FAȚA NEVĂZUTĂ A LUNII

de Mihai G. Tănase 

                                                                                                Moto

                                                                                                                                                                                                                                                                           Mt. 13.43

                                              Biblia ne spune că, Dumnezeu a făcut lumea ex nihilo în șase zile (hexameronul) și în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le făcuse. 

                                                      În ziua a patra Dumnezeu a făcut aștrii. Nu putem cu mintea noastră să înțelegem de ce El a stabilt ca, perioada de rotație a Lunii să fie aceeași cu perioada ei de revoluție, dar ne-a permis să facem ceva: să constatăm, numai ! Din acest mister a rezultat că, numai o față a Lunii este vizibilă de pe Pământ, iar cealaltă este nevăzută din orice punct de pe Pământ am privi Luna. (Aceasta se studiază prin liceu și unii o reiau și în facultate, funcție de ce științe studiază.) 

                                              Asemenea vizibilității Lunii este și percepția societății umane, cel puțin în România. Pe fața vizibilă și ultra popularizati sunt cei care studiază științele umaniste, iar pe cealaltă parte sunt cei care studiază științele exacte. Acest mod de a prezenta cele două „jumătăți” ale societății se făcea și înainte de '89, nu este nimic nou sub soare. Dar, cine face această delimitare „arbitrară” ? Cum cine ? Mass-media ! În special televiziunile și mai puțin radioul. Este explicabil într-un fel: acele personaje sunt de formație, în general, umanistă și la asta se pricep. Oamenii care se ocupă de științele exacte nu sunt popularizați într-un număr mai mare de 5 % (și asta ca să exagerez). Profesioniștii cei mai prezentați sunt: actorii, cântăreții de muzică ușoară și populară, maneliștii, sportivii, mai puțin medicii sau profesorii și umplutura de rigoare de calitate îndoielnică. Ori, de-a lungul anilor această activitate anormală a mass-mediei se răsfrânge asupra tuturor categoriilor sociale și nu în bine; se formează opinii eronate în rândul maselor cum că unii ar fi mai sus decât alții, un fel de pro domo sua sau „noi și restul lumii”. 

                                                  Este logic că, unii fără alții nu pot să existe: trebuie asigurat un echilibrul între material și spiritual. Atunci când acest echilibru este instabil, el trebuie corectat. Așa cum decurg lucrurile acum, echilibru trebuie refăcut prin antrenarea celor de pe fața nevăzută a Lunii, care au o pondere destul de serioasă și va trebui să-și găsească locul cuvenit în activitățile mass-mediei.






-------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                           

                                                                

ACTUALITĂȚI

de Mihai G. Tănase 

                                                   De mai multă vreme mă tot întreb și nu-mi găsec răspunsul potrivit: să renunț sau nu la abonamentul TV ? Când apuc să mă uit la televizor cu foarte mare greutate găsesc ceva interesant, pe vreun canal. Emisiuni făcute la întâmplare, care se adresează nu știu cui, dar probabil aduc ceva beneficii celor care le fac; altfel nu pot să le înțeleg rostul. Că nu sunt structurate pe categorii sociale de populație se vede imediat, nu-ți trebuie o calificare specială. Unele sunt atât de vulgare încât mi-e jenă să mă uit. Trăiesc senzații din copilărie uluitoare, ca atunci când am văzut pentru prima oară o femeie cu țigara în gură, fumând în public. In mintea mea de copil nu acceptam așa ceva (pentru că nu văzusem niciodată), doar bărbații fumau. Dar, nici aceștia nu fumau în fața părinților. Era un respect moștenit, autoimpus. Asta se întâmpla într-un sat de munte și comunitatea avea niște reguli de conviețuire bine stabilite (cred că, biserica avea o influență importantă). Ce să zic ? ”Niște nenorociți neemancipați, uitați de Dumnezeu !” 

                                                       Nu a trecut decât o perioadă extrem de mică, în comparație cu timpul schimbărilor în istorie și multe s-au și uitat. Dacă îi spui la un individ născut după '89, că nu de mult înainte ca să cumperi 20 l de benzină, se ședea la o coadă de trei km, timp de 12 ore, lăsai mașina în rând peste noapte și a doua zi continuai de unde ai rămas, și tot nu erai sigur că ajungi la pompă,  se uită la tine la cub nu pătrat și te cataloghează ca dus cu mintea. Uitarea este excelentă pentru sănătatea mintală ! Și cum societataea nu stă pe loc, se tot dezvoltă „în spiarlă și pe planuri superioare” (așa ne învăța, parcă, pe la materialismul științific și dialectic) televiziunile se adaptează din mers cu programele. Aduc în prim plan oameni de care nici n-ar trebui să știm, nu să auzim, iar pe cei care ar trebui să fie în atenția noastră, pentu ce au făcut pentru țară, i-au dat uitării demult.

                                                             Aflu pe diverse căi, prin cunoștințe, că profesorul cutare (o somitate) sau academicianul cutare nu mai este printre noi. De ce să fiu informat de televiziune, ea se ocupă cu probleme importante: ce violator a fost prins prin știu eu ce sat, ce accident teribil s-a mai întâmplat, ce-a mai făcut vreun polițist indisciplinat (că acum e voie să vorbim și despre ei, dom'le, suntem în democrație), ce mireasă caută vreun june, ce bine se trăiește pe la țară (chestiunile ecologice, frate...), ce să mâcăm, ca să fie sănătos, sfaturi medicale, care a mai luat șpagă și de ce, vorbărie destulă pe fond politic (de nu se înțelege mare lucru), ba chiar îl mai ia peste picior și pe Președinte, că doar presa audio-vizuală este „a patra putere” în stat etc. etc. 

                                                            Americanii au o vorbă când ceva nu merge bine: Mai dă-mi o a doua șansă și totul o să fie ok !

                                                            Eu le dau a doua șansă până după alegeri și dacă o să fie tot așa, arunc televizorul pe fereastră !






-----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                           

P P S - uri...

de Mihai G. Tănase 

                              

                                         Ce plăcere ne face un pps frumos primit de la un prieten sau cineva drag ! Un pps poate fi alcătuit pe orice temă și subiect cu condiția să aibă o bază logică în expunere. Atunci câd este vorba de relatarea unor evenimente istorice, elaborarea unui pps devine o treabă destul de serioasă și chiar riguroasă. Nu oricine poate să-și permită sa facă considerații (în nume propriu) pe care le dă drept „adevăruri” și în încheiere să le justifice, laconic, că a făcut o compilație cu imagini și text luate de pe net. Aș fi de acord și cu acest lucru, dacă, cel puțin, ar fi o compilație „bună”.

                                             Primesc, recent, un pps intitulat Templierii. Frumoasă prezentare ! Interesant din mai multe puncte de vedere și chiar captivant. Către sfârșitul prezentării, autorul (un oarecare ANGI) bagă următorul text: „Vinul este puternic. Regele este și mai puternic. Femeia este mai puternică decât amândoi, dar Adevărul îi biruie pe toți - (Citat din Cartea Ezdra)”. Mi-a plăcut citatul și iau Biblia să verific. Caut în Biblia protestantă și nu găsesc. Caut în Biblia ortodoxă și nu găsesc. Intru pe net - scăparea universală. Nu găsesc. Nu se poate. Mă întorc la Biblia ortodoxă: în Vechiul Testament sunt trei cărți ale lui Ezdra. Prima și a doua (a lui Neemia) sunt cărți canonice (cărți acceptate de către Biserica ortodoxă), iar cea de a treia este necanonică (bună de citit). Ori, ”citatul” este tocmai din această carte, cu mențiunea importantă că, nu este citat ci este un rezumat făcut de către autorul pps-ului din cap.3.24 la cap.4.35. Și uite așa s-a ajuns la modificarea Sf. Scripturi.

                                                 Sigur, pe net găsești tot felul de informații: interesante, științifice, de cultură generală sau pur și simplu niște otrăvuri. Nimeni nu le dă o autenticitate, fiecare le postează cum îi trece prin minte. Nenorocirea mare este pentru mulți tineri: cum nu știu ceva intră pe net și le iau ca pe adevăruri indubitabile, constituindu-le în ipoteze de lucru verosimile. Acestora le-aș recomanda, pentru că tot suntem la capitolul Biblie, mai întâi să citească pericopa: Casa zidită pe stâncă Mt. 7. 21 - 27, sau mai pe românește: Nu tot ce zboară se și mănâncă !





------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

UN CĂLUGĂR...

de Mihai G. Tănase 

                                              Mai zilele trecute primesc un email de la un prieten. Un email interesant, prin conținut. Cineva care a studiat cazul în speță a făcut un lucru bun și a compus emailul cu pricina. Se atrăgea atenția tuturor cititorilor asupra emailurilor cu un conținut similar celui de genul: o fată bolnavă de leucemie din orașul x, studentă la... etc. etc. face apel la dv. de a trimite acest email la câti mai mulți prieteni, deoarece Yahoo (sau altă companie) oferă, ca ajutor, un cent $ pentru fiecare redirecționare, în scopul efectuării unei intervenții medicale în străinătate; să nu dea curs solicitării și să-l șteargă. Sunt oameni care se ocupă cu tot felul de „chestiuni” în a scoate un ban, umblând la coarda sensibilă a omului. Mi s-a părut corect emailul trimis de către prietenul meu, întrucât am primit acum vreo două luni același email(cu fata...) identic cu unul de acum patru ani și mi-am pus întrebarea firească: cum dom'le în patru ani nu s-a rezolvat problema ? Deci, ceva e necurat ! Am oprit retransmiterea emailurilor cu subiect „umanitar”.

                                                    Asfel de lucruri se întâmplă și în spațiul real, nu numai în cel virtual: „românul e inventiv” !

                                                       Zi de duminică. Sună la ușă cineva. Deschid: un călugăr ortodox, îmbrăcat cu anteriu și avea potcap, un ecuson pe piept si niște foi de hârtie în mână. Știți, eu strâng fonduri pentru ridicarea unei mănăstiri prin Bărăgan și vă rog să dați și dv. ce puteți. Uitați am ecuson și puteți să mă verificați. Părinte, eu nu verific pe nimeni (că n-am lucrat la Securitate), dar am să vă pun o întrebare și dacă îmi veți da răspunsul potrivit voi contribui cu ceva, că și eu sunt ortodox. Vă rog să-mi spuneți unde scrie: „Iată Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.” Călugărul: In Biblie ! Sigur că în Biblie, că doar nu o scrie în Coran, zic eu. Unde ? Așa în mare, cartea. La Isaia, zice el. Părinte, nu scrie acolo și am să vă spun eu: Apocalipsa 3.20. Mergeți cu Dumnezeu, că nu vă dau nimic. In zi de duminică, un călugăr trebuie să fie prezent la sf. Liturghie, nu să umble brambura prin blocuri. Ce stareț îi dădea lui binecuvântarea pentru această activitate ? Ăsta era un călugăr „sub acoperire” !






--------------------------    mihaibrebu@hotmail.com

                                                       

SECTELE

de Mihai G. Tănase 



                                                                                      Moto
                                                                                    
                                                                                   Mt. 15. 14

                                                 De multe ori am vrut să scriu articole pe teme religioase, dar am evitat acest lucru, deorece sunt chestiuni sensibile și nu toată lumea are o pregătire cât de cât suficientă pentru a face față unei discuții pertinente în domeniu. Atunci când se abordează o temă religioasă, de cele mai multe ori, se ajunge la dictonul lordului Chesterfield: „indiferent din ce individualități ar fi compusă o adunare, tot o adunătură este”. Aceasta se întâmplă din cauza pregătirii diferită a indivizilor și care țin neapărat să-și impună punctul personal de vedere.

                                                      Ce se înțelege, în mod generic, prin sectă ? Prin sectă se înțelege acea comunitate care s-a despărțit de biserica mamă - cea ortodoxă.

                                                             În timpul regimului comunist unele secte erau interzise, iar astăzi unele dintre acelea au fost recunoscute de către stat. Spre exemplificare poate fi citată secta Martorii lui Iehova. Această sectă înainte de 1989 număra în jur de 20.000 de membrii în România, care activau „în clandestinitate”, ca în prezent să aibă circa o sută de mii de adepți care își exprimă punctele doctrinare la „lumină”. Cum își exprimă aceste puncte doctrinare ? Prin „credicioși pelerini” din casă în casă, din bloc în bloc, din apartament în apartament împărțind materiale tipărite. Este treaba lor ce fac și cum gândesc, dar în momentul expunerilor lipsite de un oarecare temei teologic și interpretării Bibliei într-un mod aleatoriu, nu numai că mă deranjează, mă și enervează.

                                                             Am să dau un singur exemplu (deși am mai multe). Azi sună cineva la ușă: Două doamne, fiecare cu un număr impresionant de reviste pe care le voiau a fi difuzate. Le-am recunoscut imediat după titlul revistei. Bună ziua, bună ziua ! Suntem martorii lui Iehova. S-au oferit să mă învețe cum să citesc Biblia și să o înțeleg (ca ei). Aveau un tip de discurs stereotip, care părea „elevat și convingător” pentru un om simplu, care se declară a fi creștin. Le-am lăsat să-și facă numărul, după care le-am întrebat cine a fost Iisus Hristos. Nu s-au așteptat la întrebare și mi-au dat răspunsul din erezia lui Arie. Am început să râd. Mi-am dat seama că nu aveau niciun fel de pregătire în domeniu, deși una dintre doamne era inginer constructor, cu facultatea terminată la Cluj. Atunci, am întrebat-o cu ce profesori a studiat Statica, Rezistența materialelor sau Dinamica construcțiilor (ghinionul ei că a dat peste unul de aceeași profesie). Mi-a zis că e vreme multă de atunci și nu-și mai aduce aminte. Bine ! Atunci vă rog să-mi spuneți formula lui Navier (aceasta este un fel de litera A a alfabetului Rezistenței materialelor). Nu o mai știu ! Uitați cum facem: când vă puneți la punct (nu numai cu formula lui Navier) cu ereziile din Biserică, cu plăcere ,discutăm despre cum să înțeleg Biblia. Doamne ajută !

                                                               Poți să pui la îndoială agrafonul: „când un orb călăuzește un alt orb, vor cădea amândoi în groapă” ?







------------------------------  mihaibrebu@hotmail.com

                                                              

                                                              

MUIEȚI-S POSMAGII ?

de Mihai G. Tănase 

                                                                 Acum câțiva ani, dacă cineva îmi spunea că, povestirile lui Ion Creangă vor deveni realități, chiar că mă uitam pătrat la el. Dar am trăit să o văd și pe asta. Nu știu cum se face că, avem un „dar”: nu facem mai nimic, comentăm pe invers și avem niște pretenții astronomice.

                                                                  Nu știu exact când a apărut site ul pe net, intitulat EuroDomenii cu câteva subtitluri - printre care și unul despre cutremure; dar știu că administratorul site ului își are sediul în Slatina. Pe la sfârșitul lui 2014, din curiozitate intru pe acest site, deoarece apare și numele meu colectat din acest blog și ce constat ? Niște aiureli (ale lor, nu ale mele) care mi-au stârnit râsul. Caut un număr de telefon și-i contactez. Îmi răspunde un domn, care mi-am dat seama din primele secunde că n-are nicio tangență cu Seismologia, și-mi spune să-i trimit un email cu punctul meu de vedere. Așa am și făcut. Fără să-mi închipui că, acest email va ajunge tot la persoana contactată anterior, am adresat emailul către cei care se ocupă de domeniul respectiv. Le-am explicat cum stă situația și le-am justificat din punct de vedere științific cele afirmate.

                                                                    După ceva timp, prin februarie, accesez site ul să văd cum au făcut modificările solicitate. Nu-mi vine să cred când citesc ! Domnul sau domnii de la EuroDomenii - Pagini Favorite au luat emailul meu și au făcut un „copy-paste”. Râsul de pe lume ! A ieșit mai rău decât era mai înainte. Le dau din nou telefon și stabilesc cu același domn că, îmi ofer sprijinul în redactarea textului, numai să apară la nivelul științific corespunzător. Aștept, aștept să fiu contactat și nimic. Prin august, trecut, verific din nou site ul. Nicio schimbare. Le trimit un email care cuprindea textul corect și cum ar fi trebuit să apară (fără vreo pretenție de autor). Nimic, nimic, nimic ! Și în acest moment este în aceeși fază hilară.

                                                                                       Întrebări ar fi multe de pus, dar mă limitez numai la una. Cum poți să te iei la „trântă” (apărați de sigla UE) cu europenii în domeniu, când tu nu știi dacă ești în Slatina sau pe falia San Andreas ?





--------------------------  mihaibrebu@hotmail.com

DISCRIMINARE

de Mihai G. Tănase 

                                                         Nu mă trezesc bine și sună telefonul. Răspund. Un prieten mă ia la întrebări, cum că l-am tratat cu indiferență și vrea, neapărat, să-i găsesc un număr de telefon de la Autoritatea pentru protectia animalelor. Este adevărat că, mi-a cerut acest lucru acum câteva zile, dar am considerat că este o glumă și nu i-am dat atenție. Acum, am trecut la treabă și i-am găsit numărul solicitat.

                                                                        Prietenul meu, în drumurile sale pe care le face în interes de serviciu prin București, a observat în fața unui bloc de locuințe (proaspăt reabilitat termic și cu o fațadă destul de frumoasă) un fel de construcție provizorie din metal, înaltă până la etajul I al blocului și care are la vârf ce credeți ? Un fel de cușcă, cu destinație de colivie pentru porumbei (clasicul porumbar de la țară). În principiu, nu ar fi nimic rău, numai că pe lângă aspectul inextetic cușca are niște dimensiuni exagerat de mici, adăpostind unul peste altul în jur de 30 de porumbei cu ciocurile îndreptate catre afară, să respire. Nu mi se părea ceva anormal, dacă în loc de porumbei ar fi fost sticleți; atunci aș fi crezut că proprietarul lor a plasat o parte din cei pe care îi are în cap în acest spațiu comprimat, dar nici atunci n-ar fi fost în ordine... 

                                                                            Așa că, prietenul meu a sunat la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor din subordinea Primăriei Municipiului București. Îi răspunde o domnișoară: Domnule, noi nu ne ocupăm de protecția păsărilor. Sunați dv. la Direcția Sanitar Veterinară; noi ne ocupăm numai de câini. Și pa !

                                                                              Prin urmare Autoritatea cu pricina are o titulatură greșită. Ea trebuia să se numească „Autoritatea pentru protecția maidanezilor”. Cu maidanezii e spectacol mare, când și când, pe la televiziuni: cu oameni mușcați sau chiar omorâți de către patrupedele canine(pe care le apără „iubitorii de animale”), bani cheltuiți pentru tratamentele antirabice, bani cheltuiți cu adăposturi și hrana lor, dar nu în ultimul rând cu banii cheltuiți pentru salariile personalului autorității. Toți acești bani de unde ? Din taxele și impozitele plătite de noi și administrate de către „cineva” !

                                                                                 Până se vor găsii soluții (că noi întruna căutăm soluții) porumbeii din cușca omului cu sticleți vor muri sufocați. Am, totuși, o soluție: îi dau telefon prietenului și-l sfătuiesc ca de mâine să-și schimbe ruta, să nu mai vadă porumbeii în chinuri...





------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                                

                                                                          

4 MARTIE

de Mihai G. Tănase 

                                                                                          

                                                                                              Moto

                                                                                    Proverbele lui Solomon

                                                                                             Cap. 26. 5

                                                                  N-am de lucru și deschid televizorul, mai de dimineață, tocmai când la un post TV se reamintea telespectatorilor că, azi 4 martie (mai pe seară...) se împlinesc 39 de ani de la nenorocirea care a venit peste România și ce prăpăd a fost: mii de morți și peste 11.000 de răniți, plus clădirile dărâmate în București. „Gargară” ieftină și enervantă. Am închis jucăria. Pe la amiază, iar fac greșeala și deschid aparatul, de data aceasta pe un canal care zice că, transmite pentru segmentul tânăr de populație, căruia îi face educație într-un mod penibil. (Ce să învețe tinerii de la ei ? Niște lucruri mai mult imorale!) La acest post am aflat niște lucruri năucitoare, tot relativ la cutremure și la cutremurul din 4 martie 1977.

                                                          Un cetățean (probabil un „specialist” în seismologie) a făcut câteva aserțiuni privind legătura tot mai puternică ce se dezvoltă între schimbările climatice („actuale”) și producerea seismelor. Vezi Doamne, am făcut ce am făcut și am schimbat clima. Această schimbare de climă are o influență determinantă asupra producerii cutremurelor de mare intensitate (pe scara Richter). In partea stângă a ecranului, într-o fereastră, au tot rulat imagini cu două seismografe. Treabă serioasă dom'le ! Nu trec câteva secunde și apare „o tanti” de la INMH (în locul cetățeanului pe ecran) și a început să debiteze niște aiureli despre climă, schimbarea acesteia și influența sa asupra cutremurelor. De când Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie se ocupă și de seisme ? Ceva formidabil ! Trebuie să recunosc că, am rămas în urmă rău. Cine a urmărit știrea vreo câteva nopți nu mai are somn. Doamne, doamne mare ești !

                                                     S-a trecut și la partea a doua în legătură cu seismul din 4 martie, lucruri aflate abia acum: Cum a fost găsit cadavrul actorului Toma Caragiu. (De fapt, i s-a găsit numai capul, dar producătorul habar nu are.) Cine l-a găsit ? Pe acest subiect a fost o dispută în trei: doi bărbați și o femeie. Fiecare și-a arogat fapta. Ce mizerie televizată ! Ce importanță mai avea acum cine l-a descoperit pe bietul actor sub dărâmături. Mai bine s-ar fi dus toți trei la o biserică(ori la mormânt) să-i aprindă o lumânare.

                                                           Nu am veleități de mare cunoscător într-ale seismelor, dar prin câteva sute de articole citite(elaboratele de către institute cu prestigiu în lume, privind ingineria seismică) nu am găsit nicăieri influența schimbării climei asupra seismelor. Aceasta mă determină să spun că, tot ce am auzit azi pe la televizor relativ la climă și cutremure sunt niște inepții.






-----------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                                

PLAGIATUL

de Mihai G. Tănase 

                                                                          Cam ce ar fi plagiatul ? De fapt ce este în sine ? Plagiatul este un furt ! Nu orice fel de furt, practicat de către delincvenții de drept comun, ci unul practicat de către "intelectuali". Unii cu clasă dom'le ! Adică, cineva scrie o lucrare științifică și pentru susținerea propriilor idei este necesar să citeze pe înaintașii săi, în cazul în care ideile acestora sunt tangente sau se intersectează cu ale sale. Ceea ce ar fi de reținut este că, citarea respectivă trebuie făcută în așa fel încât identificarea celui citat sa fie extrem de facilă. Dacă se omite acest lucru, tot ce a expus se consideră că îi aparține, ceea ce este imoral: adică s-a comis un furt intelectual. De moralitate, în special, se ocupă Biserica. Aceasta nu are un "consistoriu" și pentru plagiatori, deoarece are altele mult mai importante de facut. Până la urmă, tot oamenii apreciază dacă ai fost sau nu moral, atunci cand ți-ai scris lucrarea.

Deocamdată,  sunt niște norme legale aparente de pedepsire, într-un fel sau altul, al plagiatorului. Sunt interpretabile și cu portițe: de, oameni suntem ! Timpul le va rezolva pe toate.

                                                                          Aș avea o sugestie de făcut, pentru cei care vor, musai, un titlu științific și vor să scape de oprobriul public ("oamenii sunt răi", ce să zic !). Nu este prea morală, dar nici absolut imorală. Văd că, nu s-a sesizat nimeni până acum și merge... (Cum am spune: merge și așa, ce dracu' !)

                                                                         Metoda aș numi-o "a corcirii" sau "a juxtapunerii".

                                                                          Și ca să nu spun povești, voi relata o situație trăită. La secretariatul pentru doctoranzi de la ICB vine un tip care terminase Fizica la Universitate, că ar vrea să se înscrie la doctorat, în Termotehnică (materie ce se studiază la Facultatea de Instalații pentru Construcții) și spune că vrea să i se dea diploma de Dr.ing. Secretara îi spune că nu se poate să se înscrie, pentru că ICB nu dă astfel de diplome la cei cu studii facute la Universitate. Prin urmare, universitățile tehnice dau diplome de Dr.ing. , iar Universitatea dă diplome de Dr. în materiile care sunt în programa ei. Acum vine și poanta: Invers se poate, în raport cu ce a vrut absolventul de Universitate !

Așa că, nu vă rămâne decât să luați titlurile de pe unde puteți mai ușor și să le juxtapuneți, să le corciți. E simplu, nu ? În acest fel nu se mai bagă de seamă: care cu care... în situația în care nu vă pasă și vă simțiți confortabil.






-----------------------------------  mihaibrebu@hotmail.com

EUROPA VERDE

de Mihai G. Tănase 

                                                          N-au trecut nici patru zile și au apărut noi informații la radio. Despre ce credeți ? Despre lostriță ! Peștele ăsta, în cel mai scurt timp, va deveni un simbol național sau în cel mai rău caz o metodă mnemotehnică. Tot e bine, folosește la ceva!

                                                                 Ce s-au mai gândit universitarii ? Dacă până acum i-am stricat habitatul lostriței, de acum încolo îi vom crea condiții artificiale de dezvoltare ("numai că, nu știu cum o va întreba și pe ea, dacă îi va convine" - ăsta va fi alt subiect de studiu). Chiar s-a mai spus că, o să mai auzim și alte noutăți despre lostriță, cât de curând.

                                                              Această știre, cred că deja, a intrat in derizoriu. Cel mai mult i-ar fi fost utilă, ca inspirație, lui Mircea Crișan, dacă acesta mai trăia. Ar fi înlocuit celebrul monolog despre casravete cu cel al lostriței.

                                                                 [Mircea Crișan, cand era elev, s-a prezentat la examenul de Botanică. El nu învățase decât un singur subiect: Castravetele. Orice îl întreba profesorul el o tot întorcea si ajungea la castravete: Castravetele este verde, contine 98% apă, face parte din familia cucurbitaceelor etc. etc. Modul in care spunea monologul la radio era ceva extraordinar, nu puteai să te mai opresti din râs... Așa am reușit sa rețin si astăzi, de la Mircea Crișan nu de la profesorul de Botanică, din ce familie face parte castravetele: "a cucurbitaceelor".]

                                                            Daca tot o să mai primim informații la radio despre lostriță, sunt convins că, in viitorul apropiat (sau chiar mai îndepărtat), cand vom auzi cuvântul "lostriță", automat, vom știi familia din care face parte lostrița: a salmonidelor !

                                                     S-ar putea mâine să învăț, ascultând Bună dimineața România, o noua metoda mnemotehnica. Hai că trecem și la matematica !






------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

DROBUL DE SARE

de Mihai G. Tănase 

                                             

                                                            În curând o mare parte din ascultătorii postului național de radio vor deveni specialiști în protejarea mediului. Zilnic se difuzează rubrica Europa verde. Invitații de rang universitar își dau cu părerea, cum societatea noastră nu întreprinde mai nimic în apărarea mediului înconjurător.

                                                                            Azi, despre microhidrocentralele construite ( nu de noi, de către Nea Nicu) pe unele râuri din țară. Aceste microhidrocentrale fac mai mult rău decât bine. Taluzele din beton adiacente barajului și înălțimea acestuia împiedică perpetuarea lostriței; pește răpitor de top, care reglează ecosistemul. O fi adevărat, dar de 40 de ani nu și-a pus nimeni problema aceasta ? Poate în toți acești ani s-au produs niște mutații cumva, iar noi vrem să să le modificăm punându-le în acord cu ceea ce se întâmplă azi; cred că, lucrurile nu stau chiar așa. Deci, se vorbește despre ceva trecut care ar trebui modificat, întrucât suntem țară membră a UE și trebuie să ne aliniem la directivele europene, să nu intrăm în infringement... Bine că, acum, nu se mai construiesc microhidrocentrale. O fi din cauza lipsei de ingineri hidrotehnicieni, de saturație cu energie electrică sau pur și simplu nevoile economice în această direcție nu sunt o prioritate, nu pot să mă pronunț. Cert este că, lostrița ar avea toate condițiile de înmulțire și n-o mai deranjează nimeni. Problema mediului este una serioasă, dar nu se poate s-o desprindem din contextul general, spunând că ea este numărul unu, căutând să ieșim în față prin condiționarea emiterii avizelor de mediu. Cineva trebuie să facă o coordonare. Ori, această coordonare nu poate să o facă o persoană, ea trebuie făcută de către parlament (un subiect bun pentru campania electorală, care se apropie); altfel riscăm să reedităm basmul lui Ion Creangă, în altă variantă: „up-to-date” !





--------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

ACARUL PĂUN

de Mihai G. Tănase 

                                                Deschid televizorul pentru câteva momente: nimeresc la știrile de la ora 18. Tocmai se transmitea un reportaj de la un liceu din țară. O știre senzațională: cum au reușit cadrele didactice să reducă numărul absențelor elevilor de la cursuri.

                                                         Era vorba despre Liceul de Căi Ferate din Iași, din componența Grupului de Transporturi Căi Ferate. Ce s-au gândit domnii profesori ? Hai să-i stimulăm pe elevi material și să-i determinăm să vină la cursuri. Și au făcut un concurs cu premii, pe parcursul unui an de studiu: calculatoare PC, tablete (electronice nu farmaceutice) și niște pizza (probabil locurile unu, doi și trei).

                                                       Bucurie mare, fiecare dintre premianți se lăuda cum l-a stimulat concursul pe el, ca numărul de absențe să fie redus la minimum. Deci, el venea la cursuri nu de dragul orelor și al materiilor, ci pentru divertisment și pentru mâncare. Pe de o parte îi prinde bine ceva consistent acum, iar pe de altă parte când va fi de serviciu în gară cu ciocanul într-o mână, ciocănind roțile vagoanelor de tren, să știe cum să țină în cealaltă mână bucata de pizza: sunetul nu contează și nici nu-l interesează... Cei care vor lucra, după liceu, la construcția de căi ferate vor știi să organizeze munca pe calculator, că acum totul se face pe calculator și dacă n-ai cunoștințe de IT ce te faci ?

                                                             Mă așteptam să facă un concurs cu elevii stimulându-i să învețe cât mai bine și în funcție de notele obținute să fie și premiile. Dar de ce să-și bată capul cu „astfel de prostii” ? Șinele de cale ferată oricum respectă postulatul lui Euclid și nimeni nu le poate face altfel, după cum nu se știe nici de ce se bate cu ciocanul în roțile vagoanelor, iar acari Păun nu mai sunt: macazele toate sunt automatizate (dirijate de către calculatoare). S-ar putea, totuși, să mai apară vreunul... din cei care au câștigat premiul la liceul de căi ferate.

                                                             Totuși, trebuie să iau în calcul și varianta că în viitor vom avea trenuri fără roți, pe pernă de aer, iar elevii de azi de la căile ferate vor rămâne fară obiectul muncii. Să vezi atunci ce concursuri de stimularea conștiinței se vor mai inventa la căile ferate !





------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                                                     

SONDAJ DE OPINIE

de Mihai G. Tănase 



                         

                                                        Tocmai terminasem de lucru la computer și aud sunând la interfon. Cine sunteți ? Am întrebat eu. Deschideți-mi, vă rog, vin la dv. (în bloc, desigur) să fac un sondaj de opinie. Bine, domnule și i-am deschis. Nu trec nici zece minute și mă trezesc la ușă cu persoana: un baiat, frumușel, la vreo 2o și ceva de ani cu niște hârtii într-o mână. Imi spune cine este și-l invit înăutru. 

                                                                      Sunt student la o facultate (cu nume pompos, că nu putea să-i zică Geografie - nu suna bine) din cadrul unei universități private și ne-au trimis în teren să facem acest sondaj. Și cam cât te plătesc cei care te-au trimis ? Nu mă plătesc, îmi dau niște puncte, care îmi vor folosi la ridicarea notei la materia de bază. Știți, am serviciu și trebuie să mă întrețin. Nu sunt din București. Și când mai înveți domnule ? Nu „prea” am timp suficient, dar cu punctele astea o scot la capăt...

                                                                          Trecem la treabă. Îmi notează adresa și numărul de telefon, pentru verificarea lui de către coordonatorii sondajului ( să fie corect dom'le că, asta e lucrare științifică serioasă), după care urmează întrebările.

                                                                             Activitatea primăriei de sector merge într-o direcție bună ? La care eu răspund: Nu cred. Atunci indicați dv. (adică eu) trei probleme pe care ar trebui să le rezolve primăria, ca treaba să meargă bine. Tinere, eu nu stiu cine a conceput aceste întrebări idioate, dar nu sunt consilierul sau angajatul instituției voastre să vă dau sfaturi gratis ! După cum era alcătuit chestionarul, se putea constata cu mare ușurință, că era o aiureală totală. Ce fel de oameni sunt aceștia care nu știu ce vor ? Chiar dacă erau la un șpriț și tot îl făceau mai bine. Ăsta e nivelul „științific” al universității private; fabricanți de diplome fără „acoperire” ! Cât privește pregătirea tânărului, ni-am adus aminte de domnul Vucea al lui Delavrancea: același sistem, dar în altă perioadă istorică.

                                                                                Ce să mai zic, mi-a venit să plâng și să mă bucur, că nu mai sunt la vârsta studenției...







----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

LAITMOTIVE

de Mihai G. Tănase 

                                                                    Mai de mult un medic psihiatru mi-a explicat cum facem deosebirea dintre obsesie și fobie. Foarte ușor: obsesia are obiect, iar fobia nu are. Trebuie să recunosc că, multe știri din mass-media românească au devenit niște obsesii, pur și simplu. De ce ? Pentru că au la bază obiecte incontestabile, care se tot repetă și nu pot să-mi dau un răspuns când vor lua sfârșit. Acest sfârșit este condiționat, în mod indubitabil, de către educația indivizilor în particular și în general. Am să exemplific prin câteva cazuri.

                                                             În ultima vreme, se atenționează participanții la traficul rutier că, drumul cutare este inpracticabil din cauza alunecărilor de teren și acumulării de pietre pe partea carosabilă, dar drumarii fac eforturi deosebite ca în timpul cel mai scurt să remedieze situația neplăcută. Intervalul difuzării unei astfel de știri este așa de mic, încât știrea a devenit de nereținut și parcă ar fi ceva normal, nu o mai luăm în seamă.

                                                                   De ani și ani, tocmai când am putea zice că am uitat, apar și inundațiile. De ce ? Fenomenul este natural și nu facem mare lucru să-i reducem potențialul, pentru că nu avem bani; în schimb avem justificări: vorbe, promisiuni, vorbe... Inundațiile trec, pagube imense și rapid uităm, că doar suntem oameni. Prin campaniile electorale nu se pomenește mai nimic despre ele. Să ieșim noi și mai vedem pe urmă.

                                                                    Se termină o șosea de asfaltat și nu trece multă vreme, că iar o ia la „scărmănat”: mai trebuia băgat ceva în subteran. Nu au fost coordonate lucrările etc. etc.

                                                                       Dacă stăm și însumăm toate cheltuielile făcute cu același tip de lucrare am ajunge la concluzia că, fiabilitatea ei era asigurată pentru o perioadă considerabilă și ne mai rămânea ceva parale...

                                                                  Cum fac alții, în situații similare, de se descurcă ? Foarte simplu ! Aplică zicala englezească: Sunt prea sărac, ca să-mi cumpăr un lucru ieftin.

                                                                   Eram stagiar și aveam de proiectat un canal subteran din beton armat pentru niște cabluri electrice de înaltă tensiune. Din spate un arhitect mai în vârstă îmi zice: bagi și apa, canalizarea, telefonia pe lângă cablurile tale ? Că japonezii așa fac și nu mai umblă la șosele o veșnicie ! De unde să știu eu, asta mi s-a dat să fac și basta, nu eu sunt șef de proiect. De atunci și până acum mare lucru nu s-a schimbat, dai de ele pe la tot pasul și nu te mai miri, au devenit, probabil, un fel de fobii. Lucru cert: acum suntem informați, iar zicala englezească o aplicăm mai încolo, e timp destul !





--------------------------  mihaibrebu@hotmail.com

                                                                       

STINGĂTORUL AUTO

Stingător auto
(imagine internet)

                            de Mihai G. Tănase 
                                   

                                                           Există o lege în vigoare care obligă pe orice conducător de autovehicul să posede un stingător auto, atunci când circulă pe drumurile publice etc. Desigur, se indică ce condiții trebuie să îndeplinească un astfel de dispozitiv pentru a fi eficient și acceptat decătre organele de control al traficului. Mai pe scurt,să fie omologat. 

                                                               Nu mi-am închipuit că, acest lucru care la prima vedere ar fi ceva insignifiant, poate să dea atâtea probleme încât să apară ca o știre de interes național în mass-media.

                                                               Totuși, a fost necesar difuzarea la radio a unui interviu luat comandantului pompierilor (sau ISU ?) pe țară, care a comentat situația actuală a eficacității stingătoarelor auto din doatrea vehiculelor. Ceea ce a spus m-a făcut să mă întreb: unde trăiesc dom'le ? Nu trebuie să merg mai repede la vot ?

                                                             In rezumat dl. colonel a menționat că, din zece milioane de autovehicule rutiere - cât are în prezent România - 90 % din ele (deci nouă milioane) nu au stingătoare corespunzătoare, ci sunt contrafăcute(sic). Marja de lucru este cuprinsă între -5°C și +30°C, ori la noi marja temperaturilor probabile începe de pe la -25°C și merge până la +40 și ceva °C; unele stingătoare au marcat (desenat) pe sectorul verde al manometrului un indice, vrând să arate că tot timpul este în perfectă stare de funcționare (deci așa de sanchi).

                                                                Păi dacă lucrurile stau așa, însemnă că cineva a dat un „tun frumușel” pe banii și viața celor care folosesc autovehiculele. Nimeni nu se sesizează din oficiu ?

                                                    Dl. colonel avea și sugestii de îndreptarea situației: să se modifice legislația. Hai la Parlament să vedem dacă o fi timp și pentru asta ! Până atunci, să ne rugăm la Dumnezeu să ne apere, nu de incendii, ci de hoție și prostie...





---------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                         

SĂ NU UITĂM

de Mihai G. Tănase 

                                                                                      
                                                                                            Moto
                                                                                      Lc. 17. 17,18

                                                               La începutul unei vacanțe de vară am plecat acasă din București, cu trenul. În compartiment erau încă două-trei persoane și cu câteva minute înainte, ca trenul să plece, intră un domn îmbrăcat elegant, la vreo 45 de ani. În timp ce-și aranja bagajul, pe un ton vesel vorbea singur. Auzi dom'le ce a făcut Miciurin; a luat vaca de Kostroma și porcul marele York, pe care i-a împerecheat și ce credeți că a ieșit, Bucefal, calul lui Alexandru Macedon ! Nimeni nu a schițat vreun zâmbet. Toată lumea se ferea să intre în discuție, nu se știa cine este omul și „cu se ocupă”! Dar poanta a fost extraordinară. Mi-am adus aminte ce ne spunea profesoara, prin gimnaziu, la Științele naturii: Nu mai sunt probleme cu natura, omul a ajuns să o stăpânească... Cu Miciurin, cu Lâsenko, cu de-ai noștri, ce să mai zic m-a fascinat, iar acum îl auzeam pe acest domn ce debita pe un ton zeflemitor și nimeni nu comenta. Dar de ce să nu spun că profesoara ne-a învățat și lucruri bune, folositoare în viață. Avea misiune dificilă: noi, de zece-unsprezece ani, trebuia să alegem grâul de neghină. Ne-a mai spus că, atunci când zăpada se așterne peste câmp, aceasta este o plapumă pentru grâu și-l ferește de îngheț. Eu, care sunt de pe la munte, am înțeles acest fenomen mai târziu; dar l-am înțeles.

                                                           Azi aud o știre destul de interesantă, nu în tren ci la radio. Zăpada, care a căzut cu doar două zile înaintea gerului năpraznic în Sudul și Sud-Estul României, a fost ca o plapumă pentru toate culturile cerealiere și vom avea un an bogat. Iar, mi-am adus aminte de Natură: De zilele cu secetă prelungită, când se făceau slujbe religioase de implorarea lui Dumnezeu pentru ploaie.

                                                                Mulți dintre noi uită, sau se fac că uită, când au de înapoiat ceva celui care i-a dat și țin minte numai ce au de primit.

                                                          Nu se cuvenea acum să facem un Tedeum pentru pâinea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, cu anticipație ?





-----------------------------  mihaibrebu@hotmail.com

                                                       

IN GOD WE TRUST

                                                                             
                                                                    de Mihai G. Tănase 

                                                      În Dumnezeu avem încredere, condiția sine qua non pentru existența noastră. Această încredere trebuie să o și mărturisim, cu atât mai mult cu cât suntem, practic, un popor creștin-ortodox. Dialogul fiecăruia cu Dumnezeu se face prin mărturisirea Lui. De-a lungul timpului și noi am făcut acest lucru în mod public. Pe monedele bătute în timpul monarhiei nu scria pe muchia lor: Nihil Sine Deo ? 

                                                         În școală cursurile se începeau după ce se spunea rugăciunea Tatăl nostru, până la reforma învățământului din 1948. Orice activitate oficială debuta cu cea religioasă, pentru că totdeauna a fost acea diarhie biserică-stat. A urmat o perioadă în care omul nu numai că nu-L mai mărturisea pe Dumnezeu,  dar se declara ateu... Cât de ateu era în fond, fiecare știe.

                                                           A venit și sfârșitul perioadei întunecate, și chiar mai repede decât puteam să-mi imaginez s-au reluat tradițiile. Ce este rău în ele ? Tot ce se desprinde din învățătura lor este ceva de bine, spre care aspirăm continuu.

                                                              Am rămas profund impresionat, când am auzit la radioul național deschiderea programului cu rugăciunea Tatăl nostru. Din acest punct de vedere am intrat în normal. Din alte puncte de vedere mai avem de muncit.

                                                              De câteva luni nu m-am mai trezit la începerea programului de radio național, dar de vreo două zile mi-am reluat și eu vechiul program. Ce constat ? Deschiderea programului începe cu ora exactă (ora cinci), Știri, meteo, sport etc. În prima zi, am avut din nou o tresărire: am crezut că trăiesc în urmă cu vreo 26,5 ani, ori nu m-am trezit bine... Tatăl nostru este spusă la închiderea programului,  înaintea Imnului Național, adică înainte de ora cinci, cu textul modificat (citită de cineva cu o voce standard) și uneori chiar scurtată - funcție de timpul disponibil, ceea ce pare a fi o blasfemie; iar dacă consulți programul scris al postului național de radio vei vedea că, ordinea este următoarea: ora 4:51 Imnul Național, ora 5:00 Tatăl nostru. Știri.Meteo.Sport, ora 5:07 Bună dimineața România etc. Mi se pare o ordine firească, dar nu se respectă ! Așa o fi și pe la alții ? 

                                                              După '89, rugăciunea Tatăl nostru era cântată de un cor al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și de PS Episcopul Slatinei și Romanaților, pe muzica lui Ciprian Porumbescu: ceva înălțător și solemn.

                                                             Nu pot să înțeleg cu cine s-a sfătuit cel care a decis „micile” schimbări de fond și formă, care nu corespund cu nimic din punct de vedere teologic. O fi vrut să adapteze programul cu cele din Vechiul Testament referitoare la începerea și terminarea unei zile ? Tot nu se potrivește ! O fi zis că se face o discriminare între 86 % populație ortodoxă și restul de 14 % neortodoxă ? Dar nu este 14 % procentul de necreștini, ci cam unu și ceva. Deci, practic, nu este nicio discriminare. In toal există o populație creștină de circa 98 și ceva la sută și iar nu pricep ! Dacă privim lucrurile dinspre partea laică, în Imnul Național se spune: „Preoți, cu crucea-n frunte! căci oastea e creștină”. Nu aleșii neamului (de toate confesiunile) au votat Imnul Național ? 

                                                             Am speranța că, se va găsi cineva să-i aducă cu picioarle pe pământ pe mai marii radioului național, indiferent de confesiunea lor religioasă - că doar este garantată de către Constituție.





------------------------------   mihaibrebu@hotmail.com