CUTREMUR ÎN VRANCEA

Seismogramă
(Imagine Internet)

                                                                                       de Mihai G. Tănase  

                                                                                  

                                                                              Azi o să am o zi de distracție, cu certitudine, până la un moment dat; după care va trebui să sigilez televizorul, pentru că va deveni ceva extrem de agasant.    

                                                                                          La ora 2:00 eram treaz și la 2:11 simt o mișcare scurtă pe orizontală, care a durat maxim trei secunde (cu indulgență). Automat, mi-am zis: cutremur de magnitudine 5 și un pic. În jurul orei 5:00 intru pe Mediafax și văd anunțul oficial, transmis la ora 2:31: Un cutremur de magnitudine 5,3 s-a produs în regiunea Vrancea, la ora 2:11, comunică INFP (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului). Ce durată a avut seismul nu se spune (știu ei !), dar vreo două titluri de amorsare a începerii interminabilelor discuții pe la canalele tv, relativ la recentul cutremur, le-au pus pe tapet.

                                                                                                 Nu este de specialitatea mea strictă, dar voi încerca să prezint câteva elemente de seismologie, în speranța că unii specialiști din mass-media poate vor citi acest articol, din întâmplare și se vor lămuri cum stau lucrurile, înainte să-i zăpăcească pe alții.

                                                            Despre magnitudine, M. Magnitudinea unui cutremur este egală cu logaritmul în baza zece a amplitudinii maxime, exprimată în microni, a mișcării unui cutremur, înregistrată de către un seismograf de tip Wood-Anderson la distanța de 100 km față de epicentru. Este evident că, neștiindu-se distanța de 100 km pentru a se efectua măsurătorile, acestea se determină prin extrapolare(sau interpolare). Noțiunea de magnitudine a fost introdusă de Ch. Richter, 1935. Cum se stabilește epicentru ?  (În mod similar, cum se determina poziția stațiilor clandestine de radio-emisie, în timpul celui de al doilea război mondial.) Avem două sau mai multe stații seismice pe teritoriul țării (localizate prin coordonate, pe hartă). Se duce o linie dreaptă din poziția respectivă către locul de unde s-a generat cutremurul. La intersecția dreptelor se determină un punct, care este epicentrul cutremurului. De menționat că, descreșterea intensității mărimii energiei cutremurului se face după legea proporționalității distanței la pătrat. Aria afectată de cutremur scade exponențial în raport cu distanța față de epicentrul cutremurului.

----------- mihaibrebu@hotmail.com

                                                               

                           

IMPOSTORII

de Mihai G. Tănase  

                                                        Au trecut șase zile de la nenorocirea care s-a abătut asupra Italiei și sunt atât de stresat încât cred că, am trăit aceste zile împreună cu sinistrații. Nu mă întreb de ce, pentru că am răspunsul extrem de clar. Mi-ar fi plăcut să încep acest articol parafrazându-l pe Marx: „Impostori din toate țările, uniți-vă !”. Da, uniți-vă în prostie și ignoranță, pentru că asta faceți. Canale tv cu pretenții de lideri în domeniu lor, afiliate (?) la alte canale internaționale, nu mai contenesc cu intoxicarea și denaturarea realității obiective (îmi pare rău că, folosesc acest termen din Socialismul științific și istoric, dar se potrivește de minune). Atât în jurnalele de știri de la orele fixe, pe parcursul unei zile, cât și la alte emisiuni difuzate la ore de maximă audiență diverși indivizi invitați, care nu au nici în clin nici în mânecă cu problemele Ingineriei seismice debitează tot felul de elucubrații, care în final vin să smintească pe bietul telespectator.

                                                            Nu realizează nimeni (din televiziuni) că se încurcă grosolan borcanele, adică nu se cunoaște de unde și până unde se întinde domeniul unei discipline și unde începe alta. (Nu se cunoaște pentru că ei sunt din televiziune, nu sunt specialiști pe problemele discutate și fac corp comun cu impostorii; trebuie să-și justifice existența pe post, pe funcție.)

                                                             Deoarece problemele în cauză sunt de Inginerie seismică le amestecă (cu voie sau fără voie) cu cele de Seismologie, întrucât sunt mai palpabile. Palpabile, dacă ai cunoștințe în acest domeniu, dar s-a văzut că nu au nici ei, nici invitații lor. Încurcă lucrurile de așa natură că, dacă le dai crezare ești asigurat de zile bune de insomnie.

                                                                           În momentul abordării unei astfel de discuții trebuia explicat clar, de la început, să priceapă tot omul căruia te adresezi și să stabilești termenii în care se vor face dezbaterile. Ori, dacă întrebam pe invitați (cu excepția a doi sau trei) ce este aia dom'le magnitudinea cutremurului, cu toată sinceritatea pot spune că, habar nu aveau și nu au. Ce să mai spun de obiectul celor două discipline, Ingineria seismică și Seismologia: tufă de Veneția ! (tot suntem la discuții despre Italia).

                                                                     Ce mi s-a părut mai deranjant a fost expunerea unor autentici specialiști care au discutat în jargon: despre accelerații, despre spectrele de răspuns seismic etc. Ce să înțeleagă omul ? Aiureli peste aiureli !  Ba mai mult, alt specialist  a afirmat că, a fost o organizare excelentă în îndepărtarea consecințelor cutremurului de la noi, în 1977. Au știut tovarășii cum să o facă ! Au știut pe dracu' ! Și dacă se întâmplă și la noi acum un cutremur nu suntem pregătiți deloc și făcea bășcălie de stat... (Nen'su Nicu îl aresta de pe scaun, nu la ieșire ).

                                                                      Mărimea unui cutremur nu se stabilește după numărul de victime. Ea se determină științific cu ajutorul aparaturii și rezultă magnitudinea M.  Această valoare este necesară (seismologilor, nu inginerilor constructori) pentru a se putea compara mărimea energiilor seismice a două sau mai multe cutremure pe Globul Pământesc.

Inginerii constructori proiectează clădirile din punct de vedere antiseismic după scara intensității seismice a locului - amplasamentul construcției (ale efectelor și nu ale magnitudinilor). Cred că, acum, v-am zăpăcit eu de cap ! 

                                                                      Mi-ar face plăcere să-mi lăsați un comentariu și vă asigur că vă voi răspunde prompt, pe înțelesul tuturor.

                                                 Nu sunt un impostor !

 


-------------------------   mihaibrebu@hotmail.com                 

                                                       

                                                                          

                                                          

NODUL GORDIAN

Clădire expertizată tehnic încadrată
în clasa I de risc seismic
(Imagine Internet)

                          de Mihai G. Tănase  

                                                                     
             

                                                           Cum era de așteptat, zilele acestea canalele de televiziune acordă spații importante desfășurării evenimentelor relative la cutremurul produs recent în Italia. Se perindă prin fața camerelor tot felul de specialiști într-ale seismelor. Nu este mare greutate să-i deosebești pe impostori în raport cu cei autentici, dacă ai ceva cunoștințe și puțin bun simț. Acum, discuțiile sunt canalizate asupra drobului de sare oarecum. În povestea drobului de sare era clar că nu era posibil să cadă cumva, dar în în cea a seismelor cu siguranță va cădea, adică se va produce dar nu se știe, de către cineva, când. Problema consumată a italienilor a devenit problema noastră. Teama sau mai bine zis frica de producere a unui seism important pe teritoriul României, vizând bineînțeles Bucureștiul, se vede tot mai pregnant. Fondul locativ afectat al orașului de ultimele două seisme majore, cel din 1940 și 1977, este destul de mare. Imediat după cutremurul din 1977 s-a trecut la ceva consolidări de clădiri afectate, dar din nefericire multe au rămas neconsolidate. La un moment dat apăruse și un banc: O consolidăm și pe asta cu zugrăveală antiseismică. Timpul a trecut, au venit evenimentele din '89, fondul locativ de stat a devenit privat și gata s-a pus lacăt pe consolidări. Este adevărat că, s-a făcut ceva nesemnificativ în raport cu numărul total de clădiri, ce necesita consolidare. Și uite așa au apărut tot felul de probleme care s-au suprapus mai ceva decât în nodul lui Gordius. Partidul unic a dispărut. Noile partide politice constituite și care au câștigat în alegeri și-au pus guvernele lor. Aceste guverne au reușit să inventarieze clădirile ce se presupun a avea un risc de prăbușire la un eventual cutremur major și le-a ștampilat cu o bulină roșie, în diferite nuanțe; funcție de risc. Să se știe ! Consolidarea în sine s-a făcut la un număr mic (chiar foarte mic) de clădiri, datorită opoziției proprietarilor. De aici, discuții peste discuții împletite cu iz politic: se vrea și capra și varza să fie la un loc, dar nu se poate. Lucrul cel mai important și norocul nostru, pentru care nu-i mulțumim lui Dumnezeu cum s-ar cădea în fiecare zi când ne trezim, pentru că ne-am trezit, este că nu a venit cutremurul peste noi. Ar trebui să luăm aminte la ceea ce este scris în Evanghelie: Vegheați dar, că nu se știe nici ziua nici ceasul. Cutremurul cu certitudine se va produce ! Nu știm când !

                                                             Nimeni nu are curajul sau cum se spune: voința politică să taie nodul gordian. Sabie se găsește, dacă o cauți ! Nu cred că ar fi ceva imposibil și nici rău n-ar fi să se studieze soluția pe care o propun, la o cafea... Dar, în același timp să lepede gândul că m-aș asemăna, în vreun fel, cu Alexandru Macedon. Mi-ar produce lehamite mare...

                                                              Problema rezolvării consolidărilor, în ipoteza că am avea o perioadă de calm seismic s-ar face în felul următor:

                                                              Se știe că, o clădire consolidată prin mărirea momentelor de inerție ale secțiunilor își schimbă centrul de rigiditate și implicit perioada proprie de vibrație (nu se știe: mai mare sau mai mică). Aceasta poate conduce la o comportare mai proastă la un cutremur ulterior. Și acest lucru numai în ipoteza că execuția a fost făcută exact ca la carte, ca în proiect. Din experiența proprie îmi permit să afirm că mă îndoiesc. Nu mai țin seama de calitatea injectărilor elementelor de rezistență deteriorate, care uneori este neconformă din varii motive.

                                                                   Metoda aș numi-o a suveicii !

          Se construiește un număr de locuințe, de un anumit confort, într-o perioadă maximă de opt luni. 

           Se mută locatarii din blocurile cu probleme (cu bulină).

        Se demolează complet blocurile și se construiesc altele în loc.

           Locatarii mutați revin în blocurile pe vechile amplasamente.

           Se începe un nou ciclu.

 {În acest timp la Facultatea de Drept se acceptă teze de doctorat cu aplicație la rezolvarea problemelor de ordin juridic dintre stat și locatarii în cauză.}

                                 Metoda suveicii este mult mai economică, iar din punct de vedere tehnic nu suportă comparație cu cea a consolidării clădirilor avariate: Ce e nou, e nou !





-----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

              

CE VĂD ÎN URME

Cutremurul din 24 Aug. 2016,
Perugia, Italia
(Imagine internet)

Perugia, Italia - 24 Aug. 2016
(Imagine Internet)

                                                                       de Mihai G. Tănase  
                             

                                                         

                                                                                  Azi-dimineață aud la Știrile de la ora 7:00 la Radio România Actualități: La ora 3 și 36 minute în regiunea Perugia, Italia, s-a produs un cutremur de pământ de magnitudine 7,2. Și gata ! Am tresărit. Un cutremur identic ca mărime cu cel produs la noi în 1977. Nu se poate dom'le, așa fără nicio explicație suplimentară să se treacă mai departe cu știrile. Un cutremur de așa mărime face prăpăd...

                                                                                    Pe la ora 8:30 deschid televizorul și urmăresc știrile pe mai multe canale tv. Mă lămuresc. Cutremurul care s-a produs a avut magnitudinea (nu intensitatea seismică) 6,2 pe scara Richter, cutremur de suprafață cu adâncimea hipocentrului la aprox. 10 km și numărul de victime în jur de 45, până pe la ora 14:00. Numărul este în creștere, întrucât cei dați dispăruți sunt în jur de 150. O localitate complet distrusă. Nu-mi vine să cred că, un cutremur de așa mărime are așa urmări și încep să analizez imaginile. Nu m-am luat după comentatorii de la tv, întrucât aceștia erau de profesii care nu aveau cel puțin tangență cu ingineria seismică, erau niște amatori care-și dădeau cu părerea, să impresioneze... povestitori !

                                                                                       Localitatea complet distrusă arată dezolant... Niște mușuroaie de moloz în loc de case, dar din loc în loc mai apar și resturi de case ca în imaginile arătate mai sus. Acestea au rămas în picioare, deoarece perioada proprie de vibrație nu a fost egală cu perioada dominantă a terenului de fundație (din întâmplare sau din noroc). Evident că, acestea nu mai pot fi recondiționate și vor fi demolate. 

                                                                                 Dacă ne uităm pe un tabel al gradelor de intensitate seismică, la noi, cutremurul din Italia nu a avut mai mult de 7 - 7,5 grade intensitate. Ori, pentru această intensitate a cutremurului, în zona epicentrală unde s-au prăbușit toate construcțiile - localitatea Amatrice, nu avea voie să cadă vreuna, ci numai să se producă unele avarii la elementele structurale. Cum se poate ușor vedea din imagini, casele (P, P + I, II) au fost construite din materiale slab calitativ și ceea ce este de reținut că, nu au fost ridicate într-un sistem constructiv adecvat și nimeni nu a ținut seama de realizarea unei structuri de rezistență, cât de cât. Stâlpi nu, planșee rezistente nu, centuri nu... ci numai ziduri și planșee de lemn. În această situație nu mă miră că s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

                                                                Eu nu pot să înțeleg cum s-a ajuns în această stare, deoarece italienii s-au mai confruntat cu astfel de cutremure și pierderi de vieți omenești încă din 1915, în această regiune. Acum poate vor trage învățămintele necesare și asta este valabil și pentru alte case asemănătoare. 

                                                                             Dumnezeu să-i odihnească pe cei care și-au găsit sfârșitul în tragedie !





---------------------------  mihaibrebu@hotmail.com

FUNERALII REGALE

Slujba religioasă de pomenire a Reginei Ana,
 ținută în rit catolic

                                                                                            de Mihai G. Tănase  

                                                              Regina Ana a României a trecut la cele veșnice.  Ziua de 13 august a fost declarată zi de doliu național.

                                                             Am urmărit pe parcursul zilei la tv și zilele anterioare cum s-au desfășurat funeraliile. Acestea nu au fost o ceremonie fastuoasă, cum se definesc ele: au fost niște funeralii în limitele bunului simț și al modestiei, avându-se în vedere personalitatea în cauză. Las deoparte aspectele prezentate de către unele persoane formatoare de opinie în plan politic și voi arăta unele chestiuni generale sub forma prezentării lor din punct de vedere religios, așa cum le-am perceput pe parcursul lor.

                                                                 Cu aproximativ o săptămână în urmă Guvernul României a stabilit data de 13 august ca zi de doliu național. În ce constă particularitatea unei astfel de zile, în conformitate cu HG ? Păi, într-o astfel de zi spectacolele și manifestările sportive se amână, iar programele radio și tv se adaptează în mod corespunzător. Trebuie să ne exprimăm compasiunea la nivel național, să arătăm suferință față de cel plecat dintre noi. Cu manifestările sportive și cu spectacolele nu știu ce s-a întâmplat, dar știu ce s-a întâmplat cu programele de radio și tv. Democrația asta mare și înțeleasă după mintea fiecăruia nu este bună de nimic ! În afară de televiziunea națională (care a avut un program adecvat, chiar interesant) celelalte canale de televiziune, așa numite comerciale, și-au adaptat programele după interesul lor, un program pestriț; că nu-i întreabă nimeni dacă au respectat sau nu Hotărârea Guvernului. Aceeași situație anapoda și la radioul național: nu se mai găsesc în arhiva radio înregistrări cu muzică simfonică. La momentul citirii Sf. Evanghelii la slujba de înmormântare de la Curtea de Argeș, o televiziune cu pretenții de mare rating trece sonorul în fundal și comentatorul de la fața locului a început să relateze despre idila de dragoste dintre Regele Mihai și Regina Ana. Ăsta era momentul optim pentru așa ceva ? Iar colega sa tot spunea date aiurea cu privire la conținutul slujbei. Măi copii frumoși, înainte să ciripiți în microfoanele cu lipici, documentați-vă și nu mai induceți lumea în eroare. Este păcat mare ce faceți voi ! 
S-au făcut slujbe alternative în rit catolic și ortodox, dată fiind apartenența religioasă a defunctei. Slujbele nu s-au făcut în comun. Domnii comentatori au sărit calul și au trecut la lecții de ecumenism: dacă sunt cu microfonul în mână pot spune orice. 

                                                                        Cum ziceam, slujbele au fost catolice și ortodoxe. La slujbele ortodoxe ținuta femeii este obligatorie să fie cu capul acoperit, mai ales în astfel de situații, cum spune sf. Pavel în 1Co, cap.11. La catolici nu prea se pune accent pe aceasta, dar tot trebuie respectată, întrucât fundamentul scris al cultului este același, iar gradul social nu are nicio importanță în fața lui Dumnezeu. Este adevărat că, în zi de sărbătoare când tot omul merge la biserică, vezi femei care-și acoperă capul la intrarea în sf. lăcaș, iar altele nu: din ignoranță. Cine ar trebui să le facă educația în acest sens, adică catehizarea ? Aceia care sunt îndreptățiți, dar nu o fac din motive lesne de înțeles ! 

                                                                  Viața are și momente nefericite (inevitabile) și de aceea este bine să facem ceea ce scrie pe verso multor icoane: Să muncești cum n-ai muri niciodată și să-ți îngrijești sufletul cum ai muri mâine !





---------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                            

ANVELOPAREA

Anvelopare bloc de locuințe
(Imagine Internet)

                                      de Mihai G. Tănase 

                                                                                                                                                                                                                                                    

                                                                  

                                                            La un moment dat s-a constatat că, practic, toate blocurile de locuințe din București și din țară construite pe timpul lui Nea Nicu nu au fost proiectate corespunzător, în ceea ce privește izolația termică a pereților exteriori. Această deficiență conduce în mod implicit la pierderi importante de energie termică, pe timpul sezonului rece. De ce nu s-a proiectat adecvat, este foarte simplu: costurile ar fi fost ridicate și se mărea perioada de execuție; iar partidul nu avea timp de pierdut. Încălzirea blocurilor nu era o problemă: toate (sau majoritatea) erau în proprietatea statului și exista agent termic la discreție (la început).

                                                               După '89, ce s-a gândit statul: hai să dăm în proprietate (pe ceva simbolic) blocurile celor care le ocupă și astfel împușcăm trei iepuri cu un singur foc: Îi facem proprietari pe locatari, scăpăm de întreținerea lor și aceștia ne dau voturile lor. Când a început să crească întreținerea cu plata agentului termic clasa muncitoare a început să țipe la noii conducători, la stat. Ce să facem, a spus statul că ne tot confruntăm în alegeri și va trebui să împăcăm și varza și capra. S-a trecut la soluționarea acestei situații prin programe de anvelopare a blocurilor de locuințe, pe banii statului și mai mult pe bani europeni. Acum, au trecut alegerile locale nu se mai zice nimic despre anvelopare, dar sunt convins că imediat cum se declanșează campania pentru alegerile parlamentare, iar vor începe cu subiectul anvelopării: e bun pentru un vot în plus !

                                                  De câțiva ani buni s-a trecut la anveloparea blocurilor. Unele primării de sector sunt într-un stadiu mai avansat, altele mai în urmă. Mai sunt destule blocuri de reabilitat termic, adică de anvelopat. Oamenii n-au mai așteptat să vină primăria cu anveloparea, văzând cum o tărăgănează; zicând că, nu mai am mult de trăit și să apuc niște ani de confort superior și au trecut să-și facă singuri, fiecare la apartamentul său, anveloparea. Din punct de vedere tehnic, ori au supradimensionat izolația, ori au făcut-o în limitele admisibile. Partea nepotrivită a fost sau este aspectul ulterior al fațadelor blocului în ansamblu: nu mai contează cum arată, înnăuntru să fie bine !  Din totalul locatarilor care și-au făcut singuri anveloparea nu cred că sunt mai mult de 5 % (sau nici atât) care au avut autorizație de construcție. La noi, la români, chestia cu să moară capra vecinului a început să funcționeze din plin, din acest motiv. Unii din cei cu autorizație sau care nu și-au permis să facă pe cont propriu anveloparea și au avut ceva cu vecinul, din invidie l-a reclamat la primărie pentru executarea de lucrări fără autorizație. Ce face primăria ? În loc să fie mulțumită că a fost scutită de a face ea, prin programele ei anveloparea, revenindu-i o simplă zugrăveală a fațadelor pentru uniformizare vine și aplică Legea ! Pune pe cel reclamat să demoleze lucrările executate și-l amendează gras ! Să stai în cap și tot nu-ți vine să crezi.

                                                                    Mai de dimineață, vine la mine un vecin, om la 80 de ani, schimbat la față și galben și-mi relatează chestiunea de mai sus. A fost la primăria de sector să vorbească cu șeful despre situație și-i zice: Domnule, dar peste 60% din locatari și-au făcut singuri anveloparea și nu au autorizație de construcție, iar pe ei nu i-a amendat nimeni. Uite cum stă treaba: noi ne ocupăm numai de sesizări, reclamă-i și d-ta pe ei !  (Ca-n filmul cu Stan și Bran.) Să-ți vină să urli de asemenea explicații ! Acești nemernici (care-și zic profesioniști) sunt plătiți de noi. Așa ne trebuie !





---------------------------- mihaibrebu@hotmail.com

ETIMOLOGIE

Castelul Pelișor - Sinaia
(Imagine Internet)

                                                        La Pelişor, palat transformat în                                                                      "casă de creaţie"

                                                              Voi, creatori ai artei pure,

                                                              Ce staţi acuma la pădure,

                                                              Să fiţi atenţi când vă plimbaţi

                                                              Să nu călcaţi în ce creaţi !

                                                                         Păstorel Teodoreanu

                                                                                      de Mihai G. Tănase 

                                                                    

                                                           De câte ori am prilejul să traversez orașul Sinaia (și nu numai atunci) îmi vine în minte o amintire, care și-a lăsat amprenta odată cu trecerea timpului.

                                                              Eram în clasa a V-a, în vacanța de iarnă. Cu ceva vreme mai înainte un coleg îmi propune să-l însoțesc câteva zile la Sinaia, unde avea o soră care lucra la Castelul Pelișor. După ce discut cu părinții am plecat cu prietenul la Sinaia. M-a impresionat imediat Castelul Peleș, când l-am văzut în toată splendoarea sa. La vremea respectivă castelul era închis publicului. Era o reminiscență burgheză de care trebuia să fie ferită clasa muncitoare. Noi am fost cazați la Pelișor, în camerele pe care le ocupa personalul administrativ (camerele servitorilor). Habar nu aveam de ce Pelișorul era funcțional și Peleșul nu. Totul mi se părea aparte, probabil, unde eram izolați în marea incintă a celor două castele. La intrare pe domeniul castelului Peleș era un nene, în civil, care ne-a pus câteva întrebări, la sosire: cine suntem, de unde venim, pe cine căutăm etc. Prietenul meu, degajat, l-a lămurit și atunci ni s-a dat voie să intrăm.

                                                                  A trecut o zi, două și am început să mă plictisesc: mâncam și dormeam. Cum eram curios să știu ce se întâmplă prin castele, colegul meu îmi spune că, la Pelișor stau numai scriitorii și în castelul Peleș nu stă nimeni(?) și-mi zice: hai să mergem pe la sora mea să vedem ce face. Bine ! Intrăm prin sala de mese și dăm peste un domn, care și ăsta ne ia la întrebări. Întrebări de această dată foarte interesante. Omul nu părea a fi vreun scriitor, mai degrabă unul care avea grijă de scriitori ! Castelul Pelișor fusese transformat în Casă de creație a scriitorilor; asta se întâmplase înainte de '60. (Trai pe vătrai, neneacă... De scris, scriau ei când li se termina sejurul, la București sau prin alte părți, dacă aveau ceva comenzi...) Prima întrebare a omului: măi copii, știți voi de unde vine numele de Sinaia ? Nu știm, nene ! Uite de unde: sinâi în limba rusă înseamnă alb , și cum la Sinaia mai mereu e zăpadă multă, i-a zis Sinaia ! Mi s-a părut foarte interesant ce am învățat eu de la un om deștept. Parcă îl aud și acum cum pronunța cu accent rusesc și repetând: sinâi, sinâi...

                                                                                          Poate că, nici nu rețineam această explicație, dacă nu se întâmpla ca în psihologia viselor: de un vis nu ți-aduci aminte, decât dacă ți se întâmplă ceva în realitate, ca în vis. Când am început studiul Teologiei și citind Biblia, încă din primele pagini ale Vechiului Testament se face vorbire despre muntele Sinai. Atunci mi-am adus aminte de omul erudit, de la Casa de creație a scriitorilor: sinâi în limba rusă nici nu există, iar albul lui în limba rusă înseamnă belâi. Deci, Sinaia și-a luat numele de la sf. munte Sinai. Aceasta este și versiunea oficială de azi.

                                                                       Oare câte lucruri ni s-a spus că sunt albe și ele erau negre, și invers ?





--------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                       

ANAMNEZA

de Mihai G. Tănase 

                                                                             Ieri, s-a anunțat la tv. că, fostului Prim-ministru al României, Victor Viorel Ponta i s-a retras titlul științific de doctor în Drept, de către Consiliul General de Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), considerându-se că o parte din teza de doctorat a fost plagiată. Totodată, s-a mai spus că dânsul o să atace în justiție decizia CNATDCU. Aceasta este o problemă a dânsului, pe care o va rezolva într-un fel sau altul. Ceea ce vreau să menționez sunt câteva aspecte pe care nimeni nu dorește să le aducă în spațiul public, fie că nu se cunosc, fie că nu se vrea. Este bine de arătat dintr-un început că, persoanele care sunt la șezătoarea tv, pe această temă, nu sunt posesoare a unui titlu științific și ca atare exprimă păreri personale, ca orice om la un pahar de vorbă.

                                                             Cu privirea la responsabilitatea doctorandului relativ la posibilul de plagiat am de adus un amendament. Conducătorul științific este atestat de către Ministerul Învățământului, prin Comisia Superioară de Diplome (cum era înainte), adică de către CNATDCU, actual. Dacă acest conducător nu este capabil să-și îndrume doctorandul, în sensul evitării totale a plagiatului, în momentul dovedirii că o parte sau părți din teză sunt plagiate, atunci acesta să răspundă solidar cu doctorandul său, deoarece este imoral și să piardă dreptul de conducător de doctoranzi, irevocabil. Cu alte cuvinte, să-l dea puțin mai tare cu capul de pereți, să simtă ! 

                                                                În continuare mă voi limita numai la două aspecte relativ la titlul științific de doctor într-un anumit domeniu: cum a evoluat obținerea titlului de doctor, pe etape, din perioada interbelică până în prezent și implicația pecuniară determinată de acest titlu, în țara noastră.

                                                                                           În perioada interbelică numărul persoanelor cu studii superioare era foarte mic (să nu spun extrem de mic). Dintre aceste persoane, câteva, își luau un doctorat la Paris(în general, cei cu profil umanist), la Berlin (cei cu profil în științele exacte) sau în România.

                                                                  După instalarea noului regim s-a trecut la alinierea titlurilor științifice cu cele din țara vecină, de la răsărit. A dispărut titlul de doctor și s-a înlocuit cu cel de candidat în științe, și titlul de doctor, superior candidatului în științe, era considerat a fi echivalent cu titlul de doctor docent. Asta până prin anii '70. Acest titlu de candidat în științe se obținea, în special, la Moscova. (Fără să amestec una cu alta, rușii au avut și au mari oameni de știință.)

                                                                    Ca o digresiune, îmi aduc aminte că, în anul 1964 în vacanța de iarnă, la radio se anunța, solemn, la radiojurnalul de la ora 22: Inginerul Viorel Visarion a susținut la Moscova teza în vederea obținerii titlului de candidat în științe tehnice. Întrucât teza a fost realizată la un nivel științific superior, comisia i-a acordat titlul de doctor în științe. Somitățile noastre erau recunoscute și de ruși ! (Am avut fericirea să-l am profesor la Analiza matematică. Un om cu niște capacități intelectuale ieșite din comun.)

                                                                     Cum spuneam mai sus, prin anii '70, s-a revenit oarecum la vechile grade științifice și atunci Tanti Leana a fost făcută doctor inginer în chimie, dar s-au schimbat lucrurile cu titlurile științifice: pe șest, s-a desființat titlul de doctor docent. Tanti Leana nu avea nevoie și de docență ! Oameni remarcabili nu au mai putut să-și ia docența; și chiar azi este același lucru. „Ce dracu', toți plagiatorii să devină și docenți ? Ar fi culmea !”

                                                                        Ce avantaje pecuniare aveai după urma titlului de doctor în... ? Practic, niciunul ! Doctoratul se dădea sau se făcea de către acele persoane care simțeau necesitatea de a se poziționa acolo unde le era locul; să zicem dintr-un oarecare orgoliu. Totuși, la început s-a dat o indemnizație, cam 15 % din salariu tuturor posesorilor de titluri științifice, dar pentru o perioadă scurtă. Această cutumă a rămas numai la persoanele din învățământ. În plus acestea erau avantajate sau chiar condiționate (cum este și azi) în promovarea ierarhiei didactice. Și cam atât ! Deci, toți care nu au făcut(și nu fac) parte din sistemul de învățământ au fost discriminați ! Văd că, unii au luat sume frumușele, prevalându-se de titlul științific și s-ar vrea ca sumele respective să fie recuperate de la cei care au plagiat .(Lucru greu !) 

                                                                        Cine va mai face ordine în acest domeniu ultra alambicat și imoral mi-e greu să întrevăd. Este un miros greu ce-mi provoacă scârbă...





--------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                                    

                                                                             

SALA POLIVALENTĂ

Sala Polivalentă din București
(Imagine Internet)

Interior Sala Polivalentă
(Imagine Internet)

                                                                      de Mihai G. Tănase 

                                                                

                                                       Sala Polivalentă din București este o construcție a anilor '70, care se remarcă printr-un sistem constructiv destul de interesant și ingenios pentru vremea respectivă. Ce este important și spectaculos în realizarea sa este sistemul acoperișului: format dintr-o rețea de cabluri pretensionate, susținută de stâlpi din beton armat, dispuși pe laturile lungi ale dreptunghiului în plan. Dificultatea majoră a fost la stabilirea eforturilor de pretensionare ale cablurilor, în așa fel ca toate să aibă aceeași săgeată (curbura concavă a acoperișului să fie continuă și uniformă). Această construcție grandioasă a fost executată de către o întreprindere de construcții-montaj, din subordinea Centralei de Construcții Montaj București, din cadrul Primăriei Generale a Municipiului București. La această Centrală am lucrat câțiva ani, ocupându-mă de aspectele tehnice calitative ale construcțiilor.

                                                            Nu intenționez să descriu aspectele tehnice ale execuției Sălii Polivalente, întrucât ar fi probleme strict legate de acest gen de construcții și ar ar trebui să expun totul în jargon, dacă cineva ar dori să înțeleagă ceva.

                                                              Aș vrea să relatez o povestioară cu privire la această construcție. S-a întâmplat ceva similar cu vizita recentă a Primului Ministru al României în Vietnam.

                                                        Era în toamna anului '75, în noiembrie (n-are importanță). Sala fusese declarată terminată prin vara anului '74 (nici asta n-are importanță). Mă cheamă la el, în birou, directorul tehnic și-mi spune că, mâine împreună cu un inginer de la Coordonare (un fel de activist)  vom însoți delegația din R.P. Chineză, care face o vizită în București, pe linie de construcții. Tot atunci, stabilește și pe unde să-i ducem pe tovarășii chinezi. Bun ! Vorbesc cu inginerul coordonator și-i zic: Dom'le hai să nu părem că-i tratăm de sus pe chinezi, să lăsăm cravata și să venim îmbrăcați ca ei nu la tunică, dar fără cravată și cu pulovere pe gât. Gata tată !

                                                             A doua zi, dimineața, ne întâlnim cu chinezii într-un birou mare: Erau patru ingineri constructori (unul studiase în România și ne-am revăzut - bucurie mare; era translatorul delegației). Toți erau îmbrăcați elegant, purtau cravată și aveau prestanță. Eu și cu tov. inginer cu pulovere pe gât. Cred că, a fost cel mai penibil moment din viața mea, când se uitau chinezii la noi. Mao Zedong trăia încă, dar începuse dezghețul la ei. De unde să știu ? La Europa liberă nu se vorbea de China, se vorbea de România ! Apoi, am plecat cu toții la Sala Polivalentă. Colegul meu și-a intrat în pâine: le-a spus că el e inginerul șef care a supravegheat lucrările și ce minunății tehnice a făcut el (niște aiureli). Translatorul (care vorbea perfect românește) se cam uita pătrat la figura lui, că doar știa cum stăteau lucrurile pe la noi, dar ce le-a tradus la ceilalți chinezi, numai el știe. 

                                                            După ce am văzut vizita Prim-ministrului în Vietnam la tv, acum mai mi-a trecut cu chinezii; se întâmplă și la case mai mari...






-----------------------------   mihaibrebu@hotmail.com

                                                        

                                                                 

CINCI LA SUTĂ

de Mihai G. Tănase 

                                                               Ce spune proverbul românesc relativ la bătrâni ? Cine nu are bătrâni să-i cumpere ! Adică, este bine mereu să ai în preajma ta un bătrân care să te sfătuiască ce trebuie să faci atunci când ești într-o situație dificilă. Acest lucru l-am simțit din plin. Ca mai toți tinerii la o anumită vârstă (critică) am considerat că, dacă am o hârtie în mână (cu toate că avea acoperire cu vârf și îndesat) ce atesta pregătirea științifică într-un domeniu pe cât de îngust, pe atât de important  le știu eu cum să le întorc să-mi fie bine. Dar, nu a fost așa. Am ținut seamă numai  de sfatul tatălui meu, când mi-am început munca de inginer stagiar: „Mă băiatule, să fii om serios și să muncești întruna, că șefii ăia ai tăi sunt oameni deștepți, cu carte, te vor remarca rapid și vei ajunge sus ca ei”. (Bietul tata nu știa că șefii mei nu aveau nimic în comun cu șefii lui !)

                                                                       Am luat hârtia, i-am făcut o fotocopie (xerox era numai sus, pe la ministere) și am depus-o la Cadre (adică, la Serviciul Personal sau la Resurse Umane, cum îi zice astăzi). Atât mi-a trebuit: unii mă ocoleau, alții îmi rânjeau,  alții mai impertinenți chiar făceau bășcălie. Eu credeam că glumeau și-i tratam ca atare, dar concomitent așteptam ce-mi spusese tata și nu se întâmpla nimic. Ceva tot s-a întâmplat: șapte ani nu am mai primit nicio mărire de salariu.

                                                                           După un timp încep să mă agit, să văd de ce nu se mișcă lucrurile în sensul dorit de mine. Mai mult, aveam un coleg (care nu știa nici el cu ce se ocupă, decât că era secretar adjunct cu propaganda al organizației de bază pcr) și pentru munca prestată încasa un salariu frumușel, corespunzător funcției de inginer II - fără să știe pe unde este Facultatea de Construcții. Mai târziu am aflat că, activiștii de partid trebuiau să fie remunerați corespunzător (nu cu salariu de inginer III), pentru că erau oamenii de bază ai partidului.

                                                                           Cum totdeauna am căutat explicații logice, fac o adresă la Ministerul Muncii și fără să dau nume pun întrebarea la care vream să primesc răspuns, să mă luminez: „Cum o persoană fără studii este remunerată pentru funcția de inginer II”. Până să primesc adresa de la minister, în mintea mea îmi tot ziceam: i-am încuiat, să vezi ce o să iasă... Vine raspusul de la minister: „Conform legii... toate persoanele care au fost încadrate, la apariția legii, pe funcția de ing. II, primesc retribuția respectivă funcției diminuată cu 5 %”. Discut cu un prieten mai în vârstă și-i povestesc cum am procedat. Începe să râdă: ce dracu' nu pricepi că studiile pentru ăștia valorează 5 % ? Și mi-a spus bancul (în rezumat): „ Vine la Nea Nicu un coleg din clasa a doua. Nicule vreau un serviciu. Bine te fac ministru. E mult, nu pot să fac față. Atunci, te fac director general. Nu se poate, Nicule. Ce vrei mă să te fac, atunci ? Vreau brigadier la CAP (Cooperativa Agricolă de Producție) ! Mă băiatule, nu se poate, aici trebuie să știi carte !”





-----------------------    mihaibrebu@hotmail.com