sâmbătă, 21 aprilie 2018

VORBE DE CLACĂ

de Mihai G. Tănase







                                                       Aseară, pe un canal tv, în cadrul unei emisiuni cvasicotidiană, prind un subiect demn de reținut: iminența producerii unui cutremur de magnitudine 8, pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, de adâncime foarte mare. Acest presupus seism se va întinde de la Moscova la Cairo și transversal, de la Paris până la Urali. (Ce predicție, tată ! Stă mâțul în coadă.)

                                                           După câteva minute, în capul meu au început informațiile să se îngrămădească și să mă enervez în același timp. Mi-am adus aminte, din nou, de profesorul de latină din liceu care ne spunea tot felul de dictoane; dictoane care se potrivesc ca mănușa la cele ce se discutau. Unul era: după ce omul trece de 60 de ani, dă în mintea copiilor (parcă Seneca l-a zis). Eu credeam că se îmbolnăvește, nu că gândește ca un copil.  Al doilea era mai mult un proverb, de al nostru, popular: Când un prost aruncă o piatră în apă, nici zece deștepți nu pot să o scoată, darămite patru !

                                                               La talk-show participa, evident, moderatorul (care, după câte știu eu, are la bază studii militare) și trei invitați: un ziarist, un avocat și un analist politic (cel mai tânăr).  De la prima vedere poți să constați că, nimeni nu avea nici în clin nici în mânecă cu subiectul dezbătut. Dar, problema cu viitorul seism fusese lansată de o persoană care se crede expert în materie și este clientul fidel al unor canale tv de speriat lumea. Fiecare și-a dat cu părerea. Au ajuns la noțiuni de calculul construcțiilor, starea construcțiilor actuale, probleme de seismologie și evident problemele politice adiacente. Numai ca o mică remarcă: Fraților, calculul antiseismic al construcțiilor se studiază în facultate, mai mult, sub aspect general și doar ulterior se aprofundează individual, cine vrea !

                                                                   Părerea mea este: Un cutremur de magnitudine mare (nu e pleonasm), chiar și de pe la 6,5 pe scara Richter, va produce atâtea pagube încât televiziunile de peste tot vor avea pâine de mâncat pentru multe zile. Ce să facem ? Cum ne așternem, așa dormim !

                                                                     În rest, șezătoarea sau claca mi-a plăcut. Trebuie să câștige și ei un ban, de pe urma fraierilor. Fiecare cu ce știe, nu ?

vineri, 13 aprilie 2018

NETUL ȘI TURNUL BABEL

de Mihai G. Tănase






                                                              Am intrat pe net să caut o părere pertinentă despre secta religioasă Martorii lui Iehova și tot citind am dat de fapt peste altele, care mi s-au părut niște aiureli. Nu neg că, această mare invenție, care este net-ul, ar fi ceva dăunător dezvoltării în sine, dar după părerea mea greșeala vine din libertatea fiecăruia de a scrie ce-i trece prin minte și cititorul o ia drept axiomă. Este ceva imposibil de separat sau de decelat. E libertatea fiecăruia. Baza de analiză rămâne studiul și pregătirea individului, care-l va feri de căderea în păcat: înainte de '89 orice prostie care apărea în Scânteia era lucru adevărat; dintr-un singur motiv că ziarul era al PCR, iar partidul nu minte, tovarăși.

                                                                 Prin urmare, ce citesc la Wikipedia despre Martorii lui Iehova ? Aceștia sunt o organizație religioasă creștină etc. etc. Dintr-odată îmi aduc aminte că, niște apostoli ai organizației, prin 1993, îmi bat la ușă să mă lămurească că n-ar fi rău să mă alătur lor. Aveau o logoree interesantă despre principiile organizației lor și îmi spun că ei sunt creștini (exact cum am citit în Wikipedia). În acel moment i-am întrebat a cui este revista Watch Tower (Turnul de veghe), iar ei la unison: A noastră ! Stați așa să vă arăt revista și să-mi citiți din ea un fragment, că eu sunt redus și nu înțeleg.
Reproduc integral fragmentul : Martorii lui Iehova nu fac parte din creștinătate. De fapt, creștinătatea a fost  fondată la circa 300 de ani după moartea lui Isus, iar crezurile ei au deviat în mare măsură de la învățăturile sale. De exemplu, noi nu credem în doctrina creștinătății referitoare la Trinitate, care învață că Isus este însuși Dumnezeu. Scripturile nu conțin nicăieri această învățătura profanatoare. Noi nu folosim crucea drept simbol și nici statuetelor nu le acordăm vreun rol în închinarea noastră. Toate acestea sunt lucruri condamnate de Biblie. După lecturare apostolii au plecat cu coada între picioare. Nu analizez acum conținutul doctrinei acestei secte, pentru că așa cum spunea un prieten de al meu, preot ortodox la Curtea de Argeș, sectanții (cei despărțiți de Biserica-mamă Ortodoxă) nu pot cu gândirea minții lor să se ridice la nivelul de înțelegere al Bibliei și atunci coboară nivelul Bibliei la nivelul minții lor. Vreau să subliniez ușurința cu care se dau tot felul de explicații (ca verosimile) în spațiul virtual. Ori, această practică este identică cu aceea a oamenilor care au vrut să facă Turnul Babel.

                                                                                Înainte de a ne însuși ceva de pe net ar fi bine să cercetăm și alte surse: să nu ni se încurce mințile...


--------- mihaibrebu@hotmail.com

sâmbătă, 7 aprilie 2018

ERRARE HUMANUM EST

de Mihai G. Tănase






                                                           Este omenește a greși, dar problema se pune până unde și cui îi este permis. Este similar cu efectele produse de un cutremur: dacă nu există construcții pe o anumită arie (în câmp deschis) și nici persoane, atunci efectele sunt nule. Nimeni nu va putea emite vreun comentariu pe această temă. Dar, dacă există construcții și unele sunt afectate, inclusiv oameni atunci este de jale. Cu alte cuvinte, una este situația când oamenii sunt la vârful societății, vrând să învețe pe alții și alta este să fii undeva mai jos și să te exprimi în mod nativ.

                                                             De cei de sus, de ceva timp, se ocupă unele canale de tv să le arate incompatibilitatea lor în ceea ce privește exprimarea corectă cu funcția deținută. Chestiunile sunt hilare ! Dar, tocmai acum vedem cum se aplică zicala biblică cu bârna și paiul din ochi. Ei, specialiștii lingviști în timpul miștocărelii au postat pe burtiera televizorului cuvinte ortografiate grosolan. Se mai întâmplă, câteva secunde acolo, poate cel din regia tehnică nu a observat și a greșit și se corectează; dar de unde, până nu se termină subiectul nu se schimbă nimic. Lesne de înțeles că habar nu au nici ei. Explicația este destul de simplă, dacă ne uităm cum se iau diplomele în sistemul veșnic reformator al învățământului românesc.

                                                                      Această categorie de oameni de sus nu prea mă interesează, sunt destul de vremelnici în funcții și de ei se uită repede, ca și de canalele tv în cauză.

                                                                         Ce mi se pare mai grav este ceea ce se întâmplă cu cei mai de jos.  Aceștia îi copiază în prostie pe șefii lor. Cei care vor să iasă în evidență se afirmă prin mijloacele tehnicii moderne, ale IT. Și aici să vezi exprimare într-ale limbii române și-mi pun întrebarea: oamenii ăștia au fost vreodată pe la școală ? Nivelul lor nu este mai sus de genunchiul broaștei și conduc oameni cu pregătire mai mare decât a lor. Tare mi-aș dori să știu ce este în capul lor și către ce se îndreaptă. Ținta lor este undeva și nicăieri ! 

                                                                           Nu am avut niciodată complexul de inferioritate (cu mici excepții, până am constatat că mă înșelam) și nici nu este o rușine să recunoști că nu știi ceva; întrebi și se rezolvă. Totul este să ai în subconștient, permanent, preocuparea dacă zici bine sau nu, cum spunea cronicarul: odată ce vorba a ieșit din gură, nu o mai poți băga înapoi !


--------- mihaibrebu@hotmail.com

vineri, 6 aprilie 2018

VIITORUL RELATIV

de Mihai G. Tănase







                                                              La începutul perioadei de doctorantură mentorul meu avea o tactică de a se debarasa de acei doctoranzi care, poate, au reușit să treacă de admitere prin metode nu prea ortodoxe și de aceea a mai introdus un filtru, în scopul de a te face, liber consimțit, să renunți la această formă de învățământ. Adică, să nu ne mai încurcăm unii pe alții. Ce era acest filtru ? Cu prima ocazie te trimitea să asiști cum se desfășura un examen pe parcurs, la un doctorand avansat. Nu ce-am simțit este important; important este ce am învățat pe parcursul a două ore, cât a durat examenul în cauză (eu am mers mai departe). Doctorandul examinat (era cercetător la ISPH - Institutul de Studii și Cercetări Hidrotehnice, din București) era luat la întrebări de către trei profesori de specialități diferite, dar în domeniul comun. Acesta trata alunecările de teren și prezenta un subiect care suna așa: Influența timpului asupra capacității de eliminare a apei de către un pom. Unul dintre profesori ( în jur de vreo 85 de ani) îl întreabă: cum poate timpul să influențeze ceva, timpul este o categorie filozofică, nu influențează nimic!

                                                                             Acum, am făcut legătura dintre timp și două materii studiate în liceu: Istoria literaturii române (cu o profesoară de excepție) și Socialismul științific (cu un activist de partid, pe care nu l-am mai văzut vreodată).

                                                                            Ce ne spunea profesoara ? În timpul lui Ion Heliade Rădulescu era, cum am spune azi, un vid de scriere și el a zis, binecunoscutul, dicton: scrieți băieți, numai scrieți !

                                                                               Ce ne spunea profesorul activist? Tovarăși, societatea se dezvoltă în timp și în spirală, adică în ciclu dar pe un plan superior ! Măi, să fie !

             
                                                           Ce observ azi ? Toată lumea construiește, în draci. Nu are prea mare importanță cum. Oricum ar fi casele de grandioase și cochete, tot niște căsuțe sunt, întinse pe orizontală. Ce dracu',  grandomania e la modă! Cât de curând, se va termina și cu suprafețele construibile și atunci ce va rămâne de făcut ? Să construim pe verticală, cum se face în toate metropolele. Și când copiii noștri se vor apuca de treabă vor constata că nu au documentația științifică după care să realizeze structurile în conformitate cu condițiile noastre specifice: Cărțile tehnice, practic, nu se mai editează. N-am văzut prin librării sau pe la târguri de carte (pardon, bookfest) vreo lucrare de interes; în schimb le lăsăm lătrături pe la tv despre cutremure și alte chestiuni de urbanism, că e mai simplu. Vor putea să se documenteze ei din arhivele tv ? S-ar putea, dacă se va aplica chestia cu spirala din Socialismul științific.

                                                                 Până atunci, se pare că spirala e cam de-a-ndăratelea și ar fi bine să facem ce-a spus I. Heliade Rădulescu, până nu ne influențează timpul, că tot se va alege ceva bun !


--------- mihaibrebu@hotmail.com









                                                                 

luni, 2 aprilie 2018

NU AM TIMP

de Mihai G. Tănase

                                                                                     





                                                                Mă întorc acasă și găsesc la cutia poștală, din scara blocului, o invitație. Nu o invitație la o cununie religioasă ca acum câțiva ani (nu mai este la modă, tinerii stau în concubinaj și tot se încearcă reciproc, iar când vor să treacă la lucruri serioase constată că nu se mai poate - totuși fărdelegea e mai bună, e mai plăcută, că o viață are omul),  ci una de participare la un film religios. Interesant ! O citesc să văd protagoniștii: Cine este Isus Cristos în realitate ? Din prima, după cum era redactată Iisus cu un singur i și Hristos scris cu c, fără H, am realizat că oamenii lucrează tare la prozelitism; dar nu asta m-a impresionat, ci enunțul ultra exact al întrebării și am început să râd de am speriat vecinii de la parter. 

                                                                   Dacă ar fi fost niște oameni cu doxă, aș fi zis că sunt discipolii lui Descartes. Adică, mecaniciști în gândire. Mai departe se spunea, în invitație, să luăm parte la Comemorarea anuală a morții lui Isus.  Acești apostoli sunt mai ceva decât arianii. Erezia lui Arie nu a fost decât un mizilic pe lângă ce susțin ei acum. Dar, au sediul în Pensylvania (cu filiale mai prin toate țările), deci ar trebui să-i credem, ce dracu' !

                                                                       Suntem în Săptămâna Mare și nu întâmplător și-au ales momentul, dar băieții uită un lucru esențial: 86 % din populația României este de confesiune creștin-ortodoxă. Acum, este adevărat, nu toți 86 % sunt cu adevărat ortodocși, unii sunt numai prin declarație, dar tot este bine... Este același lucru pe care l-a comentat Paul Evdokimov despre Pilda celor zece fecioare: Or fi fost ele nebune, dar totuși aveau o virtute, erau fecioare ! Așa că, dacă vor reuși să ducă în rătăcire un procent de 0,01 va fi mare lucru, dar nu cred.

                                                                      Iisus Hristos este dumnezeul nostru adevărat, veșnic viu, fără de început și fără de sfârșit. Ce Comemorare vor să-i facă omenii cu mintea întunecată ?

                                                                        Pentru asemenea tâmpenii nu am timp de pierdut !

---------- mihaibrebu@hotmail.com

vineri, 2 martie 2018

PARALELE

Imagine Internet
Iarna în București, Febr.1954
(Imagine AGERPRES)
                                                                                                           








  de Mihai G. Tănase

                                                                                                               Moto

                                                                                                      Vântul suflă spre miază-zi,
                                                                                                       și se întoarce spre miază-noapte;
                                                                                                       apoi iarăși se întoarce, și începe
                                                                                                       din nou aceleași rotituri.

                                                                                                                                   Ecl. 1.6



                                                                      Se spune că, omul când nu are ce face își face de lucru. Acum, depinde de om: ce și cum este în mintea fiecăruia.

                                                    Mai prin vara anului trecut, unii cu hârtii de atestare a pregătirii lor profesionale umblau pe la diverse posturi tv să-și dea cu părerea lor științifică cum va fi iarna 2017 - 2018. De fapt dădeau o prognoză ca sigură. Ce să mai spun ? Prăpăd mare, dom'le ! Temperaturi scăzute, cum n-au mai fost niciodată, viscole puternice și tot așa, pe perioade mari. Jale ! Pământul din cauza încălzirii globale și a perturbării climei nu va mai avea viață pe el. Un fel de război meteo devastator ! Etc. etc. ! Toate aceste elucubrații s-au desfășurat pe parcursul câtorva zeci de minute bune, să aibă timp să le argumenteze. Seara a fost mai dificil, la culcare, pentru cei care i-au ascultat cu atenție și îngroziți au căutat să doarmă.

                                                      De atunci și până mai acum, cititorii de promptere au ținut flacăra nestinsă a producerii cutremurelor pe teritoriul României. Știri care nu au niciun sens sau vreun folos pentru om, decât acela de a-l ține conectat la activitatea institutului național de specialitate și a face rating. Din când în când a mai apărut și câte un oracol de calibru într-ale seismologiei; treburi serioase dom'le !

                                                         Eu cred că, toți specialiștii în a ne face de lucru și de a impresiona cu presupusele lor prognoze științifice lucrează în part time pentru firmele farmaceutice, să le faciliteze vânzarea de somnifere.

                                                          La această dată vă pot spune ce s-a întâmplat cu prognoza meteo. Vremea și-a văzut de treaba ei. {Ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul lunii februarie, trei patru zile, a fost vreme autentică de iarnă românească și nimic mai mult.} Dimpotrivă, cele trei luni calendaristice de iarnă au fost peste normal, din punctul de vedere al temperaturilor; a fost o iarnă călduță cu foarte puține precipitații. (Acum, dacă stăm și ne uităm retroactiv a fost o bucurie pentru cei ce asigură încălzirea locuințelor în sistem centralizat și o părere de rău pentru cei din agricultură.)

                                                        Expunerile oracolelor pe teme seismice s-au adeverit, dar nu la noi; prin alte părți ale Globului.

                                                           Ce să mai zic ? Doamne ajută, că am trecut și de asta, dar nu vom trece ușor de un nou serial care va începe cât de curând. Porțile canalelor tv sunt larg deschise diletanților. Acestora le-aș da un sfat: Să lase și pe alți semeni de ai lor să câștige un ban făcându-se de râs. Vremea e vreme și seismele se tot produc, așa că așteptăm cu interes noi versiuni de prognoze, în alt registru.

---------- mihaibrebu@hotmail.com

duminică, 11 februarie 2018

CATALIZATORUL

de Mihai G. Tănase






                                                Nu îmi mai aduc bine aminte când am auzit prima oară de termenul de catalizator; prin clasele primare, cu siguranță, nu ca acum, dar mi-a plăcut enorm cum l-am perceput de la profesorul care l-a explicat. Ce interesant ! O cantitate foarte mică de substanță să accelereze o reacție chimică, care altfel nu s-ar produce sau ar merge foarte încet. O reacție necesară pentru viață, în fond.

                                                    Acest termen specific domeniului chimic, mai târziu, am constatat că se leagă destul de bine și cu domeniul umanist și încă cum.

                                              Când eram stagiar la un institut de proiectare de elită (eu habar nu aveam, dar așa era considerat) am întâlnit un inginer care îmi fusese asistent la facultate prin anul I. Un tip deosebit ca pregătire, aveam să constat ulterior, în cu totul altă materie decât aceea pe care o preda în facultate. Dintr-una în alta aflu că, de curând venise și el în același loc cu mine. Cinci ani mai înainte lucrase la un sector ce se numea Studii și cercetări și pe care analfabeții tehnici îl considerau ca pe unul unde se ardea gazul și nu se făcea nimic. Ce studiase omul meu acolo ? Întocmise un fel de studiu atotcuprinzător cu privire la proiectarea coșurilor industriale de fum, necesare la termocentrale sau alte unități ce aveau nevoie de așa ceva. Cum arăta acest studiu ? Era complet algebrizat și orice nătărău intra cu datele lui și rezulta toate caracteristicile constructive ale coșului solicitat. Un fel de floare la ureche. Pentru acest lucru nimeni nu l-a apreciat în vreun fel, dimpotrivă, toți îl luau în zeflemea. 

                                                                   După ceva vreme aud, pe șoptite, că Vlădel a dat admiterea la doctorat și bandiții l-au picat. Omul era foarte cătrănit, dar a mers înainte. Care era motivul real ? (Pe acest inginer nu îl interesa decât știința și orice făcea în demonstrația vreunei teorii mergea până la unu plus unu fac doi.) S-a luat în gură cu membrii comisiei pe care i-a încurcat și gata, buf, l-au picat. Cum să vină ăsta și să ne încurce pe noi ? Păi ăsta poate să ne ia nouă locul înainte ca el să iasă doctor!

                                                                    Eu, fiind stagiar, nu știam cum să abordez unele probleme și cum nu aveam reținere față de Vlădel, îi ceream sfatul lui. Ce făcea omul ? Îmi făcea toată teoria scrisă și la urmă îmi spunea să pun datele mele. Mă turba, la început, dar după ceva ani am văzut ce am învățat de la el și chiar mă mândream.

                                                                      Așa că, inginerul muncea în zadar și toți îl ocoleau, fără să fie remunerat în vreun fel, încât la un moment dat zice: Spuneți-mi pe cine trebuie să pup în fund, să-mi dea și mie un impuls și o fac ! Începuse să înțeleagă câte ceva. Omul nu avea nici cea mai mică doză de catalizator, în mersul lucrurilor, adică de lichelism. A crezut, tot timpul, că dacă face lucruri mărețe recunoșterea meritelor vine de la sine. Cine să-i dea recunoașterea ? Cei care aveau numai catalizator, fără substanțele principale ?

--------- mihaibrebu@hotmail.com
                                                      

miercuri, 13 decembrie 2017

NIHIL SINE DEO

(Imagine Stirile protv)


                                                  de Mihai G. Tănase 










                                                                       Astăzi se întoarce în țară trupul neînsuflețit al fostului suveran al României, Regele Mihai I, pentru a-și dormi somnul de veci la Necropola regală de la Curtea de Argeș.

                                                                   Toate canalele tv au transmis și transmit în continuare știri cu privire la programul funeraliilor. Mă surprinde știrile unor posturi tv, susținute de părerile (și nu greșesc „părerile”) unor oameni care se pretind avizați să ne lumineze și pe noi cu știința lor.

                                                                    Unii sunt chiar consternați, cum de se poate întâmpla dom'le, așa ceva ? Cum un fost rege, mareșal al României să fie înmormântat la orele 18 și ceva, acum în decembrie când se întunecă de pe la ora 17 ? (Ar vrea să-i pună niște reflectoare gigant, probabil !)

                                                                        La noi, la români, este o vorbă când se discută despre lucruri la „cald”: Ți-a luat Dumnezeu mințile ? (Dacă are ce să-ți ia !)

                                                              x        x

                                                                   x

                                                  Noi ne-am declarat creștin-ortodocși în proporție de 86 %, la ultimul recensământ. Regele a fost de confesiune ortodoxă. Înmormântarea sa trebuie să se facă în rit creștin-ortodox. În acest sens avem toate canoanele după care să se facă funeraliile, în conformitate cu cele arătate în evanghelii și care nu lasă loc de interpretare, după cum vor unii sau alții.

                                                      Iisus Hristos, Dumnezeul nostru adevărat, a murit pe la ceasurile nouă (aprox. ora trei p.m.); iar spre seară a fost depus în mormânt.

                                                                   Noțiunea de Seară, respectiv Dimineață vine din Vechiul Testament, la Facerea lumii; și a fost Seară și a fost Dimineață, ziua I-a etc. Noțiunea de noapte nu apare aici. „Cutuma” înmormântării decedatului este de natură simbolistică și în conformitate cu religia noastră: ca înmormântarea să se facă după ora 12 ziua (adică Seara, când și Iisus Hristos a murit și a fost îngropat), când ziua se sfârșește (ca și viața). Lumina zilei nu are nicio importanță în acest context. Decedatul este, deja, în starea intermediară a vieții veșnice; numai noi îi cinstim trupul, acum. Indiferent că, ai fost împărat sau rob, ambii sunt egali în fața morții și trebuie să fie tratați identic. 

                                            Dumnezeu să-l odihnească, împreună cu cei drepți, pe Majestatea Sa Regele Mihai I al României !


--------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                    
                                               

vineri, 1 decembrie 2017

D'ALE MILITĂRIEI

Bateria trage o „salvă”
Servanții unui obuzier









                                                                                            de Mihai G. Tănase 






                                                            Înainte de '89, când Nea Nicu călătorea mai peste tot dar și primea omologii săi „preteni” la București, mă enerva la culme când auzeam sintagma: În cinstea președintelui cutare au fost trase 21 de salve de tun.

                                                                      Azi este ziua națională a României. Am urmărit transmisia postului național de tv  a paradei militare la București. În timpul intonării Imnului de stat s-au arătat imagini ale unei baterii de tunuri de calibrul 72 mm, care executa lovituri de tun. 21 de lovituri ! Frumos până aici. Pe fondul muzicii și al loviturilor de tun cel care transmitea desfășurarea paradei militare (de altfel un om umblat prin teatrele de operații în care România era parte) se apucă și face un comentariu relativ la cele 21 de „salve” de tun, în legătură cu istoricul practicării acestui ritual de a se trage cu tunul la evenimente deosebit de importante. Cum persoana în cauză nu a apucat să facă serviciul militar obligatoriu (fiind o persoană relativ tânără), nu prea știa cum e cu „lovitura și salva” și a spus exact cum se zicea și pe timpul lui Nea Nicu: 21 de salve !

                                                                            Nu mă mai miră nimic, pentru că și eu sunt latin !

                                                                               În timpul facultății, începând cu anul III, o zi pe săptămână băieții făceau armată, iar la sfârșitul facultății se mai făcea un stagiu de trei sau șase luni. Eu „am fost norocos” și am făcut șase luni la AT (artilerie terestră). 

                                                                                A fost frumos (probabil unde era și vârsta...) și am învățat lucruri interesante (ca în orice meserie, dacă te interesează). Am făcut parte dintr-o baterie (șase piese de artilerie) de obuziere (tunuri cu calibrul peste 100 mm). Din punct de vedere tehnic: primul obuzier din partea dreaptă era denumit obuzier de bază în raport cu celelalte cinci din partea stângă. Ce se întâmpla dacă făceai parte din obuzierul de bază ? Ce să se întâmple ? Munceai de șase ori mai mult decât ceilalți servanți de la cele cinci tunuri. Când se executau tragerile cu muniție (reală) de război numai obuzierul de bază executa foc (lovitură cu lovitură), celelalte cinci tunuri înregistrau numai comenzile fără să execute foc (pentru economie de muniție) și numai când reglajul era terminat trăgeau toate concomitent. Aceasta era salva !

                                                                           De menționat că, atunci când se trage o lovitură țeava tunului vine în recul și privit din lateral tunul parcă nu mai are țeavă. Prin filme vedem explozii uriașe la gura țevii, dar aceasta stă pe loc. Se trage cu muniție de manevră (fără proiectil). Deci bancuri sau aiureli; joacă de copii, dar dă bine la ochi.

                                                                              Astăzi ce-am văzut la paradă ? Un tun care a tras 21 de lovituri, nu de salve (evident, cu muniție de manevră). Dar, „salva” sună mai frumos, e ceva mai grandios. Nu era mai înțelept fără explicații, sau să se fi documentat chiar și din DEX ?




------------------   mihaibrebu@hotmail.com


                                                     

marți, 31 octombrie 2017

ACHIZIȚIA UNEI CASE ÎN BUCUREȘTI, FĂRĂ FRICĂ DE CUTREMUR

de Mihai G. Tănase 






                                                         La români, prin perioada interbelică, era un obicei când chiriașii își schimbau casa: de sf. Gheorghe și de sf. Dumitru. Iată că, acest obicei a reînviat și-l aduce în prim plan un ziar local. Articolul cu pricina nu este semnat de către vreun scriitor specialist în domeniu; nu este semnat de nimeni, dar publicat pe 26.10.2017 (în ajun de sf. Dumitru) - că este în ton cu mutările de toamnă. Eu v-am mai zis prin alte articole scrise de mine că, poporul român este un popor de specialiști în  Inginerie Seismică și nu m-am înșelat deloc.

                                                            Cine citește acest articol și când vede și „girul INCDFP” gata intră la scandal cu nevasta, unde să se mute omul, vorba ceea: a scris în Scânteia tovarășe și totul este adevărat.

                                                                 Eu tot nu pot să pricep cum pot să apară tot felul de aiureli în ziare și să dezinformeze lumea. Înainte mai era prostia aia a Securității cu dezinformarea maselor, dar acum cine o mai face și cu ce scop ? Nu întreabă pe nimeni și umple paginile cu tot felul de tâmpenii, așa zise tehnice. Sunt convins că cei de la INCDFP habar nu au despre articol și nu i-a întrebat nimeni (așa îmi place să cred !).

                                                                                          Acum să argumentăm puțin, până nu-mi plesnește capul !



                                                  Concluziile trase de către ziar s-au făcut pe analiza hărții seismice întocmite de către INCDFP, în care suprafața Bucureștiului este împărțită în aproximativ 12 zone, pentru fiecare zonă având indicate accelerația terenului și perioada dominantă a sa, în cazul unui cutremur de 7,5 grade (grade Richter, tată, nu Celsius!). Aceste date ar trebui să fie luate în calcul la proiectarea construcțiilor de către ingineri, ceea ce nu prea este adevărat. Dacă s-ar face așa, atunci tot calculul antiseismic al unei construcții ar fi destul de aproximativ. Perioada dominantă a terenului de amplasament al construcției se face pentru suprafețe limitate, caracteristice, ale amplasării construcțiilor funcție de profilul litostratigrafic al terenului de fundare și până la roca de fundament (bedrock) și nu pe hectare întregi; prin metodele prospecțiunii seismice. A se vedea și normele americane SEAOC, începând de prin anii '60: Ceea ce la noi nu se face ! De ce ? Pentru că, aceste operații costă, costă... și nu sunt bani. 
Poate cineva să-mi spună mie că, în interiorul aceleași zone (din cele 12) la exteriorul și la centrul ei (la câțiva km distanță) avem același profil litostratigrafic ? Este la mintea cocoșului că, nu !

                                                  Mă limitez numai la aserțiunea de mai sus și este ultra-suficient să afirm că, cineva face mișto de noi, crezând că le înghițim gogoșile neprăjite și crude !

                                                                      Cât despre mutat, să se mute ei după cum spun și îndeamnă lumea !




--------------------    mihaibrebu@hotmail.com


miercuri, 27 septembrie 2017

COOPERATIVA MUNCA ÎN ZADAR



Imagine Internet








                                                                  

de Mihai G. Tănase 




                                                             Înainte de '89 sistemul economic avea printre altele unități numite cooperative. Acestea erau structurate pe activitățile necuprinse în unitățile de bază ale economiei socialiste și care erau, totuși, necesare în desfășurarea vieții cotidiene. Ele erau definite după modul de activitate specific: frizerie și coafură, reparații încălțăminte, croitorie, bijuterii etc. ; având denumiri oarecum sugestive: Higiena, Avântul Îmbrăcăminții, Munca, Sporul și tot așa.

                                                                  În anii studenției, la una din materiile de bază, aveam un asistent care ne lua la mișto când vreunul dintre noi spunea sau făcea ceva ce nu avea vreo tangență cu subiectul discutat: Tovarășul cutare, d-ta ești de la Cooperativa Munca în Zadar?

                                                                                                   Au trecut aproape 28 de ani și pot acum să fac o comparație între cele două modele de învățământ. Nu afirm că, unul este mai bun decât altul: sunt numai constatări și atât...

                                                                        Înainte, ți se băgau tot felul de materii balast, care îți consumau timpul în defavoarea celor care trebuia să le înveți pentru specialitatea pe care o urmai. La puțin timp după '89, ne-am aliniat la indicațiile Procesului de la Bologna, pentru că suntem țară membră a UE. Foarte bine ! Învățământul superior s-a structurat pe trei niveluri: licență, master și doctorat. Evident, s-a redus și durata stagiilor. Lucru bun: s-au înlăturat materiile balast. Dar ce folos ? Frecvența nu mai este obligatorie. Peste 80 % din studenți au serviciu, taxele trebuie plătite. Chestiunea cu taxă și la buget este un fel de a-ți fura căciula singur (la stat mă refer). Cum dracu' să înveți, când tu stai la serviciu și apoi, cum să nu-i treacă profesorii când universitățile au autonomie (adică, un fel de afacere), că doar au nevoie de banii studenților. Rezultatele se văd, fără să fii vreun specialist în domeniu, din ce se prezintă pe la televizor: un șir nesfârșit de văicăreli, că sunt mai toți cu diplome universitare și nu au un loc de muncă. Procesul de învățământ este mult mai complex decât pare din clasa pregătitoare și până la doctorat: Ochiul dracului este omniprezent !  Tata avea o vorbă: banul îl strică pe om.  

                                                                    Am speranța că, se va găsi vreun Spiru Haret să pună ordine în învățământ, că până atunci tot la Cooperativa Munca în Zadar lucrăm !




-------------------------   mihaibrebu@hotmail.com
                                                                                               

marți, 22 august 2017

UN CUTREMUR...

Imagine Internet
(MEDIAFAX)

Imagine Internet
(MEDIAFAX)











                                                      
                                                                         de Mihai G. Tănase         



                                                 Aseară a avut loc în apropierea insulei Ischia din Italia un cutremur de 3,6 grade, recalculat la 4,0 grade și la o adâncime de doar 10 km (Presupun pe scara Richter, întrucât autorul știrii-Mediafax, ca și alți specilaliști, ne consideră că suntem un popor de seismologi: de ce doar ? La ce adâncime era normal să fie ?) În urma seismului două persoane și-au pierdut viața și câteva zeci sunt rănite, iar clădiri prăbușite o sumedenie...

                                                        Prea multe comentarii nu am de făcut, decât acelea pe care le-am mai arătat cu ocazia cutremurelor precedente și recente produse în Italia: Construcții executate după reguli în conformitate cu mintea fiecăruia. Adică, niște construcții frumoase pe  din afară și putrede pe dinăuntru. Din imagini se poate constata, cu ușurință, că s-a folosit ca material de construcție BCA-ul. (Beton celular autoclavizat. Un material inventat de către suedezi acum vreo 50 - 60 de ani. Acesta este un material termoizolator, dar oamenii l-au folosit și-l folosesc în continuare ca pe un material portant - e spornic și ieftin, în comparație cu cărămida, să zicem.) Ori, ce se poate vedea în imaginea de mai sus ? O grămadă de blocuri din bca !

                                                          Acum, făcând o retrospectivă la modul meu de pregătire în domeniul Ingineriei seismice, constat că nu am acordat prea mare importanță culturii în general ( și nici nu se putea); dar, după cum gândim și cum ne comportăm avem multe lucruri în comun cu italienii, doar suntem frați din aceeași rădăcină. Știu că stă în firea omului să obțină un efect maxim cu un efort minim, dar aceasta duce de cele mai multe ori la eșecuri. Vrem să ne strecurăm. Nu se poate, fraților ! Toată lumea construiește. Foarte bine, dar nu oricum. Răsplata muncii noastre o primim imediat sau se transmite generației următoare. Nu noi stabilim momentul. Nu se vede cum ?





----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

vineri, 4 august 2017

FRICA DE MOARTE

de Mihai G. Tănase 






                                                        Scriind acest articol, presupun, că va fi cel mai scurt articol pe care l-am scris până acum. De ce ? Dintr-un motiv destul simplu: fiecare „neam” are caracteristica lui. Nemții și elvețienii au exactitatea; mexicanii au veselia și lipsa grijii de mâine; englezii modul de a fi „scorțoși” și tot așa. Românii ce au ? Să moară capra vecinului și frica de moarte. Deși suntem, eminamente, un popor creștin-ortodox în proporție de peste 86% nu ar trebui ca frica de moarte să fie apanajul nostru. Ce se spune în dogmatica ortodoxă ? Cine așteaptă moartea ca pe un pas fericit spre lumea de apoi, acela este un creștin-ortodox adevărat ! Dar, acest lucru îl face numai un număr extrem de mic de oameni - sfinții lui Dumnezeu.

                                                            Am ajuns la această concluzie, relativ ușor, studiind statistica articolelor scrise până acum. Ceva foarte elocvent ! Toate articolele având ca temă Ingineria seismică au un număr impresionant de vizualizări și cele cu temă privind modul nostru de viață (acela cu capra vecinului) nu prea a interesat pe nimeni, probabil a fost ceva plictisitor...

                                                            Dacă vreți să vă bateți cu cărămida în piept cât de ortodocși sunteți, amintiți-vă de ce a spus Iisus Hristos în Evanghelia după Matei 22.39 (Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți).
     
                 Nu putem să trăim izolați, indiferent de credința fiecăruia !





----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com