CORUPȚIA ȘI MASS-MEDIA

de Mihai G. Tănase 

                                         În ultima vreme o mare parte din mass-media are un subiect comun: Corupția. Dezbaterile pe marginea corupției le găsim mai mult prin ziare și la televizor. Au devenit atât de frecvente, încât este aidoma unui zgomot de fond. Pentru scurt timp urmărești ce se spune de către un invitat sau altul, după care nu mai înregistrezi nimic. Parcă televiziunile s-au înțeles în prealabil asupra structurii și conținutului emisiunii, precum și al momentului difuzării. Sau cine mai știe ?

                                           Imediat după ce Gorbaciov a venit la putere se zice că un cetățean l-a întrebat: cum se face că de când ești la putere numai nenorociri se întâmplă și înainte totul era liniștit. Gorbaciov îi răspunde: domnule și până să vin eu lucrurile erau la fel, dar nu le făcea cunoscute nimeni, erau secrete. Simplu ca bună ziua ! Ai libertatea și dreptul de a fi informat începi să vezi altfel lucrurile. Te simți și chiar te crezi că ești băgat în seamă, indiferent ce nivel de cunoștințe ai. 

                                            Același lucru s-a întâmplat și la noi, imediat după '89, euforie mare: ziare de nu le mai știai numărul și comentarii non-stop. Mare lucru să-ți meargă televizorul de la două ore pe zi la 24 din 24 de ore. Dar, să revin la problema corupției în dezbatere.

                                             Aud pe un distins invitat, la unul din posturile TV, că nu se poate eradica fenomenul de corupție, deoarece acesta există în toate țările. Toată problema ar fi să facem ceva să-i reducem nivelul la unul acceptabil (care o fi ăla, nu prea înțeleg).

                                               Mai discut cu unul cu altul și părerile sunt diferite și multiple: câte bordeie, atâtea obiceie(pentru rimă !,corect: obiceiuri); iar când aud că înainte era corectitudine nu cum este acum, că mai furau și ăia, dar nu ca ăștia și erau puțini... simt că îmi crește tensiunea și le spun următoarea istorioară „adevărată”.

                                                 La ședința lunară de partid nu se putea lipsi, decât dacă erai mort sau aproape mort. Incepe ședința pe la ora 17. Oamenii nemâncați și obosiți, cam toți mimau că sunt atenți. Secretarul organizației de bază (directorul tehnic) citește Darea de seamă. În sală asista și tovarășul de la sector. Printre altele ni-se aduce la cunoștință că, directorul și inginerul șef de la o subunitate au „pierdut” 20 milioane de lei și dă-i cu criticile tovărășești... Imi pierd răbdarea, mă ridic în picioare și-l întrerup din expunere: Cum tov. secretar ne citiți chestia asta nouă, nu trebuiau să fie la pușcărie în acest moment cei doi ? Lumea se trezește „din vise” ! (In timpurile acelea, un milion costa un bloc de locuințe cu o scară, având 11 niveluri )Bine, bine, o să analizăm, ceva rumoare și se termină ședința. Rezultatul: amândoi „delapidatorii” peste două săptămâni au fost avansați în funcție. Asta nu era corupție ? Ce dracu' era ? Cei doi nu împărțeau banii între ei, erau și alți tovarăși „mai sus și mai mulți”, e la mintea cocoșului. Toate s-au uitat, cum nici n-ar fi fost.

                 Mare om a fost Pierre Janet când a spus că, uitarea este funcție normală a creierului (mă repet, dar asta îmi vine în minte).

                                                    Corupția a fost arătată ca fenomen, nu de ieri, de alaltăieri, ci din timpurile străvechi. O găsim stipulată în Vechiul Testament, sub forma expresă a mitei la 1Regi 12.3 și în alte locuri. „Tratarea” ei se făcea sub aspectul moral de natură divină nu ca în mass-media de azi. Soluții adecvate ar fi și astăzi să o îndepărtăm, numai de oameni pricepuți și cu voință am avea nevoie...



------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com