LUMINA DIN ÎNTUNERIC

de Mihai G. Tănase    

                                            

                                                                                                                                      Moto
                                                                                                                 ... dacă lumina care este
                                                                                                                     în tine este întuneric,                                                                                                                                           cât de mare trebuie să
                                                                                                                      fie întunericul acesta !
                                                                                                                                             Mt. 6.23

                                                   
                          

                                                           Mănăstirea prin curtea căreia mă jucam de mic fusese transformată încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza în biserică de mir, odată cu secularizarea averilor mănăstirești; și numai numele i-a rămas de mănăstire, ea fiind inițial mănăstire de călugări, având hramul Sf. Mihail și Gavril.

Mănăstirea de la Brebu Prahova

                                                                                                   

                                                                                                     

                                                                A fost ctitorită de către Matei Basarab în anul 1650, ea fiind în același timp o cetate de apărare; pe lângă urmele lăsate de fostele chilii ale călugărilor există și Palatul Domnesc al domnitorului (astăzi muzeu).

    

Palatul Domnesc

                                                                  În zilele de duminică și sărbători participam la slujbele religioase, fără să mă trimită cineva și nu înțelegeam nimic ; dar cel mai mult îmi plăcea să merg, duminică după amiază, la cununiile ce aveau loc. Nici de la evenimentele triste nu lipseam: ritualul înmormântării. 

Îl cunoșteam pe preotul paroh, care la sărbătorile importante de peste an, mă îmbrăca în stihar și deveneam un fel de paracliser. Această perioadă petrecută prin mănăstire a durat până pe la vârsta de zece ani. După aceea „vizitele” s-au rărit odată cu parcurgerea anilor de școala și au devenit sporadice în timpul ciclului de învățământ mediu și superior.

                                                             Mi-am adus aminte de acea vreme în momentul în care am mers la Mănăstirea Antim din București să vorbesc cu un călugăr (astăzi, episcop), să-mi clarific niște probleme la care nu-mi găseam rezolvarea.

Biserica Mănăstirii Antim

                                                                   Intru în biroul său din sediul Sfântului Sinod al BOR, deoarece chilia sa era în altă parte; aici își desfășura el activitatea - având funcție importantă în ierarhia bisericii (lucru pe care l-am aflat ulterior). Începem discuția. După circa o jumătate de oră trecem la concluzii. Nu prea m-am lămurit din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe asupra problemelor pentru care venisem și dau să plec. În acel moment, părintele mă întreabă: „credeți în viața de apoi ?”. Eu puțin derutat și surprins de întrebare îi răspund cu jumătate de gură: „cred, părinte !”. Dânsul sesizând nesiguranța mea se îndreaptă către bibliotecă și-mi dă o carte. Mă uit la titlu: „Viața după moarte” de Hieroteos (fostul mitropolit al Greciei). Mă sperii și-l întreb când trebuie să i-o înapoiez. Când o terminați de citit (am rămas din nou surprins, nu știa unde locuiesc, nu avea numărul meu de telefon, nu știa de unde să mă ia... totul pe încredere).

                      Acesta a fost punctul zero al abordării studiului Teologiei !

                                                                 Plec către casă cu o curiozitate nebună, să văd ce scrie în carte. Mă dezbrac și mă așez la birou. O citesc pană o termin, în noapte, cu mici pauze. În încheierea cărții, autorul sintetizează rolul religiei în viața omului.

                                                                    A doua zi merg să-i înapoiez cartea părintelui și avem, acum, o nouă discuție despre conținutul cărții. Îl întreb despre „noua matematică a cuvintelor” folosite în spațiul ecleziastic și încep să mă lămuresc. Îmi împrumută alte cărți, al căror conținut se complică gradual. Aceasta a fost marea abilitate a părintelui pentru care îi port o gratitudine deosebită. Am început să-mi cumpăr cărți în domeniu, care mi-au deschis calea spre cunoașterea Ortodoxiei mai în profunzime. Totodată, m-a interesat și celelalte religii, să pot avea o imagine mai clară în compararea lor. 

                                                               Citind sau mai bine spus studiind Sfânta Scriptură în toată vremea, de fiecare dată găsești noi și noi adevăruri pe care ți se pare că le-ai știi. Celelalte cărți îți vin în ajutor să le descoperi, dar ajutorul primordial de la Domnul vine, Cel care a făcut cerul și pământul (cum ne spune psalmistul).

                                                                După aproape 15 ani de la prima întâlnire avută cu părintele la Mănăstirea Antim, pot să declar că știu și eu răspunsul la întrebarea lui B. Pascal: de unde vine omul și încotro merge el. 

          Ca atare, acum pot să afirm nu numai cu jumătate de gură că:

                            „Există viață după moarte !”



------------------------   mihaibrebu@hotmail.com