luni, 19 mai 2014

LA STANDARDE OCCIDENTALE

de Mihai G. Tănase    






                                                    Imediat după '89 a început sa bată un vânt cu iz de capitalism avansat și pe la noi, atât în Capitala cât și în țară. Nu-i rău deloc, mi-am zis în sinea mea. Și unde se vede mai bine acesta decât în ritmul alert al construcțiilor de tot felul: vile care mai de care mai simandicoase, clădiri de birouri și sedii de bănci, magazine imense, depozite de toate categoriile etc.

                                                 Beneficiarii acestor lucrări nu sunt de specialitate, cu foarte mici excepții, și au apelat fie la cunoștințe diletante, fie la unele firme mai mult sau mai putin competente. Construim, construim, dar cum ? Uităm sau ne facem ca uităm, ca avem norme ce trebuiesc respectate cu strictețe ? Pe acestea nu putem sa le politizăm, dacă vrem sa avem un somn liniștit. Cei care au avut un surplus economic (ei știu cum l-au făcut...) și-au permis sa accepte o casa frumoasa pe din afara, fără sa le pese ce este în interiorul ei.

                                                    Un banal exemplu. Un prieten mă roagă sa vad o vilă dintr-un nou ansamblu rezidențial, care avea niște deficiente funcționale (treaba de arhitect). Când am văzut despre ce era vorba și i-am indicat soluția s-a uitat neîncrezător; cum sa dărâme ceea ce era deja făcut și apoi sa refacă ? L-am întrebat atunci: cine ți-a executat domnule lucrarea ? Niște băieți pricepuți de prin jurul Bucureștiului ! Din curiozitate am urcat în pod. Am văzut ce nu văzusem în viața mea. Un brad uscat cu coaja pe el (cum fusese tăiat din pădure) îndeplinea funcția de susținere a scaunelor, în alcătuirea șarpantei. Privit de la distanță șarpanta prezenta un grad avansat de deformare, dar nimeni nu-și făcea probleme. Sintagma devenita clasică la noi "merge și așa, n-are nimic" a funcționat din plin. Nu mă mai mira nici faptul ca vila fusese construita după un proiect sumar (sa nu spun îndoielnic); în schimb fațada era de nota zece (la culori), plăcută ochiului. Asta era importantă: fațada !

                                                         Azi e luni și e dimineață. Merg la sediul băncii sa-mi iau un produs. Nu am mai fost la aceasta banca de trei ani. Clădirea impunătoare, asimetrică în plan vertical și orizontal. Era sa uit: fațada excelenta. Toate condițiile sunt întrunite pentru a te atrage sa o vizitezi, cel puțin. Intru în interior. Paznicul (adică,"bodyguard ul") mă vede dezorientat și-mi da un bon de ordine. La birouri nimeni; numai niște domnișoare de serviciu cautau ceva prin hârtii. La început am crezut ca este lume multă și am de așteptat, dacă am primit bon de ordine. Deasupra biroului penultim un dispozitiv de afișare electronic cu numărul persoanei ce urma sa ia loc. Nedumerit vad ca acesta arata cu 83 mai mult decât aveam eu bonul și m-am întrebat: unde sunt persoanele, iar domnișoara îmi spune ca de vineri arata asa. Constat ca suprafața aferenta celor patru birouri e imensa (probabil sâmbătă se închiriază pentru nunți, dar nu... niște bancheri nu-și permit așa ceva, probabil s-au gândit ca peste 50 de ani o sa fie atâta lume încât aceasta suprafață nu va fi suficienta). Îmi iau produsul respectiv însoțit de o adresa. Adresa era semnata de către șeful departamentului din banca: Lenuța Popescu și dedesubt semnătura olografă, simplu: Lenuța. Banca fiind o societate româno-...., mă gândesc ca s-au primit adrese din afara și angajații de vârf au văzut cum arată o încheiere de scrisoare: Director, semnătura olografa- inițiale prenume și nume- și dedesubt semnătura tipărită. Ne plac normele și curtea vecinului, dar nu împrumutăm nimic ce-i bun de la el ! De ce ? Pentru ca nu vrem și nici pasiune nu avem în ceea ce facem.



-----------------   mihaibrebu@hotmail.com
            



              

marți, 13 mai 2014

EXPOZIȚIA DE PICTURĂ

de Mihai G. Tănase    






                                                                  Recent am primit, prin email, un link de la un amic. După cum arăta, părea să trateze ceva interesant la PRO tv, ce se mai dezbătuse și pe la alte posturi tv și l-am deschis. Nu m-am înșelat deloc. Emisiunea din 11 mai a.c. „După 20 de ani", invitat Prof.univ. Lucian Boia și moderatorul Cristian Leonte. Înainte de a-mi face cunoscută opinia, aș vrea sa încep cu o istorioara (că tot este vorba despre Istorie). Profesorul meu din liceu de limba latină, printre altele curente, ne-a  povestit următoarea întâmplare petrecută în antichitate. Se zice că, doi oameni erau la o expoziție de pictură și se uitau la un tablou. Tabloul înfățișa un cal și călărețul. După câteva momente de contemplație unul începe sa comenteze cu prietenul său, fără să știe că pictorul tabloului se afla în spatele lor: uite ce sanda strâmbă are călărețul, uite ce gambă curbă are etc. Pictorul intervine în discuție și-l întreabă pe comentator: ce meserie ai dumneata ? Sunt cizmar. Domnule, te rog să te oprești la sanda...
                                                 
                                                                   Emisiunea a durat aproximativ o oră. Timp de câteva minute, la început, întrebările au fost axate pe subiectul cărții Profesorului Boia: Primul Război Mondial, după care moderatorul a "pus tunurile" pe invitat. Nu numai că întrebările nu au fost la obiect (să înțeleagă tot omul privitor), ci au fost să fie puse. Invitatul a răspuns cu eleganță, coerent și la înălțimea omului cult (cum ar fi versetul din Evanghelie: cine are urechi de auzit, să audă). Dacă ar fi să asemăn întrebările cu proiectilele, acestea nu s-au înscris în clopotul lui Gauss - toate au căzut haotic, fără să atingă ținta. Se crede că, a elabora o parte din trecutul istoric al unei țări este așa ceva ce se poate discuta la o bere și dacă nu este înțeleasă de toată lumea (indiferent de pregătirea ei intelectuală), nu face doi bani. În restul timpului s-a încercat să se scoată de la Prof. Boia soluții proprii în dezvoltarea și orientarea României în viitor, toate puse în lumina unui aparent patriotism și care nu aveau vreo legătură cu specialitatea invitatului.  

                                                                  Cunoștințele dobândite în școală în legătură cu evenimentele istorice sunt cunoștințe ultra generale, pe ale căror baze nu poți să faci o analiză aprofundată asupra desfășurării lor. Acestea sunt studiate de anumiți oameni (care au pasiune pentru așa ceva) și dacă ne interesează cumva și pe noi, păi atunci să-i rugăm cu respect să ne spună și nouă. În caz contrar, riscăm să intrăm în pielea vizitatorilor din istorioara amintită mai înainte și să avem bunul simț să ne oprim la nivelul pregătirii noastre...




--------------  mihaibrebu@hotmail.com
              


           

       

joi, 8 mai 2014

DORMI ÎN FRONT

Servanții în pauza de foc, în aplicație !









                     de Mihai G. Tănase                    



                                                             Nu de multe ori auzim expresia: dormi în front; dar de cele mai multe ori o auzim în spațiul cazon, atunci când luăm contact cu el. Un militar începător și mai putin atent la ce va avea de însușit pe parcursul perioadei de instruire, cu siguranță, va auzi mai des această sintagmă din partea superiorului său. La timpul respectiv, chiar eram curios să văd dacă aceasta are un suport real sau este, așa, doar o vorbă... Și culmea, în timpul unui marș lung și obositor, la început de vară, în câmpie, mărșăluiam și gândurile-mi zburau departe și nicăieri. Preț de câteva minute bune, să spun vreo 15, am dormit cu ochii deschiși în zgomotul uniform al pașilor ce se auzea în fundal. Am dormit într-adevăr. Când m-am trezit eram odihnit ca după un somn lung și mărșăluiam înainte. Acest lucru mi s-a întâmplat și când eram cu ceilalți colegi dispuși în front pentru a asculta mai știu eu ce. Mi-am demonstrat însumi baza reală a expresiei.



                                                          Plec de acasă, merg pe stradă, mă întâlnesc cu oameni bărbați sau femei, îi privesc: fiecare are o mină gravă, fără un zâmbet sau vreo urmă de lumină pe fată, îngândurați de probleme cotidiene, probabil. Intru în magazin, aceleași figuri, stau un moment și mă întreb dacă nu sunt într-o țara a cărei limbă nu o cunosc...și mă sperii.


                                                          Vin acasă, mă întâlnesc cu un vecin mai în vârstă și începe să-mi povestească ce se mai petrece prin bloc, cu cât a crescut întreținerea luna aceasta, trece la politică, ce-i mai fac nepoții din America și simt că mă apucă somnul...

                                                          Ajung în casa și deschid televizorul. Politicienii se ceartă între ei. Schimb canalul, idem. Trec pe altul, temă economică: a crescut sau a scăzut șomajul, locuri de muncă în căutare. Schimb. Mireasă pentru fiul meu...Schimb. Muzică (mai mult urlete si picioare goale de dama)... Închid televizorul: fac economie de energie electrică și voi plăti mai puțin...



                                                          Stau și mă gândesc că, în loc de "dormi în front" este mai bine să spun "dormim în front", nu ?


--------------------   mihaibrebu@hotmail.com

            
           

miercuri, 2 aprilie 2014

LUCRURI INEXTRICABILE

de Mihai G. Tănase    

                                


                                              De ani buni avem canale de televiziune de tot felul: publice, comerciale, muzicale etc. Din când în când, dar cam des, pentru ca exista material ce apare ca oportun și în mod natural, unele televiziuni (și nu puține) au o predilecție în a comenta cutremurele ce se întâmplă în România. Nimic rău în aceasta. Problemele încep să apară în momentul în care fiecare începe sa-și dea cu părerea cum vede el cu mintea sa fenomenele seismice: un amalgam de noţiuni științifice și "teorii" populare, sfaturi și îndemnuri cum este mai bine sa ne ferim de urmările cutremurelor sau cum să facem să le prevestim într-un interval cât mai favorabil, toate îmbrăcate într-o haină cât se poate de științifica. Și ca tabloul să fie complet se mai inserează și câte o convorbire cu un specialist în seismologie, ca și cum acesta ar aplica o stampila de conformitate la finalul relatării. Ce să credem după astfel de știri ? La fel ca difuzorii lor, o anxietate mai mult sau mai puțin pertinentă, generatoare de întrebări fără răspuns și o să vedem noi ce se mai întâmplă...deocamdată slavă Domnului că putea să fie și mai rău.

                                           A lansa în spațiul public asemenea știri care nu fac altceva decât să creeze panică sau o teamă nejustificată consider că este o atitudine neavenită, și mult mai bine ar fi fost să nu se difuzeze nimic.

                                            De la început se pleacă cu elemente confuze și anume: se încurcă evaluarea seismelor menționându-se scările de apreciere; de parcă toată lumea ar fi obligată sa cunoască acest domeniu; se amestecă seismologia cu ingineria seismica chiar acolo unde nu trebuie; se fac afirmații fără acoperire cât de cât științifică; se fac comparații aiurea cu alte tări etc.

                                            Toate acestea au o singură ținta: construcțiile de toate categoriile, dar în special cele care adăpostesc oameni; fie că nu se iau măsuri de sporirea(?) rezistenței lor la cutremure, fie că nu se face ceva, în acest sens, la cele care au suportat șocuri seismice importante.

                                                     În loc de știri, care nu-și găsesc locul, mai bine ar fi, ca periodic, dar constant, să se treacă la formarea unei educații minimale a populației cu privire la înțelegerea și comportarea sa în eventualitatea producerii unor cutremure. Televiziunile care vor avea astfel de preocupări vor avea cu certitudine un rating mult mai mare, decât în situația expusa mai sus. Până atunci, toate aceste lucruri pentru mine rămân inextricabile !

   


   ---------------------    mihaibrebu@hotmail.com
             
           
           

luni, 11 martie 2013

SEMNIFICAȚII MĂRUNTE

de Mihai G. Tănase    





                                                           Nu demult, ieri, la emisiunea de la ora 15:00 pe RomâniaTV se povestea despre modul cum se făcea politica externa a României din timpul lui N. Ceaușescu.. Naratorul un om care nu are nevoie de nimic în plus   pentru a-l remarca: acad. Mircea Malița. Ceea ce m-a uimit și pentru mine a devenit ceva inextricabil a fost momentul primirii dlui academician de către Gaddafi. Acestuia i-a fost transmis din partea lui Ceaușescu, drept cadou, un exemplar din Coran legat în piele de culoare verde. Gaddafi a luat surprins (ca într-o țara creștină există Coranul) Coranul și l-a sărutat. Imediat pe burtiera a apărut: Gaddafi a sărutat cadoul lui Ceaușescu. Toată această întâmplare a fost spusă pe un ton hazliu și a fost chiar accentuat de către povestitor. Eu trebuie sa recunosc că, am rămas putin șocat, având în vedere ce personalități participau la emisiune...

                                                          În sprijinul afirmației mele vin în continuare cu o ''povestioara'' adevărata trăită de mine și care la momentul de atunci m-a șocat și mai tare. Era prin '94 sau '95 când un arab (din Liban) patron de boutique în București a venit la mine acasă sa ia ceva. A intrat în apartament și s-a descălțat. L-am rugat sa se încalțe și i-am explicat ca la noi nu se practica acest obicei, ci numai în moschei; apoi a intrat în camera de zi și a rămas cu ochii fixați pe biblioteca. Nu i-am zis nimic, doar l-am privit. A mers la bibliotecă a scos Coranul (un exemplar obișnuit) și și-a atins fruntea de el după care l-a sărutat. Cu o mare atenție l-a așezat în locul de unde îl scosese.

                                                          Vizitatorul meu nu era șef de stat, era un musulman obișnuit !

                                                        Aceasta întâmplare i-am spus-o preotului cu mențiunea: eu dacă eram într-o țară arabă și vedeam Biblia la arab în bibliotecă, eu nu făceam același gest. Părerea mea este ca nu e bine sa tratăm lucrurile în derâdere, oricare ar fi ele și oriunde se discută, și cine le comentează ... (și am închis televizorul).




  ----------------   mihaibrebu@hotmail.com