DISTANȚE

de Mihai G. Tănase

                                                       Distanțele pot fi de mai multe feluri: distanțe rutiere, distanțe feroviare, distanțe maritime, distanțe interplanetare și tot așa. Dar, mai pot fi și distanțe imateriale, cum ar fi: distanțe imaginare, distanțe între ani etc. sau chiar distanțe raportate la sistemul de învățământ. Pentru mine această ultimă noțiune mi-a luat ceva timp să o pricep, în sensul ei intrinsec.

                                                            Mai demult am văzut niște filme canadiene în care se arăta cum copiii din familiile solitare, izolate în pădurile imense ale Canadei și situate la distanțe de sute de km de cea mai apropiată comunitate, învățau aceleași materii ca și copiii din localitatea populată. Deci, prin mijloacele tehnicii moderne statul reușea să transmită copiilor o educație nediscriminatorie. Ce frumos și încântător să vezi că există asemenea locuri ! Acest sistem, după cum mi-aduc aminte, era denumit învățământul la distanță.

                                                                   Imediat după '89 am tot auzit pe unii lăudându-se că sunt studenți „la distanță”. Ce dracu' însemna asta nu puteam să înțeleg, pentru că eu eram cu mintea la copiii canadieni și credeam că este ceva similar. Or, dacă ar fi fost așa la noi trebuia să fie o pădure imensă și deasă, din București până dincolo de Baia Mare și acolo o căsuță cu doi copii și părinții lor, cu un computer pe masă.

                                                                     Mai târziu, întreb un cunoscut: ce-i ăla student la distanță ? Cum ce este, așa le spun la studenții care sunt la cursurile fără frecvență. Pentru un moment am rămas uluit. Tot din Procesul de la Bologna vine și asta ? Înainte de '89, cei care aveau o diplomă obținută la cursurile fără frecvență (realizând cam cât știu) făceau tot felul de cadouri salariatelor de la serviciul Personal (adică, Resurse Umane cum îi zice azi) să nu divulge la cineva pe unde au terminat ei facultatea (cu toate că, pe diplomă nu scria ce fel de cursuri au urmat: zi, seral sau fără frecvență). Despre această categorie circula vorba: student fără colegi.

                                                                      Păi, dacă este să comparăm absolvenții de facultăți cu cursurile făcute la distanță și cu copiii canadieni, eu cred că diferența e dublă: n-au computer și nici pădure... Cât despre cunoștințe este lesne de înțeles către cine înclină balanța.


---------------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                            

PROCESUL DE LA BOLOGNA

de Mihai G. Tănase

                                                                                        Moto

                                                                                                         Dacă mă convinge cineva și-mi

                                                                                                         arată că judecata sau fapta mea

                                                                                                         e rea, sunt bucuros să mă îndrept.

                                                                                                                                         Marc Aureliu 

                                                                               Imediat după '89 am început să aud pe diverse persoane, absolvente de liceu, că au reușit la două, trei facultăți și rămâne de văzut pe care dintre ele o va urma. Am rămas cam uluit și cu un sentiment de complexare. Dintr-un punct de vedere chiar le admiram și făceam legătura cu acei oameni care urmaseră, la fel, două trei facultăți, în perioada interbelică. Ce mi-am zis ? Gata, arcul s-a creat peste timp și intrăm în normalitate. Norocul lor ! Chiar mă bătea gândul să mai fac și eu ceva în plus, să nu rămân în urmă, dar nu exista cadrul legal de prin '75, când tanti Leana a desființat docența - pe ea nu o mai interesa, avea destule titluri și ar fi incomodat-o să-și mai ia și docența. Cei care erau în curs de a obține docența au rămas până azi cu titlul înghețat. 

                                                                                   Multă vreme nu mai m-a interesat ce se întâmplă cu învățământul superior , dar am fost nevoit să-mi pun probleme când am văzut că: absolvenți de facultăți (cu duiumul) fac cu totul altceva decât profesia pe care au studiat-o. Și ca să nu mai exemplific, pot să afirm că este un fel de Turnul Babel în acest sens. Economia are nevoie de ceva și n-are de unde să ia forța de muncă necesară, întrucât există oameni cu pregătire superfluă și nu puțini. O inflație de diplome în sectorul studiilor superioare. Cum dracu' s-a ajuns aici ? Destul de simplu ! (Trebuie să dăm cezarului ce este al cezarului și să nu fim ipocriți; înainte se făcea ceva mai multă carte, le dau dreptate la nostalgici.) Ce s-au gândit mai marii Uniunii Europene ? Hai să uniformizăm treaba cu învățământul superior și apoi va fi simplu: fiecare pe unde va vrea să meargă să muncească aceeași hârtie va fi valabilă în oricare țară membră. Și au făcut Procesul de la Bologna, zicând că s-au  inspirat din sistemul anglo-saxon. Nu sunt expert în astfel de probleme, dar am avut tangență cu acel sistem și mie mi se pare că inspirația are un caracter general, care nu ajută prea mult. Dar, eu cred că nu au ținut seama de un lucru elementar: fiecare națiune are specificul său și nu poți să bați din palme să-i faci pe toți la fel. 

                                                          Acest Proces de la Bologna este o temă de cercetare, de lungă durată, pentru viitor. Cel mai rău lucru este că timpul trece, trece și numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla...

                                                                 Rămân în stand-by să văd ce se mai întâmplă, că așteptarea este exprimată în romgleză, consecință, pe undeva, tot a Procesului de la Bologna și la modă în România. 



  --------------- mihaibrebu@hotmail.com    

OPRIȚI-VĂ BĂIEȚI !

de Mihai G. Tănase

                                                        Când am scris titlul articolului am vrut să-i spun „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” gândindu-mă că sunt destui farisei care merg la biserică, duminica, și vor înțelege mai lesne despre ce este vorba; dar cum titlul ar fi fost prea lung mi-a venit în minte opusul dictonului  lui I. H. Rădulescu: Scrieți băieți, numai scrieți ! Am înțeles în liceu, de la profesoara mea de română că, în vremea lui Ion Heliade Rădulescu era o perioadă cam inversă de cum este acum: nu prea se scria.

                                                                Din anumite motive, la interval de câteva zile intru pe știrile Yahoo și mai citesc câte ceva, ce pare interesant, după titlu. Nu prea aveam eu habar cum e cu știrile astea, dar nu mi-a trebuit mult să mă lămuresc. Cine vrea și cine nu vrea, hop, trântește câte o știre care, de fapt, nu spune nimic și-mi pare rău după timpul pierdut.

                                                                      Am să dau numai două exemple. Primul se referă la probleme de știință, văzute prin prisma lui Ion Creangă (cel puțin ale marelui povestitor se termina cu o învățătură, cu ceva de o țineai minte toată viața, pe când astea se termină cu mai multe sau cu un singur fâs). Nu este de mirare că același subiect a fost transpus și în pps, că e mai frumos cu imagini și muzică. Zice așa: „Din continentul înghețat - Antarctica - s-a desprins o bucată de gheață de mărimea Moldovei și plutește în derivă spre oceanul Indian. Prăpăd mare, mare, apele vor crește în așa hal încât vor dispare multe porturi, orașe și alte așezăminte (deci pe acolo pe la ei, nu la noi) după care se face o analiză economică a tuturor consecințelor. Jale, jale ! Dar în descrierea lor uită de un francez, săracul, care se numea Blaise Pascal, ăla cu vasele comunicante ! Cineva trebuie să ia locul banchizei care tot merge în derivă... Râsul de pe lume ! Apoi se vine cu încheierea de liniștire: un savant mare american monitorizează toată treaba și crede că nu se va întâmpla nimic. Punct !”

Al doilea exemplu. „Alți savanți, de pe la noi, de aci din cartier, sociologi sau cam așa ceva spun cum că Nea Nicu băga (un fel de sincretism proletar) diferite categorii sociale în același bloc de locuințe; iar unii trebuiau sa aibă pile la ICRAL, pentru a obține un apartament. Dar, ei nu știu ce însemna ICRAL: Intreprinderea de Construcții, Reparații și Administrație Locativă. Era o adunătură de activiști de partid, câțiva, care aveau o sinecură și o gloată de muncitori de slabă calificare. Prin ICRAL uri se transmiteau ordinele de repartizare de la Consiliul Popular al Capitalei (acolo ar fi trebuit să fie pila). Ele nu aveau nicio putere. Nu existau, practic. Ce dracu' spun prostii, dacă nu cunosc cum erau problemele ?”  Și tot așa aș putea să continui cu exemplele, dar mai bine le zic: Opriți-vă băieți și nu mai scrieți !



-----------mihaibrebu@hotmail.com

                                                      

PODUL ȘI CUTREMURUL

Podul Morandi - Genova, Italia
(Imagine Internet)

                                                  de Mihai G. Tănase

                                                                                           



                                                       Recenta prăbușire a unei părți din podul din Genova, care a avut urmare pierderea de vieți omenești, este comentată pe mai toate canalele tv din România. Comentariile sunt făcute de către persoane, care practic nu au niciun fel de pregătire în domeniu, un fel de hai să stăm la taclale să umplem spațiul de emisie, asta este părerea mea și am dreptul la libera exprimare, zic ele. Nu am nimic împotrivă, dar în final telespectatorul trebuie să rămână cu o idee generală, dar corectă, asupra subiectului discutat.

                                                                Observ că, pe nimeni nu mai interesează ce se spune în mass media când vine vorba despre probleme cu caracter tehnic. Am impresia că, toată lumea s-a privatizat sau nu mai există. Oameni buni, trăim în mijlocul unor probleme care ne afectează și va trebui să le facem față vrând nevrând. Lasă că la noi nu se întâmplă nimic, este o sintagmă care nu există. Se va întâmpla !

                                                                      Podul din Genova a fost scos din uz prin prăbușirea căilor de circulație; susținute de către cablurile de oțel, care la rândul lor lor sunt susținute de către pile din beton armat. Prăbușirea s-a produs în partea centrală a podului, între două pile consecutive, favorizată de furtuna produsă la momentul respectiv. Aceasta ar fi o primă explicație dată de către autorități și de către ziariști. Totuși, a fost dată o explicație, destul de pertinentă, de către un profesor american (civil engineer) și care pare a fi în limitele bunului simț ingineresc; la momentul respectiv. Dar, domnii ziariști au trecut rapid pe lângă ea, fie că nu au înțeles nimic, fie că e mai bine să fie de acord  cu zicerile politicienilor: e mai pe înțelesul tuturor și o să fie bine.


                                                                                               Când s-a proiectat podul nu cred că, vreun inginer proiectant era tâmpit să nu țină seama de ipotezele cele mai defavorabile; dar cum și la noi în cazul proiectării construcțiilor rezistente la seisme, probabil, a intervenit factorul politic și a mai bărbierit pe unde s-a crezut că se poate și au micșorat costurile. Lasă că vina, în caz de catastrofă, cade tot pe tehnicieni: voi știți și n-ați făcut ce trebuia !  În cazul catastrofei podului din Genova nu va fi vorba numai de furtuna puternică, sunt probleme mult mai complicate legate de reologie. (Adică despre schimbarea stării de eforturi în timp, la solicitări constante). Astea nu sunt probleme tehnice de rezolvat la televizor și unde mai pui că s-a și pus ștampila, deja, cu: „Un eșec al ingineriei”, de către unii experți italieni. Probabil experți în canțonete ! 

                                                                       



                                                                                                                                                     

PLOI DE VARĂ

de Mihai G. Tănase

                                                                  Ploile de vară mană cerească pentru meteo-hidrologi și mai cu seamă pentru știrile mass-media. Aceste știri difuzate într-un ritm alert și cu o frecvență apreciabilă atât la radio, cât și la tv au început să mă scoată din sărite. De aproape 30 de ani aud aceleași clișee, care se suprapun cu cele dinainte de '89 și la care devenisem imun. 

                                                                    Aud că la Iași ploile și-au făcut de cap, mai ieri, canalizarea orașului fiind depășită de către debite uriașe. La fel niște oameni necăjiți se plângeau că de 30 de ani ei nu au mai avut inundații ca acestea, care le-au luat bruma de agoniseală... Și tot așa văicăreli să ne auzim și să ne vedem la tv până vor trece toate nenorocirile și apoi uităm până la următorul episod. 

                                                                     Acum și mai înainte, îmi aduc aminte de cursul de canalizări studiat în facultate. Atunci ne întrebam la ce mai facem și noi acest curs când există o facultate de specialitate. Cei care alcătuiau programa analitică de studiu, știau ei de ce. Nu toți ajungeam să facem specialitatea de bază și mai practicam și specialități adiacente.

                         

                                                                      Or, azi ce se întâmplă ? Vrea cineva să facă o canalizare, nu prea văd cine ar putea să o facă. Desigur, mi-ar zice unii că sunt unii pe lângă conducerea județelor care s-ar pricepe, însă eu nu văd nimic. Ascult rezultatele lor din mass-media. Proiectarea unei rețele de canalizare, aș spune, că se face de către primar din pix așa cum a auzit el de la mămica, tăticul sau bunicul lui. Merge și așa că, doar români suntem și știm să ne lăudăm. Când se va da de dracu', vom vedea atunci ce vom face.

                                                                     La proiectarea unei canalizări trebuie avute în vedere o serie întreagă de date statistice, care în final vor conduce la dimensionarea rețelei în cauză. Dar, aici la fel ca în proiectarea construcțiilor rezistente la cutremure factorul decident este politic. Orice, ca de altfel totul, costă. Și dacă te zgârcești la niște bani în plus acum, vei pierde însutit mai târziu. Ce înseamnă 30 de ani în durata de exploatare a unei rețele de canalizare corect proiectată? Nimic ! Important sunt pentru o viață de om și atât. Cei care sunt pe sus ar trebui să mai asculte și de ăia mai mici; așa e înțelept.

                                                                     Cum nu prea sunt șanse ca vremea să se schimbe, cei din mass-media pot să mai tragă la xeros un rând de știri similare cu cele din prezent, iar noi să sperăm că ne vom întoarce pe calea cea bună.

----------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                                        

DEZVOLTATORUL

de Mihai G. Tănase

                                                          La începuturile explorării într-ale calculatorului găseam pe la unele setări, termenul de Dezvoltator și trebuie să recunosc că, mi-a luat ceva timp să mă lămuresc de unde apare această noțiune, oarecum, ciudată. Tot de la corcirea limbii și vrând nevrând s-a impus în vocabular, cum s-a întâmplat cu o sumedenie de cuvinte. Dar să trecem peste acest aspect.

                                                                 Azi a apărut în mass-media o știre nu chiar impresionantă, dar îndeajuns să te pună pe gânduri: în mijlocul cui trăim și cine mai face câte ceva, dacă mai face.

                                                                    În ultima perioadă vremea a avut un grad mare de instabilitate cu fenomene meteo extreme.

                                                                         Acum, vine și știrea cu pricina. La Craiova s-a produs o alunecare de teren datorită terenului nisipos și ploilor însemnate cantitativ, într-o zonă rezidențială, cu pagube însemnate, dar din fericire fără victime omenești. Au arătat momentul, înregistrat de camerele de luat vederi. Păi, una s-a arătat și alta s-a spus. S-a luat un interviu dezvoltatorului, care s-a apărat prin neștiință. După părerea mea ori era tâmpit, ori era nărod - ca să mă exprim în termenii locali. Ce a spus omul ? Adică dezvoltatorul ! „Accidentul produs a fost cauzat de căderile masive de apă și o să ia măsuri de remediere. Totul a fost perfect executat, certificat și de către Inspectoratul de Stat în Construcții.” Cum dracu' a fost perfect, dacă s-a întâmplat o asemenea nenorocire ? După câte am înțeles în momentul expunerii nu era vorba de nicio alunecare de teren, ci de o prăbușire de teren din imediata vecinătate a unui bloc de locuințe. Unde există în Craiova o diferență de nivel care ar putea să contribuie la o alunecare de teren? Dar cum se fac tot felul de confuzii în ceea ce privesc termenii tehnici (destul de des folosiți greșit și în politică), merge și aici. Nimeni nu mai observă. Exemplific: Pilon în loc de pilot sau stâlp. Pilonul este acea bară verticală, ancorată cu cabluri la 120 grade, în plan. (Antenele radio de la Tâncăbești) Pilotul este elementul din beton armat sau lemn, bătut în pământ și care suportă o construcție, când terenul de fundare nu se află către suprafața terenului. Stâlpul este elementul supus la compresiune, dezvoltat pe verticală. Stâlpii de la un pod se numesc pile, nu piloni. În politică, adesea și fără restricții se folosesc propoziții de tipul: Cutare lucru este un pilon de rezistență al societății etc. Or, pilonul nu poate rezista la compresiune, el fiind sprijinit de către alte elemente. Lingviștii ar trebui să-și facă treaba și să lămurească termenii, să putem să comunicăm corect.

                                                                       Întorcându-mă la dezvoltator, dacă se uita puțin la parabola din Evanghelia după Matei Casa zidită pe stâncă,  înțelegea ușor de la IH cum este cu construcția fundată pe nisip și cea pe stâncă și nu mai debita aiurelile care s-au vrut explicații. Dar vorba populară: de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere! 


----------- mihaibrebu@hotmail.com

NEFERICITUL CRONICAR

Ioan Gratie, Învățător superior
(Fost Director al Școlii Matei Basarab din
Brebu-Prahova)

                                          de Mihai G. Tănase

                         




                                                                                   Cine absolvea Școala Normală, în perioada interbelică, obținea titlul de învățător. Pe parcurs, în funcție de abnegație și rezultate puteai să mai primești și distincția de superior și astfel erai cineva: Învățător superior. Ceva similar a fost și în perioada postbelică: profesor emerit, artist al poporului etc. În această situație s-a găsit și Ioan Gratie, dar nu pentru multă vreme. Era membru al PNȚ și prin '50 a fost depistat de către organele vigilente ale Partidului, când într-o noapte l-au săltat cu Pobeda Securității(automobilul polonez). A făcut vreo patru ani, pe la canal și i-au dat drumul. Într-o zi pleacă la București și prin Piața Unirii (demolată în prezent) se întâlnește cu Ion Mihalache (vicepreședintele PNȚ) și-i dă o sumă de bani pentru partid. Acesta l-a trecut pe o listă. Când l-au săltat și pe Mihalache i-au găsit lista și din nou dl Gratie ajunge prin gulagul comunist, timp de nouă ani, de unde scapă în 1964 - odată cu amnistia generală a deținuților politici. Cam asta este varianta aproximativă, pe care o știu de la diverși oameni, în legătură cu studiile postuniversitare ale bietului domn Gratie.

                                                                    În 1964 dl Gratie a fost trecut în rezervă, adică l-au scos la pensie. Omul era tăcut și nu discuta cu nimeni (numai cu nevasta lui, care a și murit la un an, doi). Eu în această perioadă l-am cunoscut mai bine, întrucât dânsul mi-a cerut să-l ajut să-i fac niște fotografii pentru o carte la care lucra toată ziua. Mi-a zis că scrie Monografia comunei și-i trebuia o serie de ilustrate. Ne-am deplasat prin comună și prin satele învecinate și fotografiam ce îmi spunea dânsul. Eu eram în vacanțe, în timpul facultății și-mi făcea plăcere să mai aud câte o noutate. A muncit dl Gratie 24 de ani la carte. Din banii puțini pe care îi avea a făcut sute de drumuri pe la Arhivele din București, Ploiești, Brașov și altele. Am și uitat de dl Gratie și mă trezesc cu un colet sosit de la Brebu: Un exemplar din Monografia comunei Brebu-Prahova, cu dedicație.

                                                                      Aveam experiența anilor de doctorat și mă apuc de citit. Volumul cuprinde numai capitolele considerate de dânsul ca semnificative. Ceva extrem de greu de înțeles și fără a urma un fir logic în descriere. Nu mai spun că, volumul era dactilografiat și xeroxat. De aceea nu a făcut decât trei exemplare. O muncă de sisif. Ce m-a frapat după descifrarea câtorva pagini ? Laude peste laude la adresa guvernului și partidului (ca nuca-n perete) pentru ceea ce făcuse pentru dezvoltarea comunei. Chiar și o chestie hilară, îi punea în sarcină preotului din sat anumite lucruri pe care nu le făcuse (Un stil curat de realism socialist). Cum dracu' să scrii ceva în prezent, când tu nu știi dacă mai ai drept la viață după ce ai făcut jumate din canal, nemâncat, și de fapt în mintea ta este cu totul altceva ! E ceva groaznic să te lupți cu tine însuți: e un fel de dedublarea personalității. Acum cred partea cea bună a lucrurilor, periate de groaza avută până în oase.

                                                                           Am citit pe site ul comunei că, un exemplar din cele trei (pe care îl dăduse primăriei) ar fi fost reeditat de către un profesor din localitate. Nu l-am citit, dar cred că dl Gratie dacă ar mai trăi și s-ar întâlni cu Mihalache din nou (cu siguranță s-au întâlnit acolo și nu în Piața Unirii) tot i-ar mai fi dat o sumă de bani, pentru încă nouă ani.


----------  mihaibrebu@hotmail.com
                            

BANCURILE CU POLIȚIȘTI

de Mihai G. Tănase

                          

                                                                Care este sursa bancurilor cu polițiști ? Desigur, unii indivizi din Poliție care fac lucrurile să fie sau să pară hilare în raport cu restul oamenilor muncii. Chiar nu-mi explic cum pot să mai apară astfel de bancuri, acum, în cantitate așa mare, când s-au creat unități de învățământ superior cu specific și nu puțini sunt aceia care le-au absolvit. Spre deosebire de vest (și aici mă gândesc la SUA) unde meseria de polițist este invidiată de mulți și face subiectul multor filme de acțiune; unde gradul de sergent este ceva sus de tot, la noi sunt o multitudine de grade, de nu poți să le înveți într-o zi întreagă. La americani nu sunt decât trei grade: sergent, locotenent și căpitan. Toți aflați în subordinea primăriilor. Este adevărat că și la ei sunt bancuri despre polițiști, dar sunt mai mult între ei.

                                                                        Cum să nu apară bancuri noi cu polițiști, când azi-dimineață aud următoarea știre la tv:

                                            Un bărbat, rezident în Spania, vine în România să-și petreacă concediul și închiriază de la o firmă din Sibiu de „Rent a car” un autoturism, pentru câteva zile. Aceeași situație și pentru o doamnă rezidentă în Anglia. După terminarea perioadei respective, firma în cauză le impută niște presupuse avarii la mașinile închiriate și-i pune să plătească de vreo patru ori suma de închiriere. Aceștia fac reclamație la Poliție și treaba este încurcată și acum. Or, ce m-a uluit ? Răspunsul Poliției din Sibiu: Când vreți să închiriați o mașină, documentați-vă de pe net în legătură cu firma respectivă din recenziile făcute de către alți utilizatori. Să-ți plesnească mintea !  Nu mai trebuie decât să se redacteze bancul. Avem materia primă de calitate.

                                                                                               La anul, când mai veniți în concediu, oameni buni mergeți direct la Poliția din Sibiu și închiriați o mașină fără probleme, nu de la Rent a car de spanac !

------------ mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

UNIVERSUL CREDINȚEI

de Mihai G. Tănase

                                                                                                Moto

                                                                                             Mt. 7. 15 - 20

                                                               Este o emisiune religioasă transmisă, duminica dimineața, pe postul național de televiziune pentru cei neputincioși de a merge la biserică sau pentru orice creștin-ortodox nepracticant. Emisiunea are multe lucruri interesante și ai ce învăța, dacă o urmărești cu atenție. Dar, din păcate, nu toate datele sunt verosimile. 

                                                                             Azi, s-a vorbit despre demolarea bisericii Sf. Vineri din București, în iunie 1987. Și parcă este un făcut: preotul orator s-a comportat identic cu cel pe care l-am descris în articolul meu din data de 19.01.2016. Nu sunt nici pe departe un apărător al regimului trecut, dar cum spune Iisus Hristos în evanghelie: Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu; nu înțeleg, nici în ruptul capului, cine îi pune pe acești clerici să ne vândă gogoși și să pună de la ei tot felul de floricele acuzând regimul comunist și pe Ceaușescu de ceea ce n-au făcut ? (Eu pricep cumva, dă bine la popor !) S-a spus, printre altele, că biserica Sf. Vineri a fost demolată de către pușcăriași, deoarece niciun militar (în termen) nu a vrut să facă acest lucru. O minciună mai sfruntată decât aceasta nici nu se putea emite. Avea curajul vreun militar să se opună ordinului ? Asta s-o creadă părintele narator ! (Demolarea s-a făcut cu unitățile ICRAL ale Primăriei Capitalei.) Mă uit la acești clerici ortodocși că au o anumită vârstă și se țin de prostii. Asta e morala noastră creștină ?

                                                                          În liceu, pentru o perioadă scurtă, l-am avut profesor de istorie pe Șerban Rădulescu Zoner (un om extraordinar din toate punctele de vedere) și am reținut de la dânsul o propoziție, capitală: Istoria are caracter de clasă. De atunci, nu mai cred în ori ce fel de afirmație făcută de către istorici. Nu se vede că, noi nu putem să știm cum au fost evenimentele exact nici într-o perioadă de 30 de ani? Dar în sute și mii de ani ! Tocmai acesta a fost motivul că m-am îndreptat spre tehnică și nu-mi pare rău deloc.

                                                                        Revin la demolarea bisericii Sf. Vineri. În septembrie 1987, eram delegat din partea Primăriei Capitalei la demolările din zona Operetei. Într-o după amiază, între orele 16 și 18 s-a demolat bisericuța din zona respectivă, Sf. Spiridon Vechi. (A fost ceva apocaliptic și nu pot să descriu acum ce jale și ce teroare apăsătoare au fost.) Stau de vorbă cu excavatoristul - un băiat simplu de la țară - care dărâmase bisericuța și-l întreb: Măi tată, nu ți-a fost frică de Dumnezeu,  atunci când ai băgat cupa excavatorului în acoperișul de șindrilă (se auzea un zgomot de rupere, ca din iad) ? Nu, dle inginer, cineva trebuia să o facă. Tot eu am demolat și Sf. Vineri (biserica); o spunea ca pe ceva remarcabil. Într-un fel băiatul avea dreptate: eu am apăsat pe trăgaci la ordinul altora. Din punct de vedere tehnic și al timpului de execuție, nu se putea să se facă o demolare manuală.

                                                                            Urmărind emisiunea Universul credinței, m-am convins deja, că lupii îmbrăcați în piei de oi sunt printre noi.

-------------- mihaibrebu@hotmail.com

CUVINTE POPULARE

de Mihai G. Tănase

                                                                     După ce am publicat articolul anterior am realizat că, nu prea m-am exprimat cum ar fi trebuit și m-am gândit să schimb puțin cheia: să nu fie necesar să citesc un curs de două trei ori, ca să-l înțeleg.

                                                             Am avut un șef simpatic (nu era nici tâmpit, nici prost, dar îi plăcea să se dea mare când venea vorba de tehnică și mai ales să facă pe boierul; el fiind dintr-un sat din județul exponenților conducerii actuale a României).

                                                                                 Plecăm la o sesizare, venită mai de sus, în care se reclama că, un zid dintre camerele unei vile de lux, din cartierul Cotroceni, nu ar fi fost realizat de grosimea prevăzută în proiect. Hai la fața locului ! Îi zic: dle inginer, problema e simplă. Suntem la parter, măsurăm șpaletul dintre două ferestre pe exteriorul clădiri și scădem suma celor două urechi (distanța dintre fereastră și zid, pe interior) și am aflat exact grosimea zidului. Ia mai zi o dată ! Și-i repet. Nu, măi băiatule ! Să vină un muncitor lipovean și să dea un diurh în zid. Băgăm ruleta prin diurh și vedem exact. Habar nu aveam ce este un diurh. Vine muncitorul și-l întreabă unde să dea gaura (muncitorul cunoștea termenul). Cum casa era complet finisată i-am zis că e păcat să facem asemenea stricăciune. La discuții asista și un locatar - profesor univ. la arhitectură, care intră în vorbă și-mi dă dreptate. Măi, voi să tăceți că eu sunt șeful ! Dă omul gaura, manual cu un șpiț, sub forma a două conuri opuse la vârf și domnul șef bagă ruleta: 25 cm fără tencuială. Conform proiectului. Ajung la birou și povestesc cum au decurs lucrurile. O jumătate de oră nimeni nu s-a oprit din râs.

                                                                 Dimineața se intra la serviciu la oara șapte. Pe la ora 8:30 , toți inginerii, plecam pe șantiere: fiecare cu treaba lui. Or, se mai întâmpla să depășim 8:30 și atunci Șeful striga la noi: Hai tigorilor pe șantier, gata ! Azi așa, mâine așa nu știam ce vrea să zică șeful cu tigorile. La alt compartiment lucra un inginer, care se apropia de pensionare și era de loc cu șeful. L-am întrebat pe el, ce zice dom'le omul ăsta cu tigorile. A început să râdă și sensul pe care l-a dat cuvântului tigoare, plauzibil de altfel și pe care nu-l găsim în DEX este: Intre cele două războaie mondiale unii tineri, prin diverse șmecherii, reușeau să scape de serviciul militar și rămânând acasă se ocupau de fetele angajate pentru căsătorie cu cei plecați la armată. 

                                                                   Niște tigori, dom'le ! Dar nu se potrivea la noi !

ECRUISAREA MINȚII

de Mihai G. Tănase

                                                      Sună ciudat acest termen de ecruisare mai cu seamă dacă nu știi ce înseamnă. Această denumire este dată în cazul materialelor prelucrate la rece, deoarece produce schimbări esențiale în comportarea ulterioară a materialului respectiv. Să presupunem că, o bară din oțel (mai simplu, o sârmă) este trasă printr-un orificiu mai mic decât diametrul său. Ce se întâmplă ? Noua configurare a dimensiunii sârmei influențează capacitatea acesteia în ceea ce privește limita de plasticitate și în consecință devine casantă. Este evident (și bănuiesc că este ușor de înțeles) că această sârmă folosită la armarea betonului nu va mai fi în stare să suporte eforturile preconizate (pe bună dreptate) și va ceda la eforturi inferioare. Ei și ? Se va prăbuși construcția, oameni buni, peste voi chiar și fără să existe vreo solicitare seismică. Cam asta ar fi, grosso modo, ecruisarea. 

                                                           Azi m-a vizitat un iranian rezident în țara noastră, pe care îl cheamă Mahmud și a vrut să-mi vadă colecția de păsări exotice. Este în România de peste 25 de ani și vorbește fluent limba noastră: a trăit în Iran mai puțin decât la noi. Imediat am făcut asocierea cu titlul romanului lui Gala Galaction: Papucii lui Mahmud. M-am întors în timp cu gândul, în anii de liceu, când s-a studiat scriitorul Gala Galaction. 

                                                             Profesoara de română, de excepție, ne-a spus și dânsa ce i s-a permis. Câteva cuvinte și a trecut mai departe. Adică, „un cizmar a ucis un turc, după care l-au apucat remușcările. Ce să facă el să scape de obsesii ? A zis să facă o mie de perechi de papucii și să-i împartă la oamenii sărmani. Când să facă a mia pereche de papuci a murit” și gata. 

                                                                             Păi cum era să ne spună profesoara ce era de fapt de spus ? Gala Galaction avea studii teologice, tradusese Biblia  în 1938 (din textul masoretic) și avea o vastă cunoaștere a moralei creștine. Or, tocmai aceasta era firul roșu al povestirii în Papucii lui Mahmud: prietenia între oameni și întrajutorarea lor indiferent de etnie și de religie, sub oblăduirea Dumnezeului Unic. În afară de acestea se foloseau termeni religioși, mai la tot pasul. Ce Dumnezeu Unic, când zilnic ni se spunea că Dumnezeu nu există ?

                                                                               Deci, pe toate părțile se căuta să-ți facă o imagine falsă despre lume într-o perioadă când mintea îți era liberă de orice informație, ca să poată scoate din tine omul de tip nou. Omul de tip nou tot nu a ieșit, numai mintea i-a ecruisat-o.

------------ mihaibrebu@hotmail.com
   

VORBE DE CLACĂ

de Mihai G. Tănase

                                                       Aseară, pe un canal tv, în cadrul unei emisiuni cvasicotidiană, prind un subiect demn de reținut: iminența producerii unui cutremur de magnitudine 8, pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, de adâncime foarte mare. Acest presupus seism se va întinde de la Moscova la Cairo și transversal, de la Paris până la Urali. (Ce predicție, tată ! Stă mâțul în coadă.)

                                                           După câteva minute, în capul meu au început informațiile să se îngrămădească și să mă enervez în același timp. Mi-am adus aminte, din nou, de profesorul de latină din liceu care ne spunea tot felul de dictoane; dictoane care se potrivesc ca mănușa la cele ce se discutau. Unul era: după ce omul trece de 60 de ani, dă în mintea copiilor (parcă Seneca l-a zis). Eu credeam că se îmbolnăvește, nu că gândește ca un copil.  Al doilea era mai mult un proverb, de al nostru, popular: Când un prost aruncă o piatră în apă, nici zece deștepți nu pot să o scoată, darămite patru !

                                                               La talk-show participa, evident, moderatorul (care, după câte știu eu, are la bază studii militare) și trei invitați: un ziarist, un avocat și un analist politic (cel mai tânăr).  De la prima vedere poți să constați că, nimeni nu avea nici în clin nici în mânecă cu subiectul dezbătut. Dar, problema cu viitorul seism fusese lansată de o persoană care se crede expert în materie și este clientul fidel al unor canale tv de speriat lumea. Fiecare și-a dat cu părerea. Au ajuns la noțiuni de calculul construcțiilor, starea construcțiilor actuale, probleme de seismologie și evident problemele politice adiacente. Numai ca o mică remarcă: Fraților, calculul antiseismic al construcțiilor se studiază în facultate, mai mult, sub aspect general și doar ulterior se aprofundează individual, cine vrea !

                                                                   Părerea mea este: Un cutremur de magnitudine mare (nu e pleonasm), chiar și de pe la 6,5 pe scara Richter, va produce atâtea pagube încât televiziunile de peste tot vor avea pâine de mâncat pentru multe zile. Ce să facem ? Cum ne așternem, așa dormim !

                                                                     În rest, șezătoarea sau claca mi-a plăcut. Trebuie să câștige și ei un ban, de pe urma fraierilor. Fiecare cu ce știe, nu ?

NETUL ȘI TURNUL BABEL

de Mihai G. Tănase

                                                              Am intrat pe net să caut o părere pertinentă despre secta religioasă Martorii lui Iehova și tot citind am dat de fapt peste altele, care mi s-au părut niște aiureli. Nu neg că, această mare invenție, care este net-ul, ar fi ceva dăunător dezvoltării în sine, dar după părerea mea greșeala vine din libertatea fiecăruia de a scrie ce-i trece prin minte și cititorul o ia drept axiomă. Este ceva imposibil de separat sau de decelat. E libertatea fiecăruia. Baza de analiză rămâne studiul și pregătirea individului, care-l va feri de căderea în păcat: înainte de '89 orice prostie care apărea în Scânteia era lucru adevărat; dintr-un singur motiv că ziarul era al PCR, iar partidul nu minte, tovarăși.

                                                                 Prin urmare, ce citesc la Wikipedia despre Martorii lui Iehova ? Aceștia sunt o organizație religioasă creștină etc. etc. Dintr-odată îmi aduc aminte că, niște apostoli ai organizației, prin 1993, îmi bat la ușă să mă lămurească că n-ar fi rău să mă alătur lor. Aveau o logoree interesantă despre principiile organizației lor și îmi spun că ei sunt creștini (exact cum am citit în Wikipedia). În acel moment i-am întrebat a cui este revista Watch Tower (Turnul de veghe), iar ei la unison: A noastră ! Stați așa să vă arăt revista și să-mi citiți din ea un fragment, că eu sunt redus și nu înțeleg.

Reproduc integral fragmentul : Martorii lui Iehova nu fac parte din creștinătate. De fapt, creștinătatea a fost  fondată la circa 300 de ani după moartea lui Isus, iar crezurile ei au deviat în mare măsură de la învățăturile sale. De exemplu, noi nu credem în doctrina creștinătății referitoare la Trinitate, care învață că Isus este însuși Dumnezeu. Scripturile nu conțin nicăieri această învățătura profanatoare. Noi nu folosim crucea drept simbol și nici statuetelor nu le acordăm vreun rol în închinarea noastră. Toate acestea sunt lucruri condamnate de Biblie. După lecturare apostolii au plecat cu coada între picioare. Nu analizez acum conținutul doctrinei acestei secte, pentru că așa cum spunea un prieten de al meu, preot ortodox la Curtea de Argeș, sectanții (cei despărțiți de Biserica-mamă Ortodoxă) nu pot cu gândirea minții lor să se ridice la nivelul de înțelegere al Bibliei și atunci coboară nivelul Bibliei la nivelul minții lor. Vreau să subliniez ușurința cu care se dau tot felul de explicații (ca verosimile) în spațiul virtual. Ori, această practică este identică cu aceea a oamenilor care au vrut să facă Turnul Babel.

                                                                                Înainte de a ne însuși ceva de pe net ar fi bine să cercetăm și alte surse: să nu ni se încurce mințile...

--------- mihaibrebu@hotmail.com

ERRARE HUMANUM EST

de Mihai G. Tănase

                                                           Este omenește a greși, dar problema se pune până unde și cui îi este permis. Este similar cu efectele produse de un cutremur: dacă nu există construcții pe o anumită arie (în câmp deschis) și nici persoane, atunci efectele sunt nule. Nimeni nu va putea emite vreun comentariu pe această temă. Dar, dacă există construcții și unele sunt afectate, inclusiv oameni atunci este de jale. Cu alte cuvinte, una este situația când oamenii sunt la vârful societății, vrând să învețe pe alții și alta este să fii undeva mai jos și să te exprimi în mod nativ.

                                                             De cei de sus, de ceva timp, se ocupă unele canale de tv să le arate incompatibilitatea lor în ceea ce privește exprimarea corectă cu funcția deținută. Chestiunile sunt hilare ! Dar, tocmai acum vedem cum se aplică zicala biblică cu bârna și paiul din ochi. Ei, specialiștii lingviști în timpul miștocărelii au postat pe burtiera televizorului cuvinte ortografiate grosolan. Se mai întâmplă, câteva secunde acolo, poate cel din regia tehnică nu a observat și a greșit și se corectează; dar de unde, până nu se termină subiectul nu se schimbă nimic. Lesne de înțeles că habar nu au nici ei. Explicația este destul de simplă, dacă ne uităm cum se iau diplomele în sistemul veșnic reformator al învățământului românesc.

                                                                      Această categorie de oameni de sus nu prea mă interesează, sunt destul de vremelnici în funcții și de ei se uită repede, ca și de canalele tv în cauză.

                                                                         Ce mi se pare mai grav este ceea ce se întâmplă cu cei mai de jos.  Aceștia îi copiază în prostie pe șefii lor. Cei care vor să iasă în evidență se afirmă prin mijloacele tehnicii moderne, ale IT. Și aici să vezi exprimare într-ale limbii române și-mi pun întrebarea: oamenii ăștia au fost vreodată pe la școală ? Nivelul lor nu este mai sus de genunchiul broaștei și conduc oameni cu pregătire mai mare decât a lor. Tare mi-aș dori să știu ce este în capul lor și către ce se îndreaptă. Ținta lor este undeva și nicăieri ! 

                                                                           Nu am avut niciodată complexul de inferioritate (cu mici excepții, până am constatat că mă înșelam) și nici nu este o rușine să recunoști că nu știi ceva; întrebi și se rezolvă. Totul este să ai în subconștient, permanent, preocuparea dacă zici bine sau nu, cum spunea cronicarul: odată ce vorba a ieșit din gură, nu o mai poți băga înapoi !

--------- mihaibrebu@hotmail.com

VIITORUL RELATIV

de Mihai G. Tănase

                                                              La începutul perioadei de doctorantură mentorul meu avea o tactică de a se debarasa de acei doctoranzi care, poate, au reușit să treacă de admitere prin metode nu prea ortodoxe și de aceea a mai introdus un filtru, în scopul de a te face, liber consimțit, să renunți la această formă de învățământ. Adică, să nu ne mai încurcăm unii pe alții. Ce era acest filtru ? Cu prima ocazie te trimitea să asiști cum se desfășura un examen pe parcurs, la un doctorand avansat. Nu ce-am simțit este important; important este ce am învățat pe parcursul a două ore, cât a durat examenul în cauză (eu am mers mai departe). Doctorandul examinat (era cercetător la ISPH - Institutul de Studii și Cercetări Hidrotehnice, din București) era luat la întrebări de către trei profesori de specialități diferite, dar în domeniul comun. Acesta trata alunecările de teren și prezenta un subiect care suna așa: Influența timpului asupra capacității de eliminare a apei de către un pom. Unul dintre profesori ( în jur de vreo 85 de ani) îl întreabă: cum poate timpul să influențeze ceva, timpul este o categorie filozofică, nu influențează nimic!

                                                                             Acum, am făcut legătura dintre timp și două materii studiate în liceu: Istoria literaturii române (cu o profesoară de excepție) și Socialismul științific (cu un activist de partid, pe care nu l-am mai văzut vreodată).

                                                                            Ce ne spunea profesoara ? În timpul lui Ion Heliade Rădulescu era, cum am spune azi, un vid de scriere și el a zis, binecunoscutul, dicton: scrieți băieți, numai scrieți !

                                                                               Ce ne spunea profesorul activist? Tovarăși, societatea se dezvoltă în timp și în spirală, adică în ciclu dar pe un plan superior ! Măi, să fie !

             
                                                           Ce observ azi ? Toată lumea construiește, în draci. Nu are prea mare importanță cum. Oricum ar fi casele de grandioase și cochete, tot niște căsuțe sunt, întinse pe orizontală. Ce dracu',  grandomania e la modă! Cât de curând, se va termina și cu suprafețele construibile și atunci ce va rămâne de făcut ? Să construim pe verticală, cum se face în toate metropolele. Și când copiii noștri se vor apuca de treabă vor constata că nu au documentația științifică după care să realizeze structurile în conformitate cu condițiile noastre specifice: Cărțile tehnice, practic, nu se mai editează. N-am văzut prin librării sau pe la târguri de carte (pardon, bookfest) vreo lucrare de interes; în schimb le lăsăm lătrături pe la tv despre cutremure și alte chestiuni de urbanism, că e mai simplu. Vor putea să se documenteze ei din arhivele tv ? S-ar putea, dacă se va aplica chestia cu spirala din Socialismul științific.

                                                                 Până atunci, se pare că spirala e cam de-a-ndăratelea și ar fi bine să facem ce-a spus I. Heliade Rădulescu, până nu ne influențează timpul, că tot se va alege ceva bun !


--------- mihaibrebu@hotmail.com