LUCRURI INEXTRICABILE

de Mihai G. Tănase    

                                

                                              De ani buni avem canale de televiziune de tot felul: publice, comerciale, muzicale etc. Din când în când, dar cam des, pentru ca exista material ce apare ca oportun și în mod natural, unele televiziuni (și nu puține) au o predilecție în a comenta cutremurele ce se întâmplă în România. Nimic rău în aceasta. Problemele încep să apară în momentul în care fiecare începe sa-și dea cu părerea cum vede el cu mintea sa fenomenele seismice: un amalgam de noţiuni științifice și "teorii" populare, sfaturi și îndemnuri cum este mai bine sa ne ferim de urmările cutremurelor sau cum să facem să le prevestim într-un interval cât mai favorabil, toate îmbrăcate într-o haină cât se poate de științifica. Și ca tabloul să fie complet se mai inserează și câte o convorbire cu un specialist în seismologie, ca și cum acesta ar aplica o stampila de conformitate la finalul relatării. Ce să credem după astfel de știri ? La fel ca difuzorii lor, o anxietate mai mult sau mai puțin pertinentă, generatoare de întrebări fără răspuns și o să vedem noi ce se mai întâmplă...deocamdată slavă Domnului că putea să fie și mai rău.

                                           A lansa în spațiul public asemenea știri care nu fac altceva decât să creeze panică sau o teamă nejustificată consider că este o atitudine neavenită, și mult mai bine ar fi fost să nu se difuzeze nimic.

                                            De la început se pleacă cu elemente confuze și anume: se încurcă evaluarea seismelor menționându-se scările de apreciere; de parcă toată lumea ar fi obligată sa cunoască acest domeniu; se amestecă seismologia cu ingineria seismica chiar acolo unde nu trebuie; se fac afirmații fără acoperire cât de cât științifică; se fac comparații aiurea cu alte tări etc.

                                            Toate acestea au o singură ținta: construcțiile de toate categoriile, dar în special cele care adăpostesc oameni; fie că nu se iau măsuri de sporirea(?) rezistenței lor la cutremure, fie că nu se face ceva, în acest sens, la cele care au suportat șocuri seismice importante.

                                                     În loc de știri, care nu-și găsesc locul, mai bine ar fi, ca periodic, dar constant, să se treacă la formarea unei educații minimale a populației cu privire la înțelegerea și comportarea sa în eventualitatea producerii unor cutremure. Televiziunile care vor avea astfel de preocupări vor avea cu certitudine un rating mult mai mare, decât în situația expusa mai sus. Până atunci, toate aceste lucruri pentru mine rămân inextricabile !

   


   ---------------------    mihaibrebu@hotmail.com

             

           

           

SEMNIFICAȚII MĂRUNTE

de Mihai G. Tănase    

                                                           Nu demult, ieri, la emisiunea de la ora 15:00 pe RomâniaTV se povestea despre modul cum se făcea politica externa a României din timpul lui N. Ceaușescu.. Naratorul un om care nu are nevoie de nimic în plus   pentru a-l remarca: acad. Mircea Malița. Ceea ce m-a uimit și pentru mine a devenit ceva inextricabil a fost momentul primirii dlui academician de către Gaddafi. Acestuia i-a fost transmis din partea lui Ceaușescu, drept cadou, un exemplar din Coran legat în piele de culoare verde. Gaddafi a luat surprins (ca într-o țara creștină există Coranul) Coranul și l-a sărutat. Imediat pe burtiera a apărut: Gaddafi a sărutat cadoul lui Ceaușescu. Toată această întâmplare a fost spusă pe un ton hazliu și a fost chiar accentuat de către povestitor. Eu trebuie sa recunosc că, am rămas putin șocat, având în vedere ce personalități participau la emisiune...

                                                          În sprijinul afirmației mele vin în continuare cu o ''povestioara'' adevărata trăită de mine și care la momentul de atunci m-a șocat și mai tare. Era prin '94 sau '95 când un arab (din Liban) patron de boutique în București a venit la mine acasă sa ia ceva. A intrat în apartament și s-a descălțat. L-am rugat sa se încalțe și i-am explicat ca la noi nu se practica acest obicei, ci numai în moschei; apoi a intrat în camera de zi și a rămas cu ochii fixați pe biblioteca. Nu i-am zis nimic, doar l-am privit. A mers la bibliotecă a scos Coranul (un exemplar obișnuit) și și-a atins fruntea de el după care l-a sărutat. Cu o mare atenție l-a așezat în locul de unde îl scosese.

                                                          Vizitatorul meu nu era șef de stat, era un musulman obișnuit !

                                                        Aceasta întâmplare i-am spus-o preotului cu mențiunea: eu dacă eram într-o țară arabă și vedeam Biblia la arab în bibliotecă, eu nu făceam același gest. Părerea mea este ca nu e bine sa tratăm lucrurile în derâdere, oricare ar fi ele și oriunde se discută, și cine le comentează ... (și am închis televizorul).




  ----------------   mihaibrebu@hotmail.com