ! Aceasta s-a mutat de la TV la Radio: „În caz de cutremur, preventiv, ancorați mobila de pereți sau elemente solide ale construcției; faceți-vă un plan de evacuare a întregii familii, să nu fiți luați prin surprindere și altele de acest gen...”

                                                             Mi-aduc aminte, când profesoara de matematică ne explica, în liceu, mecanismul rezolvării unei probleme. O problemă are trei părți esențiale: Ipoteza, demonstrația și concluzia. Aceste trei lucruri mi-au rămas, pe viață, întipărite în minte. Nu trebuie să ai studii de specialitate în Inginerie seismică, ci numai puțină bunăvoință logică și pricepi imediat cum stau lucrurile.

                                                              Care sunt cele trei părți ale problemei din indicația de interes general transmisă ? Mai mult decât simplu: nu are decât una definită și una subînțeleasă.

                                                            Demonstrația: toată vorbăraia ce și cum să faci...

                                                           Concluzia(subînțeleasă): că totul o să fie bine, dacă se respectă ce s-a spus, și

                                                                Ipoteza: lipsă. Adică, știută numai de autori: valabilă numai pentru cutremure de intensitate mică și să zicem, medie.

                                                                Poate cineva să mă contrazică ? Nu are importanță câți ani ai studiat influența fenomenelor seismice asupra construcțiilor, important este să le înțelegi și să le faci față, dacă poți. 

                                                                 Când mai aud astfel de indicații, mă fac că sunt surd și nu pricep !





------------------------   mihaibrebu@hotmail.com