NU DA CU BARDA ÎN DUMNEZEU

După viscol, în București

   
 

                                                                                   de Mihai G. Tănase 

                                            Azi putem spune că a fost prima zi de iarnă în București și în câteva județe din sudul și sud-estul României. Zăpadă cam la 25 - 30 cm, prin unele zone viscolite; că doar este Bărăgan.

                                                 Cum s-a luminat de ziuă au și început să curgă știrile în legătură cu consecințele condițiilor meteo, în cascadă, care mai de care mai senzaționale: drumuri închise, mâine cursurile preuniversitare suspendate, copaci căzuți pe autoturisme, străzi necurățate, sate întregi fără curent electric, bieții oameni cum vor merge la serviciu etc. Concluzia finală: autoritățile iar au fost luate prin surprindere și nu fac nimic. Așa să fie oare ? Stau cumva la o țuică fiartă, în timp ce comentatorii TV muncesc din greu pentru informarea populației ?

                                                        Eu cred că, lucrurile stau puțin diferit, dacă nu chiar mai mult. Cine face aceste analize, pe care pot să le numesc stereotipe ? Niște domnișoare prezentatoare la TV, care au specializări încrucișate cu ce ar trebui să aibă. Asta este treaba lor ce au vrut să facă în viață. Din pură întâmplare le mai citesc CV pe net și observ că, în general, au pregătire de „specialitate„ făcută din mers (cu care se mai și laudă). Au devenit toți niște justițiari fără milă la adresa autorităților. Au aplomb. Ce să creadă badea Ion, cu câteva clase ? Așa, așa au dreptate...

                                                               După vârsta pe care și-o afișează nu au mai mult de 30 de ani (Au timp să mai învețe). Cum poți să faci o analiză pertinentă când tu habar nu ai ce era înainte de  '89, în astfel de situații ? 

                                                                Se știe de către tot românul (inclusiv badea Ion) în fiecare iarnă în România sunt câte trei, patru viscole (preponderent fiind Crivățul, viscol din răsărit); care fiecare ține în jur de două, trei zile. Uneori se poate să nu fie niciunul, și cum se zice am scăpat. Apoi repede uităm și ne luăm cu altele. Așa este viața noastră...

                                                                    Cum se simte că, viscolul scade în intensitate se trece la treabă în vederea eliminării urmărilor lui. Nu este nimeni nebun să se apuce în toiul viscolului de dezăpezire. Ar fi o muncă de sisif, total ineficientă și implicit costuri importante. Știu ce să facă cei desemnați pentru asemenea treburi (nu zic că, nu mai sunt și „uscături”). N-ar fi rău să avem și noi dotarea în domeniu cum o au țările nordice; dar pentru asta trebuie să ai o economie puternică.

                                                                      Înainte, cum dădea un singur fulg de nea se oprea circulația până primăvara. Dacă spuneai așa ceva la un străin, se uita la tine dubios. Chiar dacă erau luni întregi, când praful era ridicat de vânt, tot nu se relua circulația. Circulau numai mașinile oficiale: ale „tovarășilor”, miliției, pompierilor și salvării. Așa că, în caz de viscol dezăpezirea decurgea fără probleme. Oprirea circulației autoturismelor particulare crea mari nemulțumiri (dar degeaba) populației. Se ajunsese ca morții să fie duși pe umeri până la cimitir, pentru a fi înmormântați. Asta s-a uitat, nu ? Ce să mai spun despre temperatura din apartamentele blocurilor cenușii ? Este ultra cunoscut. Cum aș zice „iarna era iarnă”, cu voie sau fără.

                                                                        A fost nevoie de jertfă de sânge să ajungem aici. Când mai facem afirmații hazardate pe seama altora, ar trebui să ne vedem de treabă și să lăsăm barda departe de Dumnezeu !




---------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                       

                                                                     

                                                           

ȘTIINȚA ȘI CREDINȚA ORTODOXĂ

de Mihai G. Tănase 

                                                   Prin creația lui Dumnezeu omul a fost făcut după chipul și asemănarea Sa (Fc. 1.26). Ceea ce trebuie reținut este faptul că, aceste două trăsături, în aparență, sunt simple la o primă lectură (înțelesul biblic trebuie să fie în contextul redării lui și nu punctual - cum, greșit, îl percep sectanții), dar nu apare chiar așa.

                                                          În privința chipului este mai ușor de înțeles, imaginea fiind în suprapunere; însă în ceea ce privește asemănarea cu Dumnezeu aceasta este în virtuți, virtuți ce se pot deteriora din cauza  păcatului omului. Efortul pe care trebuie să-l facă omul este de a se comporta și a face ca el să rămână în virtuțile primite de la Dumnezeu, ceea ce cu mare greutate se realizează și numai prin învățătura Bisericii.

                                                             Deci, Dumnezeu dându-i omului virtuți i-a dat și posibilitatea cunoașterii lumii (adică a universului cu cele două componente: mirocosmosul și macrocosmosul).

                                                                  Microcosmosul se află în om: Să ne cunoaștem pe noi înșine (Lc. 17.21). Dar până unde ? Până acolo unde mintea noastră poate să cuprindă prin puterea sa de cunoaștere. Aceasta ar fi, într-o primă fază, știința omului. La fel se întâmplă și cu macrocosmosul, cealaltă direcție a științei. Omul prin firea sa este o făptură curioasă, care vrea să știe și Dumnezeu i-a dat această posibilitate, dar în mod limitat (Rm. 9. 20, 21).

                                                                     De multe ori, afundându-ne în știință (iniferent de ramurile ei) uităm acest lucru care, evident, ne duce la rătăcire. 

                                                                      Știința și religia nu sunt două noțiuni care se exclud reciproc (cum se afirma în trecutul apropiat), ci putem spune că religia îmbracă cu plenitudine știința. Știința nu poate exista fără religie, după cum omul nu poate exista fără aer. Un om care studiază un anumit lucru sau fenomen și este întărit de credința în Dumnezeu, Acesta îi descoperă și mai multe lucruri folositoare, interesante (Mt. 25.29), de care el se va bucura mai mulț decât ceilalți. Acum, paradoxal, apare zavistia (invidia) între oameni.

                                                                     Dumnezeu prin iconomia Sa (lucrarea Sa divină) a dat omului ceea ce are de făcut și cum să facă pentru a-I fi plăcut Lui. Aceasta s-a realizat prin revelația Sa oamenilor aleși de El, care apoi au propăvăduit în mase Cuvântul lui Dumnezeu; dar cum am arătat unii au înțeles mai mult, iar alții mai puțin. Problema nu este cu cei care au înțeles mai mult, ci cu cei care au înțeles mai puțin. Străduința Bisericii și a fiecărui creștin-ortodox e să-l determine pe aproapele nostru să meargă pe calea cea dreaptă - a ortodoxiei.

                                                                         Revelația lui Dumnezeu nu a fost transmisă omului în mod simplist și explicit (cel puțin așa cred eu) și l-a lăsat pe om să aleagă și să judece după puterea minții sale cum trebuie să facă (dar fără să-l părăsească); cum se spune l-a pus la treabă (Fc. 3. 19), i-a dat știința ca să-și dea seama ce a greșit și cum să se îndrepte, nu să-l pedepsească (Iz. 33.11).

                                                                   Omul făcând ce este bine în lumina învățăturii dreptei credințe are posibilitatea și nădejdea mântuirii. Căile concrete de a ajunge la mântuire sunt cele arătate în Sf. Evanghelii și detaliate de către Biserică, prin Sf. Taine. Nu ne putem depărta de acestea, întrucât este în defavoarea noastră. Și cine dorește să-și facă rău singur ? Mai cu seamă că, în permanență, nu suntem singuri în această muncă, chiar dacă nu realizăm acest lucru. Dumnezeu este în trezvie și ne vede cu ochiul Său ce facem și ne călăuzește, orientându-ne spre bine. Binele nu este ceva abstract, ci dimpotrivă este foarte concret: este iubirea lui Dumnezeu față de creația Sa, cu preponderență față de om. Această relație se cere să fie reciprocă, chiar dacă Dumnezeu nu o condiționează. De aceea omul prin știință caută să-L găsească pe Dumnezeu și nu să-L nege. Chiar, prin absurd, dacă omul cu știința lui ar vrea să demonstreze un lucru contrar lui Dumnezeu nu ar putea; numai pentru un moment ar crede el că a reușit, întrucât acesta este un exemplu elocvent de sminteală (adică a depărtării omului de Dumnezeu - Sf. Nicodim Aghioritul).  Acest lucru nu este posibil, noi fiind creația lui Dumnezeu, care nu ne lasă.

                                                                      Prin știință ajungem uneori să nu putem avansa în gândire și ispitiți de diavol încolțește în mintea noastră ideea că lucrurile nu sunt clare, dar în fondul lor profund sunt foarte clare, din cauza gândirii noastre limitate. Sfântul apostol Pavel lămurește această inadvertență în Epistola sa către Romani cap. 11.33 .

                                                                           Din această constatare am putea să tragem concluzia greșită: dece trebuie să căutăm, de ce trebuie să studiem (să facem știință) ? Răspunsul meu e simplu: trebuie să ne trăim viața în căile lui Dumnezeu, așa cum El le-a stabilit prin voința și lucrarea Sa.


                                                  ***

Bibliografie

BIBLIA, ediția 2001, București
ORTODOXIA, Paul Evdokimov, 1996, București
DIN PROBLEMELE CULTURII EUROPENE, N. Bagdasar, 2000, București






-------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

                                                

INDICAȚII ULTRA IMPORTANTE

de Mihai G. Tănase 

                                              De regulă, înaintea fiecărui radio-jurnal, timp de câteva secunde, se dau reclame scurte sau știri de interes general.  

                                                  Azi, înaintea celui de la ora 16:00, s-au transmis „niște indicații de interes general” care se pare că aparțin ISU (probabil Inspectoratul pentru Situații de Urgență de la nivel național). După ce l-am recepționat am intrat într-o mare dilemă: să încep să plâng sau să încep a mă tăvăli pe jos de râs ? Noi, românii am fost blagosloviți de către Dumnezeu cu de toate. Facem haz de necaz, atunci când suntem în situații limită, ori exagerăm atunci când nu trebuie. Eu cred că, Dumnezeu nu ne-a spus, în mod expres, că trebuie să mai și învățăm, pentru a-L înțelege. De spus ne-a spus, prin scrierile sale sfinte și pe care nu le prea luăm în seamă; fie că nu credem, fie că ne considerăm mai sus ca El.

                                                     In câteva cuvinte, iată despre ce este vorba în propoziție.

                                                       A început febra cutremurelor ! Aceasta s-a mutat de la TV la Radio: „În caz de cutremur, preventiv, ancorați mobila de pereți sau elemente solide ale construcției; faceți-vă un plan de evacuare a întregii familii, să nu fiți luați prin surprindere și altele de acest gen...”

                                                             Mi-aduc aminte, când profesoara de matematică ne explica, în liceu, mecanismul rezolvării unei probleme. O problemă are trei părți esențiale: Ipoteza, demonstrația și concluzia. Aceste trei lucruri mi-au rămas, pe viață, întipărite în minte. Nu trebuie să ai studii de specialitate în Inginerie seismică, ci numai puțină bunăvoință logică și pricepi imediat cum stau lucrurile.

                                                              Care sunt cele trei părți ale problemei din indicația de interes general transmisă ? Mai mult decât simplu: nu are decât una definită și una subînțeleasă.

                                                            Demonstrația: toată vorbăraia ce și cum să faci...

                                                           Concluzia(subînțeleasă): că totul o să fie bine, dacă se respectă ce s-a spus, și

                                                                Ipoteza: lipsă. Adică, știută numai de autori: valabilă numai pentru cutremure de intensitate mică și să zicem, medie.

                                                                Poate cineva să mă contrazică ? Nu are importanță câți ani ai studiat influența fenomenelor seismice asupra construcțiilor, important este să le înțelegi și să le faci față, dacă poți. 

                                                                 Când mai aud astfel de indicații, mă fac că sunt surd și nu pricep !





------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                

                                                               

                                                                  

CĂRȚI DE PUȘCĂRIE

de Mihai G. Tănase 

                                            V-am spus, anterior, că îmi place să ascult un post de radio de-al nostru. Mă binedispune de la primele ore ale zilei. Azi, o știre interesantă. Înainte să vă zic despre ce este vorba, trebuie să vă pun în temă. Există o lege în vigoare, care dă posibilitatea condamnaților de a se elibera din penitenciar înainte de expirarea termenului, cu condiția de a scrie una sau mai multe cărți (cu caracter științific). Ce s-au gâdit aleșii neamului, când au făcut legea ? Împușcăm doi iepuri dintr-un foc (și arătăm ce umaniști suntem noi): condamnatul scapă mai repede de pedeapsa stabilită de către instanță și în același timp îmbunătățim și fondul cultural-știinșific al acestei națiuni (Cel puțin așa presupun eu...). Sau, poate au avut in vedere dictonul lui Ion Heliade Rădulescu: Scrieți băieți, orice, numai scrieți ! Dar, scriitorul a spus aceasta din alt punct de vedere. N-am de unde să știu care a fost „expunerea de motive” la proiectul de lege !

                                                   Pe scurt, s-a anunțat că, un domn de rang mai înalt din Ministerul Justiției vrea să elimine paragraful cu scutirea unei părți a pedepsei din lege, în sensul arătat. Personal, chiar îl felicit și-i doresc să aibă succes (dacă o avea...). 

                                                           În ultima vreme, „personalități ale mass-media” au beneficiat de paragraful cu pricina și sunt în libertate. Chiar una dintre ele a vorbit „on line” la radio și a spus cum stă treaba în realitate. Om cu frica lui Dumnezeu, nu-și permitea să mintă (ca alții): „o persoană din afară scrie așa zisă carte, o transmite împricinatului și acesta face o muncă de scrib - de transcriere, după care o predă autorităților”. Nu se mai știe ce se întâmplă ulterior cu „lucrarea”; important este că scopul a fost atins. În mod clar, sublinia cel intervievat, că nu-i nimic incorect, legea o permite.

                                                              O fi având sau nu vreo valoare aceaste cărți ? Cred că, nu prea sau deloc, funcție de pregătirea profesională a celor aflați în cauză. În mod logic, era mult mai simplu să nu comită faptele pentru care au fost condamnați; că aveau capacitatea de gândire să nu calce pe alături de lege. Nu asta se presupune ?

                                                                     Aștept să ascult următoarea știre: Din legea numarul ... a fost eliminat paragraful cu scrierea de cărți în penitenciar, care facilita...etc. etc.





-------------------------   mihaibrebu@hotmail.com 

EXTREME

de Mihai G. Tănase 

                                

               

                                                            Am fost mereu tentat să abordez teme religioase. Deoarece consider că, nu am o pregătire pertinentă în domeniu, am evitat să o fac. Însă, cum te împiedici zilnic de cele materiale, iar acestea sunt determinate de cele spirituale, nu pot sa nu constat că, deoparte si de alta se aluneca "lin" spre extremism. In spațiul religios acesta este definit de un singur termen: habotnic.
                          
                                                       Tot ce scriu in acest articol se bazează pe ceea ce înteleg eu din Sfânta Scriptură (1 Corinteni.6) și pe zicala românească: Tot ce este mult, strică ! Și ca să nu fie nicio interpretare, de la început, precizez că sunt de confesiune  creștin-ortodoxă.
Acestea fiind spuse, voi trece direct la subiect (deformație profesională ?!).
                                                 
                                                           Zilele trecute am citit prospectul unui medicament, care mi-a fost recomandat de către farmacist. Am vrut sa cunosc detalii. Hai pe net ! Ce să vezi ? Medicamentul în cauză este unul homeopatic. Din întâmplare, am intrat pe site-ul intitulat: Prietenii Sfântului Munte Athos. Acolo, un părinte călugăr face o intreagă pledoarie contra homeopatiei, cum că aceasta s-ar situa la limita dintre magie si ortodoxie. Nu am idee, dacă părintele a avut ceva cunoștințe înainte de a deveni călugăr sau este călugăr din copilărie. Cu toată smerenia, nu pot să fiu de acord cu aserțiunile făcute de către dânsul. Sunt argumente pe care le consider inacceptabile. Faptul că, "leacurile" provin din Orient, de la popoare neortodoxe nu mă poate convinge că, homeopatia este neștiințifică și este ceva dăunător credinței noastre. 
                                                      Toate sunt lăsate de la Dumnezeu, prin cei aleși de El !

                                                    Acum câțiva ani, am citit o carte scrisă cu binecuvântarea actualului Patriarh al BOR: Credința ortodoxă. Se adresa publicului larg și se făcea îndemnul de a merge la medic, când ai trupul bolnav (nu spunea că, medicul trebuie să fie de o anumită naționalitate sau ortodox), pentru ca trupul, care este templul sufletului, sa fie sănătos. Dumnezeu ne-a dat viață, nu moarte !

                                                          Concluziile pe care le trage călugărul din sf. munte Athos (care sunt de dimensiunile unui alt articol) cu privire la inducerea spre rătăcire a credinciosului de la dreapta credință, prin apelarea la practicile homeopatiei, ar fi binevenite.

                                                      Nu-mi amintesc unde am citit, dar Biserica ortodoxă admite tot ceea ce este firesc, iar restul nu.

                                                              Dumnezeu este mare și pe toate le vede !






-----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

GOGOȘI OTRĂVITE

de Mihai G. Tănase 

                                               

              

     

                                                          Nu am veleități de a face aprecieri istorice și în special cu caracter politic. Pentru aceste lucruri sunt oameni care au studiat fenomenele in profunzime și unii dintre ei chiar pot să emită teorii destul de pertinente. Aceasta nu mă oprește să fac niște aserțiuni simple, dacă pot sa le spun așa.

                                                          În momentul în care am început să studiez Istoria în liceu mi-am pus întrebarea firească pentru vremea aceea: Filozofii greci n-aveau altceva de facut decât să gândească la tot felul de fenomene ale existenței acestei lumi? Mult mai târziu am înțeles rostul gândirii lor: Au emanat o multitudine de cunoștințe folositoare omului până azi și în viitor.

                                                     Totul depinde cum sunt transmise aceste cunoștințe generațiilor succesive în contextul în care trăiește individul. Dacă sunt transmise în mod distorsionat, consecințele vor apărea imediat și nu în concordanță cu mersul societății.

                                                           Din nefericire, clasele elementare le-am făcut în perioda când "specialiștii" erau instruiți la Moscova.

                                                            Una dintre învățătoare îl aduce pe un văr de al său, care studia la Moscova și era în vacanță, sa ne povestească cum e pe la răsărit (de parcă o obligase cineva). Mi s-a părut ceva cam deplasat și parcă aveam o frică  în mine când ascultam. Ce s-or fi gândit ei: Hai sa le spunem la copiii ăstia, de opt ani, ceva "tare", impresionant. Ne-a spus despre metroul moscovit și în particular despre aspectul stațiilor de metrou. Noi nici nu auzisem despre metrou și ne uitam la narator ca la poartă nouă. În sfârșit, ajunge la iluminarea stațiilor de metrou: unde "lumina era mai bună decât cea a soarelui". Am rămas blocat, dar si colegii mei; se vedea pe fața lor. Zile în șir m-am tot gândit la natura luminii... gândire care s-a estompat cu timpul. 

                                                         Când am avut oportunitatea să studiez Optica, am realizat cum este cu spectrele luminii. Mi-am adus aminte de povestioara ("prostioara") omului cu studiile la Moscova. Lumina din stațiile metroului, evident, că este artificială, și să stea și in cap fostul student, că nu pote sa fie mai buna decât cea naturala (cea de la Soare).

                                                                  O parte din copii a urmat studii de diferite grade, alții au rămas cu cele gimnaziale și cu "impresia falsa despre lumină", că așa le-a zis un nene cand erau copii și nu oricine făcea studiile la Moscova. Dar, pe cine interesează o problema așa "minoră" ? Toată lumea se adaptează și nici filozofii nu mai sunt greci. 

                                                                      Rămâne de văzut, cum va fi cu artificialul și cu naturalul; dar după cum decurg lucrurile acum, toți sunt cu fața la natural: s-ar părea că problema este clară si rezolvată.





-------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

OPINII

de Mihai G. Tănase

                                                  De ceva vreme ascult emisiunea Bună dimineața România, de la postul național de radio. Are doi prezentatori simpatici și de multe ori spontani, ceea ce le aduce un „plus” în deontologia lor. Îmi aduc aminte (nu cu plăcere) că, după '89 prezentatorii, în general, erau aceiași. Cum deschideam aparatul de radio mai mult de câteva secunde nu puteam să-i ascult ce spuneau. Erau lucruri noi, dar nu se potriveau cu vocea lor: erau oamenii care înainte transmiteau elucubrațiile stereotipe impuse și apoi, la 180° , spuneau cu totul altceva. Vrând-nevrând, pentru câteva momente te trezeai în trecut. O senzație destul de neplăcută. Prezentatorii ca oameni nu aveau nicio vină, probabil alții nu erau. Odată cu trecerea timpului a apărut o altă generație de prezentatori și le-am uitat vocea la cei dinainte și asocierea vocii lor cu ceea ce nu doream să mai aud. 

                                                          Emisiunea în sine este bine structurată, are subiecte variate și presărate, mai mereu, cu glume bune și subtile ale celor doi prezentatori. De multe ori stau și mă întreb cum se face că nimeni, mă refer la producători, nu observă că în scurt timp emisiunea va intra într-o stare de plafonare sau mai bine spus de înghețare. Cred că, nimeni nu-și dorește acest lucru și atunci voi aplica îndemnul unor nepricepuți de pe la TV: domnule nu-ți place, ai telecomanda în mână !

                                                   Voi prezenta câteva exemple, în sprijinul celor afirmate anterior, să nu creez impresia că am ceva cu cineva. Dimpotrivă, îmi doresc să mai ascult această emisiune multă vreme.

                                                            Știrile din teren, adică din țară, sunt transmise de către un număr de corespondenți județeni, pentru care degetele de la mâini sunt arhisuficiente să-i definești. Pe primul loc se situează cel din Sălaj. Transmite atât de des, încât după trei, patru zile poți să crezi că Bucureștiul s-a mutat la Zalău. Urmează cel din Bistrița-Năsăud, Vaslui, Mehedinți și alții mai rar. Pentru numărul de județe ale țării ar trebui făcută o redistribuire a corespondenților, astfel încât să se acopere tot teritoriul. Oameni sunt peste tot care doresc să știe ce se mai întâmplă și pe la alții.(Cam toți plătesc taxa radio-tv - tot este la modă sintagma ”din bani publici”.)

                                                            O rubrică „interesantă” este Europa verde. Zi de zi, la oră fixă, cu știri ultradiversificate și care se căznește să ne explice ce se întâmplă cu fondurile europene. O rubrică pentru specialiști, nu pentru „fermieri” (țăranii români),  care sunt sfătuiți să nu mai plece pe afară și să-și facă propria afacere în țară !

                                                             Un pic de autocenzură n-ar strica. Ideii că, este bine să ai o diplomă în buzunar, că nu este rău să o ai, vedem noi la ce o să ne fie bună în viitor și să facem altceva decât pentru ce ne-am „pierdut” timpul (dacă l-am pierdut, cumva) nu este bine să-i facem „reclamă”: cutărică a terminat facultatea de..., dar s-a apucat de altceva care este mult mai rentabil și are atâtea oportunități...

                                                               În incheiere, îi parafrazez pe prezentatorii emisiunii: „Să aveți o emisiune excelentă !”






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                         

                                                                            

                                               

METODĂ MNEMOTEHNICĂ

de Mihai G. Tănase

                                                 Ne facem un cont pe net. Ce comportă acesta ? O adresă de email și o parolă. In unele cazuri s-ar putea să uiți parola și ce te faci, contul devine inutilizabil. Dar, dezvoltatorul s-a gândit să-ți vină în ajutor și să-ți recuperezi parola (de fapt să ți-o resetezi), astfel problema s-a rezolvat. Cum recuperezi parola uitată ? Cu ajutorul câtorva întrebări de securitate. Evident, aceste întrebări sunt sugestive și se consideră că nu le poți uita. Una dintre acestea este: care este numele primului tău profesor (adică învățător). De ce s-a recurs la această întrebare ? Este destul de simplu ! Atunci când ești copil, mintea nu îți este aglomerată cu tot felul de informații inutile și primele cunoștințe le primești de la învățătorul tău pe care n-ai cum să-i uiți numele. Mi se pare o metodă mnemotehnica destul de ingenioasă. Dacă eu aș fi alcătuit setul de întrebări de securitate mai introduceam una: care este numelui tatălui tău. De ce ? Pentru că, inainte de a-ți cunoște învățătorul cunoștințele absolut necesare (să zicem sine qua non) le primești de la părinți; de unde și zicala cu cei șapte ani de acasă, în unele cazuri.

                                                       In sprijinul celor de mai sus am să prezint doar trei argumente, care m-au marcat și care mi-au folosit în viață.

                                                   

                                                              Primăvara devreme, eram trimis în pădure după puieți de meri pădureți, în vederea plantării lor in grădina noastră și altoiți. Când plecam la pădure mi se atrăgea atenția, să marchez Nordul pe tulpină cu briceagul. Pînă în pădure și pe drumul de întoarcere mă tot frământa problema cu Nordul: de ce sa-l intereseze pe tata acest lucru ? Nu vrea să mă verifice dacă fac ceva greșit și să capăt vreo „corectie”  la întoarcere? Neputând găsi răspunsul satisfăcător l-am întrebat pe tata, care mi-a zis: mă băiatule, vezi tu, cum a stat pomul față de soare în pădure, așa trebuie să stea și la noi în grădină, pentru că se va prinde mai ușor, iar merele după altoit vor fi mai bune ! Azi, când totul se face după metode industrializate, nu numai în horticultură, vrem poduse „eco” !

                                                            

                                                            Era vară și se înnoptase. Ploaia era iminentă: fulgera în formă de șarpe și apoi se auzea tunetul. Dintr-o dată tata mă întreabă: ce distanță este de aici și până la fulger ?  Am simțit întuneric în cap și rușine concomitent: nu știu ! Păi, dacă viteza sunetului este de 330 m/s, să zicem 3oo, numeri în gând de când ai văzut fulgerul și până când ai auzit tunetul; apoi inmulțești 300 cu secundele și aia este distanța ! Mai târziu, după facultate, am făcut școala militară la artilerie terestră și un ofițer ne explica măsurarea distanțelor, fără aparate, între punctul de observare și explozia proiectilului, la care eu am cam zâmbit...(Mi-am adus aminte de tata, care avea numai câteva clase)

                                                              Inainte de culcare, tata obișnuia să-mi spună câte o poveste „adevărată” (nu cu împărați și zâne...). Una era cum vin acasă copiii chinezilor duși în pădure de către părinții lor și lăsață singuri. Cum să vină ? Se orientează după mușchiul crescut pe copaci pe partea dinspre nord (unde este umbră și umezeală) etc. etc.

                                                                     Cred că, argumentele arătate sunt elocvente ca metode mnemotehnice și ar trebui adăugată întrebarea cu numele tatălui, pentru recuperarea parolei de cont; ar fi mai eficientă... Nu ?





---------------------  mihaibrebu@hotmail.com

                                                   

                                                    

INTEMPERII ARTIFICIALE

20.XII.2015, ora 14:00

                                                                     

                                                                                      de Mihai G. Tănase

                                                

                                          Cum se apropie Crăciunul sau Paștile, milioane de români plecați la muncă prin UE (unii la îndemnul fostului președinte al României) în țările vestice, cu agoniseala pusă deoparte în vederea deplasării la momentul oportun, vin în țară la rude, să-și vadă copiii si părinții pentru câteva zile.

                                            Cei mai mulți vin cu autoturismele personale, tranzitând mai multe țări. Nu știu cum trec prin țarile dinainte, dar cum ajung în Ungaria și vor să intre în România cozile , pe câte trei benzi, ajung la o lungime de zece Km ori mai mult. Nu, ungurii n-au nicio vină (cum ar fi unii tentați să-i acuze)! Buba este la noi !

                                             De două zile acest subiect ține capul de afiș al canalelor TV de știri și nu pot să înțeleg cum de este posibil așa ceva ! Investiții s-au făcut în infrastructură, cadre s-au pregătit și treaba tot nu este în regulă. Ieri, era întrebat, în direct, un șef de la vama Nădlac despre situație și când i-am auzit răspunsul pentru câteva momente am avut un șoc: „eram la ședința de partid (PCR) și se trăgeau concluziile pentru viitor, într-o autentică limbă de lemn”. In așteptare era o doamnă, care intrase și dânsa în direct. Tocmai spunea ce se întâmpla la fața locului, foarte supărată că, trtebuia să mai aștepte vreo două ore bune, ceea ce îl contrazicea pe domnul comandant. Așa-i la noi !

                                               Oamenii ăștia vin cu valuta în țară, atât cât mai este ea. Nu știu la ce s-o fi gândit doamna pentru viitor: să nu mai vină sau să nu-i mai voteze. Ea va hotărî !

                                                 Eu când am văzut imaginile mintea mi-a fugit imediat la Exodul biblic al evreilor din Egipt și m-am întrebat pentru ce nu-i lasă să treacă „Marea Roșie” ? Doar n-au luat vase de aur de la egipteni !

                                                     Sper că, până la anul de Paști, „Moise” al nostru să lovească cu toiagul legislativ și peste vămi, pentru că așa nu se mai poate.






--------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                    

                                                 

CU JUJEUL LA PARLAMENT

de Mihai G. Tănase

                                                     Azi, la prânz, era multă lume adunată în jurul Parlamentului României. Mulțimea era formată din oieri nemulțumiți de prevederile unei recente legi, adoptată de către aleșii neamului. Canalele TV de știri se întreceau în a da pe post, în direct, aspecte de la fața locului. Ce nu îi convenea mulțimii (cam vreo patru mii de oameni) ? Legea dată (în favoarea vânătorilor) are două puncte nevralgice: limitarea numărului de câini ciobănești la o stână, trei în zona de munte, doi la deal și unul la câmpie, precum și oprirea pășunatului în perioada de la sf. Nicolae la sf. Gheorghe; totul în lumina normelor europene.

                                            De data aceasta am avut răbdarea să urmăresc desfășurarea evenimentelor „democratice” preț de vreo două ore. Mi-am adus aminte cum în timpul primei mineriade (dacă nu greșesc) vreo patruzeci, cincizeci de mineri conduși de ortacul șef au pătruns în clădirea Palatului Parlamentului (actualul Palat al Patriarhiei) și au fost dați afară de Ion Rațiu; că el era mai în vârstă și respectat, tacit, de către toată lumea. De această dată a fost ceva asemănător în formă, dar diferit în fond. A intrat în clădirea Parlamentului o delegație de oieri (vreo doi purtau cravată) care a discutat la Senat și apoi la Camera Deputaților. A rămas ca Guvernul să pună în aplicare solicitările oierilor.

                                                          Înainte ca delegația să ajungă la Senat, ziariștii iau un inerviu unui senator de la Comisia pentru Agricultură și-l întreabă despre părerea sa față de doleanțele oierilor. Acesta le explică, tehnic, ziariștilor cum era legea anterioară: câinii erau într-un număr mai mare, dar aveau „jujeu” și ca să fie foarte explicit, spune că acest instrument atârnat la gâtul câinelui (și tot arăta la gâtul lui) se pune în scopul de a împiedica mersul câinelui, când acesta aleargă iepurii sau fazanii. Cum nici ziariștii și nici domnul parlamentar nu aveau habar de jujeu,  s-a trecut la „lucruri mai importante”.

                                                               Jujeul este o bucată de lemn orizontală atârnată de un lanț(apox. 15 cm) de zgarda la gâtul câinelui pentru a-l împiedica să se strecoare prin locuri înguste și vânatul să poată scăpa. Explicația se găsește și în DEX.

                                                                     Cu jujeul s-a lămurit; mai rămâne să se lămurească cu perioada de pășunat „extrasezon” și oierii pot cânta la caval...





------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

SEISMOLOGII DE LA TV

de Mihai G. Tănase

                                                      Când credeam ca am scăpat de inepțiile de la Realitatea TV, m-am trezit din nou cu aceleași știri alarmante și fără vreun suport, cât de cât științific. Ce o fi având cu bieții oameni care fac imprudența să-i privească ? Ce au cu ei să-i bage în sperieți ? Au, pentru că nu știu cum sa mai facă rating ! Mulți dintre prezentatori și producători sunt din categoria semidocților, având impresia că dacă au ajuns acolo își pot permite orice. Nimeni nu-i întreabă de sănătate și nici ei nu întreabă pe altcineva dacă este bine ce fac. Nu era bună cenzura pe timpul lui Nea Nicu ? Pentru astfel de oameni răspunsul este da.

                                                                     Ca să fie siguri că tot omul i-a auzit, a apărut și în spațiu virtual știrea: Ieri s-au produs patru cutremure de pământ, trei în județul Ialomița și unul în județul Buzău. Aceste patru cutremure au fost de suprafață și de mică intensitate ( pe care nimeni nu le-a simțit). Tot ei, ca niște nevinovați, se întreabă: Ce se întâmplă ? Dar, nu dau niciun răspuns. Ce să se întâmple, în afară că sperie lumea, în zadar ?

                                                                       Pe timpul „omului” difuzarea în spațiul public al producerii cutremurelor se făcea după niște criterii, care aveau scopul de a nu panica populația degeaba. Raportarea producerii cutremurelor se făcea la CC al PCR, de către CFPS (Centrul de Fizica Pământului și Seismologie) - astăzi devenit institut național. Nu mai știu dacă se mai face vreo raportare similară azi, dar înclin să cred că nu. Totul se face „pe surse”, că suntem într-o economie de piață și uite așa toate prostiile pleacă în eter. Norocul este că, nu toți oamenii care-i urmăresc îi și iau în seamă. 

                                                                        Mai zilele trecute s-a făcut mare tam-tam despre clădirile care au bulină roșie, privitoare la categoria de risc seismic din prima clasă. S-a comentat în chip și fel (nu de oameni de știință, ci de acei cu pregătire umanistă - că ei sunt persoane cunoscute) și nu s-a ajuns la niciun rezultat. Mai mult, au ajuns să conteste calitatea expertizelor tehnice... In situația dată o știre despre cutremure produse pe ici, pe colo cade excelent ! Excelent din punctul de vedere al audienței nu și al realității.

                                                                Stilul acesta de a face televiziune oricum a devenit enervant și pe nimeni nu interesează. Promovarea dezinteresului și a unei false deontologii sunt mai mari decât un cutremur de intensitate maximă. 

                                                   Vom vedea mâine, după ce se va fi produs vreun cutremur prin alte județe sau chiar la TV !






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

                                               

ARHIVA

de Mihai G. Tănase

                                              În primii ani de „producție” am avut ocazia să cunosc oameni din domeniul meu de activitate, care ajunsese la vârsta pensionării și le mai lipseau câțiva ani la vechimea în muncă. Practic, ei aveau chiar mai mulți ani decât le era necesar, dar nu aveau documente justificative. Atunci, începea un adevărat calvar: întrepinderea la care au lucrat s-a transformat în întreprinderea cutare și aceasta în cea de azi; au fost la prima, la a doua și la cea actuală. Nu au găsit nimic în arhivă. S-au pierdut pe drum... Nu-i nimic, mai au o posibilitate: găsesc doi martori (ca în Evanghelie), merg la notariat și obțin o declarație autentificată pe care o depun la dosar. 

                                               Mai târziu am asistat, persoanal, la o transformare a unei unități economice în alta. Văd într-o cameră imensă o grămadă de dosare așezate cu furca: file aruncate la întâmplare, ude etc. de parcă erau depozitate în vederea reciclării. Am întrebat pe o colegă: ce sunt cu hârtiile astea ? Ce să fie, este arhiva de la fosta unitate. Mi-am adus aminte de prietenii mei care-și căutau actele doveditoare pentru ieșirea la pensie; de ce a trebuit să umble atât de mult pentru ceva atât de simplu? Răspunsul a venit imediat: nu interesa pe nimeni. Dar, nu în totdeauna și peste tot erau indivizi indiferenți. Până la urmă totul se rezumă la educație.

                                                         Pe parcursul vieții am avut o pasiune: creșterea canarilor de cântec, roller. Intr-un an, înainte de '89, vine vremea să inelez o serie de pui și nu aveam inele (pe inel erau inscripționate: tara, orașul, anul, numărul de ordine și inițialele mele). La timpul respectiv exista o singură persoană care se ocupa cu confecționarea inelelor pentru păsări (zebre australiene, canari, peruși, papagali, păsări domestice etc.) era un șvab din Timișoara. Norocul meu, un coleg care terminase facultatea la Timișoara și soția lui era de acolo îmi spune că pleacă pentru trei zile acasă, la soție. Îi dau adresa șvabului și comanda. El nu a notat nimic și mi-a zis că știe el unde este omul cu inelele. După trei zile vine colegul de la Timișoara și-mi dă inelele. Stai să vezi ce am pățit ! Ce s-a întâmplat ? Când ajung la atelier șvabul mă întreabă: pentru ce fel de pasăre vă trebuiesc inelele ? În, acel moment m-am zăpăcit și i-am zis că nu știu exact. Nu-i nimic ! Merge omul la un fișet, scoate un biblioraft cu mai multe dosare, mă întreabă numele dv. și-mi zice: anul trecut domnul a comandat inele pentru canari. Mâine sunt gata, veniți să le ridicați.
In birou eram trei persoane: seful meu, colegul și eu. La două secunde după ce colegul și-a terminat expunerea, șeful ia un dosar mai voluminos și-l trântește pe birou însoțit de o înjurătură vulgară: cum dracu nemțul a știut după un an ce păsări ai dumneata și eu mă chinuiesc de doi ani să pun arhiva serviciului la punct și nu reușesc...! De ce ? Tot șeful avea o vorbă: omul nu este ca vinul, cu cât ești mai vechi devii mai bun ! 

                                                               Spre nenorocul meu am prins ani buni în care dictonul șefului a fost pe primul loc și m-au auzit numai pereții...






------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                          

                                                        

PROLETCULTISMUL ÎN TEHNICĂ

de Mihai G. Tănase

                                               

                                              Nu îmi aduc bine aminte anul, dar știu că începuse o perioadă de „dezgheț”, când în liceu ni s-a explicat ce mari eram noi în ceea ce privește proletcultismul. Am evitat greșelile sau mai bine spus tendințele de negare a tot ce era bun în cultură la începutul dictaturii proletariatului. Și uite așa am scăpat de o mare tară !

                                                A venit și timpul când am terminat studiile și am fost repartizat să lucrez la un institut de proiectare cu specific în energia electrică. Aveam avânt și teamă de nou, concomitent. Mă așteptam să aplic ce ne spusese profesorii la facultate, dar nu a fost așa. Eram cam 25 de ingineri constructori și instalatori și vreo cinci arhitecți. Acceptarea noilor veniți nu a fost prea călduroasă. Pe parcurs ne-am cunoscut unii pe alții și am intrat în rutină.

                                                     La terminarea unui proiect se făcea o ședință de avizare de către un CTE (consiliul tehnico-economic). Noi „săpătorii”, cei mai tineri ni se părea că era un fel de pierdere de timp și de abia așteptam să fie câte un CTE, să ne mai relaxăm. La CTE participau inginerii cu experiență și cu funcții care-și susțineau proiectele elaborate. Când am ajuns și noi ca ei, atunci am înțeles că nu era tocmai o joacă ! Examinatorii (membrii CTE-ului) erau oameni foarte bine pregătiți și fiecare specialist pe un anumit domeniu: inginer de rezistență, arhitect pe problemele industriale specifice, inginer cu respectarea normelor de protecție a muncii, inginer cu respectarea normelor de prevenirea incendiilor etc.

                                                           După avizare, proiectul se expedia către beneficiar, urmând execuția și exploatarea construcției. 

                                                              În ultimii ani, mai exact după '89, institutele mari de proiectare s-au spart în SRL-uri. Cum le spune și numele, răspunderea este limitată. Eu proiectez, eu avizez, eu execut ! [ Fiecare se crede „un inginer Emil Prager interbelic”] Este adevărat că, au apărut legi și normative în domeniu, dar cine le mai verifică ? Le verifică câte un „specialist” de la județe și uneori nu există nici acesta ! Rezultatele nu s-au lăsat așteptate și au apărut în mod groaznic: pierderea de vieți omenești în incendiu. Chiar dacă găsim vinovații, viețile nu le mai putem întoarce ! Nici la capitolul „antiseismic” nu se stă mai bine. Normele sunt stufoase (elaboratorii să fie acoperiți) și greu de aplicat, mulți le ignoră știind că n-are cine să-i verifice. Timpul trece și ne punem întrebarea lui Lenin: Ce-i de făcut ? De făcut ar fi ceva, știință se mai găsește, dar nu prea avem voință !



------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

SFATURI PERTINENTE

de Mihai G. Tănase

                                                                                       Moto

                                                                                Facerea, Cap.XI. 1-9

                                                           Nu trebuie să stai prea mult și să cauți explicații la lucrurile în desfășurare. Este suficient, când și când, să-ți faci timp la început de zi și să asculți emisiunea Bună dimineața, România. Această emisiune, pe zi ce trece a devenit o tribună de lansare și îndemn a tinerilor, cam ce ar trebui să facă pentru a reuși în viață. Lucru „extraordinar de interesant”, în contextul actual ! 

                                                         Acum vreo zece zile, un reporter din Mehedinți transmitea un reoprtaj despre o absolventă a Facultății de Drept, care a renunțat la cariera juridică (de parcă ar fi fost ministrul Justiției) și și-a deschis o afacere proprie, în comuna natală. A strâns vreo șapte, opt babe - „specialiste în broderie” și a încropit un atelier de confecționat ii. A ajuns să aibă contracte prin „străinătățuri” și era foarte mândră de realizări. A crescut PIB-ul cu ceva procente !


                                                             Astăzi, un alt reportaj asemănător din județul Sălaj, nu despre ii, ci despre oi. Un tânăr absolvent inginer a renunțat la inginerie și a început să practice oieritul. Meserie din moși-strămoși practicată și de către părinții săi, care-i mai dau câte o mână de ajutor la nevoie. 

                                                               Îmi pun întrebările: La ce bun acești oameni au ocupat, în zadar, locul altora la universitate ? Nu au cheltuit din resursele statului, chiar dacă și-au plătit singuri taxele de școlarizare ? Aceste preocupări (după studii) puteau să le practice fără studii superioare. Nu o să stea acum dom' inginer să așeze în matrice oile când le dă la ușă, pentru muls; iar d-na avocat să schimbe roba cu ia, în tribunale !

                                                                 Sunt curios dacă, mâine voi auzi la Radio România Actualități un reportaj despre tinerii cărora li s-au ocupat locurile la universitate practicând și ei, în mod justificat, aceleași meserii. Să vezi ce inflație de specialiști în artizanat, oierit etc !


------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com